Не теряйся

Хороший, воспитаный мальчик,

Делает вид, что ему грустно,

Порезал руку о бокальчик,

Кровь грязная, но сука вкусная.

Сон на кровати, как на гвоздях,

Не умею ни любить, ни отдавать,

Детская улыбка застряла в пузырях,

Хочу рассвет на балконе встречать.

Не ловить больше психозы,

Жить нормально и тихо,

Начать писать прозы,

И больше не найти выход.

Страсть ломает мне пальцы,

Руки уже дрожат от страха,

Не жить как скитальцы,

Быть спокойным как лицо монаха.

Когда придёт пора — настрадаюсь,

В запутавшихся нитях и словах.

А пока — дай мне пожить мечтами,

Вкусить хроматику иллюзорных снах.

Дышу лишь запахом твоих волос,

Поправив прядь за тонкое ухо,

Толкую всю ночь с тенью грехов —

Лишь бы не впасть в ступор глухо.

Кружась с тобой в пьяном вальсе

Под тёплый, майский, нежный дождь,

Смотрим друг на друга в диссонансе —

И ты ждёшь, когда уйду я прочь.

Отпуская мысли в даль,

Мечтаем о любви и счастье,

Но любовь — сплошная жаль,

А счастье держит за запястье.

Шагаю утром по глухой аллее,

И не думаю о сне здоровом —

Мне уже так хочется лета,

И видеть тебя вновь и снова.

Странная фигня у нас с тобой:

От добрых слов я — бог и гром,

Но стоит всплыть мысли дурной —

И в голове уже дурдом.

Хочу я с крыши спрыгнуть вон

Иль сгореть в твоих объятиях.

Но я — всего лишь серый сон,

Утопая в багровых апатиях.

Знаю — я в болоте вязком,

Где ни конца, ни края нет,

Но не поддамся тревогам,

Даже если рая свет — не свет.

Затеряюсь в сказочных краях,

Заживляя ожоги на бледной коже,

Голова — как вбитая в гвоздях,

И тело всё истончилось тоже.

И даже если сраные хрущёвки

Пудрят мне мозги фальшивым чувством,

Не вздумаю я лезть в верёвки —

Я встречу тебя весенним утром.

Может, ты играла лишь со мною —

В интрижку или что нибудь другое,

Но я утру слезы тишиною

И честно выберу — второе.

Но всё равно — мне на игру.

Когда-нибудь, в холодную весну,

Я всё же к тебе приду —

И тихо прошепчу: «Люблю...»

Draga, mai vazut prima data,

Borât, cacat de beat.

Te uitai ca la un nebun!

Vreau sa fiu dragut si blând,

Dar numai patima imi iese.

Bagamias pula in tot!

Te credeam o tearfa!

Vedeam in tine cineva cine nu esti.

Timpul petrecut alaturi, e ca o sageata,

Sageata in calcâiul lui Ahiles,

Nu mai doare, dar ma omoara.

Toate pacatele facute,

Erau facute noaptea,

Feriti de ochii lumii.

Facandune niste prosti,

Care nimeni nu-i vede.

Pata, care mi-ai lasat-o,

E la fel ca un fulger in vacuum ,

Imposibila, dar are loc sa fie.

Vreau sa-ti vad ochii stralucind!

Ochii caprui, in care ma pierd,

Ma pierd atat de tare, in cat nu vreau sa exist.

Imbratisândute, eram in rai,

Spre dimineata plecand spre casa,

Eram in iad.

Noaptea plina de emotii, petrecuta cu tine,

Nu o voi uita? (Nu).

Draga, tu mi-ai deschis ochii,

La cum e sa iubesti,

Dar nu la cum e sa fii iubit.

Bagamias pula in hristos si toti zeii!

Cate chestii naiba am facut,

Doar ca sa te vad,

Sa aud, o insulta de la tine si cat de tare ma urasti,

Ma urasti, nu din cauza ce a fost,

Ci din cauza ca sunt.

Niciodata nu m-am gandit ca pot pierde, ceea, ce nici nu am.

Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa ma indragostesc,

Dar am facuto.

Zile, saptamani, luni, ba chiar ani,

Au trecut, dar nu pot sa te uit.

Esti ca o aschie sub unghie,

Ma deranjezi, dar ma doare sa te scot.

Esti ca un carlig, in care sunt blocat,

Si imi rupe carnea de pe oase.

Esti ca ultima doza de heroina,

Vreau sa te las, dar ma farâma.

Esti ca un trup,

Incepi a mirosi,

Dar nu pot sal arunc.

Esti ca o lacata, care ma tine inchis,

Dar cheia e pe partea cealalta.

Esti ca ultimu shot de vodca,

Stiu ca voi borî, dar il beau!

Esti ca amestecul de stele cu cenusa,

Esti departe in univers,

Dar si la mine in scrumiera.

Vreau sa te omor,

Dar stiu ca nu te voi uita,

Vreau sa ma omori,

Dar stiu ca nu ma vei uita.

Cat de mândra si egoista n-ai fi,

Arsurile pe corpul meu, sunt dedicate tie.

Nu pentru ca esti o zeita,

Ci pentru ca esti un drac ce ma fierbe-n ammiac.

Vreau sa-ti rup parul,

Ca sa-l miros cat vreau.

Vreau sa-ti scot ochii,

Sa-i port ca cercei.

Vreau sa-mi tai mainile,

Care te-au atins, in noaptea de armaghedon.

Armaghedonul, care nici nu-l asteptam.

Vreau sa-mi creez impresia ca nu te stiu,

Dar sufletul plin de drama,

Injunghiat de cutite si taiat,

Cacat, futut, ars, rupt, murdar,

Care cauta, doar liniste,

Nu-mi da voie sa te uit.

Sincer vreau sa te uit!

Te-as ruga sa dispari,

Dar n-ai s-o faci.

Esti ca un parazit!

Ce si-a gasit loc in mine,

Si nu va mai pleca niciodata.

Tier, draga!

Esti o doza de deliriu amestecat cu formalin,

Imi distrugi concentratia si puti a moarte.

Moarte nu care-mi da fiori,

Ci care incet ma atrage.

Ma imbratisezi, ca o minciuna dulce,

Ca o sirena, flamanda de carnea marinarilor,

Te-as distruge, fara urma!

Dar pata lasata,

E ca un cacat uitat,

Trec zile, dar pute tot mai tare...

Esti un pigment, dar amestecat la fel cu gri,

Dobor stele!

Ma transform in Lucifer!

Dar din pricina Evei.

Vreau sa-mi tai aripile,

Sa le arunc intr-un quasar,

Ca sa simta orice pula si pizda!

Cat de tare te iubeam.

Doza de lean, de xan si meth,

Care nu o voi mai gusta niciodata.

Am o "lomka" dupa tine, 

De numai rehub-urile plang.

Urasc sa fiu aici!

Iubesc sa simt acum!

Dar am un vernis, ce ma incurca,

Ma incurca sa te ard, de pe pictura vietii mele.

Tu si eu,

Mereu departe,

Si mereu vom arde,

In pucinile disperarii.

Mori in capul meu, te rog!

Sa te ingrop si sa te uit!

Sa nu te mai visez!

Sa nu te mai iubesc!

Sau fii a mea,

Ca steaua sub care traim, sa ma ocrotesti,

De otrava viespilor,

Ce tot ma inteapa de piept,

Pieptul pe care dormeai,

Curata ca lacrima Afinei.

Strangema de gat! cum o faceai,

Asa de excitata, doar fara durere in ochi.

Fara gandul ca ma lasi,

Fara dorinta de a ma arunca la gunoi.

La fel, cum arunc mucu' de tigara.

La fel, cum arunc seringa dupa heroina.

La fel, cum arunc sticla de lichior.

La fel cum arunc tot, de ce nu mai am nevoie.

Si sfarsitul, cum plangeai in brate.

Lacrimile tale de nu ma uita,

Lacrimile tale scurse din purgatoriu,

Care mau ars, pana la maduva oaselor

Si mi-au intors, venele pline de droguri si amintiri.

Rupe de pe mine, rebusul care l-ai compus!

Dracu ma stie ce rapan sunt,

Da pentru tine, voi fi "old money".

Dar iubestema pana la capat!

Iubestema, pentru ca te iubesc!

Iubestema, pentru ca stiu,

Ca te iubeam, de la inceput.

Ты появилась словно всплеск,

Смотря в глаза, ты одурманила,

Внутри зазвенел какой-то треск,

И всю ночь в кровати ты буянила!

Мои губы засмеялись вновь,

От радости, а не страдания,

И на ране остановилась кровь,

И не ноет больше подсознание.

Кохана, ты словно звездопад,

Что в душе покой принёс,

И свет на улицах и автострад,

И мысли нет, встать на утёс.

Sacrificii pe altaru' din linella 

Cineva, dupa banane si mere

Cineva, dupa baloane de scurs sperma

Iar eu, dupa țigări si bere

Babe comuniste care put a pește

Striga moiva "deschideaite vtoruiu casu"

Se vede ca la barbatsu' deja-i veșted

I-o trage poate doar cu nasu

Alta se baga-n fața mea

Din putoare-mi lacrimeaza ochii

Urland "vapsheta tut bîla ia"

Oaie proasta, futuțiaș păduchii

Casiera a suta oara, cere buletinu'

"- Merg aici de-o viață, graso!"

Esti frumoasă, doar cu antonimul

Scurgeam-ai de boașe, vaco!

Un copil urla "MAMA VREAU ASTA!"

Ce i-aș trage una-n bot

Ma-ta nu-i cenusareasa

Si tu nu ești un pitic mort

La dracu m-am săturat de linella

De legume bâhlite si urâte 

De pe vremea lui Sfânta Ionela

Si de crenvurște putrezite

Dansez tango, ochi în ochi cu handicapul,

Iar tribunalul strigă: „TĂIAȚI-I CAPUL!”

Îmi dau foc fiorilor de stradă,

Jucând în sticluță, la margine de apă.

Bani murdari, trecuți prin labe de fier,

Și ochii țintă spre al nouălea cer,

Copii tăiați la gât de paguba prostiei,

Otrăviți de lanțul ruginit al modestiei.

Pișat pe pantaloni de vin înmagazinat,

Pe bot borât de părerea unui căcat,

Tremurând, mai aprind încă un chibrite,

Iar viața-mi spune iar: „TACI ȘI ÎNGHITE!”

Vrei să scoți un prezervativ din buzunar,

Știind că și așa ești destul de murdar,

Îți pui centura de piele pe nas

Și iarăși tragi o privire la ceas.

Când se va termina nebunia asta

Iar fricile vor spune: „Cu asta, basta!”,

Genunchii din ceară să se topească

Și durerea de suflet să te ocolească.

Tăria să nu mai fie așa de bună,

Ca o femeie udă, scăpată de furtună,

Adio, stare de ebrietate,

Adio, scopuri nerealizate.

    Atâtea drumuri străbătute în singurătate,
    Atâtea greutăți pe care le-am cărat în spate,
    Că n-am avut pe nimeni să m-ajute câtuși de puțin,
    Să-mi fie viața mai ușoară, fără atâta zbatere și chin...
    
    Atâtea vorbe nerostite, s-au risipit în tihnă de amurg,
    Să-mi simt prin vene secundele care se scurg,
    În mine am rămas doar eu și o lume care nu cuvântă, 
    Un vers ce-i tors într-o cântare mistică și sfântă…

Pe cărarea noastră azi,

Trec pași din alte vremuri,

Ce ridică praful misterului din brazi,

Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.

Pasi noi în prietenia timpului,

Reflecții de gând, de zbor și de iubire,

Sunt strecurate azi în adierea vântului,

Dând aripi și putere de visare.

La fel, clipa vie se desprinde

Din lumina artificiilor nocturne,

Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,

Concretul timpului să curme.

Într-un trecut ca într-o casă milenară,

Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,

Atent la exponate, și gândesc,

Ce minunată imagine, ce clară!

Stau vechi icoane pe pereți

Alături de podoabe în lumină gravă

Precum apa de gheață timpul separă vieți

Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.

Astfel, privind fragmente de eternități,

Văd măreția ce mă înconjoară:

Înzăpezite vârfuri către munți,

O rază strălucitoare și o apă pură.

Cu fiecare clipă azi impletim eternul

Un labirint de căi ce au comun doar drumul,

Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt

Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.

Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește

Deslușim vechi căi ce labirintul întregește

Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat

Și în căutările noastre a sperat.

În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,

Dorind să legăm iubiri atemporale,

Înscrise în zări, în puritatea muntelui,

A ploii, a gheții și a luminii soarelui.

Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau

Poate în alt context al timpului ce-a fost,

Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau

O bucurie, o casă sau un rost.

Ca dizolvând prezentul în elementele sublime

Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.

Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine

Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranță, căci prin speranță
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, și mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredință, căci în credință sigur am să mor,
M-am aruncat în propria ființă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine șanțuri ce mă dor,
Triumf mârșav asupra vieții mele, căci mi-e sortit să sufăr ca și muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naște-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferință ca să mă sinucid apoi de dor,
Și incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie și-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiți prin existență la joc murdar... de creator,
Ruleta vieții se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieții, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existență e planul lui de viitor.

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰