Cărarea

Am mers înainte ignorând cărarea

Am mers și mers, pe cărarea bună și rea

Pas cu pas, pași mici, pași mari, înainte și-napoi

Pași rapizi, pași înceți, pași ușori si pași greoi 

 

Și am mers prin foc și apă, prin furtuni și secetă

Prin spini, prin flori, prin flori cu spini, prin durere înceată

Prin durere violentă, prin plăcere deșartă

Prin oaze și miraje, și trezire adormită

 

Și mergând pe drumul meu, am stat o vreme

Am stat în multe locuri, cu multe probleme

Am stat ce-am stat, și-am continuat să merg pe cărare

Căci fiecare loc mi-a oferit putere și eliberare

 

Și mergând și ajungând în locuri seci

Mă-ntorceam acolo unde e ușor să treci

Și pe când speram, mă trezeam în locuri reci

Plecând, mă trezeam visând la un loc de veci

 

Și m-am întors de-atâtea ori spre locurile bune

Găsind doar pustietăți si pământuri brune

Încât am învățat să merg doar înainte 

Chiar de văd în jur doar moarte și morminte 

 

Mergând înainte, fără a mă-ntoarce înapoi 

Prin tărâm nestrăbătut, si aspru, si prin noroi

Am ajuns să am un nou tip de sentimente 

Să iubesc cărarea și să n-am nevoie de cuvinte 

 

Și ori de câte ori am dat de-un munte, am luat aminte

Și am mers înainte, înainte spre locuri sfinte 

Și am continuat să urc, fără încălțăminte 

Iar focul urcării m-a lăsat fără veșminte

 

Ca să pot urca în continuare am făcut jurăminte

Și de oboseală, am făcut cărării rugăminte

I-am cerut să-mi ușureze drumul, să mă lase fără minte

Și să mi se-arate, să-mi arate că-mi este părinte 

 

Iar cărarea, ca răspuns, m-a dus într-un loc cu umbră 

Cu izvor și fructe, și cu o priveliște rară, o operă

Și mi-a arătat înainte, drumul frumos care urmează 

O bunătate, o pace, o iubire ce nu-ncetează


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Teo poezii.online Cărarea

Дата публикации: 23 июня 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~4 min.

Просмотры: 538

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Omul

Un om cinstit va fi de multe ori luat de prost

Un om mințind va vrea să-ți spună exact pe unde-a fost

Un om trezit va fi de multe ori nedormit

Iar un om voind va ajunge de multe ori pe-un drum greșit

 

Omul ce tace are cele mai de preț cuvinte

Omul care zace pe sine e cel ce minte

Omul ce creează are o suferință-n viață

Omul ce visează îl vede pe sine-n față

 

Cel ce cară greutățile vieții va zbura când va vedea ochii morții

Cel ce gustă suferințele va recunoaște darurile bunătății

Cel ce știe să vadă și prin ceață va descoperi tainele lumii

Iar cel ce poartă o mască pe față va simți aromele durerii

 

Acela ce aleargă constant după plăceri va fugi mereu de dureri

Acela ce constată traseul nesfârșit va sta în pas neclintit de păreri 

Acela ce e prins în jocul de noroc al universului va retrăi focul

Acela ce e liber în dansul etern al cosmosului va cuceri pasul

 

El ce va găsi rost în toate va trăi binele ca la carte 

El ce va simți adevărurile va descoperi tot ce poate

El ce va distruge limitele impuse va renaște din nimic absolut

Iar el ce va da tot din el va regăsi totul ce a fost pierdut

Еще ...

Amintirea

Amintirea ce nu moare

Și te doare foarte tare

Viața ta a fost cu totul

Vocea ce arată scopul

 

Muzica-ți trezește dorul

Sufletul îi simte golul

Locurile îi spun lipsa

Lucrurile își știu casa 

 

Mintea își tot amintește

Iar cu greu tot mai trăiește

Dup-acea iubire mare

Când încrederea dispare

 

Pozele șterse care-au fost 

Făcute-n bine ieșit prost

Haine prin suflet uzate

Prin foc și apă purtate

 

Călătorii ce-s statice

În care-am fost nemaiplecând

Dureri atât de tragice

Din care-am plecat râzând

 

Timpul de neprețuit

Emoții de negrăit

Furie de neînvins

Iubire de neatins

 

Integritate ca niciuna

Repetat mereu întruna

Tras de neoprit nicicând

Binele purtat de vânt

 

Plimbări de neparcurs din nou

Lecții ce mai au ecou

Momente de nevorbit

Durere de neoprit 

 

Forme bine cunoscute

Vorbe bine amintite

Privire întipărită 

Iubire închipuită 

 

Manipulare clară 

Speranță neclară 

Iubire îngropată

Și milă înghețată

 

Ruperea sufletului

Negăsirea scopului

Haos în tot ce există

Și fundalul minții tristă

Еще ...

Cum ar fi

Cum ar fi doar să aud

Culorile să le exclud

Pe mine să nu mă știu 

Să văd în față doar pustiu

 

Ziua să îmi fie corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce simt, ce-aud

Părerile să le includ

 

Să fac totul pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să văd în lume nevăzând

Să merg lumea doar zburând

 

Cum ar fi de aș vedea

Cât privirea-mi cuprindea

Plină de tot însăși viața

Ce-și celebră eleganța

 

Să fiu foarte, foarte sus

Să văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să dansez cât mai poetic

 

Cum dansez în valuri reci

Unde-s a vântului poteci

Să fiu liberă complet

Să ardă lacrima-n râset

 

Cum ar fi de m-aș trezi

Doar să simt, n-aș auzi

Doar totul ce doare tare

Cum s-aprinde și dispare

 

Să mă simt inexplicabil

Să văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

 

Să știu clar ce este viața

Să recunosc existența

Să iubesc ce n-am iubit

Să-nțeleg un diferit

 

Cum ar fi să fiu copilă

Să rămân intangibiă

Când sunt mare să fiu mică

Să nu pot fi pe logică

 

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

 

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

 

Cum ar fi să-mi amintesc

Defapt unde locuiesc

Și că tot ce fac aici

E tot, însă nu ce zici

 

Să-mi știu steaua și lumina

Aici care mi-e sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

 

Să îmi știu calea și puterea

S-o deslușesc pe ea, gândirea

Să-ntâlnesc sufletu-n față

Să-mi amintesc reala viață

 

Cum ar fi să nu exist

Să fiu cel dintâi artist

Tot ce este să trăiască

Prin mine să se iubească

 

Din nimicu-mi infinit

Să se facă tot gândit

La măreața conștiență

Tot să fie transparență

 

Să exist în fel și chip

Neavând mod și aspect

În tot etern să particip

Să exist și nu perfect

Еще ...

Cum să faci

Cum să faci să te găsești

Din greșeli să te oprești

Când îți vine tot să-ți dai

Când probleme mereu ai

 

Cu cât stai mai mult pe loc

Pui mai multe paie-n foc

Și nevoia să fugi crește 

Forța-n tine ofilește

 

Și ai face și ai drege

Și trecutul ți l-ai șterge

Toate le visezi zăcând

Toate le parcurgi căzând

 

La iubire tot mai speri

Deși n-o vezi nicăieri

La mai bine tot te rogi

Dar te duci la psihologi

 

Și vezi lumea minunată

Cum devine-ncet pierdută

Și vezi cerul Infinit

Și vrei să nu fi trăit

 

Iar în oameni nu mai crezi

De toate te-ndepărtezi

Și de ce ți-e cel mai drag

Tot vezi și-l vezi tot mai vag

Еще ...

Binecuvântarea

Din toate cercurile iadului întunecate

Din adâncimile oceanelor înflăcărate

Din lacrimile aprinse doar prin fericire

Din certurile pornite doar din iubire

 

Din serile nedormite-n starea de visare

Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire

Cu muzica în vene prin marele-ntuneric

Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic

 

Cu iluzii visate-n absoluta realitate

Cu visuri trezite peste reala noapte

Cu nicio siguranță pe drumul predestinat

Cu multă speranță pornind în destinul imaginat

 

Am ieșit din suferința mare și de neuitat

Am răzbit prin moarte și am înviat

Am găsit sincera iubire și liniștea

Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea

Еще ...

Adevărul

Pasul stă pe neclintita mișcare

Ce cutremură tot ce e în zare

Ce susține tot ce la final moare

Și renaște din aceeași amploare

 

Ea însăși trăiește mergând prin alții

Inima-i grăiește precipitații 

Formele-i urcă altitudinile

Și ea încarcă paradisurile 

 

Și când plânge cerul de bucurie

Tace și-apoi strigă cu măiestrie

Și inundă cu viață setea lumii

Și plouă gheață peste sensul vieții

 

Apoi învie sângele planetei

Și îi trezește pulsul existenței

Și spală păcatele neștiute 

Purifică văile necurate

 

Aprinde nesiguranța gândirii

Apoi stinge suferința trăirii

Și se extinde în toate părțile

Și arde în final toate viețile 

 

Și marele bine produs prin mult rău 

Se transmite rapid prin aerul său 

Căci cenușa este foarte ușoară 

Iar flacăra nu va putea să moară

 

Și vântul va fi destul de puternic

Iar curentul va fi extrem și vrednic

Din nou sufletul va expira moartea 

Iar corpul obosit va sufla pacea

 

Spiritul va zbura rapid prin clipe

Iar nevăzutul va putea să țipe

Căci golul lui în atmosfera asta

Va fi pierdut complet în ea, artista

 

Va fi nemărginit total în sfârșit

Va fi împlinit etern și amintit

Dar acum este prins într-o secundă 

Într-un dans al minții neconcepută

 

Și este într-o formă și în alta

Încarnează infinitul aievea

Dar nu-și mai amintește adevărul

Adevăr din ce e posibil totul

 

Adevărul din care el provine

Trezitul care se află în tine

Și care știe că nimic nu-i real

Că totul e doar mimic din ideal

Еще ...

Стихи из этой категории

NU-ȚI PIERDE LUMINA

    Când simți că mai toate,
    În cale, îți stau împotrivă,
    Te-oprește. Și preț de o clipă,
    Te uită la soare. Și apoi, tu, socoate,
    Care ți-e rostul, care ți-e vina,
    Dar mai ales, nu-ți pierde lumina...
    
    Când vezi că mai toți,
    În noroi, se târăsc dând din coate,
    Și simți că așa nu se mai poate,
    Întărește-ți credința. Știi că tu poți,  
    Să câștigi înainte să cadă cortina,
    Dar peste toate, nu-ți pierde lumina...

Еще ...

Filmu' meu

Gândesc SF, ca Oppenheimer, 

Încercând să fiu propriul meu idol,

Visând că pun mâna pe bandă, 

M-am trezit ,subit, în filmu' meu...și nu-s regizor,

 

Vorbesc și plâng, la o comandă,

Dictat de un observator inert,

Totu' doar pentru un spectacol,

Fără public, cu un scop incert,

Singuru' actor fără lumină, deși filmează în deșert.

 

Chiar dacă platou'-i plin,

Pustiu' îi palpabil, și obscen de evident,

Actorii vin, și nu mai vor să plece,

Rămân în urmă doar gunoaie,

Îmbătându-se pe set.

 

Bani lichizi, plătesc cu traume,

Jet pe jeb de o ajuns și-n creier,

Blocat ca recuzită, sunt trimis la-naintare,

Să trec prin baltă de regrete,

Stupid, ce foame au de cadre,

Deși scenariu' nu-i complet.

 

Încă de mic, atacat, nu academic,

Acum forțat sa răspund per vers,

Pentru gândurile mele, închipuit profesionist,

Că primesc toate creditele,

Încă-ncearcă , da' nu-s convins,

Că merit pentru tot ce fac un sfert.

 

Ochii-mi proiectează scena-n cortex,

Îndoielile mă fac să nu fiu transparent,

Ce văd e tragic, un labirint complex,

De glume sumbre, duble-n înțeles,

Unde cârjele ard fără regret, sau nimeni sa-şi asume,

Cu sclipirile de geniu, normal că-ncepe și să tune,

Printre stropi apar poeți trecuți de timp absenți,

Și profeți în fuste,

La o înmormântare, cu arfe de balet.

 

Concret, privesc din exterior, în cutie corpu-mi coace,

Zace mort, io-s mesager,

Săritor din prag de moarte,

Uitându-mă la mine-n silă,

Că-ndulcesc marea cu sare,

Arunc critică, văzându-mă iar îngropat,

De personaje tranzitre,

Atunci lumea se ridică încet, 

Extazu' se implică, însa-n mine nu-i prezent,

Rațiunea-mi ține izolat cavou', liniște,

Până ce-i claustrofob echou',

Doar lumina-mi e salvare...vreau să strig...

Da'-s blocat în prismă-nchisă.

 

 Denis Poetu' -,,Filmu' meu" 2023

Еще ...

TĂCERI CARE SE SCRIU

    În mintea mea, mașinăria se mișcă mereu,
    În cazne ușoare sau în adâncul cel greu,
    Rotițele ei s-or învârti tot mai încet,
    Plătind cu tăcere, datorii din caiet...
    
    Neatent, cafeaua de-azi, am dat-o în foc,
    Rătăcit în mine, prin ale gândurilor stoc,
    Tulburând neanturi în spuză fierbinte,
    Am ucis și-au murit mii de cuvinte...
    
    C-amar mi-e greul, dulce mi-e năpasta,
    Și n-am regret mai mare în lumea asta:
    Să uit în praf poeme, schițate doar în gânduri,
    Pierdute pe vecie vor fi aceste rânduri...
    
    Căci iată, din ruine, un viers se zbate slab,
    Ca un cărbune roșu, strălucind în mihrab,
    Să iasă din uitare, într-a cernelii nemurire,
    Căutându-mi penelul, cerșind o revenire...
    
    Dar mintea-mi zboară, nepăsătoare, rece,
    Eliberată-n timpul, ce veșnic, se va trece,
    Poemele moarte, hrăni-vor alte rădăcini,
    Din care poate, cândva, vor crește alți crini…

Еще ...

MI-E DOR

    Mi-e dor să evadez din mine, 
    Din patul meu procustian, 
    Să simt din nou dulceaţa lumii, 
    În răni mustind în sânge, 
    Sub pană aspră de obsidian. 
    
    Să stau să-ţi scriu de a mea jale, 
    În plângerea şiroaielor de apă, 
    Căci eu privesc cu pleoapele lăsate 
    La luna albă, stranie, ce curge, 
    Pe cerul luminat de stele-n salbă. 
    
    Căci de mi-e sufletul năvală, 
    Din trupul ostenit şi-mbătrânit, 
    Aş sta măcar un bob zăbavă, 
    Să simt cum pumnul mi se frânge, 
    În primul calm de zi, ce-a răsărit...

Еще ...

Sacrificiu

Vântul ușor, de vară aduce  o dulce melancolie

În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie

Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare

Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare

 

Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra  vieții mele

Acum, pot să cad cu ușurință în  adâncimea prăpastiei neajungând la  cele mai uimitoare stele

Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta  cu întunericul nesfârșit

În întunericul  acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt

 

Aud,  un ecou a unei  voci  groaznice  și puternice din  îndepărtare

Dar parcă acest glas plin de  furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare

Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură  omenească de pe acest  pământ

Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt

 

Dar nu văd rostul și  sensul  salvării, din  primejdia cea mai aspră a vieții

Poți muri pentru cea mai  excelentă și veșnică  creație, lăsând dar umbra  în pragul dimineții

La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru   oricare vis copilăresc

Viața întreagă, merită cât  coastă pentru  fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

 

Еще ...

Fotografiile

Mi-se pare că-s închise,

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍