La muzeul nopții

Văd zări,aud strigăte și simt rouă 

Dimineți intunecate,gri

Îmi caut rostul, îmi cârpesc ecoul

Mă pierd în indiferență,trăiesc al zilei lumine vii.

Legată de ramuri ce se usucă 

Zăresc o pasăre-n zbor grăbit 

Ascultami-ași sufletul și iertami-ași cumpătul 

Să zbor ca pasărea spre răsărit. 

Noi azi am uitat fiecare atingere 

Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut

Noi azi am uitat fiecare chip

Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum 

Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri

De momente, de sărutări pe umerii goi 

De acum și pentru veșnicie 

Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI

Îmi spunea mama cam să cad în genunchi

În genunchi în fața ta ,

Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .

Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,

Chipul ce-mi bântuie orgoliu

și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare

ca tu să vii din nou aici

aice nu departe …..

pe strada suferinței 27.

Îmi spunea mama să nu te mai sun ,

măcar glasul să ți-l uit cumva .

Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,

și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.

Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,

Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai  ai .

Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob

Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,

Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .

Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….

Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .

Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei

și nici nu poți să-l auzi .

Întunericul îmi bate în geam  și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă  tot la vorba ei ajung ,

“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ “

De câțiva ani privim stupefiați si nu-s povești,
Tot înflorind boboci de hoți,debusolați și proști
De tradatori ,urlind ca-s patrioti
Mirosul lor te înconjoară, îl găsești:
Pe la Tv , partid, senat, sau parlament,
Showuri tembele, reviste,proteste chiar parchet,
Prezentatori Tv libidinoși și afectați
Patronului și directivei……aplecați
La securiști, primari și președinți sau…oricine
Ce au originea și numele străine.
Miroase aerul de dive snoabe și inculte
Bombardierii cu manele… liberi lăsați să te insulte
Și-apoi transmit din emirate cu piscine
Prin,, breack news,, că e frumos,si că sunt bine.
Privești cu scârbă și te întrebi firesc
Unde sunt cei care visează, crează și muncesc?
Or* mai trai,se mai despart, se mai căsătoresc!!
Or* fi având copii frumoși, deștepți care citesc?

Da... i-am găsit se roagă și cerșesc în piețe
Cu pancarte…,,Un ban în plus ,copilul să-l pot crește,,
Cerșesc la prima lume, ce fără nici un drept
I-aplecă, îi răpune, le pune cruci pe piept.

Unde să fug ?
În suflet am simtit dorinți profunde
De-a sta o noapte trez
La Ipotești …în curte.

Sa las fiorul serii… să-mi pătrundă trupul
Miros de tei,
Foșnet de codru,
Razele de lună.

Cu un opaiț
Prin iarba de prin zori cosită,
Simțirea larg deschisă,
Am tot citit si recitit.
Cântând cu greerii durerile
Iubirii neimplinite,
viselor nespuse,
pierdutelor dorinte.

Ce vârtej de simțuri,
Cascade de miresme,
Flori de câmp.
Ce frământări, ce apăsari,
Eliberări de suflet.

Pași în ogradă ușor suind…
Fantomele din basme?
Simt pașii lui,simt pașii,
Spun dor de ducă, dor de lac
De dragoste, de stat un pic…
Nehotărât, impovărat, mâhnit
S-a depărtat

Ce aer , ce curat sfirsit de noapte.
Citind în geana zorilor am înțeles…
Cu toate acestea
S-a luptat și el.

Ce noimă de trăiri.
Purificat și liniștit,
Când larma ingereasca-a nopții
S-a oprit,
M-am afundat în codru
Pe cărare…. si gind de-a nu ma -ntoarce.

Alexandru M

Odată cu tine s a aprins ceva de bine

Dar ce era acel ceva?

Atunci nu îmi puteam imagina.

Visând intr o seară,

O mână caldă, familiară

Un chip blând, un nou răsărit,

Că va fi amânat, eu nu m am gândit…

Lumină-am văzut, în întuneric zăcând,

Gânduri deșarte venind, risipind, dar cântând.

Deschis-au porțile cărării

Pe care-am mai pășit cândva,

Dar vânt puternic, nemărginit mă răzvrătea.

Pretinzând că sunt altcineva,

Cu grabă am alergat spre nimic.

,,Nimic’’ care pe mine mă dezvolta,

Dar neștiind, m am împotmolit.

Căci voia Lui nu acum era,

Dar m-a lăsat să învăț în timp.

Ochi oglindiți în izvorul amăgirii,

Așa cum obișnuia să răsune glasul iubirii.

Refuz să cred ca mă vei uita,

Un nou început pe noi ne va salva,

Cu teama incertitudinii,

Dar cu speranța gratitudinii.

Ca va fi bine îmi repetai

Neștiind nici tu în ce te băgai.

Ai ales să pleci în grabă,

Cu un mesaj și liniște bolnavă.

Dus ai fost și încă n ai sosit,

Dar pașii tăi îi aud subit.

Doamne…tu cunoști freamăt și vânt

Dorință rănită, regret suspinând,

Inimă ruptă, dar gata de zbor

Venind spre tine plutind pe un nor,

Iar tu cu harul Tău vindecând

Dăruind ce este cu adevărat sfânt.

Mă uit spre mare și te privesc,

Preferata ta, îmi amintesc.

Mă uit la soare și îi zâmbesc,

Gândind că ești tu, cu drag îl primesc.

Mă uit spre vid și tot te zăresc,

Doar El știe cât de mult te iubesc.

În final, mi-ar plăcea să revii,

Nu atât de grăbit precum obișnuiai să fii,

Dar cu același zâmbet, în format color,

Pentru ca tu mi-ai amintit ca trebuie să zbor.

Acum sunt alt om, te aștept în tăcere

Gândind spre prezent și fără durere,

Cu nădejdea că de data asta va merge bine,

Pentru că ODATĂ CU TINE m-am regăsit pe mine…

Pierdută în timp,

Atinsă de șoapte.

Tăcerea o-ntind, 

Părasită în noapte.

Pierdută de tot,

Lăsată uitării.

Oare mult o să pot

Fi scăldată-n durere?

Pierdută în gânduri

Lipsite de sens.

De la anumite timpuri

Simt tot în exces.

Pierdută în marea

Cuvintelor tale

Nu ajung spre mal, 

Ci mă scufund tot mai tare.

De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...

Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os

Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu

M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.

Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău... 

Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,

Ce curg doar să imi croiască destinul

Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi... 

Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit

Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci 

...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,

Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."

Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea

Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid 

Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...

Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.

Sunt bine, crede-mă pe cuvânt 

Curând am să-mi găsesc locul în mormânt 

Sunt bine, uite cum zâmbesc

Vreau să mor pentru că n-am motive să trăiesc 

Sunt bine, mi-e doar puțin dor 

Am gânduri negre și nu-mi doresc decât să mor 

Sunt bine, puțin cam plictisit 

Mă doare prea tare c-am pierdut tot ce-am iubit 

Sunt bine, dar nu mă pot abține 

Îmi curg lacrimi pe față când mă gândesc la tine 

Sunt bine, doar puțin distrus 

De când ai plecat în viață mă simt ca un intrus 

Sunt bine, m-am îndrăgostit 

Acum am 1000 de motive să fiu din nou fericit 

Sunt bine, sau încerc să fiu 

Acum este din nou trafic în sufletul meu pustiu 

Sunt bine, chiar o iubesc 

Are locul ei deci nu pot spune că te înlocuiesc 

Sunt bine, m-am obișnuit........

Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe

Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?

Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,

Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.

Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,

Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;

Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul

În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?

Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet

Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,

În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet

Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.

Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,

Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;

Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,

Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.

Inima îmi seacă

Și cad ușor în grpoapa durerii.

Nu mai știu cum e sa te simți alt fel

Decât mort pe jumătate.

Am fost cândva

Și eu copil

Cu vise, emoții și destin menit,

Acum sunt un adolescent pierdut, într-o lume rea.

Vreau să evadez

Căci nu știu ce e iubirea,

Vreau să mă desprind de lume

Și de mine să știe doar natura.

Vreau să devin neștiută,

O ființă uitată.

Poate nu îmi va face bine

Dar nici lumea nu mă ajută.

O să rămân în umbră,

Chiar și atunci când soarele apare

Voi fi în urma ta să te pot veghea

O viață și o eternitate.

Bun-rămas

În tumultuosul timp prezent

Mai alergăm independent

Căci pentru frica de hârtie

Ne punem țel ca datorie

Trăind în umbrele unui anotimp

Ne bucurăm cât ne-a rămas

Așteptând mereu un timp

Când va fi doar un bun-rămas.

Și pui zâmbete, doar de fațadă

Și te apleci pe esplanadă

Gândindu-te, cea mai rămas?

Din personalul nostru ceas.

Doar mica limbă de speranță

Și marea limbă de suspans

Căci într-o clipă de exuberanță

Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.

Te-am zărit o clipă în trafic...

Drumurile m-au adus în urma ta

Mi-am imaginat un zâmbet superficial

În realitate, nici umbră de așa ceva...

A trecut ceva timp fără să te văd 

Aș fi vrut un semn să pot face

Dar nu mai e loc de-așa ceva

Și mi-am văzut de drum...în pace.

Pe drum mi-am amintit

De cuvinte care dor, vindecă, iubesc

Și-am încercat să le strecor,

Într-o poezie să le potrivesc...

Căci ele pot naște vers de bucurie

Dar câteodată aduc și suferință 

Un "nu te vreau" distruge armonia

La fel și "pleacă!"...inimi cu credință...

Un "nu contezi"...e ca o rădăcină 

Ce moare în pământul neiubirii

Dar "ai contat"... un strop de lumină 

Ce-nalță-n noi, puterea amintirii.

Un "te iubesc", o rază de iertare

Un drum deschis cu gând curat

"Imi pare rău"... aduce alinare 

Când tăcerea doare neîncetat.

"Iartă-mă"... un pas spre vindecare

Un leac rostit cu voce tremurând 

"Nu mai existi!", alt pas, spre nebunie,

Otravă pentr-un suflet iubind...

De-ale tale... de-ale mele și-n final

Am rămas să le-aștern atât de natural 

Le scriu astazi cu viață și răbdare 

Sunt urme care dor și cer o-mbrățisare.