Este singur în miez de noapte,

Este singur, dar tot aude șoapte 

Este singur, se gândește la moarte 

Mereu singur a trecut prin toate

Se simțea mereu singur dar acum simte că nu mai poate

Acum își caută cu extaz sfârșitul, nu se mai teme de moarte.

Știe că va veni și clipa în care va pleca

Dar niciodată clipa în care o va uita,

Niciodată clipa în care el va renunța 

La cea pe care niciodată n-o va înbrățișa.

Nu va renunța la fata pe care o iubește 

Renunță la viață, pentru că iubire nu cerșește

De ce mereu vi și pleci,

Oare de ce îți bați joc de mine?

De ce mereu încerci să negi 

Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?

Dacă este adevărat spune-mi de ce...

De ce nu pleci definitiv din a mea viață?

De ce îmi dai mereu falsă speranță?

Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?

Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?

De ce mereu îmi faci inima să plângă?

Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii 

M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii 

Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă 

N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă 

Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire 

Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie 

Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate 

Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate 

Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri 

Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri 

De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează 

Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează 

Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții 

Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații 

M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații 

N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații 

Sunt dependent de ochii tăi,

Sunt dependent de tine,

Pe sufelt am vânătăi,

În inimă numai pe tine,

Te caut până te găsesc,

Te caut toată viața, 

Numai la tine mă gândesc,

Ție îți dedic și viața,

Tu ești totul pentru mine,

Eu sunt un simplu zero,

Aș face de toate pentru tine,

După aș lua-o de la zero...

Buclă temporală să fie a noastră iubire,

Să trăim zilnic aceleași clipe pline de fericire,

Buclă temporală să fie al tău sărut dulce,

Să mă las purtat de valurile iubiri să văd unde m-or duce,

Buclă temporală să fie atingerea ta fină,

Ochii tăi să mă ghideze pe drumul de-a te face a mea regină,

Buclă temporală să fie al tău sincer Te iubesc,

Și eu unul o eternitate lângă tine am să trăiesc. 

Vreau să uit de toate, de dor și de durere,

Să-mi amintesc doar de tine și a ta fină mângâiere,

Sunt dependent de-al tău dulce sărut,

Alături de tine simt c-am renăscut,

Alături de tine vreau s-o iau de la-nceput,

Alături de tine vreau să mă pierd în necunoscut.........

Îți jur prințesă, și credemă pe cuvânt,

Pentru tine m-aș ridica și din mormânt,

Îți jur c-am să te răpesc din brațele lui, și am să te țin la pieptul meu indiferent de consecințe. Ști că nimic pe lumea asta nu este mai important pentru mine decât ești tu🥺.

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea parșivă

cuibărită-ntre noi

nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană

o iluzie

mai bine ai stinge lumânarea

nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre

de unde-am plecat

păstrează-mi totuși o cupă de dulceață

din cireșe amare

să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…

Două steluțe-n cerul vieții mele,

Au aprins o scânteie de bucurie.

Gemenii tăi, fiică dragă, au ales,

Să-mi aducă-n suflet o melodie.

Bunic voi fi, un rol nou, minunat,

Să-i cresc, să-i învăț, să-i iubesc mereu.

Două inimi mici, ce bat în unison,

Vor fi lumina mea în orice crepuscul.

Voi fi acolo, să le văd primele pași,

Să le citesc povești și să-i ascult.

Să le construiesc castele din nisip,

Și să-i învăț să zboare, să nu se-ncurce.

Un dar ceresc, un vis ce s-a împlinit,

Două suflete pure, ce-mi vor umple viața.

Împreună vom scrie o poveste frumoasă,

O familie unită, plină de viață.

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!

mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice

în luna lui Marte

și depăn cu ochii firul pașilor tăi

te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă

a magnoliei galbene

între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic

în singurătatea clipei

la geamul tău zăpada încă strălucește feeric

nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi

mușcata sângerează și acum acolo

în glastră

ca un apostrof răstignit

pe crucea speranței

am înțeles

și voi face calea întoarsă

dar voi reveni cât de curând

ascuns într-un mugure …

Străzile pustii și întunecate

Pline de speranțe moarte,

De vise uitate,

Și de lacrimi pictate.

Oameni pierduți pentru atâtea păcate,

Pentru vise spulberate,

De oameni cu răutate.

Speranța cere dreptate,

Pentru dorințele luptate,

Pentru visele recâștigate. 

Pentru oamenii fără păcate,

Și cu scop fără moarte,

Lupetele pentru fericire,

Pentru o simplă amintire.

Luptele pentru secrete,

Și adevăruri pictate din bunătate,

Pentru o simplă omenire,

Care cere o menire.

Pentru oamenii cu răutate,

O nouă speranță se naște,

Din dorința de putere,

Pentru vise fără pierdere,

Pentru acea fericire,

Dorită de omenire.

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

n-ai ce-i face

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…