Cicluri
de la un anumit timp zilele se scurg mai repede
parcă prea repede
în hăul prăpăstios al timpului
în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut
pentru mâine
care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate
altădată mai aveai timp să tai crengile uscate
din pomi
să smulgi buruienile
să ari pământul
să semeni
acum îți dau târcoale tot mai des nopțile
bântuite de gânduri
viața trufașă
își numără singură diminețile
mugetul cerbului încolțit în mijlocul codrului
se pierde dincolo de ceruri
dacă n-ar fi fost mușcătura aceea de moarte
din dreptul inimii
te-ai fi resemnat până la urmă
ca un Prometeu obosit
în ciocurile vulturilor…
Стихи из этой категории
Gust din venin
Ce-ar fi dacă ne-am mai întâlni iar,
Fără să ne fii știut,
Mai da din nou pradă disperării,
Cum demult ai făcut?
Ce-ar fii dacă ne-am mai iubi iar,
Fără să ne fii priceput,
Mi-ai face din nou inima bucăți,
Cum doar tu ai putut?
Mâinile doresc pielea ta
Picioarele doresc drumul tău,
Mintea își dorește să te visez
Iar sufletul să te iubesc.
Gânduri
"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .
N-are niciun sens,
nu știu de unde e provenit ,
dar m-a schimbat intens.
Oare chiar gândesc?
Oare...oare chiar așa am fost creat?
Dacă a mea minte vede ce privesc
și simte cum am fost vegheat.
Poate-s doar gânduri
sau poate nu-s nici atât.
Toate se așează în rânduri,
încât mă fac să mă simt hotărât.
Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?
Nu tot ce zboară se mănâncă.
Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii
care pe oameni îi aruncă....
Pentru-a tale proprii patemi
Eminescu nu are nevoie de publicitate ieftină
Eminescu e Eminescu în toate inimile
a posta o fotografie cu el din cele zece-cincispreze
care tot circulă
este o impietate
nimeni nu-ți dă dreptul să-i tulburi memoria
să lași impresia că-i faci o favoare
din postura aceasta de imitator jalnic
cu recenzii plătite
și ochi dulci
de erudit
parcă tot mai nimerită este o clipă de reculegere
tainică...
Nu pot să scriu...
Și brusc am încetat ca să mai scriu,
Iar muza mi-am închis-o-n turn,
Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,
De-acum voi fi ursuz și taciturn.
În foc am să arunc ce-am scris până acum,
Iar scrisul meu va deveni tăcere,
Am ars în fiecare zi până la scrum,
M-am risipit în scris în loc să fac avere.
Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,
Biblioteci și librării de-a valma,
Când văd poeți, profesori suferind,
Că s-a bătut cu neșcoliții palma.
Buldozerele sunt astăzi pe șosele,
Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,
Te-nscriu în școli pe creier să te spele,
Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.
Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,
M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,
Și vor rămâne pe coala de hârtie,
Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.
Gust din venin
Ce-ar fi dacă ne-am mai întâlni iar,
Fără să ne fii știut,
Mai da din nou pradă disperării,
Cum demult ai făcut?
Ce-ar fii dacă ne-am mai iubi iar,
Fără să ne fii priceput,
Mi-ai face din nou inima bucăți,
Cum doar tu ai putut?
Mâinile doresc pielea ta
Picioarele doresc drumul tău,
Mintea își dorește să te visez
Iar sufletul să te iubesc.
Gânduri
"gânduri"...un cuvânt des întâlnit .
N-are niciun sens,
nu știu de unde e provenit ,
dar m-a schimbat intens.
Oare chiar gândesc?
Oare...oare chiar așa am fost creat?
Dacă a mea minte vede ce privesc
și simte cum am fost vegheat.
Poate-s doar gânduri
sau poate nu-s nici atât.
Toate se așează în rânduri,
încât mă fac să mă simt hotărât.
Stai... stai! Crezi că tot e-așa cum știi?
Nu tot ce zboară se mănâncă.
Nu e ca și cum ai fi ca specialiștii
care pe oameni îi aruncă....
Pentru-a tale proprii patemi
Eminescu nu are nevoie de publicitate ieftină
Eminescu e Eminescu în toate inimile
a posta o fotografie cu el din cele zece-cincispreze
care tot circulă
este o impietate
nimeni nu-ți dă dreptul să-i tulburi memoria
să lași impresia că-i faci o favoare
din postura aceasta de imitator jalnic
cu recenzii plătite
și ochi dulci
de erudit
parcă tot mai nimerită este o clipă de reculegere
tainică...
Nu pot să scriu...
Și brusc am încetat ca să mai scriu,
Iar muza mi-am închis-o-n turn,
Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,
De-acum voi fi ursuz și taciturn.
În foc am să arunc ce-am scris până acum,
Iar scrisul meu va deveni tăcere,
Am ars în fiecare zi până la scrum,
M-am risipit în scris în loc să fac avere.
Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,
Biblioteci și librării de-a valma,
Când văd poeți, profesori suferind,
Că s-a bătut cu neșcoliții palma.
Buldozerele sunt astăzi pe șosele,
Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,
Te-nscriu în școli pe creier să te spele,
Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.
Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,
M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,
Și vor rămâne pe coala de hârtie,
Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.
Другие стихотворения автора
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Definiție
„neliniștite păsări luând cu asalt norii”
semnează artistul într-un colț al pânzei
și-aruncă plictisit pen***cenzure***
desenase imaginea unei păsări necunoscute
din memorie
o văzuse cândva suprapunându-se peste imaginea norilor
și-o asociase cu sandwich-ul pe care tocmai îl mâncase
la micul dejun
fără prea multă tragere de inimă
fiindcă se alese cu o senzație supărătoare de insațietate
cum naiba să asociezi o pasăre cu o bucată de carne
între două felii de pâine
și să pretinzi că aceasta este o operă de creație plastică
cineva
desigur
va descifra imaginea într-o cheie proprie
neînțeleasă de nimeni
altcineva te va propune la Premiul Nobel pentru pictură naivă
iar tu
artistul flămând
care știi adevărul
vei ridica contrariat din umeri
până la urmă aceasta e arta…
Acoperiri
strigătul fricii
reverberează lugubru
alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare
nu-ți mai auzi bătăile inimii
te-apuci cu mâinile de ultimul gând
care te-ndemnase
cu puțin înainte
diabolic
să fugi
fără să înțelegi de ce
și
mai ales
fără să știi cine
a stins acolo
sus
(în somtuoasele apartamente ale minții)
lumina
lăsându-ți i sufletul să se zbată
precum peștele pe uscat
să urle pe străzile scufundate în beznă
ca Diogene
căutând cu disperare
un om…
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Et in Arcadia ego
iubito
am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță
fiecare virgulă cu câte o pasăre liră
în locul punctului am să pun câte o buburuză
și pentru că am multe semne de întrebare
de mirare
de încântare
am să așez în dreptul lor câte-o mierlă
acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei
sunt șanse să apară iubirea
fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu
înmuind penița în călimara inimii
nu-i despre păsări
nici despre cuvinte
este o scrisoare despre dragoste
sigur îți mai amintești penele albe
de pe Dealul Pântecului
(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)
bunica ne spuneau că erau pene lăsate
de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei
reîntrupați în mesteceni
iar noi
copii fără minte
sorbeam cu paiul
seva din tulpinile lor albe ca neaua
sperând pe ascuns
să ne adunăm într-un suflet
(când vom mai crește!)
apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni
spre țărmul luminos al dragostei...
O lume nebună
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Definiție
„neliniștite păsări luând cu asalt norii”
semnează artistul într-un colț al pânzei
și-aruncă plictisit pen***cenzure***
desenase imaginea unei păsări necunoscute
din memorie
o văzuse cândva suprapunându-se peste imaginea norilor
și-o asociase cu sandwich-ul pe care tocmai îl mâncase
la micul dejun
fără prea multă tragere de inimă
fiindcă se alese cu o senzație supărătoare de insațietate
cum naiba să asociezi o pasăre cu o bucată de carne
între două felii de pâine
și să pretinzi că aceasta este o operă de creație plastică
cineva
desigur
va descifra imaginea într-o cheie proprie
neînțeleasă de nimeni
altcineva te va propune la Premiul Nobel pentru pictură naivă
iar tu
artistul flămând
care știi adevărul
vei ridica contrariat din umeri
până la urmă aceasta e arta…
Acoperiri
strigătul fricii
reverberează lugubru
alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare
nu-ți mai auzi bătăile inimii
te-apuci cu mâinile de ultimul gând
care te-ndemnase
cu puțin înainte
diabolic
să fugi
fără să înțelegi de ce
și
mai ales
fără să știi cine
a stins acolo
sus
(în somtuoasele apartamente ale minții)
lumina
lăsându-ți i sufletul să se zbată
precum peștele pe uscat
să urle pe străzile scufundate în beznă
ca Diogene
căutând cu disperare
un om…
Cotidian
sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine
muriseră demult
la scurt timp după naștere
nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept
să scoată un țipăt
și-n locul lor s-a așezat liniștea
confortul cotidian
amiba Naegleria fowleri
care devorează nevăzută de nimeni
ca pe o bucată de brânză
creierul
.
e zvârcolirea dramatică a gândului
.
lepădarea apostoliror de Christos
.
neîncrederea
.
lipsa de orizont al culegătorului de smaralde
oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole
și egoismul femeilor sterpe
nu arunci cu piatra în eroul căzut
s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine
întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi
mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor moarte
(paradoxal!)
.
definiția cărnii
face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei
în care colcăie toate mizeriile lumii
omul
de departe
ilustrează perfect mizeria infinită a speciei
viața
boala incurabilă a umanității
purtând la vedere stigmatul tragic al morții
.
prezentul
un rânjet…
Et in Arcadia ego
iubito
am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță
fiecare virgulă cu câte o pasăre liră
în locul punctului am să pun câte o buburuză
și pentru că am multe semne de întrebare
de mirare
de încântare
am să așez în dreptul lor câte-o mierlă
acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei
sunt șanse să apară iubirea
fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu
înmuind penița în călimara inimii
nu-i despre păsări
nici despre cuvinte
este o scrisoare despre dragoste
sigur îți mai amintești penele albe
de pe Dealul Pântecului
(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)
bunica ne spuneau că erau pene lăsate
de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei
reîntrupați în mesteceni
iar noi
copii fără minte
sorbeam cu paiul
seva din tulpinile lor albe ca neaua
sperând pe ascuns
să ne adunăm într-un suflet
(când vom mai crește!)
apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni
spre țărmul luminos al dragostei...