Suflă vântul...

Se simte un miros de primăvară

Adus de vântul de pe munte,

Dar seara este frig și pot răci

Așa că-mi trag cușma pe frunte

Pe deal mai văd multă zăpadă

Ce spune că iarna nu s-a dus,

Și punem lemne încă în sobă

Când soarele se duce la apus

Mă uit în calendar și-l răsfoiesc

Și văd că este luna lui februarie,

Ce îmi șoptește să nu mă mint

Căciula să o schimb pe pălarie

Mă duc pe vale la izvorul rece

De unde sticle pline ne luăm,

El curge chiar de-i vară-iarnă

Și apă bună ne-aduce să gustăm

Mă-ntorc acasă puțin dezamăgit

Că primăvara se lasă așteptată,

Că ziua-i mică și noaptea-i lungă

Iar vremea nu mai e ca altădată!

...........................

Și simt că și aceasta..ne e furată!

poate e prea târziu, 

să privesc apusul

poate ??! e prea devreme,

să nu privesc deloc răsăritul.

Poate e timpul să-mi termin gândul,

Și să pun punct la poezie.

Poate?? Mai am ceva de spus,

Și de scris,

Dar nu pot să mai adaug ceva,

Mă oprește punctul pus, 

În poezia mea.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Noi suntem din europa

Insa ea e foarte mare

Iari Moldova-i punct pe harta

Dar si satul, cite biotopuri are!?

Sa ne mai gindim un pic

Botopul este mic?

Cum sa, nu, e foarte mare

O multime de factori are

Geologici, geoagrafici

Fizici, chimici , si organici

Vulpea- cu biocenoza ei

Pestele in riul sau

Pestera-i cu lilieci

Vulturul in zbor mereu

Eu produc dar si consum

Tertiac consumator sunt

Si  mai sunt consumatori

Secundari , primari, producatori

Frika-mi e doar de-un nimic

De un descompuator  mic

Biomasa- e frumoasa

Productivitatea-i deasa

Cind pe umeri sede capul

Si pastreaza biotopul.

Trec ţiganii spre pădure,
vântul plânge prin pătule,
ploaia crede că-i secure,
taie-n dealuri guri de hule,

roata muşcă din ţărână,
ruda stă să prindă glia,
biciul simte că îl mână
şi puterea, şi mânia

cad din cer făclii încinse,
se înşiră şi se-nnoadă,
par cărări de zei aprinse,
fără cap şi fără coadă,

crengi se-ndoaie din spinare
peste drumul fără viaţă,
mai alături, pe cărare,
plânge-o urmă de paiaţă,

singur firul din pâraie
toacă tot ce-i stă în cale,
ici şi colo se înfoaie,
piere singur chiar în vale,

norii negrii de furie
se răsfrâng ca o podoabă,
vin cuprinşi de nebunie
peste seara asta snoabă.

Stau ţiganii în pădure,
din căruţe zboară şoapte,
caii fug siliţi să-ndure
frigul dus acum de noapte,

focul iute se-nfiripă,
sar scântei să frângă hăul,
umbre vin în mare pripă,
latră-n van la cer dulăul,

se aprinde-un papă-lapte,
bate-n palme fără grabă,
în miros de mere coapte
pare prins de multă zdroabă,

trupul suplu îl înşiră
o ţigancă din mulţime,
pieptul tare îi respiră,
ochii-s plini de adâncime,

printre dinţi răsare-o boare,
ploaia cade fără milă,
frânge totul sub picioare
cu-o plăcere de acvilă,

cântul creşte peste vise,
ies copiii din căruţe,
păsări strigă din culise,
cer ca somnul să le cruţe,

Dorm ţiganii în pădure,
gându-i dus în altă lume,
stele cad din cer să fure
din sclipire un renume,

lunca-i plină de culoare,
sus un nor din gură cască
şi cuprinse de ardoare,
vin şi umbre să privească,

un tăciune mai afumă,
vorbe-aprinse de iubire,
sunt luaţi printr-o cutumă
ea mireasă, el e mire,

cată-n ochi să-i fie vrajă,
brâul prinde cu ardoare,
sub o lună stând de strajă,
doar atât cât nu o doare,

ţine vântul să aştearnă
peste codrul fără haină
voalul alb de nouă iarnă,
zori de zi şi-o altă taină

E ceaţă, e frig, nu se vede,

Pământul e orb iar ceru-i pustiu,

Toamna înspre mine purcede,

Şi mă-mbracă în costum argintiu.

Plouă, doar plouă întruna,

Pasărea în cuib stă amorţită,

Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,

Şi gândesc întomnat la iubită.

Coşuri de case încet  înviază,

Expiră un fum negricios,

E frig şi cred că-i amiază,

Căci toamna-mi pătrunde în os.

E ceaţă, e frig, nu e verde,

Soarele stă ascuns după nori,

Ochiul peste câmp mi se pierde,

Căutând disperat  nişte flori.

E urât, e pustiu, e tăcere,

Copacii spre pământ se apleacă,

Căci vântul începe să zbiere,

Iar Toamna a început să petreacă.

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

Tuna bolta -nvolburată

Din privirea -i încruntată 

Peste suflarea amorțită 

De frig învăluită.

Ploaia nu zăbovi să ude

Trupuri uscate și ude,

Ce -și căutau cu disperare 

Un adăpost, oarecare...

Vântu sufla-n rafale,

Smulgănd ramuri și petale;

Se poticni la o răscruce,

Scrută zările năuce.

Stărni haita de fiare

S o ia la goană,pe cărare,

Adânc să sape în spărtură,

Peticindu -și o scorbură.

Răcnea din adăncuri marea,

Tulburăndu-si culoarea,

Scuipă spume de furie

Pt a vremii vitregie...

Din Ceruri o voce plănsă 

Vibra pe o rază neatinsă;

Aripi frânte să culeagă 

Și s -aline lumea -ntreagă...

O pasăre de-aș fi, atunci,

Când tânjesc să zbor

Peste valuri și stânci 

Spre-al sufletului dor.

Și -n bătaia vântului 

Printre nori să mă strecor,

Să fiu pion al timpului 

În jurul lumii călător.

Să mă întorc la rădăcini 

Când ecoul lor mă strigă,

Frunzărind printre pagini

Lacrima să nu mai frigă.

În culcușul meu revin

Sub năframa nocturnă,

Cu sentimentul divin 

Și cu zâmbetul pe pernă..

Depărtarea nu mai doare,

O străbat cât ai clipi,

Cu avânt și sudoare 

Pe neobositele aripi..

P

Du-mă râule,departe,

De zdrențe mă dezbracă,

Îmbată -mă cu șoapte 

Și amaru-mi seacă..

Nu mă-neca în valuri,

Apele nu -mi tulbura,

Nu mă izbi de maluri 

Și sărută -mi gura.

În torent de mă cuprinzi;

Ia-mă -n adâncime,

În brațe să mă prinzi 

Și alintă -mă cu rime..

Mă -nvăluie cu briză,

Cu frunziș mă învelește,

Stropește -mă pe buză,

De urgie mă ferește.

Curăță -mă de cusur,

Limpezește -mi țelul,

Leagănă -mă în susur 

Și îndrumă -,mi zelul...

Și -n albia de Stele 

Tandru să mă scalzi,

Însetându-mi visele,

Rogu-te să nu mă arzi...

Mamă,a mai trecut un an

Din năzuința mea în van,

Că mă vei suna vreodată 

De mustrări mușcată..

Eu șterg timpul pierdut,

Absenței tale ce -am durut.

Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;

Dorul de tine,greu apasă..

Te voi aștepta în prag

Că pe omul cel mai drag,

Te voi pofti în casa mea umilă,

Jucând rolul de copilă..

Îți voi cerși o mângâiere,

Nu tărâm cu lapte și miere,

Doar să  simt pt o clipă 

Căldura ta de sub aripă.

Te voi ruga de un răgaz,

Să pictez al tău obraz,

Să -l așez frumos în ramă,

Să -mi vegheze somnul, mamă..

Te voi pofti apoi la masă 

Și așa -i vremea ploioasă;

De ce n -am zăbovi până -n zori 

Să ți fac o rochie de flori..

De ce-ai pleca prin frig și ceață,

Când eu sunt soare și verdeață,

Iar dacă zborul iar te cheamă,

Să nu -mi dai de știre, mamă...

Surâse iarna pe la colțuri 

Sfioasei primăveri,ce -n prag

Sufla izul ei pe țurțuri,

Muguri presăra -n șirag.

Nervos Gerul dă năvală,

Pretinzând tribut la tron,

Împroșcând din el rafală,

Antrenat de -un Maraton.

Se iscă ceartă în casă,

Împărțiră bolta-n două;

Vremea-i mustră, capricioasă;

Stă să ningă ori să plouă?..

Istoviți de- atâta vrajbă,

Vânau în ei un compromis,

Adresându-si câte -o jalbă;

Conflictu -n grabă l-au închis.

Și aruncară zaru-n aer

Pt hazardul ce va cântări;

Cine va rămâne lider

Când soarele va răsări?...

Tânjeam să zbor 

Prin crăpăturile de nori,

Pe fermecatul covor 

Și mă cuprindeau fiori.

Ecoul tău mă legăna,

Dorul de tine mă curta,

Mă - nfrigură furtuna,

Comutându-mi soarta.

Și mă stropise ploaia,

În gol mă prăbușesc,

Mă -nvălui văpaia,

Udă leoarcă mă trezesc...

Răsuflu împăcată;

Te privesc dormind;

Pe buza ta mușcată 

Surâsuri se perind...

Nu mai visez nicicând,

Departe să m-avănt,

In inimă și -n gând 

Țu ai ultimul cuvânt..