Ingerul meu cazut

POATE  ÎN  ANII  TÂRZII , CÂND

DORUL  DE  MORMINTELE PUSII ,

DE  SLOVA  ȘI CUVÂNTUL  ROMÂNESC

ÎȚI  VA  DA  TÂRCOALE

VEI  RĂSFOI  O  CARTE

O  FIRAVĂ  LEGĂTURĂ ,

CU  ȚARA  TA  NATALĂ !.

Ochii ei albaștri

Și parul ei de-un cafeniu închis,

Cu ale sale plete-n vânt

Se ascunde-n propriul râs,

Se teme să se arate.

Se ascunde după foile ce cu sutele le scrie

În timp ce răsare luna ruginie...

Povestind în rânduri despre ale dragostei aventuri cutreierate,

Și  nu o vede nimeni, stă sub lună, ascunsă de toți și de toate. 

cu cât ne depărtăm-

spre stânga,

de centrul creației divine,

valorile umane-și schimbă structura,

modificând genomul,

inversând sensul

forțelor de progres spiritual.

un copil.

mi-a spus că numerele negative

nu-s simpatice.

Încă mai simt umezeala londoneză în oase,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a rămas undeva în urmă

cu miriapodele și coleoperele lui dizgrațioase

mișunând peste tot,                                

cu miliardele lui de melci mucilaginoși, păianjeni vampiri și larve,

încă mai cred că bătrânul Albion seamănă tot mai mult cu o mlaștină,

nicăieri n-am văzut mai multe cărămizi și blocuri de piatră

disimulate în biserici, case, pub-uri, ferme, garduri,

trase la indigo,

în castele medievale împrejmuite de ziduri înalte și apă

( din care doar crocodilii lipsesc!),

în megalitice catedrale, fără cruci sau icoane…

Prima senzație este de prăbușire în timp,

în Ev Mediu,

printre inși zgrunțuroși, încremeniți în tipare,

cei mai mulți ridică din umeri când îi întrebi de Shakespeare,

unii  scriu cu mâna stângă, de-a-ndărătelea,

alții beau wischy și-ți povestesc despre strămoși lor cuceritori,

(despre cum aceștia deveniseră  stăpâni  de sclavi în Indii!),

pe M1 se oprește circulația jumătate de zi să treacă o rață

urmată de douăsprezece rățuști crăcănate,

la naiba, aici totu-i pe dos, se trăiește mecanic, prin repetiție,

mașinile au volanul pe dreapta și circulă pe dreapta,

mâncarea are gust de pământ putred și pește

chiriile sunt mari

cuvântul cel mai des folosit este „abuz”,

cu  o mie de înțelesuri,

și desigur, my queen,

fără nicio logică….

Pierzi luna cât numeri stelele,

Stele poți vedea la nesfârșit

Dar, luna, e doar una lângă ele,

E valoarea fără preț de negăsit.

Într-un univers atât de mare

Luna, a găsit Pământul, 

L-a îndrăgit atât de tare

Fără a-i vedea sfârșitul!

Sateliți câți mai cădeau,

Importanță chiar n-avea,

Când în fața lunii apăreau 

Pământu' nu-i mai vedea...

24.11.24

Totu-i monoton și totul se repetă! 

Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.

Mă întorc de parcă-aș vrea

să-mi găsesc o amintire

în loc să îmi doresc să ardă.

Totu-i monoton și totul e stagnare!

Nimic nu este nou și totu-i repetare..., 

Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"

Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul 

Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!" 

Ne trezim în zori cu o noua chemare,

O umbră eternă, o infinită plimbare

Către blocul încercuit din calendar,

Care ne promite o rutină cu gust amar. 

Vaza mea de lut

Ofilite, ca florile ce se sting in vaza de pe masa,

asa-mi sunt clipele

In apa ce devine de - o culoare nămoloasă .

Fara de apa sau de aer proaspat,

Ma ofilesc in vaza mea de lut.

M am ridicat de-atatea ori din negru

Dar pentru ce sa ma mai lupt?

Cand timpul s a oprit cu totul

De cand ultima oara te am văzut…

Ce rost mai au si zilele , si florile?

Cand eu ma sting  in vaza mea de lut.

M am saturat sa mai mai lupt cu mine,

Si in genunchi mereu sa cad plângând

De cate ori imi amintesc de tine,

Raman fara puteri la fiecare gand

Ca nu esti langa mine

Nici azi, nici maine si nicicand!

Au trecut ani fara sa te fi văzut…

Au trecut ani si peste mine

Si peste vaza mea de lut!

E vocea mea pe care o aud?

Atat de gol rasuna-mi gandul

De nici nu mi vine sa ascult

La cat de -ncet  șoptește-n gol

Ecoul mut.

Ca intr-un vis paralizat mi- e glasul

Cand vreau sa strig si sa alung

Dorul de tine , ecou mut…

Cu pumni lovesc in trista-mi cale

Peretele din lut!

Cuvintele ce - au ramas nerostite

Le am ascuns cu lacatul in suflet

Si rand pe rand le scot usor

Cand vreau sa scriu al

Inimii dor.

Cuvintele ce-au ramas nerostite

Le- am asternut in versuri pe o foaie

Gandindu-ma la tine

Vin timide,

Insiruite in esente de melancolie

Cu patima sa te sarute

Sa iti descrie intregul tau frumos,

Sa mi te daruiasca mie.

Cuvintele ce-au ramas nerostite

Imi fac inima sa tresara

Atunci cand dintr-o mie de suite

Imi pare ca te vad intaia oara.

A pieptului-i carcasa ruginita

Ascunde -n zimți o inima -nclestata

Ce- Ar Vrea sa iasa si sa strige!

De dor si de durere sta infipta !

Fasii desprise alunga - orice speranța

Sa poate sa razbata la Lumina…

In mii de bucati se destrama

In lantul gros si alui rugina…

In lacul de pe langa Annecy

Am oprit timpul pentru-a inspira ndelung

Din seva Raiului Ce-nconjura Cu muntii lui

Un loc sublim si un vazduh

Din vis parca desprins.

In lacul de pe langa Annecy

Imi voi dormi somnul de veci

Si in petale de nuferi imi vor acoperi

Cenusa cea din urma gri

Acolo imi voi aseza

Faptura cand eu n oi mai fi.

Ma voi intoarce -n mireasma florilor de Mai

Si-n ale ei pasteluri dulci si calde

Imi voi așeza miresmele  din Rai

Pe aripi de ganduri visele sa-mi scalde.

Ma voi intoarce-n triluri diminetilor de vara,

In lumina razelor nascute-n răsărit,

Imi voi aseza petala cu petala

Pe aripi de păpădii, pan la asfințit…

Ma voi intoarce in racoarea ploilor de vara,

In aerul curat din muntele semeț

Imi voi aseza tulpina -n prag de seara

Pe aripi de brad pana la Cer măreț!

Ma voi întoarce -n gust de pepene galben,

Si -n dulcele de coaptǎ gutuie,

Voi degusta cu sete din vin rumen

Pe-aripi de toamna dulce-amaruie.

Ma voi intoarce -n griul gerului de iarna

Si-n fulgii mari  si-n glasul de colind,

Voi saruta cu ger intregul de arama

Pe-aripi de dor de tine suspinând…