1  

„Cel mai trist poet din Europa” ar fi împlinit 70 de ani

poezii.online „Cel mai trist poet din Europa” ar fi împlinit 70 de ani

Eugen Cioclea, cel mai proeminent poet din R. Moldova, supranumit şi „cel mai trist poet din Europa”, ar fi împlinit mâine, 4 august, 70 de ani. Cu această ocazie, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova va organiza un eveniment pe 8 august. În acea zi, începând cu ora 18.00, pe terasa Uniunii se vor aduna tinerii scriitori din Chișinău care vor citi un poem propriu și un poem semnat de Eugen Cioclea, pentru a omagia atât poezia, cât şi pe regretatul poet. Acesta a rămas ca o figură emblematică a poeziei contemporane, care a șocat prin grotescul creației sale și tragismul care îi caracteriza scriitura.

Un poet al confesiunii sincere

Cioclea a devenit cunoscut ca poet încă din anii ’70, pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov” din Moscova, cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut „Numitorul comun”. Prefața cărții, publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, a fost semnată de criticul literar Eugen Lungu și s-a bucurat de o largă apreciere în lumea literară. În 1991, a apărut volumul de poeme „Alte dimensiuni”, care de asemenea a fost primit cu multă admirație de către public. Tipărită într-o ediție de 10 000 de exemplare, chiar și fără campanii publicitare, „Alte dimensiuni” s-a vândut într-un mod uluitor, în doar câteva luni, epuizându-se întreaga ediție.

La finele anilor ’90, câțiva scriitori din generația tânără, Pavel Păduraru și Alexandru Buruiană, au pus baza unui cenaclu care purta numele lui Eugen Cioclea. Un caz extrem de rar întâlnit, întrucât, de regulă, botezarea unui cenaclu cu numele unui scriitor cunoscut se face după trecerea la cele sfinte a acestora. În situația respectivă, însă, tinerii și-au dorit să-și manifeste admirația față de poetul Cioclea.

Autorul celei mai scumpe cărţi

Ultimul proiect semnat de Eugen Cioclea se numește „Dați totul la o parte ca să văd”, o carte cu un tiraj de sub 350 de exemplare care rămâne, practic, cea mai scumpă carte de poezie din R. Moldova. Un exemplar costa 111 dolari SUA, poetul intenționând în acest fel să-i răzbune pe toți scriitorii care au ajuns să câștige bani mizeri din munca literară și să-și exprime frustrarea față de dezinteresul pentru poezie și literatură al cititorilor din țară.
În mai 2007, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, actorul Andrei Sochircă, împreună cu regizorul Mihai Fusu, au organizat un spectacol bazat pe o selecție din poemele lui Cioclea. Show-ul, care purta titlul ultimei sale cărţi, „Dați totul la o parte ca să văd”, a fost construit cu multe elemente de performance poetic, happening, acțiune și muzică rock în interpretarea unor artiști cunoscuți din domeniu.
Eugen Cioclea s-a stins din viață pe 10 octombrie 2013 și a fost găsit fără suflare, în apartamentul său din Chișinău, de către o echipă de reporteri ai ziarului TIMPUL.


Cămaşa de forţă

Eugen Cioclea

Mi se spune că m-am născut în cămaşă.
Maică-mea, chiar mă convinge!
Simt, le răspund,
dar ce vreţi de la mine,
nu vi-i de-ajuns
că mă strânge?

Nu vi-i de-ajuns că din faşă o port, -
fiu-meu s-o moştenească!
Nici să mi-o spăl nu am voie s-o scot.
Acele n-au s-o cârpească.

Ruptă-i din umere. Ruptă-i pe piept.
Ca libertatea în sine.
Tac. Sunt cuminte. Sunt înţelept.
Forţa decide.


Preluat de la: Timpul.md
Опубликовано 3 августа 2018

Случайные публикации :)

Singurătate

 

Trist am ajuns acum înspre amurg,

Să mă ascund la mine-n casă,

Odaia sumbră kilometric s-o parcurg,

Iar glasul să mi-l sting din fașă.

 

De câțiva ani nu mă cunoaște poarta,

Iar barba-mi mătură podeaua,

O scurtă linie mi-i astăzi toată harta,

Iar ceru-mi este nefiresc perdeaua.

 

Dar nici așa nu pot să fiu de tot uitat,

Că-mi croncăne la geam un corb anost,

Și-apoi cu ochiul negru și corpul dezpănat,

Îmi cere ca să-și facă pervazul adăpost.

 

Se mai aude vag la gard câte-un vecin,

Ce-i curios să știe unde-mi țin cadavrul,

Îl las s-aștepte căci timp mai am puțin,

Și-apoi o să-i donez și trupul și năravul.

 

Dar azi îmi vine ca să petrec cu ciudă,

Să sparg ca un bețiv tavanul și podeaua,

Să râd de voi, ascuns sub iarba crudă,

Și învelit de rouă să-mi savurez cafeaua,

 

Iar hohotul de râs doar moartea să-l audă,

Să vină furibund să-mi prăbușească steaua.

 

Еще ...

de-ar fi

de-ar fi aşa să nu m-amăgeşti,

Acum aveam o iubire ca în poveşti

Uneori reuşeşti să mă calmezi,

Alteori doar să răneşti.

 

Ştiu mă deteşti,

Nici eu nu mă cred

Mi-am terminat paharul de vin

Avum nu mai reuşeşti să mai aprinzi focul ce s-a stins...

Еще ...

Stare de fapt

 

Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?

De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?

Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,

Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.

 

Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,

Să fac comunicabilă starea mea de fericire,

Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,

Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.

 

Beat de eternitate şi atras de infinit,

Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,

Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,

Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.

 

Cui să mă închin prin aceste deşerturi?

Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?

La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,

Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?

 

Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …

Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,

Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,

Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.

 

Еще ...

Învațămă toamnă

Învață-mă toamnă să nu mai fiu trist

Să nu mai evoc tristețe,

Învață-mă toamnă să fiu fericit

Ca mama fiului ce a obșit,

 

Învață-mă toamnă cum să nu plâng

Atunci când inima îmi frâng,

Învață-mă toamnă cum să fiu rece

Șă îngheț durerea ce prin suflet îmi trece,

 

Învață-mă toamnă despre fidelitate

Să nu mai închiriez falsitate,

Învață-mă toamnă cum să trăiesc

Când singur pe mine nu ma iubesc.

 

Învață-mă toamnă...

Еще ...

Gândurile celor vii

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

 

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

 

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

 

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

 

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

Еще ...

Noi

Viața e senină,

Când îți dă lumea lumină

La bine și la greu,

Noi, vom fii mereu

Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,

Acasă este locul nostru sfânt,

În care ne vom revedea chiar și-n noaptea aia grea.

Împreună vom învinge,

Orice taur ce ne-n pinge,

Prin noroi și prin șuvoi,

Împreună, vom fi doi.

Eu cu tine,

Siguranța, împlinire.

Еще ...