Azi te am

Te rog nu stinge lumina

E prea întuneric s-adorm

O stea n-a adus strălucirea

În beznă prezentu-i diform

Nu-mi stinge în lacrimă ochii

Lipsindu-mi privirea mă dor

Se-aprinde în vis amintirea

Uitarea mă pierde-n decor

Nu-mi stinge cuvântul pe buze

Storcându-l de miere sonor

Tăcerile strigă confuze

Surzindu-mă  liniștea-n cor

Nu-mi stinge din suflet căldura

De gheață s-ajung  fără om

Îmi piere strivită măsura

Incert bântuind incolor

În palmă se stinge-așteptarea

Arzând prinde aerul gol

Cu mâna pornind căutarea

Găsesc doar amnezicul dor

Mă caută stinsă iertarea

Să-mi măture gănd cerșetor

Nu poate să-mi șteargă eroarea

Rămân să mă sting visător

Culoarea ochilor tăi este un abis etern 

Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.

Nu înțeleg cine ți-a permis 

Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.

De boala și crimă am dat in război,

În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,

Dar tu, înger cu aripi măiestre

Ai alungat oamenii cu pietre

Și ai construit ziduri uriașe 

Unde nu erau nici măcar orașe.

Ești un ghiocel printre nimicuri

Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.

Ești un vin fermecător 

Invidiat si de un răufăcător. 

Ești o ființă strălucitoare

Cu o personalitate atrăgătoare.

Mergeam ambițios prin vântul ce bătea,

Mă ridicasem din groapa cea ce mă rănea,

Mă rog, am mințit, mă ridicase ea.

M-a salvat din veninul șerpilor nenorociți,

Și mergeam ambii prin vânt, făram să fim ținiți,

Ținând capul sus lăsam trecutul în spate,

Exact de acolo unde aveau să ma înjunghe toate,

Și poate

Că am lăsat garda jos,

Dar nimic nu e mai roșu decât rozul cel mai roz,

Nu m-am uitat în spate, am continuat să merg

Apoi am grăbit pasul, am început să alerg

Eram tăcut,

Îmi lăsasem viitorul în trecut,

Era timpul să fi trecut peste tot ceea ce-a trecut.


(Asta e de fapt primul vers dintr-o melodie scrisa de mine, dar cred ca poate fi caracterizata și ca poezie idk)

Nimic nu mai conteaza
Tu esti aici , sau nu
Dar inima te-asteapta
Vei fi a mea sau nu

Si-un glas tot se aude
Si striga si se zbate
Tu-auzi sau esti departe
Auzi si sufletul se zbate

Si doar spre tine
Gindul  ma m-ai duce
Eu vreau iubire
Tu stea, eu vreau la tine.

Ce este o icoană de nu revarsă valuri de speranță sau iubire?

Și ce-i iubirea dacă n-are o icoană?

Nu-i Dumnezeu o dragoste așa de mare

Care pe toți și toate le cuprinde?

Pe-a mea iubită El mi-a trimis-o s-o iubesc iar ea să mă iubească,

Cu dragoste nemuritoare si veșnică,desăvârșită..

Căci Dumnezeu toate le poate face,

Nu el iubirea naște și o trimite?

Iubito ,prin tine eu îl văd pe Dumnezeu,

Iar Dumnezeu mă vede doar prin ochii tăi frumoși

Pe care ți-i sărut mereu,

Tu fiind icoana mea,

Iar Dumnezeu șoptește tainic

Prin dragostea ce de la tine îmi sosește

Și ne iubim cuprinși de-același Dumnezeu!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ai milă de mine iubito,

Rătăcitorul tău îndrăgostit,

Care căzut la frumoasele-ți picioare

Cerșește un strop de mistică iubire,

Ce nu-i decât la tine de găsit..

Te rog să-mi crezi umilele cuvinte,

Ce le îmbrac în platină și aur

Și ți le scriu doar ție,

Să-mi fie veșnic a iubirii mărturie...!

Te rog cu lacrimi și-n vise

Ori trecatoare amăgiri fugare,

Să mă păstrezi la pieptul tău plin de iubire

Să nu m-alungi ca pe-o fantomă ori simplă ispitire...

Când îți privesc frumosul chip

Mă pierd în fericire,

De-ai ști cât te iubesc tu înger de lumină,

Primește-mă te rog la tine în grădină

Să îți declar nemuritoarea mea iubire!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

In lacul de pe langa Annecy

Am oprit timpul pentru-a inspira ndelung

Din seva Raiului Ce-nconjura Cu muntii lui

Un loc sublim si un vazduh

Din vis parca desprins.

In lacul de pe langa Annecy

Imi voi dormi somnul de veci

Si in petale de nuferi imi vor acoperi

Cenusa cea din urma gri

Acolo imi voi aseza

Faptura cand eu n oi mai fi.

La bunici in ograda timpul nu trece

Nici in odaia de sarbatoare,

si nici in suflet

Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza

Anii care le rapesc puterile si… mintea,

La bunici in ograda toate au ramas la fel

Doar noi ne -am schimbat

Dar cuibarele sunt tot acolo

Si via si prunii si merii,

Si teica cu apa vie.

Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac

Ca altadat’…

La bunici in ograda e Raiul

Pe care-l pastram viu in suflet

Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!

La bunici in ograda sunt eu. Si atat!

Ploua din Cer

Ploua din Cer cu stropi înmiresmați,

Cat de frumos miroase ploaia -n seri de vara

Iar eu, cu gandul tot la tine,

Insir cuvinte pe o foaie de hartie,

A nu stiu cata oara…

Cat de frumos se-astern picuri de ploaie

Pe frunzele si florile de verde sănătos,

Cat de duios adie gândul meu spre tine

Atent ,  sa nu-mi  șteargă sărutul

De pe ale sale aripi fine…

Cat de frumos sopteste ploaia asta seara,

Tot despre tine si ale tale carismatice culori,

Iar eu ascult atent Dulcele-i cantec

Si nu mai stiu daca -i visare

Caci fiecare vers e un buchet de flori…

O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?

Ca suntem doi intr-un intreg ,

Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste

Si ma intreb ce ii lipseste?

De ce mereu se-zvarcoleste

Si- n piept tresare

Si ravneste…

Suntem  facuti pt o singură iubire?

Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!

De ce - ascultam ce zic alti ochi?

De ce fiori in inima si-n ganduri?

Pt a suferi?

Si daca da, atunci de ce?

Pt a-iubi?

Si daca da,

De ce ne  daruim cu-n Da doar unei singure fiinte

O fi de-ajuns?

Si daca da,

De ce ravnim?