Мальчик

Mâine este optspezece februarie se știe,

E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,

Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.

Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,

Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.

Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,

Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.

După această zi se va mânca mâncare de post,

Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.

În această perioadă doar post se va ţine,

Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.

Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,

Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.

Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,

Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !

E erou, puternic, nenfricat,

Maestos pe calea lui,

Mergând, ușor și minunat,

Ca un copil, fără grijă-n viața lui!

Am fost astăzi la mine acasă,

Şi-am avut doar părere de rău

În inima-mi tristă şi arsă,

Că nu l-am găsit pe fratele meu.

Am păşit apoi nostalgic prin casă,

Şi brusc m-a cuprins teama,

Că-n tăcerea ce amarnic apasă,

Nicăieri nu am găsit-o pe mama.

Şi-am intrat şi-n odaia cea mică,

Mustrându-mă din nou prejudecata,

Că ce dojeni acum o să-mi mai zică,

Dar astăzi, n-a mai fost acolo tata.

Şi-am ieşit lăcrimând pe terasă,

Adresând întrebări tuturora,

De ce soarta mi-e crudă şi laşă,

De ce mai trăiesc, şi unde mi-e sora?

Mistuit în piept de dorul de-ai mei,

De tot ce a fost şi n-o să mai fie,

Înalţ rugăminţi înfierat către zei,

Omorâţi-mă acum, aici, în casa pustie!

poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.

Nimic nu e al meu,
nici pasul, nici tăcerea;
sunt dansul,
dar nu dansatorul.

Într-un punct fără margini
cad florile timpului,
iar rădăcinile cresc în sus –
spre nicăieri.

Ce rămâne?
Un ecou fără început,
o sete fără formă,
o iubire care nu întreabă.

Mă simt în fiecare zi învins, 

De timp, de viață și cuvinte, 

Şi mă apucă-un dor aprins, 

De înaintașii din morminte. 

Mă reclădesc doar din erori, 

Iar lut mi-e gângurit de prunci, 

Mă-nsuflețează ai zilei zori, 

Şi zbor din nou pe stânci. 

Călăi cu flori la butonieră, 

Zâmbesc la fiecare pas al meu, 

Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă, 

Ce se înălță trist la Dumnezeu. 

Pe-al tatei trunchi mă altoiesc, 

Și înfrunzesc la mama-n brațe, 

Pământul pe vecie să-l umbresc, 

Hulit de farisei și de paiațe. 

Când păsări or să-și facă cuib în mine, 

În triluri vechi atuncea am să cânt, 

Durerea omului ce apocaliptic vine, 

Pe norii cerului, victorios călcând. 

Надеваю рукова из зажигалок,

Всё как обычно из говна и палок.

Нагоняет психоз и животный страх,

Чувства будто живу просто так.

Видели бы мои родители этот пиздец!

Страшный сентимент бы их оповерг.

Снимаю всё на старой камере,

И рядом с девочкой, нагоняет моногамия.

Шесть часов торчу, ломаюсь,

И думаю страсть это или, я кончаюсь.

Тревожно смотрю глазами в потолок,

Ведь жизнь даёт заново урок.

Draga, mai vazut prima data,

Borât, cacat de beat.

Te uitai ca la un nebun!

Vreau sa fiu dragut si blând,

Dar numai patima imi iese.

Bagamias pula in tot!

Te credeam o tearfa!

Vedeam in tine cineva cine nu esti.

Timpul petrecut alaturi, e ca o sageata,

Sageata in calcâiul lui Ahiles,

Nu mai doare, dar ma omoara.

Toate pacatele facute,

Erau facute noaptea,

Feriti de ochii lumii.

Facandune niste prosti,

Care nimeni nu-i vede.

Pata, care mi-ai lasat-o,

E la fel ca un fulger in vacuum ,

Imposibila, dar are loc sa fie.

Vreau sa-ti vad ochii stralucind!

Ochii caprui, in care ma pierd,

Ma pierd atat de tare, in cat nu vreau sa exist.

Imbratisândute, eram in rai,

Spre dimineata plecand spre casa,

Eram in iad.

Noaptea plina de emotii, petrecuta cu tine,

Nu o voi uita? (Nu).

Draga, tu mi-ai deschis ochii,

La cum e sa iubesti,

Dar nu la cum e sa fii iubit.

Bagamias pula in hristos si toti zeii!

Cate chestii naiba am facut,

Doar ca sa te vad,

Sa aud, o insulta de la tine si cat de tare ma urasti,

Ma urasti, nu din cauza ce a fost,

Ci din cauza ca sunt.

Niciodata nu m-am gandit ca pot pierde, ceea, ce nici nu am.

Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa ma indragostesc,

Dar am facuto.

Zile, saptamani, luni, ba chiar ani,

Au trecut, dar nu pot sa te uit.

Esti ca o aschie sub unghie,

Ma deranjezi, dar ma doare sa te scot.

Esti ca un carlig, in care sunt blocat,

Si imi rupe carnea de pe oase.

Esti ca ultima doza de heroina,

Vreau sa te las, dar ma farâma.

Esti ca un trup,

Incepi a mirosi,

Dar nu pot sal arunc.

Esti ca o lacata, care ma tine inchis,

Dar cheia e pe partea cealalta.

Esti ca ultimu shot de vodca,

Stiu ca voi borî, dar il beau!

Esti ca amestecul de stele cu cenusa,

Esti departe in univers,

Dar si la mine in scrumiera.

Vreau sa te omor,

Dar stiu ca nu te voi uita,

Vreau sa ma omori,

Dar stiu ca nu ma vei uita.

Cat de mândra si egoista n-ai fi,

Arsurile pe corpul meu, sunt dedicate tie.

Nu pentru ca esti o zeita,

Ci pentru ca esti un drac ce ma fierbe-n ammiac.

Vreau sa-ti rup parul,

Ca sa-l miros cat vreau.

Vreau sa-ti scot ochii,

Sa-i port ca cercei.

Vreau sa-mi tai mainile,

Care te-au atins, in noaptea de armaghedon.

Armaghedonul, care nici nu-l asteptam.

Vreau sa-mi creez impresia ca nu te stiu,

Dar sufletul plin de drama,

Injunghiat de cutite si taiat,

Cacat, futut, ars, rupt, murdar,

Care cauta, doar liniste,

Nu-mi da voie sa te uit.

Sincer vreau sa te uit!

Te-as ruga sa dispari,

Dar n-ai s-o faci.

Esti ca un parazit!

Ce si-a gasit loc in mine,

Si nu va mai pleca niciodata.

Tier, draga!

Esti o doza de deliriu amestecat cu formalin,

Imi distrugi concentratia si puti a moarte.

Moarte nu care-mi da fiori,

Ci care incet ma atrage.

Ma imbratisezi, ca o minciuna dulce,

Ca o sirena, flamanda de carnea marinarilor,

Te-as distruge, fara urma!

Dar pata lasata,

E ca un cacat uitat,

Trec zile, dar pute tot mai tare...

Esti un pigment, dar amestecat la fel cu gri,

Dobor stele!

Ma transform in Lucifer!

Dar din pricina Evei.

Vreau sa-mi tai aripile,

Sa le arunc intr-un quasar,

Ca sa simta orice pula si pizda!

Cat de tare te iubeam.

Doza de lean, de xan si meth,

Care nu o voi mai gusta niciodata.

Am o "lomka" dupa tine, 

De numai rehub-urile plang.

Urasc sa fiu aici!

Iubesc sa simt acum!

Dar am un vernis, ce ma incurca,

Ma incurca sa te ard, de pe pictura vietii mele.

Tu si eu,

Mereu departe,

Si mereu vom arde,

In pucinile disperarii.

Mori in capul meu, te rog!

Sa te ingrop si sa te uit!

Sa nu te mai visez!

Sa nu te mai iubesc!

Sau fii a mea,

Ca steaua sub care traim, sa ma ocrotesti,

De otrava viespilor,

Ce tot ma inteapa de piept,

Pieptul pe care dormeai,

Curata ca lacrima Afinei.

Strangema de gat! cum o faceai,

Asa de excitata, doar fara durere in ochi.

Fara gandul ca ma lasi,

Fara dorinta de a ma arunca la gunoi.

La fel, cum arunc mucu' de tigara.

La fel, cum arunc seringa dupa heroina.

La fel, cum arunc sticla de lichior.

La fel cum arunc tot, de ce nu mai am nevoie.

Si sfarsitul, cum plangeai in brate.

Lacrimile tale de nu ma uita,

Lacrimile tale scurse din purgatoriu,

Care mau ars, pana la maduva oaselor

Si mi-au intors, venele pline de droguri si amintiri.

Rupe de pe mine, rebusul care l-ai compus!

Dracu ma stie ce rapan sunt,

Da pentru tine, voi fi "old money".

Dar iubestema pana la capat!

Iubestema, pentru ca te iubesc!

Iubestema, pentru ca stiu,

Ca te iubeam, de la inceput.

Dansez tango, ochi în ochi cu handicapul,

Iar tribunalul strigă: „TĂIAȚI-I CAPUL!”

Îmi dau foc fiorilor de stradă,

Jucând în sticluță, la margine de apă.

Bani murdari, trecuți prin labe de fier,

Și ochii țintă spre al nouălea cer,

Copii tăiați la gât de paguba prostiei,

Otrăviți de lanțul ruginit al modestiei.

Pișat pe pantaloni de vin înmagazinat,

Pe bot borât de părerea unui căcat,

Tremurând, mai aprind încă un chibrite,

Iar viața-mi spune iar: „TACI ȘI ÎNGHITE!”

Vrei să scoți un prezervativ din buzunar,

Știind că și așa ești destul de murdar,

Îți pui centura de piele pe nas

Și iarăși tragi o privire la ceas.

Când se va termina nebunia asta

Iar fricile vor spune: „Cu asta, basta!”,

Genunchii din ceară să se topească

Și durerea de suflet să te ocolească.

Tăria să nu mai fie așa de bună,

Ca o femeie udă, scăpată de furtună,

Adio, stare de ebrietate,

Adio, scopuri nerealizate.

Mamă, termină

Nimeni nu-i de vină.

Iar mi-am rupt ceva,

Și ți se rupe inima.

Nu vreau să te văd plângând,

Îmi fărâm sufletul ăsta văzând.

De mică ești eroul nostru,

Ne aperi precum un apostol.

Uite, am primit un zece,

Dar privirea ta, ca un glonț rece,

Îmi dă de știre

Că iarăși ceva nu-i bine.

Mamă, termină!

Totul o să fie bine.

Ne-ai arătat cum e să fii blând

Și cu adevărat iubit.

Zâmbetul tău senin

Mă luminează din plin,

Așa că zâmbește mai des,

Și pe-afară noaptea n-o să mai ies.

Osânda ce-o duci în spate,

Cu noi o poți împărți.

Sunt mare deja

Și te pot ajuta.

Mamă, termină

Să-ți mai faci griji de mine.

Spun asta mereu,

Comportându-mă ca un derbedeu.

Iartă-mi prostiile făcute

Și gândurile rele aduse.

Nu o să te mai fac să plângi,

Am fost rău de mic până aici.

Mamă, termină

Să-ți fie milă.

Știu că mă iubești,

Dar viața trebuie s-o trăiești.

Ai trecut prin greutăți multe,

Și nu avea cine să te ajute.

Acum, permite-mi să fiu mare,

Să stau singur pe picioare.

Mamă, termină

Mai lasă-mă o clipă

Să-ți spun cât de tare țin la tine

Și ce dor mă alină.

În șanțul crăpat dintre lumi și ruine,

un poet scuipă foc peste vise străine,

cu barba nespusă și ochii de drac,

înjură tăcerea și viața, stând pe ac

de păcate strivite sub ghetele goale

ale lumii ce-l vrea fără glas și sudoare

Bea spirt din pahare făcute din plâns,

îi curge pe tâmple un vers ce s-a stâns,

într-o lume ce urlă că-i prost și nebun,

el zice „la naiba, mai tragemi un pumn!”

Nu-i pasă de nimeni, nici de Dumnezei,

când pieptu-i bat, fulgere-s în loc de idei.

Cu pixu’ ca o armă, lovește murdar,

scrie despre sânge, despre pulă și bar,

despre mama obosită și tatăl dispărut,

despre lumea ce-l scuipă și-l vrea în trecut.

„Sunt urât, sunt o rană, un borat de gând,

da’ măcar n-am tăcut și am mers râzând.”

I-a fost călcat sufletul sub bocanci,

a fost tras de limbă, scuipat printre stânci,

dar tot ce-a durut l-a făcut să explodeze

în strofe ce sângerează, ce urăște fețe.

„La pula cu voi, sfinților prefăcuți,

eu scriu din mizerie – și scriu mai ca sfinții căzuți.”

Acum, pe sub poduri, cu norii sub limbă,

el visează o lume ce geme și schimbă,

e drac și e sfânt, e poetul pierdut,

cu rima în sânge și cerul tăcut.

Și cine-l citește, prin fum și prin noapte,

știe: adevărul nu vine din șoapte.

Кремни, черти и баяны,

Затупили разум пьяный.

Вдоль бермудский треугольник,

Переплыл на третий вторник.

Лишь бы глаз я твой увидел,

Что за горизонтом выцвел.

Лишь бы руки твоей коснуться,

И во тьме мне на сомкнуться.

Я бы засеял в поле маки,

Но от обрыва я лишь в шаге.

Прыгну за тобой в пучину,

И надеюсь что не сгину.

Боюсь я заново тебя найти,

Ведь снова буду в заперти,

В заперти, на мыслях о тебе,

Куда же мне идти теперь?

Морская дева на скале поёт,

Но моё сердце словно лёд.

Плыву мимо не дрожа,

Ведь чувства к тебе словно пожар.

Переживу и атаку Кракена,

Ведь не кому меня оплакивать.

Напишу тебе поэму,

Она будет диадемой.

Переплыл через всю воду,

И почувствовал свободу.

Но это всего лишь пол пути,

Тебя мне предстоит найти.

Вот и берег уже виден,

И по тебе я ненасытен.

Прыгаю с штурвала вон,

Перешёл весь Рубикон.

Путь назад мне и не виден,

Извини если обидел.

С первым лучём завтра в путь,

А пока посплю чу-чуть.

Утро слепит солнцем в глаз,

Встал я, в путь быстро стремясь.

Через горы, через лес,

Встретил я пару чудес.

Фей, драконов я не видел,

Но поймал как нарцисс выцвел.

Волки, птицы и олени,

Показали путь весенний.

Дорога видно что не лёгкая,

Но и судьба моя жестокая.

Мчусь в глубину леса,

По пути я встретил беса.

-Где дорогу держишь путник?

Спросил меня этот щелкунчик.

-Вдоль и поперек иду,

Ищу звёздочку свою.

-Звёзд тут нынче не бывает,

Знаю нимфа тут скучает.

Светит ярче всего ночью,

На горе тоскует точно.

Благ, успехов по желал,

И в обмен ничто не взял.

Путь держу значит к вершине,

К этой самой героине.

Брожу, уже четвертый день,

Споткнулся об торчащий пень.

Сел мальенико отдохнуть,

Потому что долгий путь.

На горизонте видны тучи,

Боже какой я невезучий!

В сильную грозу попал,

Весь в грязи, ну и потопал.

Вот почти ещё чу-чуть,

Рукой взмахнуть и доберусь.

Я конечно не слухач,

Но с горы услышал плачь.

Бегу со всех ног туда,

А там звёздочка моя.

Приобнял её сильней,

И про путь, сказал я ей.

Её слезы успокойл,

И веселый шоу устроил.

Но кое что меня тревожит,

Спросить всё таки её может?!

-Сердце твоё слабое,

Выдержит ли вопрос:

Я ли тот самый,

Герой ли твоих грёз?