Nu mai e timp
Ma simt atat , atat de trista
Si sufletu-mi e gol, pustiu si rece.
In lumea asta-n care nici El nu mai exista,
Nu mai e timp,
Eu mor in fiecare zi ce trece.
Ma simt atat, atat de parasita
De viata care - mi suradea candva
Dar care-n fiecare ceas ezita
Nu mai e timp,
Si totusi mor, eu mor in mintea mea.
Ma simt atat de coplesita
De tot si de nimic si-mi pare
Ca -s tot pe zi mai ravasita,
Nu mai e timp.
Eu iarasi mor de suparare.
Si atunci cand viata ma sugruma
Si- mi ia si ultimul respir
Nimic gandesc si totul mi pare ,
Fara sa tip sau sa ma -nclin,
Un gol mizer si -o ngamfare
A Eului declin.
Стихи из этой категории
Frica de abandon
În noaptea adâncă, singurătatea mă strigă,
Privesc în gol, îmi simt inima grea.
Frica de a fi lăsată în urmă, mereu mă bântuie,
Și mă împinge să fac greșeli in viața mea.
Fiecare pas pare să mă ducă către eșecul meu,
Și greșelile, regretele mă obsedează..
În lumea gândurilor, pierdută eu rătăcesc.
Drumul spre lumină, un mister devine,
Fiecare pas mă duce spre-ntuneric,
În valul de amărăciune și dorințe ce nu se împlinesc.
În clipele de neputință, sufletul e prizonier,
Universul meu, neînțeles și mut,
Dansând cu frica, pierdut printre umbre,
Căutând salvare, dar găsind doar abis.
Cu inima grea și lacrimi ce ard,
Îmi pierd sufletul într-un dans al pierderii și fricii,
Frica de abandon mă-ngenunchează, dar nu mă-nfrânge,
În lumea mea sumbră, unde durerea își lasă semnătura sinistră.
"N" momente
Oamenii adesea trec prin N momente
De la agonie la extaz pot fi definite.
Dimineți în care sunt vulcanici,
Dar serile devin mai calmi.
Locuri unde se manifestă zgomotos,
Dar se retrag apoi sub un cer senin.
La unele fapte reacționează violenți,
Ca să se resemneze detașați apoi.
Momente înrobite de către sentimente,
Ce într-un târziu sunt transformate
Din atitudini în gânduri profunde,
Din vanități în reale principii.
Oare este bine să-ți depeni amintirile,
Și să-ți etalezi îngrijorările
În fața unui auditoriu nepăsător,
Și deseori necruțător?
Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,
Și să redescrii din argumente legi.
Entropie
există zile în viața mea când mă cutremur
pe o scară Richter de la unu la zece
(cel mai adesea spre opt!)
atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine
și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții
printre mormane de moloz și cadavre
desprinse din gânduri
cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle
n-a văzut nimic
nu poate să-și imagineze ce este în mintea mea
pe care o simt ca un obiect fizic
înțepenită între oasele craniului
separată de trup
oglinda din perete îmi arată un om bântuit de un spirit malefic
parcă ar semăna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele
cineva îmi spusese că oglinzile din casa în care se află un mort
trebuie acoperite
uitasem
deja îmi văzusem propriu chip în oglinda eternității
în care apăream mort
și mă cutremur
nu știu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap
dar acopăr oglinda
ba chiar mă bate gândul s-o sparg pe ascuns
să rup fila aceasta din Cartea Destinului
ca Polichinelle
mintea mea e plină de contradicții
nu-și asumă niciodată nimic
nu te poți baza pe reacțiile ei instinctive
pe contrareacțiile ei
conștiința morală îmi apare ca un simplu proces entropic
de dezordine și de destructurare a minții
în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici
un efect secundar al creșterii entropiei
sfârșitul...
GANDURILE
Gandurile celor cu minte,
Ar trebui sa-i alinte.
Sa se gandeasca numai la flori,
Micsunele, lalele si bujori.
Gandurile sa le trimita,
Sa le cearna printr-o sita
Mintea cu a ei gandire
Sa fie numai inflorire.
Gandurile care se adun,
Sa fie precum ramurile unui alun,
Sa se ridice spre cer
Numai cu un gand sincer.
Gandurile sa le pazim,
Din cele rele sa nu urzim.
Domnului sa ne rugam,
Lauda sa-i strigam.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,
Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,
Și din adio, o dulce veste grea.
Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,
Să-mi fii amintire ce nu doare,
Un dor ce nu mistuie-n abis,
Ci arde blând, ca flacăra de soare.
Mă vezi cum tremur printre amintiri,
Cum ochii-mi caută privirea ta,
Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,
Încă îți spun: nu pleca.
Dar dacă pleci — și știu că o vei face —
Fă-o cu blândețea pașilor ușori,
Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,
Când inima-mi mai bate în fiori.
Tu ai fost cântec, ai fost început,
Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,
Și totuși, între lacrimi și tăcere,
Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.
Mă țin de firul tău nevăzut,
De gândul tău ce-mi bate în tâmple,
Și-n fiecare noapte fără tine,
Îți simt parfumul strecurat prin umbre.
Te rog, nu-mi spune că a fost în van,
Că n-a durut și n-ai simțit nimic,
Că-n pieptul tău nu tremura un plan,
De-a ne iubi, măcar un pic.
Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,
Pune tu capăt, dar nu oricum,
Fă-o cu dragul ultimelor clipe,
Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,
Să pot pleca în liniște spre mine,
Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.
Frica de abandon
În noaptea adâncă, singurătatea mă strigă,
Privesc în gol, îmi simt inima grea.
Frica de a fi lăsată în urmă, mereu mă bântuie,
Și mă împinge să fac greșeli in viața mea.
Fiecare pas pare să mă ducă către eșecul meu,
Și greșelile, regretele mă obsedează..
În lumea gândurilor, pierdută eu rătăcesc.
Drumul spre lumină, un mister devine,
Fiecare pas mă duce spre-ntuneric,
În valul de amărăciune și dorințe ce nu se împlinesc.
În clipele de neputință, sufletul e prizonier,
Universul meu, neînțeles și mut,
Dansând cu frica, pierdut printre umbre,
Căutând salvare, dar găsind doar abis.
Cu inima grea și lacrimi ce ard,
Îmi pierd sufletul într-un dans al pierderii și fricii,
Frica de abandon mă-ngenunchează, dar nu mă-nfrânge,
În lumea mea sumbră, unde durerea își lasă semnătura sinistră.
"N" momente
Oamenii adesea trec prin N momente
De la agonie la extaz pot fi definite.
Dimineți în care sunt vulcanici,
Dar serile devin mai calmi.
Locuri unde se manifestă zgomotos,
Dar se retrag apoi sub un cer senin.
La unele fapte reacționează violenți,
Ca să se resemneze detașați apoi.
Momente înrobite de către sentimente,
Ce într-un târziu sunt transformate
Din atitudini în gânduri profunde,
Din vanități în reale principii.
Oare este bine să-ți depeni amintirile,
Și să-ți etalezi îngrijorările
În fața unui auditoriu nepăsător,
Și deseori necruțător?
Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,
Și să redescrii din argumente legi.
Entropie
există zile în viața mea când mă cutremur
pe o scară Richter de la unu la zece
(cel mai adesea spre opt!)
atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine
și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții
printre mormane de moloz și cadavre
desprinse din gânduri
cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle
n-a văzut nimic
nu poate să-și imagineze ce este în mintea mea
pe care o simt ca un obiect fizic
înțepenită între oasele craniului
separată de trup
oglinda din perete îmi arată un om bântuit de un spirit malefic
parcă ar semăna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele
cineva îmi spusese că oglinzile din casa în care se află un mort
trebuie acoperite
uitasem
deja îmi văzusem propriu chip în oglinda eternității
în care apăream mort
și mă cutremur
nu știu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap
dar acopăr oglinda
ba chiar mă bate gândul s-o sparg pe ascuns
să rup fila aceasta din Cartea Destinului
ca Polichinelle
mintea mea e plină de contradicții
nu-și asumă niciodată nimic
nu te poți baza pe reacțiile ei instinctive
pe contrareacțiile ei
conștiința morală îmi apare ca un simplu proces entropic
de dezordine și de destructurare a minții
în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici
un efect secundar al creșterii entropiei
sfârșitul...
GANDURILE
Gandurile celor cu minte,
Ar trebui sa-i alinte.
Sa se gandeasca numai la flori,
Micsunele, lalele si bujori.
Gandurile sa le trimita,
Sa le cearna printr-o sita
Mintea cu a ei gandire
Sa fie numai inflorire.
Gandurile care se adun,
Sa fie precum ramurile unui alun,
Sa se ridice spre cer
Numai cu un gand sincer.
Gandurile sa le pazim,
Din cele rele sa nu urzim.
Domnului sa ne rugam,
Lauda sa-i strigam.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,
Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,
Și din adio, o dulce veste grea.
Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,
Să-mi fii amintire ce nu doare,
Un dor ce nu mistuie-n abis,
Ci arde blând, ca flacăra de soare.
Mă vezi cum tremur printre amintiri,
Cum ochii-mi caută privirea ta,
Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,
Încă îți spun: nu pleca.
Dar dacă pleci — și știu că o vei face —
Fă-o cu blândețea pașilor ușori,
Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,
Când inima-mi mai bate în fiori.
Tu ai fost cântec, ai fost început,
Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,
Și totuși, între lacrimi și tăcere,
Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.
Mă țin de firul tău nevăzut,
De gândul tău ce-mi bate în tâmple,
Și-n fiecare noapte fără tine,
Îți simt parfumul strecurat prin umbre.
Te rog, nu-mi spune că a fost în van,
Că n-a durut și n-ai simțit nimic,
Că-n pieptul tău nu tremura un plan,
De-a ne iubi, măcar un pic.
Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,
Pune tu capăt, dar nu oricum,
Fă-o cu dragul ultimelor clipe,
Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.
Te rog, doar pune capăt suferinței mele,
Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,
Să pot pleca în liniște spre mine,
Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.
Другие стихотворения автора
Cuvinte nerostite
Cuvintele ce - au ramas nerostite
Le am ascuns cu lacatul in suflet
Si rand pe rand le scot usor
Cand vreau sa scriu al
Inimii dor.
Cuvintele ce-au ramas nerostite
Le- am asternut in versuri pe o foaie
Gandindu-ma la tine
Vin timide,
Insiruite in esente de melancolie
Cu patima sa te sarute
Sa iti descrie intregul tau frumos,
Sa mi te daruiasca mie.
Cuvintele ce-au ramas nerostite
Imi fac inima sa tresara
Atunci cand dintr-o mie de suite
Imi pare ca te vad intaia oara.
Ingerul meu cazut
Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!
Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine
Cat de frumos eu te vedeam
Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!
Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!
Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant
Si cu venin sa ma saruti
De inima mi in piept mi - a stat
Si intru totul m-a paralizat,
Dar nu ti a fost de-ajuns oricum
Caci in picioare m ai calcat
Si te ai jucat
Si - apoi m ai aruncat in negru
In care tot mai mult m am scufundat.
Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,
Tu m ai vanat si mi ai vorbit desarte
Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti
Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti
Fara sa ti pese nici macar in pic.
Cat de mult m a schilodit
Iubindu te pe tine…
Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta
Si chiar cu satisfacție as spune …
Privirea ta batjocoritoare
M a aruncat in valuri mari cu spume!
Cu pofta-ai ras in urma,
Cu dispret!
Ce mult m am departat de mine
Iubindu-te pe tine…
Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit
Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?
Cu o strangere de mana
Cu o strangere de mana am inceput atunci trairea
Cand amandoi am suspinat
Si am dat frau liber unei simtiri
Ce pe amandoi ne a bucurat.
Cu o strangere de mana
Mi ai cuprins tot universul
Si inima si versul.
Cu o strangere de mana
Te am simtit in fiecare
Sarut.
Tu esti perfect
Tu esti perfect
Iar eu
sunt imperfectiune
Tu esti un absolut in tot ce faci
Cand iti deschizi petala cu petala
si infloresti si tot mai sus te-nalti
Si eu ma mir ca esti real
Si ca ma vezi…
Tu esti perfect
Iar eu sunt imperfectiune
Si ale tale carismatice culori
ma coplesesc
In neputinta-mi sugrumata de visare
Dar tu mi vorbesti
Si ochii tai imi spun
Ce gura nu poate sa zica
E -un univers gresit aici si acum!
Tu esti perfect , stralucitor si infinit
Iar eu
Un mediocru limitat
Fara aripi , fara culori, doar gri si alb…
O ironie fara punct
Cu ochi care nu mint si nu ascund
Si stiu, si simt ca mi esti perfect …
Vaza mea de lut
Vaza mea de lut
Ofilite, ca florile ce se sting in vaza de pe masa,
asa-mi sunt clipele
In apa ce devine de - o culoare nămoloasă .
Fara de apa sau de aer proaspat,
Ma ofilesc in vaza mea de lut.
M am ridicat de-atatea ori din negru
Dar pentru ce sa ma mai lupt?
Cand timpul s a oprit cu totul
De cand ultima oara te am văzut…
Ce rost mai au si zilele , si florile?
Cand eu ma sting in vaza mea de lut.
M am saturat sa mai mai lupt cu mine,
Si in genunchi mereu sa cad plângând
De cate ori imi amintesc de tine,
Raman fara puteri la fiecare gand
Ca nu esti langa mine
Nici azi, nici maine si nicicand!
Au trecut ani fara sa te fi văzut…
Au trecut ani si peste mine
Si peste vaza mea de lut!
Cuvinte nerostite
Cuvintele ce - au ramas nerostite
Le am ascuns cu lacatul in suflet
Si rand pe rand le scot usor
Cand vreau sa scriu al
Inimii dor.
Cuvintele ce-au ramas nerostite
Le- am asternut in versuri pe o foaie
Gandindu-ma la tine
Vin timide,
Insiruite in esente de melancolie
Cu patima sa te sarute
Sa iti descrie intregul tau frumos,
Sa mi te daruiasca mie.
Cuvintele ce-au ramas nerostite
Imi fac inima sa tresara
Atunci cand dintr-o mie de suite
Imi pare ca te vad intaia oara.
Ingerul meu cazut
Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!
Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine
Cat de frumos eu te vedeam
Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!
Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!
Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant
Si cu venin sa ma saruti
De inima mi in piept mi - a stat
Si intru totul m-a paralizat,
Dar nu ti a fost de-ajuns oricum
Caci in picioare m ai calcat
Si te ai jucat
Si - apoi m ai aruncat in negru
In care tot mai mult m am scufundat.
Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,
Tu m ai vanat si mi ai vorbit desarte
Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti
Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti
Fara sa ti pese nici macar in pic.
Cat de mult m a schilodit
Iubindu te pe tine…
Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta
Si chiar cu satisfacție as spune …
Privirea ta batjocoritoare
M a aruncat in valuri mari cu spume!
Cu pofta-ai ras in urma,
Cu dispret!
Ce mult m am departat de mine
Iubindu-te pe tine…
Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit
Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?
Cu o strangere de mana
Cu o strangere de mana am inceput atunci trairea
Cand amandoi am suspinat
Si am dat frau liber unei simtiri
Ce pe amandoi ne a bucurat.
Cu o strangere de mana
Mi ai cuprins tot universul
Si inima si versul.
Cu o strangere de mana
Te am simtit in fiecare
Sarut.
Tu esti perfect
Tu esti perfect
Iar eu
sunt imperfectiune
Tu esti un absolut in tot ce faci
Cand iti deschizi petala cu petala
si infloresti si tot mai sus te-nalti
Si eu ma mir ca esti real
Si ca ma vezi…
Tu esti perfect
Iar eu sunt imperfectiune
Si ale tale carismatice culori
ma coplesesc
In neputinta-mi sugrumata de visare
Dar tu mi vorbesti
Si ochii tai imi spun
Ce gura nu poate sa zica
E -un univers gresit aici si acum!
Tu esti perfect , stralucitor si infinit
Iar eu
Un mediocru limitat
Fara aripi , fara culori, doar gri si alb…
O ironie fara punct
Cu ochi care nu mint si nu ascund
Si stiu, si simt ca mi esti perfect …
Vaza mea de lut
Vaza mea de lut
Ofilite, ca florile ce se sting in vaza de pe masa,
asa-mi sunt clipele
In apa ce devine de - o culoare nămoloasă .
Fara de apa sau de aer proaspat,
Ma ofilesc in vaza mea de lut.
M am ridicat de-atatea ori din negru
Dar pentru ce sa ma mai lupt?
Cand timpul s a oprit cu totul
De cand ultima oara te am văzut…
Ce rost mai au si zilele , si florile?
Cand eu ma sting in vaza mea de lut.
M am saturat sa mai mai lupt cu mine,
Si in genunchi mereu sa cad plângând
De cate ori imi amintesc de tine,
Raman fara puteri la fiecare gand
Ca nu esti langa mine
Nici azi, nici maine si nicicand!
Au trecut ani fara sa te fi văzut…
Au trecut ani si peste mine
Si peste vaza mea de lut!