Liceu de George Bacovia în turcă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Lise
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Bilgiç öğretmenler
Ve zorlu sınavlar...
Ve bugün beni ürpertiyorsun
Lise, - mezarlık
Gençliğimden! –
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla –
Bugün artık ben değilim
Ve canım acıyor...
Artık hiçbir şey istemiyorum -
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla... –
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Beni dünyaya verdin
Şiddetli dalgalarda,
Çok bıkkın...
Lise, - mezarlık
Gençliğimden!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Pisica amuzantă
Дата публикации: 7 октября 2023
Просмотры: 580
Стихи из этой категории
DARURI
Fâșie albă de mătase
Aruncă azi pe cer ?
Prinde seninul ,
Închidel în carte ,
Din curcubeu fă-mi cupolă
Și fulgerul să-mi deschidă ferestra .
Pământul se leagănă în lanțuri cu cerul ,
Un felinar î-mi arată Calea Lactee ,
Pe un felinar de argint î-ți trimit o floare ...
Și un cântec de privighetoare
Se zbate pe iarba cosită de valuri -
Mă scol cu brațele pline de daruri
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
50 de nuante de gri
si daca miine va fi mult mai bine,
sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.
deja nu mai trec fiori reci prin mine,
cind imi amintesc momente fierbinti.
si daca miine vom muri in furtuna,
sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.
eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,
poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.
mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,
iar sa respiram ne va fi foarte greu.
eu stiu, sa ating tot nervul din tine,
iar tu stii, unde e sufletul meu.
uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -
zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.
dar sa stii, la final, cind punct se va pune,
viu va ramine doar unul din doi.
si, daca victoria eu voi detine,
n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.
eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine
a ochilor tai 50 de nuante de gri.
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
DARURI
Fâșie albă de mătase
Aruncă azi pe cer ?
Prinde seninul ,
Închidel în carte ,
Din curcubeu fă-mi cupolă
Și fulgerul să-mi deschidă ferestra .
Pământul se leagănă în lanțuri cu cerul ,
Un felinar î-mi arată Calea Lactee ,
Pe un felinar de argint î-ți trimit o floare ...
Și un cântec de privighetoare
Se zbate pe iarba cosită de valuri -
Mă scol cu brațele pline de daruri
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
50 de nuante de gri
si daca miine va fi mult mai bine,
sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.
deja nu mai trec fiori reci prin mine,
cind imi amintesc momente fierbinti.
si daca miine vom muri in furtuna,
sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.
eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,
poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.
mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,
iar sa respiram ne va fi foarte greu.
eu stiu, sa ating tot nervul din tine,
iar tu stii, unde e sufletul meu.
uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -
zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.
dar sa stii, la final, cind punct se va pune,
viu va ramine doar unul din doi.
si, daca victoria eu voi detine,
n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.
eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine
a ochilor tai 50 de nuante de gri.
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
Другие стихотворения автора
Oare ce ar putea fi? în italiană
Ce obiect are patru laturi,
Formă de patrat,
Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,
Are mai multe întrebuințări:
Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.
De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.
Obiectul descris nu ar putea fi decât:
Răspuns: रूमाल
Cosa potrebbe essere?
Quale oggetto ha quattro lati,
forma quadrata,
Non possiamo dire che sia abbastanza tridimensionale, ma si piega piuttosto bene su qualsiasi superficie,
Ha diversi usi:
Con questo oggetto possiamo togliere la polvere, possiamo asciugarci la faccia sudata, possiamo tossirci dentro, possiamo soffiarci il naso, quando piangiamo e cerchiamo di riprenderci dalla depressione, quando sentiamo il bisogno di starnutire in qualcosa e non vogliamo schizzarlo dalla testa ai piedi addosso a chi ci sta accanto, può anche essere indossato sull'abito in occasioni speciali o possiamo metterlo accanto ad un vaso di fiori, per dare colore alla tavola su cui si trova è seduto.
Inoltre, una cosa importante da affermare sarebbe il fatto che è disponibile in una varietà di disegni, colori, disegni, stampe, alcuni hanno anche dei testi scritti su di essi. Ma il mondo che preferisce ancora lo stile classico, vintage e tutti i sinonimi del genere, lo ha più spesso in una tonalità di blu lavato, così come i jeans prelavati, con tutti i tipi di quadretti più piccoli, a volte in un blu più scuro, quando giallo neon.
L'oggetto descritto non poteva che essere:
Risposta: रूमाल
"Ja, einmal ich träumte" în italiană
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sì, una volta sognai
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Il sogno volge al termine, il sole sprofonda nel mare
e quando mi sono svegliato non ti ho trovato più.
Începutul contează în islandeză
Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.
Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.
La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.
Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.
La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa.
Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.
Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.
La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești.
Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.
Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.
Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.
Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.
Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.
Upphafið skiptir máli
Upphafið, jafn erfitt og það er spennandi. Þú berð í hjarta þínu fjölbreytt úrval af upplifunum, tilfinningum, skapi, skynjun. Margar þeirra eru kannski of klaufalega orðaðar, orðaðar, þannig er það nú. Þetta er tímabil hæfnimyndunar, leitar, uppgötvana, opinberana, lærdóms af mistökum og mistökum, augnablik þegar þú prófar meira, ertu ekki sannfærður um að þú viljir halda áfram því sem þú byrjaðir á. Að öðru leyti vitum við að nýtt lífskeið er að hefjast, sem við leitum að annað hvort sjálf eða þá sem eru í kringum okkur.
Hvað sem því líður, byrjunin skiptir máli, ímyndaðu þér góðan íþróttamann, sem hefði tekið þátt í ýmsum keppnum og ég veit ekki hvað, myndi hann samt komast þangað ef hann hefði ekki stuðning, ef hann hefði ekki heppni að finna þjálfarann í samræmi við námsstíl hans og þarfir? Nei, alls ekki.
Á sama hátt ímyndum við okkur kannski vörumerki, hefði það gengið vel, hefðu svo margir keypt þaðan ef það hefði ekki stuðning, auglýsingar, kynningar á ég veit ekki hversu margar samfélagsmiðlarásir? Nei, auðvitað ekki, heimurinn myndi ekki einu sinni vita að það vörumerki væri til.
Upphafið táknar aðskilnaðinn frá því sem áður var. Það getur verið skipulagt eða óskipulagt fram í tímann, það fer eftir því hvað við viljum byrja á. Ef við ætlum til dæmis að skrá okkur í ballettnám, já, við getum skipulagt byrjunina, jafnvel þá er það í raun ekki skipulagt, ef leiðbeinandinn kemur ekki úr fæðingarorlofi á tilsettum degi. Ef við erum í fæðingarorlofi er ekki hægt að tímasetja fæðinguna, við getum ekki valið þann mánuð sem við fæðum, hvað þá daginn, tímann. Það gerist augnablik. Þá eigum við bæði við og barnið upphaf, nýja leið sem við göngum saman. Það skiptir máli hvernig við viljum að barnið byrji líf sitt. Sem foreldrar getum við valið hvað við viljum að barnið eigi. Við tjáum bara ást okkar með því að senda honum peninga og pakka af ég veit ekki hvaða leikfang frá landinu sem við vinnum í, en á meðan er ókunnugur að passa barnið okkar? Við skulum ekki vera hissa á því síðar að það verði hindranir, hömlur á milli okkar og barnsins. Skortur á nálægð við barnið og samskipti við það hefur áhrif á þroska þess, því hann hefði aldrei fundið fyrir löngun til þeirra. Hann mun aðeins muna eftir líffræðilegum foreldrum sínum, en hann mun ekki viðurkenna þá sem foreldra í eiginlegum skilningi þess orðs.
Á öfugan pól eru foreldrar sem kjósa að dvelja á landinu. Morgundagurinn fæðir af sér óvissuþætti, þetta álag sem óvissuþættirnir mynda, sem við ímyndum okkur sjálf, hellast yfir á barnið, ef við kunnum ekki að stjórna okkur og láta það gera það sem það vill. Þá verða foreldrarnir pirraðir, tala bull, í raun bull, við barnið, upp úr þurru. Við gefum barninu mikla athygli á fyrri hluta frumbernsku, því hugur þess er eins og svampur. Gleyptu allt, hvert orð, látbragð, raddblær. Óviljugur mun hann eignast það upphaf. Það mun taka yfir, skap, hugsanir, hughrif, viðhorf. Það væri synd ef þetta gerðist. Hann hlýtur að alast upp fallega frá öllum sjónarhornum, því foreldrar hans hefðu farið með hann í gegnum bestu skólana, í gegnum bestu framhaldsskólana, háskólann sem mikið er dreymt um og ég veit ekki hvar, það væri til einskis að hann myndi ná hæðinni 1,90, vel þróaður, íþróttamaður og ég veit ekki hvernig, ef innra með okkur finnum við blöndu af áföllum, geymd í okkur sjálfum, ekki áttað sig í tíma, ekki tjáð, ekki gróin. Að utan myndi það líta vel út, en að innan væri séð að engin sál væri sett í vöxt þess, því það myndi örugglega skorta það sem væri dýrmætast, samkennd og mannúð. Hvaða fjölskyldu mun hann finna aftur? Hvaða kynslóðir munu leiða af þeirri fjölskyldu og svo framvegis.
Það þarf hlýju sálarinnar, alveg eins og tréð, þegar við gróðursetjum það, fyrir utan að vökva það, sjáum við til þess að það verði beint og þykkt, það þarf líka hita frá sólinni til að þróast vel á allan hátt.
Stundum getur upphafið þýtt að fara í íþrótt, hjóla, læra að elda nýjar uppskriftir og svo framvegis. Vertu samt varkár, ef þú velur að læra eitthvað sem ekki er hægt að læra bara með því að horfa á YouTube myndbönd og það er það, þú þarft leiðbeinendur eða kennara í það starf, reyndu að leita að einstaklingi sem hefur að minnsta kosti lágmarksvilja til að vilja skilja löngun þína til að læra þá færni, innri hvatningu þína til að verða sjálfstæðari frá því sjónarhorni, ótta þinn, til að styðja þig þar sem þér tekst ekki alveg, til að sigrast á þeirri hindrun saman. Annars muntu líka þjást, þú verður líka fylltur gremju, taugum sem þú borgaðir fyrir það námskeið og leiðbeinandinn hefur ekki tíma fyrir þig, hann hefur alltaf aðra, hann forgangsraðar þeim alltaf á móti þér, með öllu því sem þú borgaðir líka sama magn af peningum og þeir sem eru í stuði.
Eins og í skólabekkjum er til kenningin um fjölgreind, samkvæmt henni eru til 9 tegundir af greind. Ég veit ekki af hverju sumir kennarar halda enn að nemendur þeirra hljóti að vera góðir í sínu fagi. Ef hann velur að niðurlægja hann opinberlega fyrir framan bekkinn fyrir hversu litla stærðfræði hann kann, þá væri sanngjarnt fyrir hann, eftir þann tíma, að fjármagna hann, gefa honum peninga til að fara í meðferðartíma, til að lækna ótta hans. bilun, kvíða sem leiðir til blæðinga, ógleði, svima, svefns og truflana á hjartslætti. Ef hann er ekki góður í stærðfræði er það nákvæmlega ekkert mál, kannski er hann tjáningarmeiri, betri í málun, slagverki, tungumálum, íþróttum, öðrum greinum. Það væri engan veginn sanngjarnt að merkja hann að hann geti ekki gert neitt, að hann myndi ekki vita og myndi ekki skilja hvort sem er, að ekkert sé hægt að gera fyrir hann og með honum, að ekkert muni jafngilda neinu í lífinu og allskonar svona atburðarás. Sérhver maður er einstakur, hann hefur sína eigin eiginleika sem þarf að æfa, vinna í, skerpa á. Það er það sem foreldrar og kennarar sem hafa þessa úreltu hugsun að ef hann geti ekki lært stærðfræði, þá geti hann ekki gert neitt, ættu að gera. Af forvitni finnst útskriftarnema úr stærðfræðideild vera ánægðir eftir að hafa lokið henni, hversu margir endar í raun á því að kenna stærðfræði þegar leiðin til að verða það sem þeir vildu er stráð hindrunum við hvert fótmál og jafnvel verðleikar og þekking skipta ekki lengur máli? Þegar hann var af lista með 10 viðmiðum passaði hann ekki bara við eitt, annars var hann með þau öll og var aldrei samþykkt? Hvaða vit er í því að neyða þá til að feta slóð sem jafnvel þeir sem elska stærðfræði myndu ekki feta? Leyfðu börnum, nemendum, alls kyns námsmönnum að velja sína eigin leið, hversu mikið eða lítið sem þeim hentar! Ekki setja þig í spor annarra og halda að þú þekkir þá betur, að þú hafir innsæi hvað þeir vilja, hvað þeir þrá. Mistök sem gerðar eru á eigin spýtur eru mun auðveldara að leiðrétta en þau sem eru gerð vegna þess að aðrir ráðlögðu þér að gera mistök.
Það fer eftir atvikum, ef það er þolinmóðara barn mun hann sætta sig við ástandið og reyna að takast á við það, þó hann verði þunglyndur, ekki sáttur við sjálfan sig, fullur af reiði og safnar földum gremju. En ef við erum að tala um náttúru sem hlýðir ekki, vill vera sjálfstæð í eigin ákvörðunum og óskum, þá eigum við á hættu að ná auknu brottfalli úr skóla. Hann myndi íhuga það af hverju að fara í þann makaupplýsingatíma, þegar hann er samt ekki að finna í neinu sem þar er fjallað um, kemur honum ekkert við og hentar honum ekki. Þess vegna er mælt með því að foreldrar skilji börnin sín og styðji þau á öllum helstu stigum lífsins.
Jafnvel þó ég hafi einbeitt mér að minna skemmtilegum þáttum, þá eru þeir hluti af veruleika hvers upphafs, þegar allt kemur til alls er upphafið það flóknasta. Í leiðinni verða hlutirnir einfaldari, fljótari og allt verður að upplifun sem verður miklu meira þess virði að lifa, upplifa og finna fyrir. Auðvitað á fólkið sem kynnst er á öllum stigum lífs hvers ungmenna sína kosti.
Þannig að við skulum þakka foreldrum okkar sem studdu okkur eins mikið og þeir gátu, upp á ákveðinn aldur gáfu þau okkur tækifæri, föt, fylgihluti, græjur og allt það, þau matuðu okkur, bæði með mat og og með jákvæðum tilfinningum, sem þau gáfu okkur pilla, að þeir settu um sár okkar eftir hvert fall, að þeir léttu á þunglyndi okkar þegar við héldum að það væri gagnslaust, að þeir hefðu þolinmæði til að rannsaka okkur, greina okkur og segja okkur hvað myndi henta okkur betur í flestum aðstæðum, að þeir gengu okkur í gegnum garða, í listasöfn, gelateríur og sælgæti, að þeir ræktuðu með sér einhvern smekk á tónlist og myndlist, að þeir gáfu okkur fyrstu leiðbeiningarnar, fyrstu kennsluhandbók lífsins.
Einnig þökkum við kennurum, kennurum og prófessorum, því þeir eyddu líka góðum hluta tímans með okkur og þeir hafa kannski upplifað það sem við upplifðum, tilfinningarnar í prófunum voru ekki bara okkar, þær voru líka þeirra. Við kunnum að meta allar góðar hugsanir, í hvert skipti sem þeir leyfðu okkur að fara úr bekknum ef okkur leið ekki vel, þegar þeir leiðréttu okkur, þegar þeir neyddu okkur til að ég veit ekki hvaða keppni, þegar þeir útskýrðu fyrir okkur, hvenær við stafsettum, lásu. með þeim, þegar þeir kenndu okkur nýja hluti, þegar þeir breyttu örlögum, þegar þeir færðu líf okkar merkingu, þegar þeir hjálpuðu okkur að stjórna tímanum okkar betur, að hætta að vera svona dreifð og við vorum.
Hjartans þakkir til allra sem hjálpuðu okkur að þróast, ganga í gegnum gagnlegar breytingar, tóku okkur undir sinn verndarvæng.
Moștenire în islandeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Erfðir
Í dag verður fjallað um hlut, hlut sem er okkur kær, okkur sem enn geymum hluti í geymslu á risi hússins, nánar tiltekið filthatt. Bæverskur hattur, hattur sem hefur óneitanlega sögulegt mikilvægi, náði fimm skírnum, tveimur útskriftum, nokkrum brúðkaupum og það er um það bil. Húfa sem nokkrar kynslóðir áttu bara, en til að vera með, ég held að þeir hafi ekki verið með hann, hann er ekki lengur hægt að nota í langan tíma. Eins og ég nefndi áðan, þá er hann þreifaður, hann er blár (rafblár eða konungsblár) og hann er með fjöður á hliðinni.
Langamma Ceciliu krafðist þess að henni yrði haldið við bestu mögulegu aðstæður. Eitthvað sem gerðist, aðeins tíminn hefur haft sitt að segja, hann er ekki lengur eins og hann var, hann situr ekki lengur eins og hann var. Jafnvel bláa skugginn er ekki lengur líflegur, hann er subbulegur, gamall, rykugur. Það væri frábært fyrir vintage outfit hugmyndir, en annars hafðu það fallegt, bara fyrir safnið.
Það kom Ceciliu ekkert smá á óvart að húfan, sem hingað til hefur verið lýst svo ljóðrænt, felur í sér stóran galla, nánar tiltekið, hann hýsir mölflugufjölskyldu. Svo við skulum horfast í augu við það, þegar einhver erfir hatt, þá fær hann ekki bara hattinn, hann fær líka mölflugurnar til hans.
Fjölskylda myndi búa í hattinum. Fjölskylda?, svo mörg?, ættarveldi kannski, það hefur líka konung og konung og nokkurn veginn allt sem það þarf til að vera fullgild konungsveldi. En hvernig getur maður líkað svona? Hversu lengi hefur hann verið frá mölflugu?, síðan hvenær hefur Pronto verið notaður til meindýraeyðingar? Reiðin og brjáluð Cecilia spyr sjálfa sig þessara spurninga stöðugt. Hvernig með allri þeirri aðgát sem allir hafa sýnt að hatturinn endar með því að sundrast á þessum hraða. Ef þessi langamma vissi og væri á lífi, þá yrði hún mjög reið. Cecilia situr og situr og hugsar um lausn til að endurheimta dýrð sína í annað sinn.
Hann fann það, hann veit hvað hann á að gera, hann mun koma með lausn sem drepur þá, eftir að þeir deyja mun hann taka og skera út þann hluta efnisins sem vill fjarlægja.
Haltu áfram eins og ég lýsti. Aðeins með því að leika og dýpka klippta hlutann meira og meira nær hann hinum megin á efninu með skærunum. Gott fólk, þú hefur átt það í fjórar kynslóðir, hvernig veistu hvernig á að sjá um eign sem einhver skildi eftir þig? Hún gaf þér það ekki að leggja ábyrgð á herðar þínar, hún gaf þér það vegna þess að henni fannst það vera gott fyrir þig að hafa eitthvað sem henni líkaði vel. Þú fórst virkilega yfir línu léttúðarinnar! Við fáum að þér er alveg sama um hattinn sjálfan, en er þér ekki sama um langömmuna sem fól þér hann?
Cecilia byrjaði að sauma með þræði af svipuðum lit og hatturinn hefði verið upphaflega. Hver er tilgangurinn? Fullkomið samheiti er ekki til, hvorki í litum né orðum, því miður var liturinn einstakur, hann var óbætanlegur. Cecilia, á +1,75 díoptri, heldur að það hafi verið í sama lit. Við vitum ekki hvað við eigum að segja meira... ætlunin var góð... að „gefa aftur dýrðina í annað sinn“, en vegna of mikillar ákefðar var útkoman svolítið slök. Cecilia, við kunnum að meta hugsa um þig þú varst með hann, sótthreinsaðir hann, þrifinn hann, sá um hann, sem er alltaf vel þegið, en ef þú hafðir ekki skemmt þér svona vel við að klippa, þá var það samt mjög gott, það er alltaf ráðlegt að hafa jafnvægi í öllu . Hvers vegna er gott að mæla gjörðir okkar, ákvarðanir? Vegna þess að við skulum segja að við séum að keyra og við verðum að beygja, við eigum beygju framundan, við verðum að mæla hraða okkar (því of mikið gæti tekið okkur út af veginum, víkur frá leið okkar), löngunin sem við viljum fara framhjá kúrfunni, það skiptir ekki máli hversu langan tíma það myndi taka, hversu hratt, hversu sérfræðingur, hvað ég veit ekki hvað.. það sem skiptir máli er hversu samræmd og hversu örugg við erum vita hvernig á að komast í gegnum allt.Það er enginn að klappa okkur, við erum bara við sjálf og þurfum ekkert klapp.
Sömuleiðis í þessu tilfelli hefði erfðahúfan getað haldist ósnortinn, það hefði ekki þurft inngrip, viðgerðir, endurskreytingar, lagfæringar, ef okkar kæra Cecilia hefði ekki viljað bæta hann alveg. Það er líka þess virði að íhuga að hlutir þurfa oft ekki róttæka breytingu til að virka, bara að hluta eða bara fjórðungur myndi hjálpa alveg eins mikið.
Cecilia...Cecilia...annaðhvort varstu ekki með örugga hönd eða hugsaði of mikið um hattinn.
Îngheață islandeză în franceză
(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)
Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural.
Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.
Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.
Glace islandaise
(bien, pas exactement islandais mais vous voyez l'idée, tiré d'Islande)
Il est 9 heures du matin, il fait encore nuit, c'est aussi normal car nous sommes très proches du cercle polaire arctique et nous allons au McDonald's de Reykjavík, à peu près le seul qu'on puisse encore trouver en Islande, après qu'un décret ait été pris en Le pays ne propose pas de restaurants vendant de la restauration rapide. Comme c'est le seul qui reste, nous ne voyons aucune raison de ne pas profiter de l'occasion, alors nous allons voir ce qu'ils ont au menu et d'après ce qu'il semble, la plupart des sandwichs sont des variations sur le même thème, des versions diversifiées de le burger-Filet-O-Fish. Nous avons deux plats de Filet-O-Fish, un au saumon, un à la truite, deux grandes portions de frites, car ce sont mes préférés sur tous les menus de McDonald's, de tous les pays, un muffin au chocolat et, surtout, le plus surtout, l'islandais McFlurry. Elle diffère du reste de l'Europe en ce sens qu'elle est beaucoup plus froide, le climat l'aide également à se conserver, sa texture est beaucoup plus homogène, plus glaciale et présente une nuance de bleu intense avec des morceaux de stracciatella également bleus, ce qui semble étrange pour moi. Ils ont utilisé du colorant alimentaire bleu qui contient du E407, ce sont eux qui prétendent qu'ils ne veulent pas d'aliments transformés, qu'ils veulent que tout soit aussi naturel que possible.
Nous dégustons le McFlurry islandais. C'est bon... prenons une autre bouchée,... c'est incroyablement bon... et encore une chose, n'oublions pas le goût... oui, nous l'avons eu, c'est aussi le meilleur McFlurry que nous ayons jamais goûté. dommage que ce soit si loin de chez moi. Cependant, nous pensons que le restaurant McDonald's d'Islande suit un certain thème, à l'exception des frites, tout le menu ressemble à celui d'une taverne située en bord de mer, les serviettes sont également bleues avec des poissons dessinés dessus, les verres sont écrits avec des messages comme "Prêt pour une aventure marine ?", tout est dans les tons de bleu dans la pièce. Fait intéressant, on trouve aussi McDonald's en Islande, c'est très différent de tous les autres que nous avons vus jusqu'à présent.
Parce que nous avons tellement aimé la glace du McDonald's islandais, nous allons goûter d'autres saveurs et boules de glace des gelaterias locales, à savoir Isbúð Vesturbæjar. Et ici, ils ont de nombreux assortiments parmi lesquels nous pouvons choisir. Nous prenons du cacao et des pistaches. Et ce sont les meilleurs. Islande, je tiens à te féliciter, tu es le meilleur glacier que j'ai jamais rencontré. Ce que vous proposez, peut-être trop peu ou plus personne ne le propose. Vous vous êtes spécialisé dans la transformation du froid en quelque chose d'artistique, agréable à regarder, à sentir et à goûter, une synesthésie à tous points de vue.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în engleză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Autumn Emotion
Autumn came so please cover my heart with the tree shade—or yours so it won’t wither.
I fear that perhaps I won’t see you sometimes
That I’ll grow sharp wings up to the skies
That you’ll hide within a foreign eye
Which will close with a bitter good-bye.
And then I go near the rocks and shut up.
Take the words and drown them in the sea.
I whistle the moon and rise it and turn it
into a big love.
Oare ce ar putea fi? în italiană
Ce obiect are patru laturi,
Formă de patrat,
Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,
Are mai multe întrebuințări:
Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.
De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.
Obiectul descris nu ar putea fi decât:
Răspuns: रूमाल
Cosa potrebbe essere?
Quale oggetto ha quattro lati,
forma quadrata,
Non possiamo dire che sia abbastanza tridimensionale, ma si piega piuttosto bene su qualsiasi superficie,
Ha diversi usi:
Con questo oggetto possiamo togliere la polvere, possiamo asciugarci la faccia sudata, possiamo tossirci dentro, possiamo soffiarci il naso, quando piangiamo e cerchiamo di riprenderci dalla depressione, quando sentiamo il bisogno di starnutire in qualcosa e non vogliamo schizzarlo dalla testa ai piedi addosso a chi ci sta accanto, può anche essere indossato sull'abito in occasioni speciali o possiamo metterlo accanto ad un vaso di fiori, per dare colore alla tavola su cui si trova è seduto.
Inoltre, una cosa importante da affermare sarebbe il fatto che è disponibile in una varietà di disegni, colori, disegni, stampe, alcuni hanno anche dei testi scritti su di essi. Ma il mondo che preferisce ancora lo stile classico, vintage e tutti i sinonimi del genere, lo ha più spesso in una tonalità di blu lavato, così come i jeans prelavati, con tutti i tipi di quadretti più piccoli, a volte in un blu più scuro, quando giallo neon.
L'oggetto descritto non poteva che essere:
Risposta: रूमाल
"Ja, einmal ich träumte" în italiană
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sì, una volta sognai
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Non credo nei sogni, non importa quanto ci provi
Ma spero che un giorno ti vedrò
all'alba purpurea, quando ci rincontreremo,
si percorrerà la stessa strada.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Non mi sono mai sentito così fortunato come mai prima in vita mia,
perché per la prima volta ricambi il sorriso.
Sì, una volta sognai un raggio di sole,
dove ci siamo incontrati, da qualche parte nello spazio.
Il sogno volge al termine, il sole sprofonda nel mare
e quando mi sono svegliato non ti ho trovato più.
Începutul contează în islandeză
Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.
Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.
La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.
Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.
La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa.
Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.
Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.
La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești.
Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.
Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.
Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.
Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.
Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.
Upphafið skiptir máli
Upphafið, jafn erfitt og það er spennandi. Þú berð í hjarta þínu fjölbreytt úrval af upplifunum, tilfinningum, skapi, skynjun. Margar þeirra eru kannski of klaufalega orðaðar, orðaðar, þannig er það nú. Þetta er tímabil hæfnimyndunar, leitar, uppgötvana, opinberana, lærdóms af mistökum og mistökum, augnablik þegar þú prófar meira, ertu ekki sannfærður um að þú viljir halda áfram því sem þú byrjaðir á. Að öðru leyti vitum við að nýtt lífskeið er að hefjast, sem við leitum að annað hvort sjálf eða þá sem eru í kringum okkur.
Hvað sem því líður, byrjunin skiptir máli, ímyndaðu þér góðan íþróttamann, sem hefði tekið þátt í ýmsum keppnum og ég veit ekki hvað, myndi hann samt komast þangað ef hann hefði ekki stuðning, ef hann hefði ekki heppni að finna þjálfarann í samræmi við námsstíl hans og þarfir? Nei, alls ekki.
Á sama hátt ímyndum við okkur kannski vörumerki, hefði það gengið vel, hefðu svo margir keypt þaðan ef það hefði ekki stuðning, auglýsingar, kynningar á ég veit ekki hversu margar samfélagsmiðlarásir? Nei, auðvitað ekki, heimurinn myndi ekki einu sinni vita að það vörumerki væri til.
Upphafið táknar aðskilnaðinn frá því sem áður var. Það getur verið skipulagt eða óskipulagt fram í tímann, það fer eftir því hvað við viljum byrja á. Ef við ætlum til dæmis að skrá okkur í ballettnám, já, við getum skipulagt byrjunina, jafnvel þá er það í raun ekki skipulagt, ef leiðbeinandinn kemur ekki úr fæðingarorlofi á tilsettum degi. Ef við erum í fæðingarorlofi er ekki hægt að tímasetja fæðinguna, við getum ekki valið þann mánuð sem við fæðum, hvað þá daginn, tímann. Það gerist augnablik. Þá eigum við bæði við og barnið upphaf, nýja leið sem við göngum saman. Það skiptir máli hvernig við viljum að barnið byrji líf sitt. Sem foreldrar getum við valið hvað við viljum að barnið eigi. Við tjáum bara ást okkar með því að senda honum peninga og pakka af ég veit ekki hvaða leikfang frá landinu sem við vinnum í, en á meðan er ókunnugur að passa barnið okkar? Við skulum ekki vera hissa á því síðar að það verði hindranir, hömlur á milli okkar og barnsins. Skortur á nálægð við barnið og samskipti við það hefur áhrif á þroska þess, því hann hefði aldrei fundið fyrir löngun til þeirra. Hann mun aðeins muna eftir líffræðilegum foreldrum sínum, en hann mun ekki viðurkenna þá sem foreldra í eiginlegum skilningi þess orðs.
Á öfugan pól eru foreldrar sem kjósa að dvelja á landinu. Morgundagurinn fæðir af sér óvissuþætti, þetta álag sem óvissuþættirnir mynda, sem við ímyndum okkur sjálf, hellast yfir á barnið, ef við kunnum ekki að stjórna okkur og láta það gera það sem það vill. Þá verða foreldrarnir pirraðir, tala bull, í raun bull, við barnið, upp úr þurru. Við gefum barninu mikla athygli á fyrri hluta frumbernsku, því hugur þess er eins og svampur. Gleyptu allt, hvert orð, látbragð, raddblær. Óviljugur mun hann eignast það upphaf. Það mun taka yfir, skap, hugsanir, hughrif, viðhorf. Það væri synd ef þetta gerðist. Hann hlýtur að alast upp fallega frá öllum sjónarhornum, því foreldrar hans hefðu farið með hann í gegnum bestu skólana, í gegnum bestu framhaldsskólana, háskólann sem mikið er dreymt um og ég veit ekki hvar, það væri til einskis að hann myndi ná hæðinni 1,90, vel þróaður, íþróttamaður og ég veit ekki hvernig, ef innra með okkur finnum við blöndu af áföllum, geymd í okkur sjálfum, ekki áttað sig í tíma, ekki tjáð, ekki gróin. Að utan myndi það líta vel út, en að innan væri séð að engin sál væri sett í vöxt þess, því það myndi örugglega skorta það sem væri dýrmætast, samkennd og mannúð. Hvaða fjölskyldu mun hann finna aftur? Hvaða kynslóðir munu leiða af þeirri fjölskyldu og svo framvegis.
Það þarf hlýju sálarinnar, alveg eins og tréð, þegar við gróðursetjum það, fyrir utan að vökva það, sjáum við til þess að það verði beint og þykkt, það þarf líka hita frá sólinni til að þróast vel á allan hátt.
Stundum getur upphafið þýtt að fara í íþrótt, hjóla, læra að elda nýjar uppskriftir og svo framvegis. Vertu samt varkár, ef þú velur að læra eitthvað sem ekki er hægt að læra bara með því að horfa á YouTube myndbönd og það er það, þú þarft leiðbeinendur eða kennara í það starf, reyndu að leita að einstaklingi sem hefur að minnsta kosti lágmarksvilja til að vilja skilja löngun þína til að læra þá færni, innri hvatningu þína til að verða sjálfstæðari frá því sjónarhorni, ótta þinn, til að styðja þig þar sem þér tekst ekki alveg, til að sigrast á þeirri hindrun saman. Annars muntu líka þjást, þú verður líka fylltur gremju, taugum sem þú borgaðir fyrir það námskeið og leiðbeinandinn hefur ekki tíma fyrir þig, hann hefur alltaf aðra, hann forgangsraðar þeim alltaf á móti þér, með öllu því sem þú borgaðir líka sama magn af peningum og þeir sem eru í stuði.
Eins og í skólabekkjum er til kenningin um fjölgreind, samkvæmt henni eru til 9 tegundir af greind. Ég veit ekki af hverju sumir kennarar halda enn að nemendur þeirra hljóti að vera góðir í sínu fagi. Ef hann velur að niðurlægja hann opinberlega fyrir framan bekkinn fyrir hversu litla stærðfræði hann kann, þá væri sanngjarnt fyrir hann, eftir þann tíma, að fjármagna hann, gefa honum peninga til að fara í meðferðartíma, til að lækna ótta hans. bilun, kvíða sem leiðir til blæðinga, ógleði, svima, svefns og truflana á hjartslætti. Ef hann er ekki góður í stærðfræði er það nákvæmlega ekkert mál, kannski er hann tjáningarmeiri, betri í málun, slagverki, tungumálum, íþróttum, öðrum greinum. Það væri engan veginn sanngjarnt að merkja hann að hann geti ekki gert neitt, að hann myndi ekki vita og myndi ekki skilja hvort sem er, að ekkert sé hægt að gera fyrir hann og með honum, að ekkert muni jafngilda neinu í lífinu og allskonar svona atburðarás. Sérhver maður er einstakur, hann hefur sína eigin eiginleika sem þarf að æfa, vinna í, skerpa á. Það er það sem foreldrar og kennarar sem hafa þessa úreltu hugsun að ef hann geti ekki lært stærðfræði, þá geti hann ekki gert neitt, ættu að gera. Af forvitni finnst útskriftarnema úr stærðfræðideild vera ánægðir eftir að hafa lokið henni, hversu margir endar í raun á því að kenna stærðfræði þegar leiðin til að verða það sem þeir vildu er stráð hindrunum við hvert fótmál og jafnvel verðleikar og þekking skipta ekki lengur máli? Þegar hann var af lista með 10 viðmiðum passaði hann ekki bara við eitt, annars var hann með þau öll og var aldrei samþykkt? Hvaða vit er í því að neyða þá til að feta slóð sem jafnvel þeir sem elska stærðfræði myndu ekki feta? Leyfðu börnum, nemendum, alls kyns námsmönnum að velja sína eigin leið, hversu mikið eða lítið sem þeim hentar! Ekki setja þig í spor annarra og halda að þú þekkir þá betur, að þú hafir innsæi hvað þeir vilja, hvað þeir þrá. Mistök sem gerðar eru á eigin spýtur eru mun auðveldara að leiðrétta en þau sem eru gerð vegna þess að aðrir ráðlögðu þér að gera mistök.
Það fer eftir atvikum, ef það er þolinmóðara barn mun hann sætta sig við ástandið og reyna að takast á við það, þó hann verði þunglyndur, ekki sáttur við sjálfan sig, fullur af reiði og safnar földum gremju. En ef við erum að tala um náttúru sem hlýðir ekki, vill vera sjálfstæð í eigin ákvörðunum og óskum, þá eigum við á hættu að ná auknu brottfalli úr skóla. Hann myndi íhuga það af hverju að fara í þann makaupplýsingatíma, þegar hann er samt ekki að finna í neinu sem þar er fjallað um, kemur honum ekkert við og hentar honum ekki. Þess vegna er mælt með því að foreldrar skilji börnin sín og styðji þau á öllum helstu stigum lífsins.
Jafnvel þó ég hafi einbeitt mér að minna skemmtilegum þáttum, þá eru þeir hluti af veruleika hvers upphafs, þegar allt kemur til alls er upphafið það flóknasta. Í leiðinni verða hlutirnir einfaldari, fljótari og allt verður að upplifun sem verður miklu meira þess virði að lifa, upplifa og finna fyrir. Auðvitað á fólkið sem kynnst er á öllum stigum lífs hvers ungmenna sína kosti.
Þannig að við skulum þakka foreldrum okkar sem studdu okkur eins mikið og þeir gátu, upp á ákveðinn aldur gáfu þau okkur tækifæri, föt, fylgihluti, græjur og allt það, þau matuðu okkur, bæði með mat og og með jákvæðum tilfinningum, sem þau gáfu okkur pilla, að þeir settu um sár okkar eftir hvert fall, að þeir léttu á þunglyndi okkar þegar við héldum að það væri gagnslaust, að þeir hefðu þolinmæði til að rannsaka okkur, greina okkur og segja okkur hvað myndi henta okkur betur í flestum aðstæðum, að þeir gengu okkur í gegnum garða, í listasöfn, gelateríur og sælgæti, að þeir ræktuðu með sér einhvern smekk á tónlist og myndlist, að þeir gáfu okkur fyrstu leiðbeiningarnar, fyrstu kennsluhandbók lífsins.
Einnig þökkum við kennurum, kennurum og prófessorum, því þeir eyddu líka góðum hluta tímans með okkur og þeir hafa kannski upplifað það sem við upplifðum, tilfinningarnar í prófunum voru ekki bara okkar, þær voru líka þeirra. Við kunnum að meta allar góðar hugsanir, í hvert skipti sem þeir leyfðu okkur að fara úr bekknum ef okkur leið ekki vel, þegar þeir leiðréttu okkur, þegar þeir neyddu okkur til að ég veit ekki hvaða keppni, þegar þeir útskýrðu fyrir okkur, hvenær við stafsettum, lásu. með þeim, þegar þeir kenndu okkur nýja hluti, þegar þeir breyttu örlögum, þegar þeir færðu líf okkar merkingu, þegar þeir hjálpuðu okkur að stjórna tímanum okkar betur, að hætta að vera svona dreifð og við vorum.
Hjartans þakkir til allra sem hjálpuðu okkur að þróast, ganga í gegnum gagnlegar breytingar, tóku okkur undir sinn verndarvæng.
Moștenire în islandeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Erfðir
Í dag verður fjallað um hlut, hlut sem er okkur kær, okkur sem enn geymum hluti í geymslu á risi hússins, nánar tiltekið filthatt. Bæverskur hattur, hattur sem hefur óneitanlega sögulegt mikilvægi, náði fimm skírnum, tveimur útskriftum, nokkrum brúðkaupum og það er um það bil. Húfa sem nokkrar kynslóðir áttu bara, en til að vera með, ég held að þeir hafi ekki verið með hann, hann er ekki lengur hægt að nota í langan tíma. Eins og ég nefndi áðan, þá er hann þreifaður, hann er blár (rafblár eða konungsblár) og hann er með fjöður á hliðinni.
Langamma Ceciliu krafðist þess að henni yrði haldið við bestu mögulegu aðstæður. Eitthvað sem gerðist, aðeins tíminn hefur haft sitt að segja, hann er ekki lengur eins og hann var, hann situr ekki lengur eins og hann var. Jafnvel bláa skugginn er ekki lengur líflegur, hann er subbulegur, gamall, rykugur. Það væri frábært fyrir vintage outfit hugmyndir, en annars hafðu það fallegt, bara fyrir safnið.
Það kom Ceciliu ekkert smá á óvart að húfan, sem hingað til hefur verið lýst svo ljóðrænt, felur í sér stóran galla, nánar tiltekið, hann hýsir mölflugufjölskyldu. Svo við skulum horfast í augu við það, þegar einhver erfir hatt, þá fær hann ekki bara hattinn, hann fær líka mölflugurnar til hans.
Fjölskylda myndi búa í hattinum. Fjölskylda?, svo mörg?, ættarveldi kannski, það hefur líka konung og konung og nokkurn veginn allt sem það þarf til að vera fullgild konungsveldi. En hvernig getur maður líkað svona? Hversu lengi hefur hann verið frá mölflugu?, síðan hvenær hefur Pronto verið notaður til meindýraeyðingar? Reiðin og brjáluð Cecilia spyr sjálfa sig þessara spurninga stöðugt. Hvernig með allri þeirri aðgát sem allir hafa sýnt að hatturinn endar með því að sundrast á þessum hraða. Ef þessi langamma vissi og væri á lífi, þá yrði hún mjög reið. Cecilia situr og situr og hugsar um lausn til að endurheimta dýrð sína í annað sinn.
Hann fann það, hann veit hvað hann á að gera, hann mun koma með lausn sem drepur þá, eftir að þeir deyja mun hann taka og skera út þann hluta efnisins sem vill fjarlægja.
Haltu áfram eins og ég lýsti. Aðeins með því að leika og dýpka klippta hlutann meira og meira nær hann hinum megin á efninu með skærunum. Gott fólk, þú hefur átt það í fjórar kynslóðir, hvernig veistu hvernig á að sjá um eign sem einhver skildi eftir þig? Hún gaf þér það ekki að leggja ábyrgð á herðar þínar, hún gaf þér það vegna þess að henni fannst það vera gott fyrir þig að hafa eitthvað sem henni líkaði vel. Þú fórst virkilega yfir línu léttúðarinnar! Við fáum að þér er alveg sama um hattinn sjálfan, en er þér ekki sama um langömmuna sem fól þér hann?
Cecilia byrjaði að sauma með þræði af svipuðum lit og hatturinn hefði verið upphaflega. Hver er tilgangurinn? Fullkomið samheiti er ekki til, hvorki í litum né orðum, því miður var liturinn einstakur, hann var óbætanlegur. Cecilia, á +1,75 díoptri, heldur að það hafi verið í sama lit. Við vitum ekki hvað við eigum að segja meira... ætlunin var góð... að „gefa aftur dýrðina í annað sinn“, en vegna of mikillar ákefðar var útkoman svolítið slök. Cecilia, við kunnum að meta hugsa um þig þú varst með hann, sótthreinsaðir hann, þrifinn hann, sá um hann, sem er alltaf vel þegið, en ef þú hafðir ekki skemmt þér svona vel við að klippa, þá var það samt mjög gott, það er alltaf ráðlegt að hafa jafnvægi í öllu . Hvers vegna er gott að mæla gjörðir okkar, ákvarðanir? Vegna þess að við skulum segja að við séum að keyra og við verðum að beygja, við eigum beygju framundan, við verðum að mæla hraða okkar (því of mikið gæti tekið okkur út af veginum, víkur frá leið okkar), löngunin sem við viljum fara framhjá kúrfunni, það skiptir ekki máli hversu langan tíma það myndi taka, hversu hratt, hversu sérfræðingur, hvað ég veit ekki hvað.. það sem skiptir máli er hversu samræmd og hversu örugg við erum vita hvernig á að komast í gegnum allt.Það er enginn að klappa okkur, við erum bara við sjálf og þurfum ekkert klapp.
Sömuleiðis í þessu tilfelli hefði erfðahúfan getað haldist ósnortinn, það hefði ekki þurft inngrip, viðgerðir, endurskreytingar, lagfæringar, ef okkar kæra Cecilia hefði ekki viljað bæta hann alveg. Það er líka þess virði að íhuga að hlutir þurfa oft ekki róttæka breytingu til að virka, bara að hluta eða bara fjórðungur myndi hjálpa alveg eins mikið.
Cecilia...Cecilia...annaðhvort varstu ekki með örugga hönd eða hugsaði of mikið um hattinn.
Îngheață islandeză în franceză
(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)
Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural.
Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.
Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.
Glace islandaise
(bien, pas exactement islandais mais vous voyez l'idée, tiré d'Islande)
Il est 9 heures du matin, il fait encore nuit, c'est aussi normal car nous sommes très proches du cercle polaire arctique et nous allons au McDonald's de Reykjavík, à peu près le seul qu'on puisse encore trouver en Islande, après qu'un décret ait été pris en Le pays ne propose pas de restaurants vendant de la restauration rapide. Comme c'est le seul qui reste, nous ne voyons aucune raison de ne pas profiter de l'occasion, alors nous allons voir ce qu'ils ont au menu et d'après ce qu'il semble, la plupart des sandwichs sont des variations sur le même thème, des versions diversifiées de le burger-Filet-O-Fish. Nous avons deux plats de Filet-O-Fish, un au saumon, un à la truite, deux grandes portions de frites, car ce sont mes préférés sur tous les menus de McDonald's, de tous les pays, un muffin au chocolat et, surtout, le plus surtout, l'islandais McFlurry. Elle diffère du reste de l'Europe en ce sens qu'elle est beaucoup plus froide, le climat l'aide également à se conserver, sa texture est beaucoup plus homogène, plus glaciale et présente une nuance de bleu intense avec des morceaux de stracciatella également bleus, ce qui semble étrange pour moi. Ils ont utilisé du colorant alimentaire bleu qui contient du E407, ce sont eux qui prétendent qu'ils ne veulent pas d'aliments transformés, qu'ils veulent que tout soit aussi naturel que possible.
Nous dégustons le McFlurry islandais. C'est bon... prenons une autre bouchée,... c'est incroyablement bon... et encore une chose, n'oublions pas le goût... oui, nous l'avons eu, c'est aussi le meilleur McFlurry que nous ayons jamais goûté. dommage que ce soit si loin de chez moi. Cependant, nous pensons que le restaurant McDonald's d'Islande suit un certain thème, à l'exception des frites, tout le menu ressemble à celui d'une taverne située en bord de mer, les serviettes sont également bleues avec des poissons dessinés dessus, les verres sont écrits avec des messages comme "Prêt pour une aventure marine ?", tout est dans les tons de bleu dans la pièce. Fait intéressant, on trouve aussi McDonald's en Islande, c'est très différent de tous les autres que nous avons vus jusqu'à présent.
Parce que nous avons tellement aimé la glace du McDonald's islandais, nous allons goûter d'autres saveurs et boules de glace des gelaterias locales, à savoir Isbúð Vesturbæjar. Et ici, ils ont de nombreux assortiments parmi lesquels nous pouvons choisir. Nous prenons du cacao et des pistaches. Et ce sont les meilleurs. Islande, je tiens à te féliciter, tu es le meilleur glacier que j'ai jamais rencontré. Ce que vous proposez, peut-être trop peu ou plus personne ne le propose. Vous vous êtes spécialisé dans la transformation du froid en quelque chose d'artistique, agréable à regarder, à sentir et à goûter, une synesthésie à tous points de vue.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în engleză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Autumn Emotion
Autumn came so please cover my heart with the tree shade—or yours so it won’t wither.
I fear that perhaps I won’t see you sometimes
That I’ll grow sharp wings up to the skies
That you’ll hide within a foreign eye
Which will close with a bitter good-bye.
And then I go near the rocks and shut up.
Take the words and drown them in the sea.
I whistle the moon and rise it and turn it
into a big love.