Sfârșit de an

nu știu de ce

dar mi se-ntâmplă mereu să-nșir

la sfârșit de an

amintirile

așa cum face mama cu mărgelele ei de sticlă

bagă ața în ac

face un nod dublu la capăt

apoi înșiră mărgică după mărgică

până la ultima

anul acesta însă eu n-am pus destulă ață în ac

și am rămas cu multe amintiri pe dinafară

toată casa geme de amintiri

nu mai e loc să te miști printre ele

fără să te zgârii

întodeauna aminirile se cramponează de lucruri banale

care ți se întâmplă în fiecare zi

de lucruri neplăcute sau plictisitoare

pe cele frumoase le uiți repede

cineva hotărăște pervers în locul tău

aruncându-le în hăul uitării

pitindu-le  pe la colțuri

neîndreptățit

fiindcă ele sunt asemenea sirenelor minții

frumoase și seducătoare

ca niște suveici de aur

care țes vălul cu dantelă al gândului

și de care nu poți să scapi decât punându-ți ceară în urechi

sau legându-te de primul catarg

precum aventurosul Ulise

abia aștept să se nască alt an

să-mi pot înșira din nou amintirile  trecerii

pe alt fir de ață

în așa fel încât să nu uit niciuna

Doamne

mă-ntreb tulburat la cumpăna dintre ani

cum ar fi viața mea neînsemnată

fără amintiri

fără șansa de a mă întâlni cu mine însumi...


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Sfârșit de an

Дата публикации: 26 декабря 2018

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 3065

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Tablou de vară în tempera

ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit

 

nu știm ce ne mai așteaptă și mâine

 

 azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz

puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară

în munți

în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii

toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori

fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ

într-o revărsare tăcută de durere și sânge

tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe

perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri

și cădeau peste tine

se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni  uriași

care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere

dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe

cu tocurile înalte

în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi

erai udă din cap în picioare când ai intrat

acum nu mai poți da înapoi

vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele

să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri

dacă vom găsi

dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă

poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi

și câte două tichii cu motocei galbeni în cap

iar dacă se va stinge lumina

ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet

mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima

iubito

chiar dacă nu va fi

cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul  în fața Serenei Williams

nimeni

sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță

și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot  cerul deasupra

mă iubește

nu mă iubește

la fel te intrebi și acum

tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri

cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții

afară

nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în  zori…

Еще ...

Geometrii

priveam aseară stelele lui David de pe cer,

așa cum Creatorul în Geneză le dispuse,

în câte șase colțuri de lumină și un hexagon,

în fapt, mii de  triunghiuri echilaterale suprapuse

efemer,

când într-o prismă cu trei laturi, când într-un trunchi de con

 

priveam spre  Universul acesta fără glas

care-mi părea încremenit într-o terifiantă  apatie,

redus la niște forme, trasate din compas,

și am înțeles atunci că totu-i doar geometrie.

 

trapezu-n care stau și mă zgâiesc la stele

e tot o formă geometrică obscură, fără unghiuri drepte

cu două dintre laturi opuse, însă paralele,

și alte două ...excentrice, aș zice chiar inepte.

 

eu însumi sunt o sumă de pătrate și dreptunghiuri,

dacă mă descompui în forme rectilinii,

găsești alături o mulțime infinită de triunghiuri

 plecate-n zbor din puncte congruente și terminate-n linii...

Еще ...

Desen în grafit și cărbune

gândul de a te strâge în brațe

mă sperie    

ești atât de firavă încât te-aș putea strivi

între două degete

ca pe o cupă de șampanie

te asemeni cu misterioasa Diphylleia grayi

dacă s-ar întâmpla să ploaie acum

m-aș uita prin tine ca printr-o fereastră deschisă

imaginează-ți să vezi o inimă zbătându-se

înăuntru unui strop de cleștar

șuvoiul de sânge

în cele mai aprinse culori ale rubinului

invadând cortexul

întregul mecanism al vieții trepidând

înaintea  ochiului

mă simt ca un căutător de diamante

în fața celui mai neobișnuit safir descoperit vreodată

în care s-au decantat din prima zi a Facerii

toate minunile Creației

într-una singură...

Еще ...

Diferențe

Apocalipsa biblică pare o poveste pentru copii

un fel de Divina Comedie a lui Dante Aligheri

implicând doar sufletele

într-o viață de apoi

dar adevărata Apocalipsă este trăită de noi, barbarii tehnologici,

astăzi

de la căldura înspăimântătoare și seceta cunplită

la topirea ghețarilor

de la inversarea polilor magnetici ai Pământului

la frecvența tot mai mare a dezastrelor

într-o lume a amenințărilor și războaielor nucleare

a foametei

a disperării

chipul lui Putin se suprapune peste chipul Satanei

acoperindu-l...

Еще ...

Numerele

Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele

începând cu unu

care era chiar el

toate celelalte numere începeau de la doi

și se supuneau principiilor matematice de bază

adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii

unu însă făcea excepție de la regulă

nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți

orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start

fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur

prin moarte el a rămas tot unu

o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor

cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi

iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic

cred

capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer

nici dansul nocturn al melcilor

matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe

nu face nimic

într-o astfel de relație unu rămâne tot unu

sau una

Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie

nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...

Еще ...

Fractalii

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

 

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

Еще ...

Стихи из этой категории

Sunt făcută

Am fost făcută din soare
să strălucesc cu neîncetare,
să orbesc a vieţii răutatea,
să fac mai călduroasă realitatea.
Îs trudită din pământ,
să nu uit de unde am început
a naturii veşnică mângâiere
ce am simţit-o fiind prunc.
Şi-s pupată de icoană
a mele-i credinţe surioară
îngrădită de rugăciuni,
cu a mele lumânări spun neputinciuni.
Îs atinsă de întuneric,
şade însetat în mine
tot aşteaptă lacom lacrimi,
dar secetă suspinele din mine.
Poate sunt clădita de nimic
şi-s doar un suflet rătăcit,
n-am gasit a inimii alinare
astept neîncetat încontinuare
a neştiinţei încetare.

Еще ...

Fior văratic

Mă las pradă unor vuiete sălbatice

De-mi invocă lumi idilice.

Mă trec fiorii amintirilor văratice

Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;

Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte

Sânge pur, spintecul durerii lente.

Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,

Aripile sufletului meu liber, frângând..

 

Tesima

Еще ...

Nuanțe de gri

Cu nuanțe de gri mă hrănesc

Încerc să le depășesc

Dar din minte cresc

Aceste nuanțe gri.

 

Mă pierd prin nuanțe 

Mereu îmi fac speranțe 

Adun restanțe

De nuanțe gri.

 

Imi doresc un alb imens

Sau un negru intens

Vreau să depășesc

Aceste nuanțe gri.

 

Aș vrea să scap de povară 

Să nu mă mai doară

Tot ce mă înconjoară 

Sunt nuanțele gri.

 

Voi fi la mijloc

Sau voi scăpa de joc

Alb sau negru în loc

De nuanțe gri?

Еще ...

Mă rog

Dumnezeu, mă rog la tine, Doamne,

Să fiu cu acest băiat pe veci.

 

Îmi imaginezi cu el o mie:

Cum stau cu el în pat, 

îmbrățișați, cum că deja avem familie

și o mică copie de-al lui, un frumos băiat.

 

Îmi imaginez cum nu putem unul fără celălalt

Și cum mă ia în brațe mereu când vine-acasă.

Mă văd dansând cu el atât de relaxat

Auzindu-l spunând cât sunt de frumoasă.

 

Îmi imaginez în nopțile în care nu pot să adorm

Cum mă ține lângă el strâns și obrajii mi-i sărută

și cum orice gând de-al meu îl ascultă, 

Ajutându-mă intr-un final să am somn.

 

Mi-l imaginez cum cu al nostru copil se joacă

și că îl privește într-atât de frumos,

Cum nu poate un moment fără noi să îl petreacă,

Căci suntem pentru el un lucru atât de prețios.

 

Mă rog la tine, Doamne, ca aceste gânduri să devină realitate, 

Să privesc în spate la cele scrise

Și să spun că s-au împlinit toate.

Еще ...

Dada

mi-am propus să inversez sensul lui azi cu ieri

dintr-o scorbură sare năucit pe geam un fluture

tentativele mele de a merge în cap eșuează

cel puțin spune-i „Sărbători fericite!” Smarandei

și hai să ne îmbătăm c-o sticlă de antigel Arcalux

pentru centrale termice

n-o fi dracul mai negru decât găurile negre

e greu de crezut dacă nu schimbi și timpurile verbelor

glonțul din capul lui John F. Kennedy trecuse prin două capete

pe muchia marginii îți tai tălpile până la gât

englezii beau sângele  Ioanei d`Arc în locul ceaiului de la ora cinci

cumva asta înseamnă să scoți castanele din foc cu mâinile ereticului

e foarte greu să schimbi sensurile fără un sens giratoriu

dacă m-aș întâlni cu Dumnezu la o trecere extraterestră de pietoni

l-aș trece strada

pe Pământ își poate purta și singur de grijă

ador diminețile înjunghiate deasupra Mării Negre

în lipsa mișcării de rotație a corpurilor s-ar prăbuși  peste noi cerul

pierderea gravitației ar da sens legii respingerii universale

idioții patetici își tatuează  Harley-Davidson-ul pe creier

n-ai zice că topirea ghețarilor din Alaska are legătură cu dinozaurii

vor supraviețui din nou păsările și peștii Apocalipsei lui Dumnezeu

inversarea polilor magnetici ar fi singura explicație a răului de înălțime al vulturilor

savanții încă mai caută răspunsuri în straturile geologice ale minții

mi-e teamă de adaptarea rechinilor la mersul pe jos

evoluția este la fel de previzibilă ca ruleta rusească

nu m-ar mira dacă m-aș trezi mâine dimineață într-o blană de iepure...

Еще ...

Superstiții

există riscul ca într-o zi oglinda mea să se spargă

 

și să nu-mi mai regăsesc chipul dimineața

 

în zori

ar fi cumplit

mi-ar fi foarte greu să mă recompun din o mie de chipuri

deformate grotesc

într-unul singur

nu m-ar mai cunoaște nimeni

nici chiar eu

în fiecare zi mă privesc în oglindă

încercând să mă conving că n-am dispărut peste noapte

odată cu ultimul vis

.

e clipa mea matinală de regăsire cu mine însumi

care-mi dă curajul să-nfrunt încă o zi

.

mă strecor din casă printr-o mare învolburată de chipuri

niciunul nu seamănă cu celălalt

imaginea lor mă urmărește obsesiv

pe o tablă de șah cu piese de sticlă

ricoșind ca ca un glonț de retina pisicii

(traversată de un șoarece)

în creier

.

e atâta învălmășeală printre circumvoluțiuni

încât mi se strepezesc dinții

.

o parte din mine adună cu obsesie

chipuri de oameni

o altă parte le-ngroapă în memorie

sau le șterge

nu știu de ce se întâmplă toate aceste lucruri

nu există însă necaz mai mare decât să spargi o oglindă

și să-ți vezi sufletul făcut țăndări…

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍