Ai căutat: "drugoe"
Nu au fost găsite rezultate!
Creaţii aleatorii :)
Epilog
Plutesc între iluzii, ca un nor strălucitor,
Dar mă prăbușesc în realitatea rece, fără dor.
Fiecare pas mă ține legat de un trecut ce arde,
Iar prezentul îmi scapă, o rană ce mă doare.
Bătrâni furați de zile
-Un ochi ca să privească cerul,
un zâmbet să-mi aștearnă seara,
din vise să-mi culeg misterul,
lăsați-mi vie primăvara!-
Amurgul stă să piară-n noapte,
pe străzi lumina prinde umbre,
visează flori să spună șoapte
şi stau bătrâni în sate sumbre.
Un colţ de cer în gând coboară,
din geamuri pier luciri de viață,
prin noapte umbre se strecoară
şi plâng bătrâni uitați în ceață.
Prin nouri luna stă să piară,
din cer o ploaie lin coboară,
se-așterne-un sunet de vioară
şi sunt bătrâni flămânzi în țară.
Mai joacă focul viu în tindă,
în beznă doruri stau umile,
tăcut, trecutu-i prins pe grindă
și pier bătrâni furați de zile.
Cer senin
Mă uit la cer, e de-un albastru senin
Mi te închipui atât de frumos și de lin,
Prin gânduri mi te plimbi mai mereu
Dar ești atât de departe... de sufletul meu...
Aș mai vrea încă o dată să ne vedem întâmplător
Așa aș mai potoli un pic al meu dor,
Să pot să te îmbrățişez măcar o ultimă dată
Si-un vin să savurăm în doi cum n-am făcut-o vreodată...
Nu pot să te scot din gând nici un minut
Deși uneori aș vrea să pot să mă ascund
De vise, speranțe... de al meu gând
Să nu mai doară atât de tare...cum ne-am pierdut...
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Epilog
Plutesc între iluzii, ca un nor strălucitor,
Dar mă prăbușesc în realitatea rece, fără dor.
Fiecare pas mă ține legat de un trecut ce arde,
Iar prezentul îmi scapă, o rană ce mă doare.
Bătrâni furați de zile
-Un ochi ca să privească cerul,
un zâmbet să-mi aștearnă seara,
din vise să-mi culeg misterul,
lăsați-mi vie primăvara!-
Amurgul stă să piară-n noapte,
pe străzi lumina prinde umbre,
visează flori să spună șoapte
şi stau bătrâni în sate sumbre.
Un colţ de cer în gând coboară,
din geamuri pier luciri de viață,
prin noapte umbre se strecoară
şi plâng bătrâni uitați în ceață.
Prin nouri luna stă să piară,
din cer o ploaie lin coboară,
se-așterne-un sunet de vioară
şi sunt bătrâni flămânzi în țară.
Mai joacă focul viu în tindă,
în beznă doruri stau umile,
tăcut, trecutu-i prins pe grindă
și pier bătrâni furați de zile.
Cer senin
Mă uit la cer, e de-un albastru senin
Mi te închipui atât de frumos și de lin,
Prin gânduri mi te plimbi mai mereu
Dar ești atât de departe... de sufletul meu...
Aș mai vrea încă o dată să ne vedem întâmplător
Așa aș mai potoli un pic al meu dor,
Să pot să te îmbrățişez măcar o ultimă dată
Si-un vin să savurăm în doi cum n-am făcut-o vreodată...
Nu pot să te scot din gând nici un minut
Deși uneori aș vrea să pot să mă ascund
De vise, speranțe... de al meu gând
Să nu mai doară atât de tare...cum ne-am pierdut...
Ecouri
Îmi aduc aminte astăzi
De iubirea noastră, toată
Chiar de era ne-mpartasita
Noi doi, o simțeam, pe toată
Îmi cautai privirea blândă
Si sperai sa nu te las
N am putut să-ți spun atunci
Ce simțeam cu-adevărat
Ma durea atât de tare
Știam, nu te pot avea
Doar ca sufletul meu parca
Tot mereu, mereu spera
Imi spuneam ca poate odată
Într-o zi, nu știam cand
Voi avea iarăși puterea
Sa te pot privii zâmbind
Totuși am decis in taina
Trist, Sa te las sa pleci
Căci eram rănit într-una
De al iubirii sentiment
Dar nu pot scăpa de tine
Te zăresc mereu, mereu
Vreau doar sa dispari și pace
Sa dai sufletului meu
Tu ti ai continuat viata
Dar am doar o întrebare
Cand pe el tu îl privești
Te gândești la mine oare?
Sau poate doar m ai uitat
Ai reușit sa treci peste
Ajută-mă si pe mine
Scoate ma tu din poveste...
Pleacă, nu ma mai privii
Lasă ma - n singurătate
Căci am sufletul pustiu
De iubire si de pace
Acum, cred ca am înțeles,
Ai o inima de gheata
Ce i capabila sa înghețe
Încet încet a mea speranța
Eu nu-ți mai răspund la zâmbet
In zadar îți întorci capul
Lasă ma re rog pe mine
N am nevoie de iubire.
Căci tu nici nu realizezi
Cat de mult rau mi ai făcut
Pentru tine a fost un joc
Dar pe mine m a durut.
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!