Să țineți minte!

O, veac preaplin de sine și miop,
Umflat de X-zeciști fardați cu ode,
Ce sunt slăviți pe parc-ar fi o sectă
Și-s peste tot, un fel de pandemie,
Îmi vine-un dor nespus de poezie,
De Eminescu, cu rima lui perfectă
De Barbilian cu-a lui Uvedenrode
Și de Coșbuc, cu versul lui cel șchiop!
..
Cauți degeaba clasicii prin vreme,
Că-s prizonierii pseudelor poeme
Nu mai au aer, sufocați de moarte
De făcăturile datului din coate,
De-nchipuirile celor ce știu să scrie
Iar scriind spunând că-i poezie,
Însăilări neroade de cuvinte
Ce spun nimic, un nimic ce minte!
...
O, veac nărod și plin de nerozie,
Aduni trei rânduri și spui că-i poezie,
Degeaba râzi, fiind demn doar de plâns,
Se-aud cei vechi, de unde i-ai ascuns,
Dar îi învelești pe X-zeciști în ode,
Nedemni de versul din Uvedenrode!

Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri  cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

Nu te teme de-a vieții-nverșunare
...
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească
Te facă demn de-a ei încoronare,
Și pe tine darul să și-l risipească.
...
Ci tu de rabzi a vieții încercare,
În sufletu-ți va înflori divinul,
Fă din tăcere scut și în răbdare
Adevăru-și va face-n tine plinul.
...
Fii curajos și-a vieții prisosință
Ți se va pune cuminte la picioare,
Doar în răbdare găsi-vei biruință
Te facă demn de-a vieții-ncoronare.
...
Poți să plângi, dacă te doare tare,
Însă durerea, nimeni nu-ți zărească
Și nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească!

În țara caracterelor nedemne,
Țara ciocoilor îmbogățiți pe șest,
Țara escrocilor aleși prin vot,
Aleșii ce vând trenuri lungi cu lemne
Și au pentru români un rol funest,
Și-au pus în cap să vândă tot!
...
Șiruri nesfârșite de vagoane
Îndopate cu cadavre de copaci,
Ies din țara înglodată-n ghinioane
Încăpută sub cizme de rapaci!
...
Într-o veselie pădurile se taie
Nimeni nu oprește-n țară jaful,
Nu oprește barbarele convoaie
Iar de România se alege praful!

M-am trezit abrupt, amorțită de alcool și de tutun

"Lăsând deoparte poezia, ca un scriitor nebun"

Nu mai știu, nu mai cânt, nu mai scriu și nu mai spun

Oamenilor mă impun, iar Universului mă supun

Dar mi-amintesc de vremuri, și de bune, și de rele

De cum priveam luna și de cum strălucea soarele

De plânsete și râsete, de fapte și de jurăminte

Și de portrete și de secrete, de cuvinte și de regrete

Și-mi amintesc de parcuri, de cărări și de persoane 

De cum citeam romane, și mergeam și la examene 

Și cum stăteam și povesteam, nu dormeam și doar glumeam

Și trăiam, și sufeream, și ne uneam și continuam

Și-au fost atâtea, atât de multe, un etern în niște clipe

Sunt prea multe să-ți mai spun, încât să le poți percepe

Am nevoie și de pace, și de timp să mai obțin

Și mă-ntorc, și o să scriu, și promit c-o să revin!

"Nu căuta validare într-o lume

 care L-a răstignit pe omul perfect..."

Și de-ar fi viața ca un sul de pergament,

Mototolit, curat sau mai puțin perfect,

Pătat azi de cerneală sau impecabil ieri,

Ar fi ușor de reparat, chiar neconsiderat defect!

Chiar de îți ești stăpânu' întregii ființe

Nu-i poți oprii timpului niciuna din credințe!

Nu-l poți îngheța și nici să-i oprești hatârul,

De-a te purta prin ceață, străin prin propria viață!

Dar viața chiar e-un pergament,

Îl primești gol și-l completezi!

Nu poți să ștergi sau să reiei,

Poți căuta schițe câte vrei!

N-ai să găsești, n-ai să primești!

Poți continua doar să iubești!

Esti in bratele multimii,
oare cum te trag de gind?
Timpul tau le apartine
esti fugarul cel de rind.

Tu te lunici prin parerea
Vorba teai vindut plingind.
Omul merge in tacere,
Tu vorbesti doar nu la timp. 

Deci teai descaltat de minte
Vei zburda pustiul dens
Dar naiv pina la capat
Tot multimea ai ales.



 

un om cade din neatenție de  la etajul zece

sinucidere

urlă ziarele

nefericitul e procuror sau a fost

asistenta de la Urgență  își șterge transpirația de pe frunte

după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare

îl declară mort

Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață

murmură un discipol al lui Socrate

din mulțimea adunată pe margini

de pomană o iei

de pomană o dai

cui îi pasă

mai  încolo un om al străzii juisează în văzul lumii

lua-v-ar dracu de curve

un câine se târâie  pe strada cu o căpățână de cal în gură

moartea cailor bucuria câinilor

femeile-și scuipă consternate în sâni

atingerea flegmei  e ca mâna lacomă a amantului peste pubis

ca un orgasm

un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat

și face infarct

cei doi îndrăgostiți nici nu observă

deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ

Dumnezeu să-l ierte

pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat

doctore

cu bisturiul tău de rahat

de nu ți-ar muri mulți înainte

omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii

ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească

 „Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...

Ieri m-am trezit cotrobăind

În cufărul sufletului meu,

Și m-am trezit gândind

La acel joc al mingiei la fileu.

Sentimentele impuse-n joc

Se caută, se simpt, se regăsesc

Dar nu reușesc deloc

Să le păstrez și să le liniștesc.

Timpul neobosit arbitru

Îmi ordonează-n minte viața.

Și într-un moment neutru

Încerc să îi alătur prefața.

Cuvinte și trăiri ivite-n zori de zi,

Se definesc într-un târziu amurg,

Și-apoi le las, fără a le mai păzi,

Sub sentimentele ce-n liniște decurg.