CARANTINĂ -lecție bună

Pașii
ne duc acolo unde,
indiferent de anotimp
și de vremea de-afară,
este mereu cald.

Acolo,
sufletul înflorește,
chiar dacă, pe nesimțite,
rădăcinile par să se usuce.

Acolo —
locul din brațele
și din sufletul mamei,
unicul loc
unde raiul
atinge pământul.

Gânduri peste gânduri...

se roiesc în cap,

Citesc printre rânduri 

dar din gând le scap.

Obosit de vreme

ca frunza de ploaie

sufletul mai geme

sub dorul care-l îndoaie.

Vorbele rostite

se pierd în tăcerea

șoaptelor șoptite 

dulci ca și mierea .

Mă alint cu gândul

că totul se trece

precum bate vântul 

într-o iarnă rece.

Mă împac cu gândul 

ca-n viața aceasta trecătoare 

suntem două urme clare 
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.

Pe turla lumii, veche și obosită,
un clopot tace, dar ecoul cheamă.
Sub cerul stins, lumina rătăcită
se-aprinde lin — ca o icoană-n ramă.

Atunci coboară, blând, din depărtare,
un stol de îngeri, palizi, pictori sfinți,
cu aripi moi, făcute din iertare,
și ochi aprinși de doruri...cuminți.

Ei poartă-n mâini paleta nemurire,
cu tonuri calde, vii, dar luminoase,
și-nvăluie pământul în iubire,
cum Domnul scrie-n cer cu litere duioase.

„Să fie-ntins apusul peste lume,
ca o cămașă ruptă de păcat”,
șopti un înger, rostind un vechi nume,
iar soarele zâmbi, murind, dar luminat.

Și-n jurul casei Domnului, sub cruce,
tăcerea se lasă și respiră,
iar cerul, ca o rană ce se duce,
se vindecă în aur și se miră...

Ce criză mondială?
Serios — care?
Cea din ecrane, cu cifrele-n dinți,
sau cea care urcă, mută, prin haine,
când stai singur în cameră
și te miri că nu te mai doare nimic?

Nu e despre bani.
Banii fac acrobații în conturi,
vin, pleacă, se pierd,
un spectacol de umbre cu cifre.
E despre golul acela
care nu are IBAN.

Am devenit experți în supraviețuire
și am rămas ucenici la trăit.

Scroll. Like. Next.
Repeat.
Metronomul acesta ne macină zilele,
ne consumăm în miniaturi de sens,
în dialoguri de-o silabă
și apropieri cu termen de garanție.

Ne e frică să simțim
fără martori, fără ecrane,
fără confirmarea unui „share” virtual.
Dacă nu am postat,
oare am fost cu adevărat acolo?

Și totuși —
din când în când —
cineva frânge ritmul.
Își ridică privirea din flux,
respiră adânc, ca după un înec,
și își amintește, brusc,
că a fost, cândva, viu.

Aceasta e revoluția reală:
nu una strigată prin piețe,
nu una virală, cu mii de afișări,
ci una tăcută, sub piele.
O insurecție a interiorului.

Să simți din nou.
Să-ți pese.
Să rămâi în loc.

Fiindcă, poate,
criza nu e un zid —
ci crăpătura prin care începem
să vedem lumina,
altfel.

Și ce dacă iarna vine
cernând fugii de zăpadă...
Eu, mă învelesc cu tine
lăsând sufletu-mi să cadă
în al drgostei cascadă.

Și ce dacă pe la geamuri
frigul a gravat flori albe
adunându-le drept  lauri
și țesând din ele salbe.

Și ce dacă bate vântul
mult prea zbuciumat și rece
Este la fel ca și gândul
că, încă un an se trece
care a schimbat Pământul.

Și ce dacă în văzduh
se aud doar glas de ciori
iar pe lac, acolo-n stuh,
mai sticlesc doi ochișori.

Și ce dacă iarna vine
lăsând pomii dezbrăcați
Eu mă pitulesc în tine
precum conurile-n brazi
și te țin ca să nu cazi.

Și ce dacă iarna vine
și cad fulgii ca-n poveste
Eu mă plimb la braț cu tine
dulce îți șoptesc o veste...
Fericire, tu-mi faci zilele senine.

Drepturi de autor
Anna Dzengan 07.12.2020

Pe chipul ei aștri sau stins.

În părul ei ninsori au nins. 

Iar ochii ei și-acum păstrează, 

Sclipirea care radiază.

În sufletu-i sunt adunate,

tristeți și bucurii de-o viață.

Iar mâinile mici și ridate,

ne mângâie în fiecare dimineață.

Azi ninge nu știu a câta oară...

Din cer în părul ei fulgii coboară.

Sunt binecuvântări cerești,

Ea este icoana vieții pământești.

Trec anii necruțători peste tine,

puterile ți se știrbesc ușor.

Aștepți cu dor copilul ce nu vine

iar sufletu-ți e mistuit de dor.

Vocea caldă și blajină

iarăși icoanelor se închină.

În ruga ta către Dumnezeu

ceri binele copilului tău.

Pictat rămâne chipu-i sfânt

acolo, printre îngeri ești o minune. 

Aici, prin viața pe pământ

icoana pentru închinăciune.

Pe chipul ei mereu vor arde

noi aștrii luminoși și vii.

Ea este călăuza pentru mai departe

pentru al omenirii neam, pentru copii.

Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.

Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.

Cât mama ne mai este în viața, 

pleacă urechea la a ei povață.

Amintiri din copilărie

Fiind cândva copil la sat,
Am cutreierat ulițele în lung și-n lat,
O viață zbuciumată de copilă,
Urcând și coborând a Măgurii Movilă...
Am fost și la prășit și la săpat,
La sfeclǎ, papușoi, la răsărită la furat,
La ferma unde mama mea trudea,
De zori și până noaptea se lăsa-
Acolo unde după ce ea a plecat,
Câinele în fiecare om să o găsească a încercat
Iar uneori dormeam în vie
Și tot cățelul ne ținea companie,
Iar alteori sub cireșul înverzit
Ah, ce multe sunt de povestit!!
A fost o vreme când ne trezeam cu noaptea-n cap,
Să mergem la tutun, la cules, la legat,
O zi întreagă petreceam muncind,
Iar seara ne prindea la poartă jucând,
Am fost la strâns pleavă și paie,
Apoi le căram la dos în căsoaie.
Duminica deseori la nuci mergeam,
Cu mama împreună le strângeam.
Cu bicicleta plecam la strâns buruian,
De la fântână apă cu căldările căram-
În una era apa bună de spălat,
În alta era apa bună de udat,
Din alta luam apă de băut
Și uite că așa copii am crescut.
Poate că atunci, tare demult,
De lucru în sat, era foarte mult
Iar noi nu ne dădeam seama,
Ce fericiți eram ajutând-o mama.
De unele clipe și acum ne amintim cu dor
Păcat, că astăzi tot mai multe sate ale copilăriei noastre mor...

Eu n-am venit din lumea voastră,
Ci dintr-un gând prea adânc spus,
Cuvântu-mi arde-n piept ca focul
Și-n gură-mi moare, neajuns.

Când râdeți voi, eu aud plânsul
Unui adevăr ce nu încape,
Când voi dormiți, eu stau de stradă
La marginea dintre nopți și ape.

Mi-e sufletul o casă veche
Cu porți ce scârțâie-n pustiu,
Cei ce intrară n-au înțeles
De ce trăiesc… și de ce scriu.

Și-atunci rămân, sub cerul rece,
Cu stelele ce nu vorbesc,
Mai bine singur cu tăcerea
Decât cu lumea ce-o gândesc.

Mulți copii se îndepărtează, 

De părinți și de-alor casa, 

Pleaca în străinătate, 

Rămânând în urma toate. 

Stau părinții pe cerdac, 

Și se uita-n urma lor, 

Pleaca ce le e mai drag, 

Rămânând doar praf de dor. 

Părinții îmbătrânesc, 

Poarta nu se mai deschide, 

Și asa e și firesc, 

Străinătatea nu minte. 

După ani și ani de zile, 

Vin regretele apoi, 

De ce ai plecat copile! 

Și-ai lăsat în urma doi?

Doi părinți ce te-au crescut, 

Cu dragoste și iubire, 

Dar tu ai făcut ce-ai vrut! 

I-ai lăsat ca pe ruine. 

Stau în prag și te așteaptă, 

Anii trec, tu nu mai vi, 

O sa vi acus la poarta, 

Dar nu ii vei mai găsi. 

O să-ți para rău de toate, 

De alegerea făcută, 

Pleaca din străinătate, 

Hai acasă! Vremea-i scuta.

Timpul nu sta, nu te-așteaptă, 

Să-ți mai vezi părinți-odată, 

Hai acasă, nu mai sta! 

Profita de șansă ta!

Vă rog nu mă băgați în seamă 

Când azi pe mulți vă contrazic, 

Eu sunt ca voi o lume trecătoare 

Și-n univers un punct destul de mic. 

Încerc mereu doar să vă spun 

C-am fost și eu un simplu lucrător, 

Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă 

Ca voi în timp să construiți un viitor. 

Dar oare toți gândiți pentru popor?

Când văd cât unii adunați în conturi, 

Iar când vă cerem puțin și pentru noi 

Ne ziceți c-avem prea multe mofturi. 

Prea mult ați dărâmat în astă țară 

Și prea puțin clădit în anii risipiți, 

Sunteți prea sus pe scară cocoțați 

Și-i greu la cel ce n-are să coborâți. 

Însă vă rog să-i ascultați pe oameni 

Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi, 

Și le-ați promis să-aduceți bunăstare 

Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!

Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.

Meditație și muzică de jazz;

jazz care pătrunde în liniștea profundă

a îngerilor însângerați;

îngeri albi, care luptă necontenit

pentru deșteptare; a deveni conștient

de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;

ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;

Pol,

rasism,

aziluri,

execuții,

prostituție,

femei violate,

atacuri teroriste;

febra dengue, salarii mici,

imigrație ilegală,

virus Zika și Chikungunya,

Colecții heraldice, blazoane,

impactul meteoriților,

combinatii genetice,

militantism islamist,

focuri în natură,

monetizare ,

război,drone,

răstigniri,

răpiri,

sfincși,

 +

plăci,

droguri,

cocktailuri,

cutremure,

valuri de ocean,

vortexuri, tornade,

hărțuiri sexuale,

represiuni evidente,

malformații congenitale;

vânzări de artefacte furate,

alimente pentru oameni lihniți,

politici pentru refugiați,

dezastrele nucleare,

șomajul sezonier,

alunecări de sol,

creșteri de prețuri,

vulcanii activi,

coafuri,

nudism,

vis,

 @

cub,

crime,

ochelari,

benzinarii,

succès teatral,

ghețari topindu-se,

lucrări interimare;

strategiile tăcute,

copii- bolnavi asimptomatici,

proteste care blochează drumuri,

șoferi având temperamente diferite și

conducând mașini diferite,

mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor

țipă precum anumite instrumente muzicale,

copaci care strigă și pistoale care

scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,

versuri de jazz penetrând tăcerea

îngerilor însângerați,

îngeri într-o luptă neînfricată pentru

trezirea la această nouă realitate.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Poezia este publicata.

Jos

în

praf

oglindit

un albastru

cer senin