2  

Lume decăzută...

Pfoai, o berea-ș cinsti azi
Pentru toți flăcăii ăștia breazi,
De dimineață am simțit-o, ziua-i de câcat
Am luat-o-nainte și pe lume m-am pișat.

De mers, am mers, pe străzi pustii
Pline de negre zburătoare
Liniște-ai rece, ca din sicriu
Nici nu mai știu, mă mișc eu oare?

Cu capu-n nori, și în văzduh,
De-aș avea aripi, m-aș arunca în zare
Și chair de nu, eu tot mă duc,
Sperând să văd înc-o schimbare...
Dar toată lumea știe, de la Iisus,
Nimic nu mai e nou sub soare.

Văzând cum lumea a ajuns
Cultura s-a dus, și regulile toate
Religia pentru ei, prezint-un neajuns
Că nu pot dracii să-i prindă mai ușor de capete.

Așa c-au dat dracu' iubirea,
Pervertită și neroadă
Au făcut ei mare știrea,
În curcubee, să se căsătorească, 3 băieți ș-o fată

Ei o numesc iubire și-nînțelegere
Da' numa' haos au adus,
Și normele ce le-am primit de sus
Pentru ei, de-ar dispărea n-ar fi mare pierdere.

Frustrări mă compleșesc de luni
Gândindu-mă la cei mai simpli, suferind
Ei de gând rău încă n-au dat,
Că munca-i face oameni buni.

N-au timp să fie depresivi,
Și cu credință ei se uită
Rugându-se încă o zi
S-ajungă bine după muncă

Și între timp, în lumea mare
Ordinea își ia schimbare
Și crește lucrarea Satanei
Puțini credincioși încă mai sunt.

Și cei, balcani, trecuți prin comunism
Și cei de-afară ce l-au mai văzut,
Știu bine, ăsta e neomarxism
Dă-i scroll, dăi like, și te-o corupt.

Haide! Luptă! Pentru drepturile cățelului!
Hai luptă! Dreptul să fii gras, obez!
Transfobic, fat-fobic, homofob, ce ești!
Practică printre' oi mișcarea mielului!

Că lumea, progresistă rău
De frumusețe a uitat
Să mă scârbesc la un ecran
Că la emisiuni e invitat
Un nefericit, ce s-a făcut fată din băiat.

Și oameni în costume de animale imaginate
Colorate, pe scenă dansau
Și unii, cu câcat la cur în pampers
Pe lângă copii, pedofilii, oameni buni se dau.

Și ca copil s-ajungi s-asiști la o schimbare
Să fii îndoctrinat de mic,
Cu idei de nouă ordine mondială
Dar tu oricum nu înțelegi nimic.

Ajungi tu, mai târziu o oaie,
Ca celelalte, călăuzit.
Cu steaguri false, printre flăcări și ură mare,
Cu arme, oamenii s-au ciuruit.

Majoritate prost informată
Dau din cap, și zic că da...
Terifiant să știi că mâine,
O să ți-o ia pe maică-ta.
Pe taică-tău, că s-a opus
Om cu tradiție și stare,
Pe soră-ta că i-a și-a pus
În mintea ei o întrebare.

Cum am ajuns, istoria mereu s-o repetăm
Dar nu mai este mult ș-o terminăm,
Că războaiele iar s-au adunat.
Și viața lumii au luat.

Dar nu mă deranjează, sincer
De cât să stau în lumea asta de câcat.
Aștept dreptate, de sus, de vine
Dar mi-e frică, că-ci judecata,
E aspră, nemiloasă și păcătos sunt,
Nici eu încă nu m-am iertat.

Și timp, nu este, că mâine m-oi fi dus
Și tot ce iubeam ar dispărea.
Și scârba-n ochi mi s-ar vedea,
De până-acum nu s-o și fi văzut.

Și am ajuns, la locul stabilit, să beau
Că sătul sunt, și supărat, îmi iau
O halbă și pe ei cinstesc,
Pe oamenii ce încă mai muncesc,
Pe oamenii care pe Dumnezeu, încă îl mai iubesc.
Și de tradiție și reguli încă nu se despărțesc.

Îmi pare rău...


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Madness-Life poezii.online Lume decăzută...

Societate, Apocalipsă, Frică, Depresie, Ură, Credință, Dumnezeu

Дата публикации: 17 октября 2022

Просмотры: 850

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Dilema

Întunericul profund, rece, infinit,
Se preschimbă absolut,
Într-un cadru mult iubit,
Și se întoarce iar la lut.

Lumina orbitoare ce promite,
O secundă efemeră,
Se întoarce-n timp și speră,
Trecutul să-l imite.

 

Еще ...

Poem pentru suflet

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie 

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ? 

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau 

Ai putea sa citesti acest poem ? 

Ai aprecia metafore , 

Epitete si invataturile 

Puse cu talc de mine, 

Pentru a ajunge la tine ? 

Poeme pentru suflet le as numi 

Si totusi , 

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte 

Stelele le ai vedea 

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav 

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg 

In valuri line 

Si aurora boreala ar dansa lin 

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor 

In al meu univers ai patrunde 

Sau poate campuri 

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge 

Chiar in orase de mult uitate ? 

Doar de iti doresti 

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada 

Potentialul unei simple 

Foi albe 

Portal sa o vezi

Si sa ti fie 

Spre adevaratul tau sine .  

 

Еще ...

Prea multă sensibilitate în islandeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Of mikið næmi

 

Lélegt næmi er gott á sinn hátt. Það er gott að vera næmur, láta í ljós eftirsjá okkar þegar einhver hefur upplifað minna skemmtilega atburði, vera með honum, hlusta á þá, hughreysta þá, skilja þá, lina þjáningar hans, andvarpa með þeim, gráta með þá, að vefja þá þegar þeir eru kaldir, binda þá þegar kötturinn klóraði þá (að það var líka þeim að kenna að hann klóraði þá, því þeir kunna ekki að leika sér með hann), setja íspoka á þá úr ísskápnum yfir tognuðum ökkla, þurrka tárin þeirra, gefa þeim lyf til að lækka hita, varasalva til að koma í veg fyrir að þau séu svona sprungin, sótthreinsa blæðandi naglaböndin þegar þau vissu ekki hvernig á að gera handsnyrtingu, þau vildu hafa neglurnar lengri en þær höfðu náttúrulega, því það er tískan, og nú er bara blóð á þeim, þá skulum við setja flugnanet, svo að þær bíti þær ekki svo mikið, sjúgi blóðið, berist ekki malaríu né gulusótt, tökum skordýraeitur, ef þau krefjast þess enn að fara inn í húsið, fáum líka viftu til að dreifa lyktinni af skordýraeitri, hafa gluggann á lofti svo að moskítóflugur komi ekki inn og lykt af skordýraeitri komi út. Stillum ketilinn þannig að hann gefi líka heitt vatn, ekki bara kalt, því þá þarf enn meiri aðgát. Hagkerfi taka í raun ekki tillit til einstaklingsbundinna þarfa fólks, þau eru frekar eigingjarn þörf eins manns.

Við skulum heldur ekki spara á ónæmisbætandi bætiefnum eins og C-vítamín, sem bragðast dásamlega sítrónuríkt og kostar ekki of mikið, það er á viðráðanlegu verði, þú getur fengið það úr einföldu límonaði, svo höfum við ekki ástæðu til að forðast að kaupa það .

Við skulum fá þær þykkar, dúnkenndar blússur, bara gott til að vera heima. Við skulum taka andlitsmaska þeirra, maska sem kemur í veg fyrir að krákufætur og tjáningarlínur komi snemma fram. Við erum of ung til að vera með hrukkur!

Almennt séð er næmni systir fyrir gjafmildi og umhyggju, en hvað gerum við þegar það fer úr böndunum, nær nýjum hæðum, hefur engin takmörk? Er það enn gagnlegt, heilbrigt, vel skilið næmni? Nei auðvitað ekki. Nú þegar er eitthvað í hegðun okkar brakandi og þetta næmi er aðaleinkennið. Það væri við hæfi að spyrja okkur spurninga: "Af hverju er ég svona?", "Er ég að ýkja?", "Hvað er það sem veldur því að ég fæ svona ákafar viðbrögð við í rauninni léttvægum hlutum?"

Þú munt finna svarið glatað einhvers staðar í fortíð þinni. Kemur næmnin sem við erum að tala um vegna áfalls lífsþáttar? Tókstu ekki eins langan tíma og þú bjóst við í prófi og síðan þá hefur þú ákveðið að gefa allt upp og haldið að það sé ekkert vit í því lengur? Fékkstu ekki tækifærin sem þú varst að vonast eftir? Varstu ófær um, vegna aðstæðna, að gera eitthvað sem þú ætlaðir þér? Ef svarið er „já“ við að minnsta kosti helmingi þessara, þá erum við ekki beinlínis að tala um næmi, heldur um aukaverkanir á hluti sem gerðust, sem særðu okkur um stundarsakir og skildu eftir sig ógróið sár algjörlega.

Hvernig var hægt að lækna svona sár? Klóra það meira og meira. Sitjandi og greinandi, hvaðan kemur þessi reiði samfara næmni? Þú hafðir hugrekki til að fara í ég veit ekki hvaða sænska háskóla. Og þegar þú ert 19 ára þarftu virkilega hugrekki, til að taka flugið, yfirgefa foreldrahús, frá héraðsbæ, einmitt til stórrar háskólamiðstöðvar. Og það sem á að sjá, leiðin til velgengni og áhugaverðra deilda til að fara framhjá í ferilskránni, er ekki aðeins stráð af friðsælum augnablikum, að hún er ein sem finnst gaman að öskra, öskra, niðurlægja nemendur fyrir að bera ekki þetta norðurlandamál fullkomlega fram - germönsku, að ég þekki tíðirnar ekki fullkomlega, að ég nái ekki tökum á málfræði og setningafræði... samt fullkomin? Ég veit ekki einu sinni hvað væri fullkomið, hversu fullkomið væri og ég held að huglæg fullkomnun ætti ekki að skipta máli. Ef það voru einhver hlutlæg viðmið, þá já, það er þess virði að fylgja þeim, reyna að ná þeim, því þannig er raunverulega hægt að mæla og fylgjast með framförum. En ef þetta eru markmið sem aðeins ein manneskja vill, en hinir vilja þau ekki, þá þýðir ekkert að bera okkur saman, engu að síður getum við ekki metið eða vegið neitt af því sem við heyrum. Víst er að sá sem niðurlægir nemendur fyrir að vita ekki fullkomlega hefur hjarta skógarfræðings sem fellur tré á færibandi án þess að horfa á það sem hann skildi eftir sig. Já, matsviðmiðin eru mjög hlutlæg, hvernig getur þú sem 58 ára kona, sem hefur aðeins umkringt þig sænsku allt þitt líf, litið svo á að 19 ára nemandi verði að vera jafningi þinn í leikni, leikni ? Við erum þarna til að læra, ef við fæðumst tilbúin til að læra myndum við ekki skrá okkur í neina sérhæfingu og það er það, hvað þyrftum við ef við vissum það nú þegar? Var það ekki ódýrara, engin leiga, engar lestarferðir, engir heimavistir, engin aðild að bókasafni, enginn matur auk margra annarra tækja? Það er fyndið hvað gerist þegar 58 ára konur dæma þig út frá eigin gildum. Þetta er eins og nemandinn hugleiðir 8 ára barn. Hann getur varla skrifað á sínu eigin tungumáli á þessum árum, hvað þá á ensku, frönsku... Væri það ekki áfall að fara að skamma hann af hverju hann hefði ekki tíma til að ná fullkomlega tökum á efninu? Á meðan? að sá sem veitir einkatíma verður óljós í tjáningu? Tími, það er, hann hefði getað samið við móður sína um að biðja hana um að fæða sig 5 mánaða, ekki 9 mánaða, eins og eðlilegt er, að koma fyrr í heiminn, læra fyrr, bara vegna þess að það er það sem manneskjan vill sem gefur kennslu. Það er líka spurning um jarðtíma. Svo lengi sem við búum á sömu plánetunni höfum við öll sama tíma, 24 klukkustundir, ekki lengur.

Þessi huglæga fullkomnun annarra gefur tilefni til hvers kyns viðkvæmni. Það er heldur ekki skynsamlegt að þrá að snerta það. Við vitum ekki hvað sá sem er ekki ánægður með okkur vill. Við vitum ekki hvað hann hugsar, hvernig hann hugsar, hvað hann vill, hvað hann vill ekki, hversu mikið, hvað, hvernig og að hve miklu leyti.

Huglæg fullkomnun annarra er lamandi, bæði tilfinningalega og staðreyndalega. Ef nemandinn er niðurlægður í hvert sinn sem hún opnar munninn, mun hún þá samt treysta því að hún eigi möguleika á að verða góður sænskumælandi? Mun hún enn finna styrk, í djúpum sálar sinnar, til að halda áfram, til að vilja æfa sig, lesa, bæta sig, þar til hún nær mælsku, takti og tónleik tungumálsins? Nei, það er engin leið. Hann hafði góðan ásetning sem féll í sundur á leiðinni.

Huglæg fullkomnun annarra hægir á sér, bælir niður. Eins og að láta kennarann skipuleggja hvert hljóð hvenær á að segja það, hvernig á að segja það. Myndi þessi námstækni ekki hræða þig? Hvar er ástríðan, sjarminn, óreglulegasta og fjölhæfasta fegurðin í tungumálinu? Hvenær hefurðu tíma til að einbeita þér að orðaforða, málfræði, setningafræði og hvað hún vill þegar fókusinn er alltaf á hvernig þú talar? Verður það ekki hindrun sem þú getur ekki yfirstigið? Lagað eins og með krossapróf. Þú hefur komið að spurningu sem þú veist ekki rétt svar við, þó þú hafir þegar svarað henni vel. Hvað ertu að gera? Festist þú þarna og heldur ekki áfram, bara vegna þess að þarna veistu það ekki? Það væri mikill missir, bæði fyrir matsmanninn og fyrir þig (í fyrsta lagi).

Еще ...

Cearta mare

Doamne, de ii certi pe unii, 

Fa-i sa simta ca-s copii

Sa-si revina-a doua zi,

C-au gresit, si-or s-o mai faca

Pana ce or sa Te vada.

Nu le lua speranta toata,

Nu ii pierde, nu le lua

Tot ce ii mai tine-asa

O zi, doua, poate trei

Poate cativa ani, de vrei

Sa se bucure de ei

De ei insisi si de cei

Far' de care nu sunt ei

Ca s-or duce in desarta,

Si-i pacat de viata, toata

Viata celor ce le-ai dat'

Sa se simta impacati, 

Impliniti si bucurati

Ca-s iertati, si ca-i mai ierti

Sa se curete de ele, 

De pacatele mai grele

 

26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia

Еще ...

La noi

La noi
...
Goliciunea astei lumi este-atât de evidentă,
Că nimic din ce se face nu-i spre-a omului zidire,
Totu-i pierdere de vreme, măști și doar închipuire,
Zbatere pentru avere și pentru falsă strălucire!
...
Lumea se supune oarbă teluricului excrescent,
Jugul simțurilor crește peste-al omului grumaz,
Mult prea plin de sine omul nu e niciodată treaz
Și-n goana după plăceri, va pieri, concupiscent!
...
Nici copiii nu-s lăsați să crească în legea firii,
Somnambuli rătăcitori departe de-a vieții cale,
Fiind tăvăliți de mici prin poftele primordiale,
Ratând și ei precum părinții, cărările mântuirii!
...
Toată lumea se închină unor Dumnezei scorniți,
Omul dorind a fi sclavul propriilor închipuiri,
Idoli falși slujiți de preoți împărțitori de amăgiri
Amăgitori de omenire, la rându-le orbi rătăciți!
...
Asta-i lumea noastră azi, o corabie-n derivă,
Împărțită între demoni ce în umbră se ascund
Și în timp ce omul doarme până nu se știe când,
La noi popii-ngrașă porcii cu prescure și colivă!

Еще ...

Masura timpului

Am măsurat timpul în clipe,

Să pot să mă bucur de cele fericite.

Erau atât de puține, atât de amorțite,

Încât s-au topit în ninsori fulguite,

M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,

Dar poate curma, soarta unui destin.

 

            Am măsurat timpul în ore,

            Le-am așezat în suflet pe cele majore,

            Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,

            Creație divină, iubire în delir.

            O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,

            O dragoste imensă, alături de cei dragi.

                       

Am măsurat timpul în zile,

Unele frumoase, altele inutile,

Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,

Cu traume cronicizate în chinuri și durere,

Decorul unei toamne târzii și numai ploi,

Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.

 

              Am măsurat timpul în ani,

 Prea mulți și deseori atât de banali,

             Minciuni imaginare cu vrajă și magie,

            Pierdute inutil în nopți de agonie,

            Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,

            Cu stima anulată, pierdută în abis.

 

Am măsurat timpul în timp,

Și am umplut complet, clepsidra de nisip,

Acum, voiam tăcere și liniște deplină,

Să pot ierta păcate la semeni fără vină,

Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,

Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.

Еще ...

Dilema

Întunericul profund, rece, infinit,
Se preschimbă absolut,
Într-un cadru mult iubit,
Și se întoarce iar la lut.

Lumina orbitoare ce promite,
O secundă efemeră,
Se întoarce-n timp și speră,
Trecutul să-l imite.

 

Еще ...

Poem pentru suflet

Oh suflet drag,

Oare de nu as scrie 

Acest vers pe hartie

Ai aude ce am de spus ? 

O foaie alba-goala

In mana sa ti dau 

Ai putea sa citesti acest poem ? 

Ai aprecia metafore , 

Epitete si invataturile 

Puse cu talc de mine, 

Pentru a ajunge la tine ? 

Poeme pentru suflet le as numi 

Si totusi , 

Ai simti ce simt si yo?

In miez de noapte 

Stelele le ai vedea 

Luna metafora ti ar fii

Si epitelele ti le ar sopti suav 

Nimeni altu' decat un luceafar bland

Ai simti cum emotiile curg 

In valuri line 

Si aurora boreala ar dansa lin 

Peste varfurile inzapezite ale muntiilor 

In al meu univers ai patrunde 

Sau poate campuri 

Cu macii rosii asemenea unui vin bun

Oare de ce nu ai ajunge 

Chiar in orase de mult uitate ? 

Doar de iti doresti 

Inima iti deschizi

Ochi ii lasi sa vada 

Potentialul unei simple 

Foi albe 

Portal sa o vezi

Si sa ti fie 

Spre adevaratul tau sine .  

 

Еще ...

Prea multă sensibilitate în islandeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Of mikið næmi

 

Lélegt næmi er gott á sinn hátt. Það er gott að vera næmur, láta í ljós eftirsjá okkar þegar einhver hefur upplifað minna skemmtilega atburði, vera með honum, hlusta á þá, hughreysta þá, skilja þá, lina þjáningar hans, andvarpa með þeim, gráta með þá, að vefja þá þegar þeir eru kaldir, binda þá þegar kötturinn klóraði þá (að það var líka þeim að kenna að hann klóraði þá, því þeir kunna ekki að leika sér með hann), setja íspoka á þá úr ísskápnum yfir tognuðum ökkla, þurrka tárin þeirra, gefa þeim lyf til að lækka hita, varasalva til að koma í veg fyrir að þau séu svona sprungin, sótthreinsa blæðandi naglaböndin þegar þau vissu ekki hvernig á að gera handsnyrtingu, þau vildu hafa neglurnar lengri en þær höfðu náttúrulega, því það er tískan, og nú er bara blóð á þeim, þá skulum við setja flugnanet, svo að þær bíti þær ekki svo mikið, sjúgi blóðið, berist ekki malaríu né gulusótt, tökum skordýraeitur, ef þau krefjast þess enn að fara inn í húsið, fáum líka viftu til að dreifa lyktinni af skordýraeitri, hafa gluggann á lofti svo að moskítóflugur komi ekki inn og lykt af skordýraeitri komi út. Stillum ketilinn þannig að hann gefi líka heitt vatn, ekki bara kalt, því þá þarf enn meiri aðgát. Hagkerfi taka í raun ekki tillit til einstaklingsbundinna þarfa fólks, þau eru frekar eigingjarn þörf eins manns.

Við skulum heldur ekki spara á ónæmisbætandi bætiefnum eins og C-vítamín, sem bragðast dásamlega sítrónuríkt og kostar ekki of mikið, það er á viðráðanlegu verði, þú getur fengið það úr einföldu límonaði, svo höfum við ekki ástæðu til að forðast að kaupa það .

Við skulum fá þær þykkar, dúnkenndar blússur, bara gott til að vera heima. Við skulum taka andlitsmaska þeirra, maska sem kemur í veg fyrir að krákufætur og tjáningarlínur komi snemma fram. Við erum of ung til að vera með hrukkur!

Almennt séð er næmni systir fyrir gjafmildi og umhyggju, en hvað gerum við þegar það fer úr böndunum, nær nýjum hæðum, hefur engin takmörk? Er það enn gagnlegt, heilbrigt, vel skilið næmni? Nei auðvitað ekki. Nú þegar er eitthvað í hegðun okkar brakandi og þetta næmi er aðaleinkennið. Það væri við hæfi að spyrja okkur spurninga: "Af hverju er ég svona?", "Er ég að ýkja?", "Hvað er það sem veldur því að ég fæ svona ákafar viðbrögð við í rauninni léttvægum hlutum?"

Þú munt finna svarið glatað einhvers staðar í fortíð þinni. Kemur næmnin sem við erum að tala um vegna áfalls lífsþáttar? Tókstu ekki eins langan tíma og þú bjóst við í prófi og síðan þá hefur þú ákveðið að gefa allt upp og haldið að það sé ekkert vit í því lengur? Fékkstu ekki tækifærin sem þú varst að vonast eftir? Varstu ófær um, vegna aðstæðna, að gera eitthvað sem þú ætlaðir þér? Ef svarið er „já“ við að minnsta kosti helmingi þessara, þá erum við ekki beinlínis að tala um næmi, heldur um aukaverkanir á hluti sem gerðust, sem særðu okkur um stundarsakir og skildu eftir sig ógróið sár algjörlega.

Hvernig var hægt að lækna svona sár? Klóra það meira og meira. Sitjandi og greinandi, hvaðan kemur þessi reiði samfara næmni? Þú hafðir hugrekki til að fara í ég veit ekki hvaða sænska háskóla. Og þegar þú ert 19 ára þarftu virkilega hugrekki, til að taka flugið, yfirgefa foreldrahús, frá héraðsbæ, einmitt til stórrar háskólamiðstöðvar. Og það sem á að sjá, leiðin til velgengni og áhugaverðra deilda til að fara framhjá í ferilskránni, er ekki aðeins stráð af friðsælum augnablikum, að hún er ein sem finnst gaman að öskra, öskra, niðurlægja nemendur fyrir að bera ekki þetta norðurlandamál fullkomlega fram - germönsku, að ég þekki tíðirnar ekki fullkomlega, að ég nái ekki tökum á málfræði og setningafræði... samt fullkomin? Ég veit ekki einu sinni hvað væri fullkomið, hversu fullkomið væri og ég held að huglæg fullkomnun ætti ekki að skipta máli. Ef það voru einhver hlutlæg viðmið, þá já, það er þess virði að fylgja þeim, reyna að ná þeim, því þannig er raunverulega hægt að mæla og fylgjast með framförum. En ef þetta eru markmið sem aðeins ein manneskja vill, en hinir vilja þau ekki, þá þýðir ekkert að bera okkur saman, engu að síður getum við ekki metið eða vegið neitt af því sem við heyrum. Víst er að sá sem niðurlægir nemendur fyrir að vita ekki fullkomlega hefur hjarta skógarfræðings sem fellur tré á færibandi án þess að horfa á það sem hann skildi eftir sig. Já, matsviðmiðin eru mjög hlutlæg, hvernig getur þú sem 58 ára kona, sem hefur aðeins umkringt þig sænsku allt þitt líf, litið svo á að 19 ára nemandi verði að vera jafningi þinn í leikni, leikni ? Við erum þarna til að læra, ef við fæðumst tilbúin til að læra myndum við ekki skrá okkur í neina sérhæfingu og það er það, hvað þyrftum við ef við vissum það nú þegar? Var það ekki ódýrara, engin leiga, engar lestarferðir, engir heimavistir, engin aðild að bókasafni, enginn matur auk margra annarra tækja? Það er fyndið hvað gerist þegar 58 ára konur dæma þig út frá eigin gildum. Þetta er eins og nemandinn hugleiðir 8 ára barn. Hann getur varla skrifað á sínu eigin tungumáli á þessum árum, hvað þá á ensku, frönsku... Væri það ekki áfall að fara að skamma hann af hverju hann hefði ekki tíma til að ná fullkomlega tökum á efninu? Á meðan? að sá sem veitir einkatíma verður óljós í tjáningu? Tími, það er, hann hefði getað samið við móður sína um að biðja hana um að fæða sig 5 mánaða, ekki 9 mánaða, eins og eðlilegt er, að koma fyrr í heiminn, læra fyrr, bara vegna þess að það er það sem manneskjan vill sem gefur kennslu. Það er líka spurning um jarðtíma. Svo lengi sem við búum á sömu plánetunni höfum við öll sama tíma, 24 klukkustundir, ekki lengur.

Þessi huglæga fullkomnun annarra gefur tilefni til hvers kyns viðkvæmni. Það er heldur ekki skynsamlegt að þrá að snerta það. Við vitum ekki hvað sá sem er ekki ánægður með okkur vill. Við vitum ekki hvað hann hugsar, hvernig hann hugsar, hvað hann vill, hvað hann vill ekki, hversu mikið, hvað, hvernig og að hve miklu leyti.

Huglæg fullkomnun annarra er lamandi, bæði tilfinningalega og staðreyndalega. Ef nemandinn er niðurlægður í hvert sinn sem hún opnar munninn, mun hún þá samt treysta því að hún eigi möguleika á að verða góður sænskumælandi? Mun hún enn finna styrk, í djúpum sálar sinnar, til að halda áfram, til að vilja æfa sig, lesa, bæta sig, þar til hún nær mælsku, takti og tónleik tungumálsins? Nei, það er engin leið. Hann hafði góðan ásetning sem féll í sundur á leiðinni.

Huglæg fullkomnun annarra hægir á sér, bælir niður. Eins og að láta kennarann skipuleggja hvert hljóð hvenær á að segja það, hvernig á að segja það. Myndi þessi námstækni ekki hræða þig? Hvar er ástríðan, sjarminn, óreglulegasta og fjölhæfasta fegurðin í tungumálinu? Hvenær hefurðu tíma til að einbeita þér að orðaforða, málfræði, setningafræði og hvað hún vill þegar fókusinn er alltaf á hvernig þú talar? Verður það ekki hindrun sem þú getur ekki yfirstigið? Lagað eins og með krossapróf. Þú hefur komið að spurningu sem þú veist ekki rétt svar við, þó þú hafir þegar svarað henni vel. Hvað ertu að gera? Festist þú þarna og heldur ekki áfram, bara vegna þess að þarna veistu það ekki? Það væri mikill missir, bæði fyrir matsmanninn og fyrir þig (í fyrsta lagi).

Еще ...

Cearta mare

Doamne, de ii certi pe unii, 

Fa-i sa simta ca-s copii

Sa-si revina-a doua zi,

C-au gresit, si-or s-o mai faca

Pana ce or sa Te vada.

Nu le lua speranta toata,

Nu ii pierde, nu le lua

Tot ce ii mai tine-asa

O zi, doua, poate trei

Poate cativa ani, de vrei

Sa se bucure de ei

De ei insisi si de cei

Far' de care nu sunt ei

Ca s-or duce in desarta,

Si-i pacat de viata, toata

Viata celor ce le-ai dat'

Sa se simta impacati, 

Impliniti si bucurati

Ca-s iertati, si ca-i mai ierti

Sa se curete de ele, 

De pacatele mai grele

 

26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia

Еще ...

La noi

La noi
...
Goliciunea astei lumi este-atât de evidentă,
Că nimic din ce se face nu-i spre-a omului zidire,
Totu-i pierdere de vreme, măști și doar închipuire,
Zbatere pentru avere și pentru falsă strălucire!
...
Lumea se supune oarbă teluricului excrescent,
Jugul simțurilor crește peste-al omului grumaz,
Mult prea plin de sine omul nu e niciodată treaz
Și-n goana după plăceri, va pieri, concupiscent!
...
Nici copiii nu-s lăsați să crească în legea firii,
Somnambuli rătăcitori departe de-a vieții cale,
Fiind tăvăliți de mici prin poftele primordiale,
Ratând și ei precum părinții, cărările mântuirii!
...
Toată lumea se închină unor Dumnezei scorniți,
Omul dorind a fi sclavul propriilor închipuiri,
Idoli falși slujiți de preoți împărțitori de amăgiri
Amăgitori de omenire, la rându-le orbi rătăciți!
...
Asta-i lumea noastră azi, o corabie-n derivă,
Împărțită între demoni ce în umbră se ascund
Și în timp ce omul doarme până nu se știe când,
La noi popii-ngrașă porcii cu prescure și colivă!

Еще ...

Masura timpului

Am măsurat timpul în clipe,

Să pot să mă bucur de cele fericite.

Erau atât de puține, atât de amorțite,

Încât s-au topit în ninsori fulguite,

M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,

Dar poate curma, soarta unui destin.

 

            Am măsurat timpul în ore,

            Le-am așezat în suflet pe cele majore,

            Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,

            Creație divină, iubire în delir.

            O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,

            O dragoste imensă, alături de cei dragi.

                       

Am măsurat timpul în zile,

Unele frumoase, altele inutile,

Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,

Cu traume cronicizate în chinuri și durere,

Decorul unei toamne târzii și numai ploi,

Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.

 

              Am măsurat timpul în ani,

 Prea mulți și deseori atât de banali,

             Minciuni imaginare cu vrajă și magie,

            Pierdute inutil în nopți de agonie,

            Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,

            Cu stima anulată, pierdută în abis.

 

Am măsurat timpul în timp,

Și am umplut complet, clepsidra de nisip,

Acum, voiam tăcere și liniște deplină,

Să pot ierta păcate la semeni fără vină,

Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,

Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.

Еще ...
prev
next

Другие стихотворения автора

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...

Am timp

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

 

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

 

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

 

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

 

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

 

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

 

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp


..................................................

 

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

 

Еще ...
prev
next