Singuri în doi

Curge izvor de neputință 

din mine, din noi amândoi 

căci am rămas fără căință 

suntem orgolioși și goi.

 

Curge izvor de necredință 

din noi - cei goi și adormiți 

nu mai avem bunăvoință 

suntem mereu nemulțumiți. 

 

Curge izvor de suferință 

din noi - din mine și din tine 

se amestecă c-o umilință 

în mințile noastre cretine. 

 

Curge izvor de neștiință 

din mine - din noi amândoi 

neasumând o consecință 

rămas-am singuri în doi.

 

✍️ Georgiana Calotă 

29 Mai, 2024


Категория: Напутственные стихи

Все стихи автора: Georgiana Calotă poezii.online Singuri în doi

Дата публикации: 1 июля

Просмотры: 66

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Pământul tău

Genele respiră cu un gând

Întins pe verdele de pe pământ 

Ca ramura, dansând în vânt, 

Și eu te văd chiar și închisă în mormânt,

Iar irisul ascunde-nvolburat

Tornada ce  se-ndreaptă înspăimântat

Spre casa mea sădită-n mintea ta -

E  întuneric și-i speranța mea!

Și lacrima șterge nori domoli,

Ei scurg iubirea, provocând fiori,

Îi șterge de cenușa risipită,

Suflată de pe amintirea negăsită.

Iar trupul îți pulsează îngrozitor,

Fiind scheletul printre flori de dor, 

Scheletul slab ce ține tot pământul,

Iar lava-ți e ca sângele cu gândul.

 

Tu cazi și te zdrobești

De propriul univers 

Făcut să danseze pe ultimul meu vers,

Unde aerul e doar speranța ta, 

Iar moartea e o viață - tu și ea.

Unde lumina e regina 

Glasului morților, frumoasă și divină...

 

Еще ...

Stop

Nu-mi mai cere să-ți spun tot ce simt

Dacă atunci când îți spun crezi că mint  

Acum ști destul de bine că nu m-ai simt nimic

Mai bine mă opresc n-are sens să mă complic 

Nare sens să ud o floare ce de mult s-a ofilit

Eram dispus să-ți ofer tot și să rămân cu nimic 

Mă bucur c-am deschis ochi și m-am oprit 

De ce să-ți ofer tot când tu n-ai nimic de oferit

 

Îmi doresc de la viață tot ce lângă tine nu găsesc 

Așa că nare sens să mă întrebi de ce mă opresc 

Еще ...

P O E Z I E

Aveam o presiune între coaste,

Când venea o întrebare despre el,

Mă cam arde ,și m-apasa în piept,

Eu am zis că nu îl mai aștept.

 

 

Apoi am trecut pe lângă un felinar,

M-am așezat comod pe-o bancă 

Am început în a da câteva lacrimi,

Toți m-au sunat,scris,deranjat.

Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat. 

 

Mi-am dat telefonul pe modul avion,

N-am vrut să încerc să lupt iar,

Am luat un singur bagaj așa cum era, 

Știindu-se povestea în care fata aceea din  trecut,de dor s-a sufocat.

Еще ...

Noaptea tristeței

Cum poți dormi știând

Că eu plâng nopțile, nevrând?

Cum poți sta liniștit

După ce m-ai umilit?

 

Aș muri dacă aș ști

Că aceasta mie soarta

Să mă rănească orice iubire,

Una după alta.

 

De ce să-mi dau sufletul acestui sentiment

Știind că acesta mă omoară lent, lent?

 

Fiecare lacrimă are povestea sa,

Însă tu nu vrei să-mi asculți povestea.

Fiecare zâmbet are o poveste,

Însă scriitorul nu mai dă de veste.

 

Durere, durere, iar durere,

Oare ceva sufletul meu mai cere?

Moartea - ziua mea liniștită,

Moartea - ziua cea mai dorită.

 

De ce să trăiesc în ură și regret,

Dacă cunosc a lor efect?

De ce să nu mor în liniștea mea?

Pentru că moartea orice durere îmi ia.

 

Ești atât de aproape, dar atât de departe,

Ești așa ușor de prins, dar greu de atins...

 

Urăsc orice zi cu gândul la tine,

Dar urăsc orice zi fără gândul la tine.

Urăsc că te iubesc din ce în ce mai mult,

Însă urăsc că nu mă iubești la fel de mult.

 

Aș da orice să scap de iubirea ta,

Dar aș da orice să o am în apropierea mea.

Aș da orice să scap de tine,

Dar aș da orice să fii mai aproape de mine.

 

Mi-e dor de tine, dragostea mea,

Mi-e dor de tine, finețea mea.

 

Cu fiecare privire, diamantul își pierde strălucirea,

Își pierde importanța, își pierde menirea.

La fel și tu, scumpă alinare,

Cu fiecare durere, mă faci să-mi iau plecare.

 

Mai uitat pe mine și nu m-ai căutat,

Eu te-am pierdut pe tine, dar te-am căutat.

Nu ne-am regăsit, uitare și pierdere,

Nu ne-am întâlnit, suferință și durere.

 

Noaptea tristeții,

Noaptea sufletelor destrămate,

Noaptea sentimentelor vii,

Noaptea sentimentelor ruinante.

 

Ești la fel de plăcut ca noaptea albă la început,

Însă energia îți scade, vrut ne vrut.

Mă faci entuziasmată la începutul povestii tale,

Însă atât de obosită în finalul povestii sale.

 

Plâng noaptea, noaptea tristeții,

Plâng sub lună, însă nu-i simt căldura.

Nu-i simt iubirea, nu te simt, lună!

 

Noaptea tristeții,

E noaptea durerii tale,

E noaptea unde sufletul meu e in ruinare,

Ești ca sticla, te spargi în mii de bucățele,

Și după ce le strâng, nu știu ce să fac cu ele...

 

Încerc să le lipesc, dar nu mai sunt ca o dinioară,

Încerc să le arunc, și tot le găsesc în poală.

Ești nefolositor, dar mic și strălucitor,

Ești ca micul ciob al sticlelor.

 

Te-ai stricat, te-am reparat, iar te-ai stricat,

Te-am reparat, însă nu ai mai funcționat.

Ți-am căutat replica, dar nu ți-am mai găsit-o,

Și chiar dacă voiam să te cumpăr, creierul îmi spunea: evit-o.

 

Mă culc în noaptea stelelor chinuite,

 În noaptea stelelor care nu pot fi privite. 

În noaptea stelelor care au dispărut,

 Eu mor, sufletul meu se duce, ne vrut.

Еще ...

Strălucirea iubirii pierdute

Pe-o stâncă-naltă, la ceas de seară,  

Întâlnit-am o zână etereală,  

Cu aripi luminoase, ochi de vară,  

Când am privit-o, inima-mi fusese clară.

 

Ea strălucea sub clar de lună,  

Un vis efemer, născut din eter,  

M-am apropiat, dar mi-a spus o umbră,  

Că iubirea noastră-i un vis stingher.

 

Glasul ei era ca adierea vântului,  

Cuvintele-i dulce șoaptă în noapte,  

Dar m-am trezit, pierdut în fața gândului,  

Că dragostea noastră, este o poveste trecătoare.

 

Ea plutea deasupra valurilor departe,  

Un spectru de dor, de neatins,  

Mâna mea, de-a ei, nu mai era parte,  

Și-n inimă, simțeam un foc aprins.

 

Am strigat către cerul întunecat,  

Dar ea, încet, se stinse-n zori,  

Sufletul meu, de dor înfrânt și zbuciumat,  

Rămase singur, purtând amintiri.

 

Așa rămân, între vis și realitate,  

Cu zâna mea, doar umbră și fantomă,  

Iubirea noastră, prizonieră în eternitate,  

Un foc ce arde-n mine, fără a lua vreo formă.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Scrisoare din veșnicie

Voi cei care m-ați "iubit"

să mă iertați de v-am greșit,

să mă uitați, să mă lăsați 

să zac, să nu mă întrebați 

de ce-am plecat spre infinit, 

fiind cenușă-n răsărit 

și noru' negru-n asfințit!

 

D-o-ți vrea să mă căutați 

mândre păsări întrebați 

de bietul sufletul meu 

ce-a suportat tot mereu 

răutatea voastră cruntă... 

acum nu se mai frământă! 

 

Dacă dor o să vă fie...

să n-aduceți lacrimi mie,

pe mormântu'-mi plini de spini,  

iarbă neagră, mărăcini 

și sălbatici trandafiri. 

Aduceți nemulțumiri!

Ca ș-atunci când am trăit 

Mai știți? v-am nemulțumit!

 

Să nu plângeți lacrimi false 

doar ca să vă vadă lumea,

că-mi vor fi tălpile arse. 

Îngropați-mă doar lunea!

Căci am fost "rea și haină ",

ca și lunea eu am fost. 

Povestiți-mă în taină 

c-am fost un om fără rost.

 

Nu vă făliți că vă doare!

Știți prea bine...nu-i așa?

Că un om nu doar când moare 

trebui prețuit cumva!

 

✍️ Georgiana Calotă 

03 iulie, 2024

Еще ...