Vacanță

am văzut de departe cum femeia se prăbușește cu fața-n  nisip

 

aproape de valuri

 

nu mai era nimeni pe plaja la ora aceea

singur am întors-o

i-am  făcut respirație gură la gură

i-am scos sutienul și am presat-o cu podul palmei pe piept

cum învățasem la un curs de prim ajutor

în clasa a zecea… umană

pe-un manechin din plastic

eram disperat că uitasem telefonul mobil în hotel

și nu puteam suna la „urgențe”

mă rugam la toți sfinții și dumnezeii din cer

să nu moară

.

zadarnic

.

unul din noi pierduse lupta cu viața

.

nu mai avea niciun rost să sun la 112

mă gândem în timp ce călcam de două ori într-un loc

și aruncam la fiecare pas câte o privire în urmă

era chiar riscant

cineva ar fi pus o mulțime de întrebări incomode

la care eu n-aș fi găsit prea multe răspunsuri

.

cine era

de ce eu

chestii din astea

.

”doar n-o să mă lași tocmai acum”

îmi strigă femeia căzută-n nisip

 și se ridică-n picioare

„ te-am amăgit”

.

de necrezut

.

rămăsesem țintuit de stupoare ca un cui într-o scândură

.

a doua zi m-am trezit într-un pat de spital

era încă noapte

o femeie liliputan îmi înfigea un ac de seringă  în braț

iar alta răsturna peste mine

un coș cu gândaci și păianjeni

.

„mai bine lăsați-l să numere nasturi”

reverberă un glas cavernos din înalturi…


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Vacanță

Дата публикации: 2 июня 2019

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 2352

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Et in Arcadia ego

iubito

am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță

fiecare virgulă cu câte o pasăre liră

în locul punctului am să pun câte o buburuză

și pentru că am multe semne de întrebare

de mirare

de încântare

am să așez în dreptul lor câte-o mierlă

acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei

sunt șanse să apară iubirea

fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu

înmuind penița în călimara inimii

nu-i despre păsări

nici despre cuvinte

este o scrisoare despre dragoste

sigur îți mai amintești penele albe

de  pe Dealul Pântecului

(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)

bunica ne spuneau că erau pene lăsate

de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei

reîntrupați în mesteceni

iar noi

copii fără minte

sorbeam cu paiul

seva din tulpinile lor albe ca neaua

sperând pe ascuns

să ne adunăm într-un suflet

(când vom mai crește!)

apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni

spre țărmul luminos al dragostei...

Еще ...

Să treci indiferent pe lângă o pasăre moartă

Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări

nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă

indiferent

și să nu-ți  ocolești rușinat sufletul

dacă am bănui câtă durere se ascunde

în moartea unui pui de vrabie

am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă

un semn că ne pasă

vărsăm milioane de lacrimi pentru lucruri mai simple

și n-avem măcar o tresărire în fața unei păsări înfrânte

fiindcă moartea nu poate fi decât  o înfrângere

Simfonia a cincia a lui Beethoven este răscolită

de cântecul presurei galbene

păsările dispărute ale lui Edwards ne amintesc

că suntem efemeri

nici nu mai contează dacă s-a întâmplat să fim oameni

în trecutul nostru a existat indiscutabil o pasăre

am fost însă și atunci nepăsători ca și acum

până când ne-am trezit într-o bună zi singuri…

Еще ...

Masacru

Rugul aprins bolborosește incomprehensibil

două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii

dintr-o clipă în alta

grupuri  izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale

„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”

străjerii Alfabetului iau poziții de luptă

iar clonele literelor  de bază

ă,â,î,ș,ț 

ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor  și virgulelor

trag pidicile armelor

„pe aici nu se trece”

cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de  lèse-majesté

adică de ofensă adusă suveranului  0

pedepsită cu moartea

puseseră între ele și suveran o virgulă

în fapt

Constituția statua dreptul acesta doar regelui

după el  nu puteau fi decât numere zecimale

nici vorba de litere

literele rămâneau întotdeauna  litere

nu aveau iscusința și mlădierea numerelor

revolta lor nu era sustenabilă

și trebuia înăbușită în sânge

 

cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții

 însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?

.

Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru

Еще ...

Saturație

am încercat să gândesc cât mai puțin

 

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

 

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii

amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei

cu parfumul Mariei

care-mi face micul dejun

și tropăitul vieții pe scări

încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi

după modelul folosit cu amanta

în oglindă

acceptând motivații iraționale

precum vinovăția ancestrală a ființei

de a fi

fără s-o întrebe nimeni

în prealabil…

Еще ...

Cântec de flaut

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

 

și ne îngroapă în giulgiuri

 

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

Еще ...

Mirare

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

Еще ...

Стихи из этой категории

metamorfozele unui gând/3

iertarea

e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare

ce-nflorește-n inimă;

iertarea

e o desprindere din focul spiralat

al amintirilor neplăcute,

e o recalibrare a ființei umane.

 

Еще ...

Prima

Schimb zeci de mii de vorbe

Dar vorbesc numai cu mine,

Singura mea speranta

Este binele de maine

Si sincer , am prea multe ganduri negre

Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.

Dar cu toate astea ,

Incerc sa-mi pastrez echilibrul

Sa rezist tentatiei

De-a nu mai lupta cu timpul

Acest permanent nefavorabil

Monstru care-nghite sentimente,

Dorinte si vise neimplinite.

Un izvor de lacrimi

Ce nu seaca niciodata

Ce dezgroapa o amintire

De lume de mult uitata.

O traire care nu mai lasa

Loc nici de cuvinte

Foc etern aprins in graba

Intretinut de minte.

Un sir lung de palpitatii doar de la o privire

As vrea sa simti doar o secunda

Ce simt eu pentru tine.

 

Еще ...

Teatru

Toti suntem aceei oameni cu teatru vietii

Perfecti mereu, dar cu probleme ,

Defapt nu ie asa ,acele masti ,traume,suferint

Unde sunt? De acele masti ,acele probleme reale nu false

Plangi noaptea ,ziua razi esti bine

Iti ascunzi acea fata ,prin masti

Toti jucam acea carte,acel rol,acea replica repeta mereu,

Rolul vieti ,asa se numeste si este real

Are un inceput si reinceperea ei si sfarsitul ei

La un momentan aceptam de la sine si ne obisnuim cu idea,

SI viata este scurta poate frumoasa dar falsa.

Еще ...

De ce are nevoie un bărbat

Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de  un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente

a unor obsesii

restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...

Еще ...

Ziua și noaptea se potrivesc

Ziua și noaptea,

Se potrivesc,

Nu știu chiar,

Dar mă gânde

Еще ...

Reticent

Nu plâng, am inima ruptă

În bucăți care curg

Pe o pantă abruptă

Spre al fericei amurg

 

Nu-mi strig zădărnicia

Scriu gândul ce m-apasă

Și îmi mențin tăria

În nesfârșita transă

 

Toți critică poetul

Dar cine chiar mă simte?

Toți văd frumosul, zveltul

Nimeni ce am în minte

 

Toți sunt prezenți la bine

Nimeni la timpul rău

Eu tot rămân ca mine

Melancolic mereu

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍