Darul Timpului
Preţuieşte fiecare clipã,
Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!
Nu face din clipe o risipã;
Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,
Cât eşti încã viu, printre cei vii!
Fiecare clipã, datã ţie,
Trasã de pe-al timpului mosor,
E-un condei ce zi şi noapte scrie,
Este şi arvunã, şi simbrie,
Pentru care eşti rãspunzãtor!
Clipã peste clipã, se adunã
Ca ghirlande dese şi subţiri;
Şi-aşezate astfel, împreunã,
Strâng şi împletesc într-o cununã
Triste sau duioase amintiri...
Стихи из этой категории
Resemnare si Blestem
Afara-i resemnare și blestem.
In alfabetul morse,
Picaturile-mi șoptesc refren
Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe
Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta
Ingerii decepționați ne plâng.
Nimburile sunt proiectate-n târg
Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata
Frecvențe corosive răsună în perete
Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,
Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete
Pe care tu, nu le poti vedea
Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege
Ce-am purtat intregul drum in pungi
Și de ce sunt blestemat de linii negre
Ca baiatul cu pijamale in dungi
Evident ca in final sunt vinovat doar eu
Asta-i ultima fantă in ghețar
De-ai ști cat de mult imi pare rau
Ca nu există un buton pentru restart
Copilarie
Unde fugi copilarie cu picioarele desculte?
Prin padurea infloritoare si plina de viata
Unde fugi copilarie fara haine, dezbracata?
Pe campia inverzita si cu macii infloriti
Unde fugi tu copile cu sufletul bland si pur?
Prin viata neinceputa si inca neinteleasa
Unde fugi tu copile razandu-i soarelui in fata?
Pe strazile copilariei pline de amintiri nejucate
Unde fugi tu copil din copilarie?
Cand inca nu ai trait copilaria-n tine
.......
Ramai cu mine copil in copilarie
Ramai cu bine copilaria din mine
Mirare
M-am născut dintr-o piatră însuflețită,
o piatră cu inimă,
am crescut într-o inimă de piatră,
am fost copilul pietrei,
ceva între om și piatră,
într-o zi m-am trezit speriat
în fața Soarelui,
mi-am auzit respirația,
pe care n-o mai auzisem în piatră,
am văzut stelele atârnate de cer,
norii,
m-am aplecat deasupra primului izvor
și m-am privit în ochi
îndelung,
neștiind de unde să mă iau,
din ce Univers,
din ce piatră,
undeva deasupra
auzeam
ca prin vis
un cântec de leagăn
nepământesc
și-atunci am înțeles că nu eram singur
metamorfozele unui gând/9
e greu să te ridici
dintr-un șir de caderi necontrolate.
mândria și deznădejdea atârnă greu.
porcii mănâncă roșcove,
îmbuibații ascultă satisfăcuți știrile
la televizor.
zăpada scârțâie,
balamaua-i ruginită,
ochii împăienjeniți
țin in cumpănă
curajul și dorința de redresare.
asemenea lui Petru,
întinde mâna și cere ajutorul!
Avatar
nu-mi mai amintesc ce-am fost în viețile mele dinainte
n-am nici cea mai vagă idee
doar că uneori îmi vine să zbor ca o lebădă
să urlu la lună
să mușc trecătorii grăbiți de gleznă
să dorm în peșteri
îndemnuri care-mi vin din străfunduri
insidios
sustrăgându-se controlului minții
nu-mi explic nici spaimele viscerale
pornirile războinice
gustul sălciu al sângelui
dintr-o viață care nu-mi aparține
mi-e greu să admit că eu
cel de azi
vin din preistorii
că am trecut dintr-o viață în alta
așa cum ai trece prin vagoanele unui tren
în timpul mersului
sau că aș fi martorul tăcut al tuturor fărădelegilor
celui care am fost
înainte de a mă naște
că verbul a fi înseamnă mai mult decât poate cuprinde o viață
fiind
mă gândesc
o sumă a tuturor vieților trăite
succesiv
excluzând moartea
care nu apare distinct în Dicționarul Explicativ al Vieții…
Cauză și efect
dimineața îmi place să alerg singur
uneori îmi iau și câinele
un suflet curat și candid
care nu se opune niciodată
o face din toată inima
cu dragoste
așa cum noi oamenii nu izbutim
nici măcar dimineața când alergăm
când trebuie să ajungem la serviciu
la supermarket
unde se dau fierăstraie Husqvarna
la ofertă
întotdeauna avem ceva cu ceilalți
care merg la biserică
cumpără
se plimbă
fac jogging
altceva
de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri
la aceleași ore
în același fel
ca niște roboți imbecilizați
programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit
dintr-o perspectivă empirică a mașinii
exprimată în serii scurte de biți
numai că mie nu-mi mai pasă
nu mai ascult părerile nimănui
Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației
căderii „în jos”
excluzând din această ecuație tocmai Pământul
la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul
despre care știm cu toții că nu există
să las Soarele să-mi încălzească sufletul
anima-animus
ceva abstract
necuantificabil
unii oameni de știință dau cifre
între 21 și o,o1 grame
e ca visul etern al omului de a zbura
din care s-a născut avionul
navele cosmice
care echivalează cu omorârea visului…
Другие стихотворения автора
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
Un strigăt
《Un glas zice: "Strigă!" - Și eu am răspuns: "Ce să strig?" - "Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp!"》 (Isaia 40:6)...
Cu mâinile pe piept încrucişate,
Sãtul de oameni, trudã şi obidã,
Fãrã cuvinte, aşezat pe spate,
În casa rece, gata sã se-nchidã,
Stai nemişcat şi sobru, fãrã gânduri,
Cu ochii-nchişi spre lumea-ndureratã,
Spre-al tãu culcuş, fãcut din patru scânduri
Vin toţi cei dragi sã te mai vadã-o datã.
De te bârfeşte vreunul, nu îţi pasã
Cã cineva te laudã, n-ai ştiinţã.
Nu-l ştii pe cel ce predicã la masã
Încredinţând pe toţi, de-i cu putinţã
Cã orice om, ca iarba pe câmpie,
Sau ca frunzişul verde pe zãvoaie,
Pe-un cer senin o patã alburie,
Şuvoi ce curge într-o zi de ploaie,
Aşa trece şi el în grabã mare...
Fãr-a lãsa pãreri de rãu în urmã.
Vreo câţiva ani ce i s-au dat sub soare
În lutul blestemat întruna scurmã.
Nu are pace, linişte nu are,
E frãmântat de doruri şi de vise,
Abea de se mai ţine pe picioare
Iar pãrul lui aproape tot albise...
Ah, ce deşertãciune complicatã
E când încerci s-aduni iepurii-n turmã!...
Un timp pierdut, bucatã cu bucatã
E tot ce-ţi mai rãmâne-n mâini la urmã.
O zi mai agitatã decât alta
Cuvinte ne-nţelese vor sã-ngâne;
Luând ciocanul şi cioplind cu dalta
Din toate, numai ţãndãri vor rãmâne!
Un singur lucru capãtã valoare:
Lucrul fãcut dupã principii sfinte;
Pãzind recolta sfântã pe ogoare,
Lucrând cu drag, nu doar rostind cuvinte!
☆
În zilele de tristã sãrbãtoare
De tine cine-şi va aduce-aminte
La cimitir sã vinã cu o floare
Sã nu mai creascã iarbã pe morminte?...
Relativități necontestate
Unii se nasc iar alţii mor,
Unii nu cred, alţii cred tot,
Unii nu pot, alţii nu vor,
Unii nu ştiu, alţii nu pot.
Unii au bani, dar prea puţini,
Alţii sunt slugi pe la strãini;
Unii au tot ce îşi doresc,
Alţii - doar spirit românesc!
Unii mã-ntreabã ce mai fac,
Altora nu le sunt pe plac.
Unii mi-ar da şi ochii lor,
Alţii aşteaptã ca sã mor.
Unii vor totul. Dar... nu au!
Şi te jignesc, vorbind pe şleau!
Unul Îl vrea pe Dumnezeu,
Altul e lup fratelui sãu.
Unii sunt mari, alţii sunt mici,
Alţii-ţi spun: "Pleacã de aici!"
Unii-ţi spun: "Frate, hai cu noi!"
Alţii te-aruncã la gunoi.
Unii vor fânul din grãdini,
Alţii vor florile din spini.
Unii vor lãnţişor la gât,
Alţii, un zâmbet şi...atât!
Unii îţi amintesc sã taci,
Alţii, ce trebuie sã faci!
Unii te cheamã drept "pãstor",
Alţii, morar la moara lor!
Nu tot ce spui, e înţelept,
Nu tot ce crezi, este şi drept.
Dar, fii bun, nu te supãra:
Toţi muritorii sunt aşa!
Celor deştepţi, l-ai lor copii,
Nu spune nici tu tot ce ştii!
Cãci, te vor crede fie-un zeu,
Fie-un smintit în felul sãu!
Între netrebnici şi netoţi
Nu-i bine sã faci tot ce poţi!
Când vântul şuierã prin duzi,
Nu crede, frate, tot ce-auzi!
Cât ai putere şi ai grai,
Nu da, din casã, tot ce ai!
Nu-mpãrtãşi pãrerea ta,
De nu ţi-o cere cineva!
Cât poţi sã spui ce te-a durut,
Cât încã timpul n-a trecut,
Rãspunde-mi, dacã mã asculţi:
Eşti cumva unul din cei mulţi?
Mai poate fi iubită România?
Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,
Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,
Cum o iubeau bunicii-odinioarã,
Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?
Mai poate "românismul" fi o cinste,
El însuşi fiind privit ca un stigmat?
Mai figurãm pe-ale virtuţii liste
Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?
Cum poţi sã mai pretinzi integritate
Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?
Când se aprinde focul în cetate,
Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?
Cei ce se ţin pe propriile picioare,
Nu lasã laşitãţii sinonim.
Dar dacã toţi fug, care mai de care,
Noi ce sã facem? Unde sã fugim?
O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,
A maselor de culţi şi de inculţi,
Ne sugereazã o alternativã:
Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.
Se afişeazã-o lume irealã,
Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;
Şi creierul românului se spalã
Cu ştirile de la televizor!
E clar cã sunt ascunse-interese
De-a cufunda poporul în prãpãd;
Şi încercãri, din ce în ce mai dese,
De-a-nchide ochii celor care vãd!
Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"
Popor creştin, cu oameni educaţi!?
Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,
Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?
Cum de au reuşit sã se strecoare
Asemenea-ntuneric vinovat
Şi alte chestii manipulatoare,
De la colibã, pânã la palat?
Pe micile, pe marile ecrane,
Ni se aratã cât suntem de rãi.
Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,
Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...
Minciuna e prezentã la tot pasul
Scoţând, în faţã, oameni populari;
Şi, de la microfon, îşi drege glasul,
S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!
Înfieraţii-acestei generaţii
Aruncã cu acid şi cu noroi,
Sã se urascã între dânşii, fraţii,
Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.
Noi nu ne asumãm aşa osândã
Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,
Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,
Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!
Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,
Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!
Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,
Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!
Noi nu suntem nici irecuperabili
Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!
Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili
Şi virtuoşi şi iubitori de neam!
Sã iasã, dar, din mintea tuturora
Aceastã aberaţie cumplitã!
Vestiţi, s-audã fratele şi sora,
CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!
Dor de satul meu
Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.
Mi-e dor de lanul meu de grâu,
Mi-e dor de fânul moale,
Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,
Când el o ia la vale!...
Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou
Rãsadul meu şi ceapa
Şi sã aud acel ecou,
Când Bunu' bate sapa!
Mi-e dor nespus sã mã mai duc
La pândã, în Fundata,
Şi sã mã urc în vârf de nuc,
Ca sã mã vadã tata.
Mi-e dor de Cornu rãcoros,
Mi-e dor de Câmpu-Babii,
Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,
Cu Cipri şi cu Gabi!
Mi-e dor sã stau şi sã mã mir
Cum trec pe drum, flãcãii,
Ca sã se uite ore-n şir,
La peşti, la Gura-Vãii.
☆
Cumplite doruri te cuprind,
De mamã şi de tatã,
De dulcea linişte din Grind,
De satul de-altãdatã!
Te vezi aievea, peste vremi,
Plimbându-te-n grãdinã
Şi-n tine însuţi tu te temi
Cã nu au sã mai vinã...