Am nevoie de tine.

*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.

Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase

Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*

Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.

Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.

Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.

Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.

Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.

Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.

Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.

Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.

Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.

Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul

Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.

După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung 

Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.

Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.

Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.

Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,

Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.

Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.

Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.

Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"

Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.

Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!

Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!

El a luat-o!

A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.

Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze 

Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.

Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.

Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine

Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.

ideile se diminueaza

cand seara iar se lasa,

norii negrii tot coboara

in lumea cea pacatoasa.

unde oare fuge vremea

timpul, ora si secunda 

inainte stateai aici

dar acum esti departe iar.

exact ca la inceput

cand te-am vazut prima oara

erai distant si rece

dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.

puteam sta sa ma holbez

ore-n sir, ani si poate chiar mileni

 caci fata ta e cel mai frumos peisaj

iar eu ador pictura.

este anotimpul in crare 

copacii raman fara frunze

iar eu raman fara tine 

cu durerea asta grea.

sufletul ma doare

iar absenta ta-i un chin

ce ma doare atat de tare

de ma aduce la disperare.

Îl aud în orice bătaie în vânt

Și adorm cu el în gând.

Sufletul mi l-a cucerit

Chiar dacă am adormit nopți plângând.

Sufletul mi-a sângerat

Chiar dacă nu a fost nimic adevărat,

A fost greu, însă nu am renunțat

Și l-am iubit, chiar dacă m-a uitat.

Iubirea...a fost un joc mortal

Fără reguli, limite sau milă

Dar nu era un simplu joc

La mijloc era inima mea

Care avea reguli în timp ce

Sufletul avea alte legi

Și mintea urla alt adevăr.

Le-am amestecat,

Le-am încălcat,

Și le-am încurcat

Până am căzut

Într-o prăpastie adâncă, fără fund.

El nu a căzut cu mine,

Sunt doar eu, durerea

Și tăcerea

Care nu mai întreabă nici în șoapte.

Durerea simt cum imi cuprinde inima

Si ma inec in alcolul durerii,

Sufletul nu mai poate respira

De cenusa care a ramas in urma sa.

Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat

Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,

A fost chinuita la fel si sufletul

Fara pic de mila, le-a zdrobit

Prefacandu-le in ruine

Care au nevoie de cineva,

Cineva care sa le poata face sa arate 

Din nou ca doua capodopere de arta.

Am asteptat pentru acel cineva insa...

Insa nici macar inspiratia nu a sosit

Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.

Incet timpul tot trece

Dar parca mereu uita ceva

De mine, de tine, de noi

De speranta care exista candva.

Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte

Despre tine si relatia ta cu ea

Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,

Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti 

S-o ti in brate, s-o saruti

Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.

O sarutai  de mii de ori

Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".

Acum este cel mai mare cosmar al tau

Caci n-ai stiut s-o pretuiesti

Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,

Acum, nu stiu daca o mai iubesti,

Dar crede-ma ca ea inca o face.

E plina de sperante

Dar in acelasi timp e goala.

Tot ce n-are legatura cu tine

Pe ea nu o mai intereseaza

Caci nu mai poate simti nimic

Cand nelinistea mereu o apasa

Simte doar cum nu mai are nimic

Din tot ce avea o data mai de pret.

Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru

De la noptile grele si amare

Si momente fara tine,fara de pacat

Dar care se transforma

In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor

Despre care doar sufletul ei stie.

Inima ei nu mai simte nici o bataie

De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui

Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.

Zilele trec, caci ele sunt trecatoare

Dar nu si sentimentele

De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.

Ele insemnau totusi ceva...candva

Mult prea mult pentru a fi

Pur si simplu date uitarii

Dar prea putin pentru a fi exprimate.

Prapastia o tot ajungea din urma

Si a cazut intr-un final insangerat.

Se adancea din ce in ce mai mult

In chinurile durerii, in somnul de veci.

"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"

Striga ea si continua:

"Sufletul l-am facut sa nu mai simta

Iar inima nu mai are rost

Asa ca asta e finalul meu...

Un om cu trup, dar fara suflet

Mai de graba un suflet de pacatos.

Un om cu o inima ce nu mai bate

O inima de nefolos!"

În loc de inimă am scrum

Și am realizat asta

Când mi-ai spus 

Că trebuie să mă îndepărtez.

Scrumul a început să ardă

Iar eu mă tot apropiam

Până o cascadă de lacrimi

A ajuns în locul inimi

Și a rămas doar scrum din nou.

Ai fost ceva fantastic,

Ceva de necrezut

Așa că mă apropii iarăși 

Să simt foc, nu doar scrum,

Însă pe zi ce trece scrumul dispare,

Focul nu se mai aprinde,

Inima nu mai este

Și cascada a secat.

Tu ai plecat și nu te mai întorci

Deci..ce fac eu fără focul tău?

Ce fac eu aici defapt

Când tu esti departe iar?

În loc de inima am un gol.

Unde ești când am nevoie de brațul tău?

Vino înapoi și nu mai îmi da drumul

Am nevoie de tine și de focul tău.

Îmi e frig,

Vino și încălzește-mă 

Cu focul ce arde în inima ta.

Am încercat să trec peste

Dar inima tot mai grea îmi este.

Zilele îți duc dorul

Iar noaptea mă ajută alcolul.

Stelele îmi amintesc de noi

Căci ele erau preferatele tale,

În timp ce eu mă pierdeam printre stele

Eram luna, dar fără lumină în ochii tăi.

Tu alegeai alcolul,

Eu alegeam sucul.

Tu alegeai vise,

Eu alegeam depresie.

Cumva se completau

Dar în timpuri diferite.

Poate ne vom completa și noi

În vieți compatinile.

Aș spune că este ultima oară când îti scriu

Dar știm amândoi că asta-i o minciună,

Și cuvintele îmi vin ușor 

Atunci când singurătatea răsună.

Clipele trec pe ceas

Dar nimic nu se schimbă,

Totul rămâne la fel

O imensă minciună.

E noapte de plecare,

Îmi țin mințile, inima și nervii,

Înceți, liniștiți.

Tot cadu-mi în privire,

Urma ta, pe ușă lăsată.

Încă odată o caut,

Dar nu o găsesc.

Am  pierdut-o.

"Noapte de plecare" este o  dedicație. 

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤

Printre vise uitate si dorințe spulberate,

Gânduri, emoții prin inutil uitate,

N-a rămas loc pentru nemărginirea ei.

Iubirea înflăcărată a anilor mei,

Peste marginile mici ale ființei s-a scurs.

Iubire preschimbată în viziune de apus,

Cu înfățișare de nepăsare, de ne-ardoare,

Părea ca e o dragoste ce moare.

O idilă pierdută în trai fără pasiune

Intr-un fel de viață fără de misiune,

Cu profunzime în ignoranța față de mine,

Față de tine, ar putea spune oricine.

Într-un neant al emoției sublime,

Se prelingea printre crăpături, o mulțime.

Iar simțirea ei, ascunsă adânc în mine,

Ascunsă de tot în afară de sine,

Era neputincioasă sa iasă

Prin neștiutul din suflet acoperit de pucioasă.

Și fără culori și fără focul arzător,

S-a estompat chiar cel mai cuprinzător fior.

Nodul din gât a căpătat un gust amar,

Dulceața-i furată de o așteptare-n zadar.

Iar dorința ei de dor -- amorul s-a schimbat în nevazut,

S-a sfârșit, a dispărut și a rămas în trecut.

Hai să sorbim din noaptea revederii

Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării

Ma bucur să te simt din nou in brațe

Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate

Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte

Nici prea târziu, nici prea devreme frate

Să ne legăm şireturile vieții

În promenadā pe aleea Hohenzollern

Din Bulevardul Revederii...

În noaptea grea, când somnul mă ocolește,

Privesc cum lumea se destramă-n vânt,

Fiecare vis mă frânge, mă apasă,

Și mă întrebi de ce mă pierd în acest tumult?

Boli ce mă sfâșie și gânduri ce mă ard,

Mă duc spre un abis ce nu are sfârșit,

Lăsând în urmă doar umbre și tăcere,

Într-un colț al sufletului, unde nimeni nu mă găsește.

Frumusețea, oarbă, mă privește de departe,

Nu mă întreabă ce iubesc, ce vreau să fiu,

Într-un cer ce își plânge stelele pierdute,

Rămân doar eu, o adiere ce nu se mai înalță.

O lume întreagă îmi trece pe lângă chip,

Cu priviri goale, cu vorbe ce rănesc,

Și mă întrebi cum mă simt în această iarnă

Când inima mea s-a făcut un gând adânc, rece, pustiu.

Aș vrea să pictez, să arăt în culori ce simt,

Să nu fiu doar o fărâmă de trup rătăcind,

Dar mă pierd în fiecare trăsătură ce mă definește,

Într-un portret neterminat, în doruri nespuse.

Mă întrebi de ce nu am un chip ca al lor,

Un trup ce să atragă toate privirile,

Dar sufletul meu nu se măsoară în aparențe,

Ci în bătăi de inimă, în tăceri nemărturisite.

Aș vrea să te întreb: „Ce culoare îmi dai?”

Dar răspunsul tău ar fi doar o pată de lumină,

Ce se pierde-ntr-un colț de noapte,

Într-o lume unde frumusețea mea nu există.

Dar chiar și așa, în mijlocul acestei frânturi,

Rămân, în ciuda durerii, o fărâmă de vis,

Un cuvânt nespus, un ecou rătăcit,

Căci rădăcinile mele, adânci, nu se rup, nu se pierd.

Și chiar dacă nimeni nu mă va întreba vreodată,

Ce doruri port, ce culori mă fac să visez,

Nu rămân eu, căci tot ce am se stinge,

Într-o umbră ce dispare, cu tăcerea de sub piele.

Aș vrea să plec, să mă dizolv în noapte,

Să fiu uitată ca un vis risipit,

Căci în sufletul meu nu mai există loc,

Pentru rădăcini sau speranțe, doar pentru un pustiu infinit.

Am încercat să trec peste

Dar inima tot mai grea îmi este.

Zilele îți duc dorul

Iar noaptea mă ajută alcolul.

Stelele îmi amintesc de noi

Căci ele erau preferatele tale,

În timp ce eu mă pierdeam printre stele

Eram luna, dar fără lumină în ochii tăi.

Tu alegeai alcolul,

Eu alegeam sucul.

Tu alegeai vise,

Eu alegeam depresie.

Cumva se completau

Dar în timpuri diferite.

Poate ne vom completa și noi

În vieți compatinile.

Aș spune că este ultima oară când îti scriu

Dar știm amândoi că asta-i o minciună,

Și cuvintele îmi vin ușor 

Atunci când singurătatea răsună.

Clipele trec pe ceas

Dar nimic nu se schimbă,

Totul rămâne la fel

O imensă minciună.

Mi-ai inchis iubirea in sicriu de sticlă 

Si-ai privit cum ma sting încet 

Promisiunile le-ai lăsat sa-mi fie otravă

Să le gust amarul ca dintr-un vin sec.

Din amintiri sa fac altar de rugăciune 

Ca mi-ai fost foc dar si blestem

Ce m-a ars pe dinăuntru in taină 

Când ai plecat si m-ai lăsat să mă pierd.

Mi-ai fost Raiul interzis și Iadul ce m-a cuprins

Am murit in mine fără cruce , fără nume...

Mi-ai făcut din inima cenușă și din vise doar ruine

M-ai văzut ca un păcat și apoi m-ai aruncat in lume.

Mi-ai cusut tăcerea pe buze cu fire reci de disperare

Si m-ai învățat sa zâmbesc când  in mine totul moare.

Port amintirea ca pe-o rană ce sângerează si azi in tăcere 

Esti furtuna de o clipă ce mă sleieste de durere.