Liceu de George Bacovia în olandeză

Prăbușit undeva în abisul din mine,

Departe de orice trăire frumoasă,

Poarta iubirii am închis-o spre tine,

Amorul visat strivindu-l din faşă.

Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,

Un cântec urlat se aude din iad,

Tortura îmi chinuie și ultimul gând,

Grotescul lumii îmi e camarad.

Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,

Precum un vulcan arunc priviri reci,

Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,

Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.

Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,

Alergătura îmi este calcifiată în os,

Dorm pe ruine de falnice ziduri,

Și privesc uneori, spre trecut, curios.

Lacrimi erup din ochiu-mi curat,

Trăirile avute cândva, se topesc,

Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,

Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.

Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,

O suflare de viață pogorâtă din cer,

Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,

Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.

Târziu este, copile, plânsul tãu,

Târzii sunt şi pãrerile de rãu!

E prea târziu s-aduci un trandafir

Sãdindu-l lângã cruce-n cimitir!...

E prea târziu acuma sã mai plângi,

Ferindu-ţi ochii-n palma mâinii stângi!

Cu graiul stins, cu-amar, mâhnit de tot,

Aş plânge-n rând cu tine...sã mai pot.

Nu pot nici sã te-aud, nici sã-ţi rãspund...

Dar toatã viaţa m-ai rãnit profund:

La bal, la reuniuni sau la "boutique"

Când te duceai fãrã sã-mi zici nimic.

Dar... în sfârşit, e grea durerea ta

Şi multã vreme-o vei simţi aşa!

Nu doare lutul biciuit de ploi,

Cât ne dor remuşcãrile din noi!

                          ☆

Tu nu ai timp, cât ai dori sã ai,

Nici rost, nici sentimente şi nici grai!

Când nu ai fost ce-ai fi putut sã fii,

Când toate trec, rãmân lacrimi târzii!...

Iti doresc eu fericire,bucurie si succes
Da -le celora din jur, stralucirea mea
Inima sa-ti fie plina de iubire ca in vis
Acufunda -ma copilo in dragostea ta
Unde te-as vedea, sa te salut
Unde te- as intilni, sa te sarut
Tu esti mindra mea aleasa
Imi esti steaua de pe cer
Ce n-as da sa-mi fii mireasa
Cit astept , dar inca sper
Tu da-i zilei,frumusete
Florilor , a ta culoare
Cerului ii da-i tu stele
Mie, raza ta de soare

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Deschide ușa mamă,

Că lungă-i depărtarea,

Aștept, și bag de seamă,

Că n-ai primit scrisoarea.

Deschide odată mumă,

Căci ușa stă să frângă,

Tot podul casei sună,

Fereastra dă să plângă.

Deschide mamă dragă,

Căci bat de dimineață,

Și-oi bate noaptea-ntreagă,

Doar să te știu în viață.

Deschide maică sfântă,

Căci ziua e cam dusă,

Deja cocoșul cântă,

Iar eu adorm pe ușă.

Deschise bucuroasă,

Iar eu acum aflai,

Nu ușa de la casă,

Ci ușa de la rai…

Căci moartea fu la ea,

C-o zi-naintea mea,

Iar ea ducându-mi dorul,

Crezu că e feciorul.

Va veni ploaia, croncăne corbi,

O zdreanță e haina ce mândru o port,

Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,

Și vântul în spate, îl car și-l suport.

Va veni ploaia, cerul e negru,

Mai negru decât îmi e dat ca să văd,

Toamna își cară cortegiul funebru,

Pământul din urmă urlă a prăpăd.

Ploaia va șterge cărările roase,

Și frunzele roșii ce zac în noroi,

Bastonul agăț de crengile joase,

Pădurea șoptește cu voci de strigoi.

Sub smogul de ceață poiana e mută,

Tăcerea își duce veșmintele reci,

Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,

Să-și caute-n taină locuri de veci.

Va veni ploaia căci frigul pătrunde,

Sub zdreanța mea veche, subțire,

Iar drumul de mine parcă se-ascunde,

Și începe să plouă a despărțire.

Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,

Talpa-mi frământă în clisa amară,

Plânge al meu umblet pierdut în eter,

Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Montre résistante à l'eau

C'est un beau matin de début janvier, nous sommes dans l'un des collèges techniques les plus prestigieux du comté de Suceava, où notre distinguée professeur d'anglais, Cecilia (nous ne connaissons pas son nom de famille) est dans la salle de bain. Plus précisément, dans les toilettes des professeurs, dans la section femmes. C'est un début de journée difficile après 4 à 5 alarmes réglées sur le téléphone, une à 12h30, une autre à 2h40, deux autres pour son fils et une de plus à 4h50 du matin. Les deux premiers devaient prendre des antibiotiques, après avoir eu une infection à Staphylococcus aureus et je ne sais pas combien d'autres souches de bactéries nosocomiales et à Gram positif que son fils lui avait apportées de la maternelle, la dernière alarme était d'arriver à l'heure au gare et prendre le bus jusqu'au lycée (pour ceux qui ne le savent pas, Cecilia est une banlieusarde avec 15 ans d'expérience dans les transports). Normalement, Cecilia aurait pu demander un congé jusqu'à ce qu'elle commence à se sentir mieux, à récupérer, à devenir plus énergique, mais vous la connaissez, vous savez comment elle est. Elle ne veut que des Olympiens, elle veut que tout ce qu'elle fait ait du sens, elle aime la matière qu'elle enseigne et pas seulement ça, elle veut réformer l'enseignement de cette matière, elle a même tendance à révolutionner et améliorer l'acte d'enseigner jusqu'à ce que- amènerait au niveau de l'art. Il a choisi de faire des heures supplémentaires dans l'État où il se trouve, car il sait que cette année, les Olympiades auront lieu au lycée où il enseigne. Ce matin cependant, Cécilia n'a pas vraiment eu le temps de s'occuper d'elle, c'est pourquoi elle a dû aller aux toilettes pour la première fois. Tout son mascara s'est répandu, à cause de la condensation, heureusement elle essuie l'excédent avec quelques lingettes humides. Puis, avec les secs, il commence à se moucher, et le pauvre souffle, que les professeurs des cabines adjacentes s'amusent aussi. Il pleut des commentaires du genre : "Tu sais Cecilia, j'ai une tondeuse à gazon que j'utilise pour tondre la jungle autour de la maison et elle fait exactement les mêmes bruits." Chers collègues enseignants, faites preuve d'empathie et arrêtez de rire du problème de Cecilia, que ce n'est pas une blague avec les microbes qui circulent, dans lesquels ils ne cessent d'apparaître, comme des champignons après la pluie, j'ai l'impression que la fin du monde approche, mais cela c'est la réalité, je suis aux déséquilibres écologiques, la pollution et les bactéries sont apparues. Et le réchauffement climatique les aide à prospérer... Bref... Cécilia met autant de passion à se moucher qu'à toute autre chose, elle ne m'a pas aidé avec certains livres dont j'avais besoin il y a 10000 ans ? Bien sûr que oui, mais je tiens à dire que chez elle on ne voit même pas la couleur des murs, du plâtre ou si elle a des tableaux, qu'elle a des livres jusqu'au lustre. Et voilà à quoi ressemblent presque toutes les pièces de l’appartement. J'ai compris assez vite qu'elle est passionnée par ce qu'elle fait et bravo à elle. C'est difficile de trouver de la passion dans quoi que ce soit, quoi que ce soit, je pense vraiment que rien n'a de sens ou peut-être que je dois continuer à chercher jusqu'à ce que je la trouve.

Revenant à notre histoire, Cécile se mouche, jette le mouchoir après l'avoir rempli de sécrétions et de caillots sanguins, puise de l'eau. Malheureusement, le mouchoir en papier et la montre élégante et moderne qu'elle avait reçue d'une amie pour son anniversaire en septembre ont été jetés dans les égouts. Il a glissé de son poignet, parce que dans sa hâte inutile (il est arrivé le premier de toute façon), il n'a pas appuyé assez fort sur la poignée. Pour donner un peu de contexte, la montre est dotée d'un bracelet résistant à la chaleur, qui résiste avec succès à l'eau, sur la boîte il est au moins indiqué "résistance à l'eau 500 ATM". Les fabricants japonais n'ont pas menti sur la qualité du produit que portait Cecilia, une montre Casio G-Shock, un peu trop grande pour une main de femme, noire, cadran rond, indiquant les heures avec des chiffres arabes bleus. Il résiste, il est intact encore aujourd'hui, sauf que, à travers les égouts, il a eu un chemin différent et a débordé dans l'eau de Suceva, au lieu de l'accompagner partout. Cecilia panique, met une annonce dans le journal, installe des affiches dans toute la ville avec des photos de la montre, promettant une récompense pour la retrouver.

Un mois après le début des recherches, elle est informée qu'elle a été retrouvée et qu'elle doit venir le réclamer. Il arrive à ce bureau, parle à la dame au comptoir qui lui donne la montre. Cécilia ne sait pas trop comment réagir, c'est sa montre et pourtant c'est comme si elle avait disparu. Depuis combien de temps est-il dans l'eau où tout est renversé, il a acquis une couleur vert militaire, il essaiera de l'enlever à la maison, soit avec une pince à épiler, soit avec une lime à ongles, soit avec du détergent, soit avec tout autre produit de nettoyage il peut trouver. Sérieusement, ça ne ressemble même pas à la montre qu'il aimait tant au début...

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

--- 1 ---

Vanuit de lucht zift de verschrikkelijke winter de sneeuwwolken,

Lang reizende Trojanen verzamelden zich op een hoop in de lucht;

Vlokken vliegen, zweven in de lucht als een zwerm witte vlinders,

Het verspreiden van koude rillingen over de bleke schouders van het land.

Het sneeuwt overdag, het sneeuwt 's nachts en het sneeuwt weer in de ochtend!

Met een zilveren ketting de trotse plattelandsjurken;

De ronde, bleke zon wordt tussen de wolken voorspeld

Als een jeugddroom tussen de voorbijgaande jaren.

--- R ---

Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,

Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,

En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,

Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.

--- 2 ---

Maar de sneeuw houdt op, de wolken vluchten, de gewenste zon

Het glanst en verdrijft de oceaan van sneeuw.

Hier is een lichte slee die over de valleien gaat…

Het gerinkel van rammelaars klonk in de vrolijke lucht.

--- R ---

Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,

Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,

En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,

Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorcykeltur

I nogen tid nu, siden den dag, Cecilia fik sit A-certifikat, har hendes liv taget en interessant drejning. Hun havde det også til kategori B og C, men for A er det virkelig en ny oplevelse for hende. Eksamenen var stressende, især den på ruten, men indsatsen blev belønnet med friheden til at prutte, hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindring for hendes frihed er det faktum, at motorcyklen ikke har noget problem. Hvorfor skulle Cecilia have brug for en tilknytning? Godt spørgsmål...tja, jeg ved det ikke, måske at tage hende med på indkøb fra markedet, gå tur med sin søn på markerne for at se på markerne, for at nyde billedet af engene oversået med mælkebøtter og mange andre landskaber. , for at hente sin madras fra Jysk og lægge den (en del af den i vedhæftet fil). Misforstå hende ikke, Cecilia er en praktisk person, hun ser fastgørelsen som en forlængelse af motorcyklen, som om hun kørte bilen og der var et bagsæde, at det i øjeblikket føles som en bil med kun. Cecilia ser tingene i perspektiv og kører på motorcykel til nærmeste bilservice. Hun taler med eksperterne der, de viser hende mulighederne, prisen for hver fastgørelsesmodel. Cecilia sidder og kigger over listen over fastgørelsesmodeller. Med en afvejning af alle priserne vælger hun den vedhæftede fil, der forekom hende den billigste. Manden spørger hende, om hun er sikker på, at det er den, hun vil have, at flere kunder klagede efter at have købt den, at den skulle være helt løsrevet fra motorcyklen, at de ikke kunne stole på, at den skulle transportere mennesker, genstande, at det bare var larmede meget (så meget ståhej om ingenting), at de fortrød, at de købte den, at de måtte gå til tjenesten flere gange, som normalt, og så videre. Cecilia, der var fast overbevist om, at det var den, hun ville have, sagde, at hun havde besluttet sig og intet, og ingen kunne ændre hendes præference. Ejeren af bilservicen var enig med hende og bestilte en model svarende til vedhæftningen, men som var af højere kvalitet. Den måtte vente til den var hendes, for den kom fra Holland. Cecilia havde ikke travlt, hun var super spændt på, at hendes motorcykel alligevel ville have en vedhæftet fil. Heldigvis var hun meget energisk, hun behøvede ikke flere vitaminer, hun sov heller ikke om natten, af for meget ekstase, at måske vil ejeren af bilservicen ringe til hende for at komme og hente sin attaché.

En måned senere modtager hun en e-mailbesked fra bilservicen om, at delen er klar, og hun kan komme med motorcyklen for at sætte den fast i siderne. Cecilia ankom med nogle mørke rande, for længe havde hun håbet på at blive klar på kortest mulig tid. Han skulle ind på kornmarken tre gange. Men det er okay, han led ikke noget, han kom i god behold til bilservicen. Mændene der passede det til ham, det passede godt, det vaklede ikke, der var ikke noget at mistænke. Det troede Cecilia i hvert fald ved første øjekast. Men han kørte ikke engang på motorcykel med vedhæftning for at se, hvordan selve oplevelsen føles. Han startede motorcyklen for at tage hjem. På vej hjem følte hun, at beslaget var lidt svært at bære, at motorcyklen blev sværere at håndtere på grund af det, især når hun skulle dreje, venstre, højre, hvor hun skulle. Hun lader sig dog ikke afskrække af dette, hun går hele tiden med attachen, indtil en ret tragisk hændelse får hende til at ændre mening.

En varm augustaften gik han på indkøb i hypermarkedet i området. Efter at have fået alt, hvad han skulle bruge til at lave lasagnen, lagde han posen med de købte produkter i vedhæftningen. Hun forlod butikkens parkeringsplads, da hun gik ned ad en ujævn vej, fordi hun bor i udkanten, og sådan er vejene, på et tidspunkt følte hun noget mærkeligt, som om tilbygningen, hun bar på, var gået af. Han tog slet ikke fejl. Attachen ankom til majsmarken, alle hendes produkter var på sletten. Hvordan kan hun stadig tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forhold? Cecilia var forbløffet, hun tænkte, at det i stedet for tasken lige så godt kunne have været en person. Hun brød sig ikke om konsekvenserne af sit hensynsløse ønske, så hun annoncerede i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og købte en færdiglavet lasagne forpengene.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

La fiction de Roald Dahl dans la vraie vie

L'histoire pour enfants de Roald Dahl, Matilda, contient aussi une part de vérité. Le portrait de Mathilde (avec de légers écarts par rapport à Mathilde reflété dans ses écrits) existe dans la vie de tous les jours. Cette personne faisait des permutations, des logarithmes, des équations de je ne sais quel degré, des calculs à la puissance 1000 sans utiliser la fonction calculatrice du téléphone, lisait depuis l'âge de 4 ans, voyait ses propres intérêts et passions tandis que sa sœur aînée lui faisait du vernis à ongles, et son frère regardait un match de football avec je ne sais quelle équipe argentine, si son père la sous-estimait, il enduisait la doublure de la veste qu'il portait le plus souvent avec de l'antisudorifique roll-on, il savait combien de temps il lui manquerait avec toutes les céréales dans son bol, elle savait aussi qui lui fournirait et avant qu'ils ne soient épuisés, elle choisirait toujours le lait de la même entreprise (parce qu'elle n'aimait que celui-là), elle pouvait aussi le savoir à partir de les regards combien verser pour ne pas inonder la nappe, elle savait comment ne pas se moquer des danses en marchant sur le pied de son partenaire, elle savait quand il allait pleuvoir avec une bien meilleure précision que l'application AccuWeather, elle sentait quand elle a été rejetée ou acceptée par ceux de Je le jure, elle s'est souvent sentie incomprise, même si elle comprenait tout le monde tout le temps, elle savait quelles étaient les raisons et les peurs de chacun, elle savait ne pas se laisser inférieure, elle savait se battre pour ses droits , pour la justice et la vérité. Pour elle, ce qui était juste comptait toujours. Il a toujours été une personne calme, terre-à-terre, mais tout aussi drôle. En chantant les efforts de tous, personne n’a été lésé ou ignoré.

Il a vu les intentions de chacun, ce qui anime chaque homme, ce qui le revigore, ce qui le déprime ou le fatigue. Elle savait à qui faire confiance et qui l’aurait laissé tomber dans une situation plus complexe. Cam pouvait presque imaginer à quoi s'attendre de chacun, comment ils réagiraient, ce qui les pousserait à coopérer ou à rejeter l'idée de coopération, comment ils parleraient à chacun individuellement. Personne ne pouvait la surprendre, elle connaissait la plupart des situations qui pouvaient survenir en cours de route.

Il pouvait voir la beauté naturelle des gens, et non la beauté artificielle, qu'ils se maquillaient, qu'ils mettaient du rouge à lèvres, qu'ils créaient un volume bouffant dans leurs cheveux, ou qu'ils étaient au gymnase en train de travailler sur tous leurs cheveux. groupes de muscles. Non, rien de tel, elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas pour ce qu'ils voulaient paraître. Elle n'avait pas besoin de produits cosmétiques inutiles, le naturel était ce qu'il y avait de plus réel, c'est pourquoi elle était belle. Ce qui était le plus spécial chez elle, c'était le fait qu'elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas nécessairement pour ce qu'ils offriraient ou prouveraient. Tout cela s'est produit parce qu'elle voyait les gens sous tous les angles, absorbait leurs regards, les lisait comme si elle lisait des romans. Elle avait hâte d'observer les détails de la personnalité de chacun, de tirer le meilleur de chacun, tout comme une abeille cueille le pollen des fleurs pour le transformer en miel.

En même temps, elle était modeste, elle réalisait ce qu'elle pouvait et ce qu'elle ne pouvait pas faire. Elle n’a jamais pensé un seul instant qu’elle pourrait tout faire seule. Il connaissait ses limites. Elle a compris qu'il y a des situations où elle a également besoin de consulter ses connaissances pour donner leur avis et agir en connaissance de cause.

Il avait une appréciation très fine et minutieuse des conséquences de ses propres actions et de la manière dont elles pourraient affecter son entourage.

Le personnage du livre de Roald Dahl pourrait trouver son équivalent moderne en la personne de Cecilia.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melancholie

Was für ein Stumpf, was für ein Wehklagen im Herbst...

Und der wilde Wald heult -

In den Hörschnecken ertönt ein Knall,

Und die Dame beginnt mitleiderregender.

- Hör zu, du, gut, Schatz,

Weine nicht und habe keine Angst -

Hören Sie, wie hart aus der Tiefe

Die Erde ruft uns zu ihm...

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Ottobre

Ottobre ha lasciato sulle colline

Tappeti rossi e gialli.

Nuvole d'argento passano in onde

E cantano d'amore i galli.

Guardo sempre il barometro

E tremo quando scende un po',

Perché il sole è sempre più piccolo

Di diametro.

E sotto il cielo caldo come a maggio

I giorni bianchi passano uno dopo l'altro

Più mutevoli e più...

Subdoli.

Ritardato senza tempo,

L'autunno cammina nei giardini

Con le pieghe del manto pieni

Di crisantemi.

E, camminando pigramente

Come una marchesa,

Come se l'intero universo

Guarda dietro a lei sorpreso,

Un lillà, perplesso

Dal suo aspetto da signorina,

È diventato giallo, si appassito

E di emozione è sbocciato

Per la seconda volta...