Rugăciune

Călăuzește-mi pașii pe drumul cel bun,

Ajută-mă să fac doar ce este bine,

Cu bunătate și iubire, mereu să răspund,

Să văd frumosul, când în față am doar ruine.

 

Iartă-mă, Tată, pentru lucrurile rele ce uneori le cuget,

Pune-mă să plătesc, atunci când greșesc,

Să răspund la ură mereu cu un sincer zâmbet,

Frații și surorile, oricum ar fi, să îi iubesc.

 

Dă-mi ochi să văd lumina chiar și-n întuneric,

Să nu judec omul când e rătăcit,

Să port răbdare-n suflet, când sunt obosit,

Și-n loc de ceartă, pacea să o fi oferit.

 

Să fiu un sprijin pentru cei ce cad,

O mână caldă celor ce plâng în taină,

Să nu-mi pierd nădejdea când drumul pare terminat,

Și să aleg cărarea ce duce spre lumină.

 

Când voi rătăci, să-mi amintești de Tine,

Să-mi fii în suflet far și călăuză-n vânt,

Să nu mă tem de ploi, nici de furtuni străine,

Să-mi fii Tu drumul, pacea și al vieții cânt.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Alexandru Ionut Avanu poezii.online Rugăciune

Дата публикации: 1 июля 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 575

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Odă sub clar de lună

În serile liniștite, cu cer senin și lună plină,

Ești ca o stea, strălucitoare, drăguță și divină.

Cu ochii largi spre lună, vărs puhoaie în rime,

Deși ești aproape, nu ești lângă mine.

 

Adorm când luna pică, răpusă de oboseală,

Soarele se ridică să-ți lumineze iar,

Chipul tău cel blând, pielea catifelată

Oh, mi-ai rămas în gând, cea mai frumoasă fată.

 

Când te privesc, văd colorate flori,

Ești tot ce mi-am dorit vreodată.

Când îmi vorbești, mă trec fiori

Tu ești, drăguța mea, mult visată.

 

Când luna, ușor, apune, iar soarele răsare

Și-ți văd chipul sublim, dis-de-dimineață,

Zâmbetul din nou pe față-mi reapare:

Tu nu ești doar drăguță, tu ești o dulceață!

 

Îmi ești lumină-n noapte, pe cerul meu imens,

Steaua ce nu piere, în lumea mea de vise.

În fiecare gând și-n fiecare vers,

Ești… întregul meu univers.

 

📅 21-03-2024

Еще ...

'Neam' furat…

'Neam' furat singuri căciula

Și-am trimis-o la străini

Pe noi ne desparte ura

Dar mințim că ne iubim

 

Vino Vlade și-i arată

La poporul cel din urma

Că în astă societate

Hoția nu e o glumă

 

Dă-m vina doar pe guvern

Spunem că sunt niște hoți

Dar pentru acest infern

Suntem vinovați noi, toți!

 

Unde ești tu Țepeș astăzi?

Ca să vezi că-n România.

Hoți, tâlhari, corupți și lepre.

Ne distrug economia...

 

S-au făcut palate-n grabă

Din minciună și hoție,

Iar poporu-i dus cu vorba

Off, săraca Românie…

 

Parlamentul e o scenă

Plină doar de impostori

Legi croite ca să fure,

Libertatea tuturor

 

Unde ești tu Țepeș oare?

Vin' că ne-am umplut de hoți.

Brațul drept și lung al legii,

Fură mai mult decât toți.

 

Țepeș, dacă ne mai vezi,

Da-ne biciul tău de foc

Căci aici dreptatea doarme

Cu călăii la un loc.

 

📅  13-10-2023

Еще ...

Poem pentru Bunicu’

Mândru-ai fost de ziua asta, mândru că erai român

Ai plecat dar chiar și-așa amintirile rămân

Azi ar fi fost ziua ta și am fi venit la tine

Să-ți urăm un la mulți ani, sănătate, fericire

Mult ți-ai mai iubit nepoții, făceam trenulețu-n sat

Și vara veneam la tine mergeam la Prut la scăldat

Mai primeai câte-o amendă pentru ca n-aveai permis

Dar pentru nepoții tăi făceai orice compromis

Te certai cu grănicerii ca Prutul nu e al lor

Și spuneai în gura mare că e al românilor

Ziceai ca jucăm un fotbal când scapi de spitalizare

Dar în noaptea aceea rece ai rămas fără suflare

Astăzi un poem ți-am scris, sper că din cer mă privești

Eu te mai văd doar în vis și mereu tu îmi zâmbești

Îngerii la cer te-au luat, ai plecat de lângă mine

Dar să știi nu te-am uitat încă mă gândesc la tine

Sunt mândru că-ți sunt nepot și semăn cu tine mult

Scriu rime, râd și glumesc cum făceai și tu demult

 

📅 01-12-2018

Еще ...

În Umbra Lăcomiei: Epitaf pentru o oglindă spartă

Orașul tăcut, sub lună așteaptă,

În cufere vechi ruginesc amintiri.

Justiția-n lanțuri de-argint e legată,

Iar legile scrise-s doar povestiri.

 

Copii cer pâine, în palme au pietre,

Banii se scurg printre degete reci.

Dreptatea, stafie, prin neguri se zbate,

Minciuna rămâne, nu dispare în veci.

 

Betonul sugrumă rădăcini otrăvite,

Prin venele viselor curge venin.

Tribunalele pline de coroane-mpietrite

Se pleacă-n tăcere sub aur străin.

 

Eu scrijelesc, cuvinte în flăcări.

Crescut printre ierburi ce-ascund doar boscheți.

Corupția-mi fură glasul din lacrimi,

Iar gura-mi înghite doar amăgiri reci.

 

Mă prăbușesc… sub povara nedreaptă,

Cu inima-n mâini, ca un templu sfăr’mat.

Aurul tău… e doar o piatră,

Corupția ucide… oglinda s-a spart.

 

📅 31-01-2025

Еще ...

Oare unde, când…

Oare unde fuge timpul, un hoț neprins,

Când ceasul ticăie: „tic-tac, tic-tac”, neobosit?

Se ascunde printre umbrele amintirilor nescrise,

Sau își caută adăpost în clipele de dor neîmpărtășit?

 

Oare unde se odihnește pacea uitată,

Când lumea se luptă în haos, neîncetat?

Printre ruinele liniștii de altădată,

Sau în inima unui copil, iubind necondiționat?

 

Oare unde se ascund visele neîmplinite,

Când zorii luminează orașul adormit?

În colțuri de suflet, speranțe rătăcite,

Se sting încet, sub cerul amorțit.

 

Oare unde zboară gândurile tăcute,

Când noaptea le oferă aripi, nevăzute?

Plutesc printre stele, în tainele ascunse,

Se pierd în abisuri, pe căi neajunse.

 

Oare unde se duce iubirea, un vas pierdut pe mare,

Când se stinge din noi, lăsând în urmă un nor de ceață?

Se întoarce în valuri, în cântece de leagăn,

Vindecând inimi rănite, aducând iar speranță.

 

📅 04-06-2024

 

Еще ...

Ne-am cunoscut

Ne-am cunoscut demult, devreme.

Dar ne-am uitat, în timp, cu ochii goi.

Strălucind, ai tăi, păreau două cristale.

La fel cum străluceam cândva, noi doi.

 

Acum, curg lacrimi de nepăsare,

Din ei, ușor se scurg pe piele,

Fără să lase urme, fără să doară,

Precum cuvintele inimii mele.

 

Ne-am cunoscut, dar astăzi suntem goi.

Ecouri vagi avem în inimile noastre,

Nu mai e foc, nici vis, nici noi,

Doar un cer înnegurat și nopți albastre.

 

Șiroaie reci se-mbină,

Cu amintiri nostalgice, stinghere,

Se scurg încet, fără vreo vină,

Lăsând în urma lor, tăcere.

 

Ne-am cunoscut, dar azi suntem străini,

Două umbre ce se pierd în ceață,

Trecut-au ani și visuri pline de suspin,

Lăsând în urmă doar durere și tristețe-n față.

 

Nici vântul nu mai poartă vreo șoaptă,

Nici stelele nu mai sclipesc la fel,

Doar nopțile albastre ne îndeamnă,

Într-un dans de umbre, tăcut și rebel.

 

Ne-am regăsit în amintiri, departe,

Dar inima nu vrea din nou să bată,

Suntem doar doi străini pe drumuri separate,

Într-o lume; ce ne-a legat odată.

 

📅 21-08-2024

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

-Eroul căzut-

Pământul doarme sub grămada de regrete

Și dorul iubirii curge rosu pe petale,

Amintiri eterne cad azi de pe perete

Separând pe veci destine inegale. 

 

Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,

Eroic pe câmpul de bombe distrus

Salvarea o scriu cu lacrimi soldații 

La ultimul ceas de îngeri dispus. 

 

Dar ziua sfârșește cu ochii închiși 

Și prețul a fost doar păcate,

De dragul puterii sălbatic uciși,

Se zbat zeci de inimi curate... 

 

Degeaba se varsă în marea pieirii,

Căci premiul mereu a fost "moarte",

Voința de luptă rămâne acasă 

Să plângă un doliu aparte.

 

 

Nu s a întors nimeni la bietul băiat 

Doar scuza că "tata muncește",

Și viața întreagă rămâne marcat

Privind steaua ce strălucește. 

 

Scrisoarea de adio la cap de mormânt,

Aduce o mulțime de șoapte

"Iertare", rostește un singur cuvânt,

Sub cerul pe care l străbate. 

 

Trec anii pe lângă un suflet pierdut 

Și întreabă: "cine a fost oare?",

Pe cruce e scris: eroul căzut...

...Din grija iubirilor tale.

Еще ...

DUMNEZEU - ATOTȚIITOR

În Hristos să ne încredem 

Căci El ne e Pastor,

Călăuza ce ne duce 

Sus în cer la Creator.

 

Noi trebuie să ne smerim 

Ajutor în El găsim;

S-ajutăm pe fiecare 

Să ajungă la scăpare.

 

Еще ...

Credința

Libertatea este Însuși Dumnezeu,

Chiar dacă nimeni nu știe cine este Acesta...

Credința este libertatea ta de a-ți închipui ce vrei!

Voința este libertatea de a crede,

De a nu renunța ușor,

Iar Dumnezeu este partenerul tău nemuritor!

Cine crede în Dumnezeu nu-i niciodată singur,

Chiar aflându-se în cea mai aspră singuratate...

Renegat,uitat,alungat!

Desigur,credința poate fi oarbă,

Este o metaforă doar!

Oamenii sunt orbi în realitate,

Le cercetează pe toate,

Văd doar ce se poate,

Chiar dacă au primit ochi

Ce-i poartă de formă!

 

(27 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Еще ...

Nu te opri. vei reuși

Când urci pe muntele succesului

Înaintezi greu, vântului i-te opui

Te-mpiedici dar nu te dai bătut

te ridici perseverent,

o să calci mai atent

 

Ai atins ținta mult visată

Frica de esec a fost învinsă

Demonstrat ai ca nu sunt limite

Decât cele multe din minte.

Еще ...

Corabie în norvegiană

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

 

Seilbåt

 

Kjære seilbåt, du flyter i det tilsynelatende endeløse havet,

Til hvilke kontinenter skal du denne gangen igjen,

Hva venter deg på ditt neste reisemål?

Seilbåt, seilbåt...

Hvorfor fortalte du meg ikke at du liker å seile så mye?

Hvorfor advarte du meg ikke?

Hvorfor forlot du havnen, bare ved å snu ryggen til deg et øyeblikk?

Hvordan kan jeg venne meg til tomrommet du etterlot meg?

Hvordan skal jeg fylle den?

Seilbåt, seilbåt...

Du var lett som en spurv,

Jeg håper du kommer tilbake lykkeligere enn der du gikk,

Jeg skjønner at du måtte gå

Det var slik du følte det

Det var det du trodde.

Vi hadde bygget deg så godt, av tre, roret, dekket,

Fra flere seilplater,

Jeg festet til og med ankeret ditt,

Jeg vet at det ikke blir lett for deg,

Havet har sine innfall,

Du vet ikke hva du kan forvente,

Når den blir opphisset og rister deg i alle retninger,

Han tar deg bare med på rutene som er mer tilgjengelige for ham,

Når det vil være vanskelig for deg, når du vil føle at du ikke har noen måte å holde deg flytende,

Vennligst se ned, se ankeret vedlagt,

Tenk at langveis fra, til og med tusenvis av kilometer unna,

Jeg passer på deg, jeg har deg i hjertet mitt,

Det er bare det at du ikke lenger er i nærheten av meg for å vise deg,

Sannelig, hvor mye vår forbindelse betydde,

(I en argumenterende tone)

Føl deg bra, slipp taket, glem hvem som har laget deg,

På to uker kom vi ikke engang i nærheten,

Hvis du tror det, er det ditt valg...

Bare vit at jeg bryr meg om deg, det er derfor jeg bygde deg så godt,

Som en siste oppmuntring sier jeg til deg: "Du må ikke bli skremt av stormene du vil møte mens du krysser havet. Ikke glem at etter stormen kommer godt vær."

Seilbåt: "Hva ville du gjort? Har jeg ikke lov til å bli en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt jeg vil ha, så kommer jeg tilbake til deg, jeg lover!"

Еще ...

CĂLĂTORUL

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

 

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

 

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

 

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

 

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍