3  

O societate bolnavă

Noi nu avem nevoie de psihologi,

dar trăim într-o lume bolnavă.

Nu vorbim despre inimi rupte,

despre traume ascunse,

despre copii crescuți în umbra unui zâmbet fals.

Nu ne trebuie analize,

ci doar o adevărată privire în suflet.

Dar suntem prea orbi pentru asta.

 

Noi spunem că femeile ușoare sunt doar rezultatul alegerilor lor de a se indentifica în societate,

dar ce știm despre mamele lor?

Cum ajung să fie doar umbra unui dor adânc,

cautând o validare pierdută?

Le condamnăm, fără ca mai întâi să analizam, dar le vedem ca un simptom al unei boli mai mari.

O rană ce nu s-a închis niciodată.

 

Nu vorbim despre violatori,

dar acei bărbați nu sunt doar monștri,

sunt copii crescuți în haos,

unde iubirea era doar o iluzie,

un joc de cuvinte aruncate în vânt.

Ei sunt rezultatul unei lumi care i-a învățat

să iubească doar prin violență,

să consume, să distrugă pentru a simți ceva.

 

Noi nu ne gândim că, poate,

copiii noștri vor deveni cei care ne vor răni,

vor ajunge să vândă dragostea pentru un strop de drog,

să vândă corpul pentru o validare falsă.

Și nu putem da vina pe nimeni

decât pe noi, cei care nu am învățat să iubim

fără să așteptăm ceva în schimb.

 

Noi nu avem nevoie de psihologi,

dar trăim într-o lume bolnavă.

O lume în care am uitat ce înseamnă să vindeci,

ce înseamnă să spui „te iubesc” fără să aștepți nimic.

Și poate că fiecare dintre noi

poartă o rană nevăzută,

un gol emoțional pe care îl umplem

cu lucruri care nu ne fac decât să murim puțin câte puțin.

 

Nu susținem comportamentele acestea,

dar în fiecare dintre noi

există o fărâmă de aceleași răni,

de aceleași greșeli,

pentru că nu știm să vindecăm,

nu știm cum să trăim într-o lume care ne învață să uităm.

 

Vrem să condamnăm,

vrem să adâncim ura în aceste răni,

dar trebuie să înțelegem:

suntem toți rezultatul unui sistem

care nu știe cum să vindece,

cum să iubim fără frică, fără egoism.

Poate că, într-o lume mai bună,

copiii noștri nu ar vrea să-și vândă corpul,

nu ar căuta droguri pentru a simți că trăiesc,

pentru că nu am mai lăsa durerea să le definească viața.

 

 


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: jessica_brescan poezii.online O societate bolnavă

Дата публикации: 26 декабря 2024

Timp de citire: ~4 min.

Просмотры: 1069

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Dacă m-ai iubit atunci, de ce-ai fost piatră mută?

Dacă m-ai iubit atunci,

de ce-ai fost vânt fără cuvânt?

De ce tăceai când focul arde,

când ochii-mi cerșeau răspuns?

 

Ai fost aproape, dar străin,

o umbră rece-n miez de vară,

te-ai vrut luceafăr clandestin,

dar ai rămas o stea fugară.

 

Ți-ai pus iubirea sub sigiliu,

în piept ai dus un dor ascuns,

dar ce folos, că timpul, chipiu,

a scuturat ce n-ai răspuns?

 

Acum e prea târziu să-mi spui

ce nu ți-ai dat curaj să fii,

cuvintele-n tăcere-ți sui,

dar ele mor—nu pot trăi.

 

 

Еще ...

STOP discriminării!

Ajunge! Destul! Opriți acest joc,

Al urii ce arde și suflete stroc.

Nu suntem culori, nici steaguri, nici nume,

Suntem oameni, nu umbre pierdute prin lume.

 

Nu pielea mă face mai bun sau mai rău,

Nu haina, credința sau drumul meu greu.

Nu-i vina mea că m-am născut altfel,

Că iubesc diferit sau mă rog altui cer.

 

Tu, ce strigi că dreptatea e-n mâna ta,

Și hotărăști cine-i "păcat" și "scăpat",

Privește mai bine, vezi inima mea,

Bate la fel, chiar de nu ți-e pe plac.

 

Culoarea nu-i crimă, iubirea nu-i boală,

Credința nu-i lanț, nici lege brutală.

Om ești și tu, om sunt și eu,

Și tot ce ne-nvață e doar Dumnezeu.

 

Hristos n-a urât, n-a arătat cu degetul,

N-a spus "Tu nu meriți" și n-a pus pe nimeni la zid.

Dar voi ați făcut din iubirea Lui sabie,

Și-ați transformat cerul în vis interzis.

 

STOP! E destul! E timpul să vezi,

Că lumea nu-i scrisă în alb și în negru.

Oprește-te, frate, și lasă-mă-n pace,

Căci Dumnezeu ne-a vrut liberi, nu sclavi ai urii tale!

 

 

Еще ...

În veacul asfințitului

Cugetez cum, că mintea mea te-a dat în delir etern, însă fragedă inima mea, murmură-n veșnicie pentru o ultimă clipă, odinioară ca inima mea să o învăluiască arzător pe a ta, contopindu-se în mireasma amorului nostru nemărginit 

 

Oh,pâlpâie inima mea cu stupoare, râzvrătindu-se  în amintirea perpetuă a chipului tău blajin ce-mi compleși privirea fermecată, stârnind în mine azi, însemnând doar chinuitorul dor ce-l jelește inima în eternitatea infernului , nici veacurile temeinice n-au putut da glas uitării, pribeagă-n pustiul inimii mele 

 

Pribeagă-n pustiul inimii mele, mi-am azvârlit mâinile în furtunile ce plâng, ce se varsă în veacuri cerești ale întunericului ce pătrunde în  cămara inimii mele, în care mă pierd cu firea, realizând de fapt că trăiesc pentru ultima oară, primul meu sfârșit 

 

 

Еще ...

Râsul celor ce nu văd

Ei râd de cuvintele ce curg din mine,

De fiecare vers ce se naște în gând,

Cu zâmbete goale, cu glasuri de chin,

Ei nu văd în adânc ce-i frumos și curând.

 

Se amuză de slove, de rime ce dansează,

Nu simt în cuvinte ce inima-mi spune,

Dar eu știu că în spatele râsului, oare,

Este-o poveste ce doar eu o adun.

 

Le dau pagini și lumi care prind viață,

În fiecare literă o fărâmă din suflet,

Dar ei doar privesc, fără a înțelege

Că dincolo de râs, mă străduiesc, nu mă opresc.

 

Nu mă pierd în ochii lor ce nu văd,

Căci cuvintele mele sunt tot ce am,

Și chiar dacă râd, mă ridic, mă opresc

Doar pentru a da din nou viață unui nou vers.

 

 

Еще ...

Pendulul ditre noi

Eu merg,

cu pasul șchiop al uitării

și inima mea – un ceas stricat –

bate secundele ca pe niște cuie

în sicriul amintirilor.

 

Tu stai,

impasibil ca un munte

dar vântul din tine șoptește

numai numele meu,

și tăcerea te trădează

mai tare decât orice cuvânt.

 

Eu beau din goluri,

umplu zilele cu absență

și noaptea mă adoarme

cu minciuna că te-am lăsat în urmă.

 

Dar tu?

Tu numeri pașii mei în gând,

îți ascunzi ochii în umbre

și taci...

dar în tăcerea ta

sunt doar eu.

 

 

Еще ...

Căutarea în miezul tăcerii

 

M-am pierdut în cuvintele nevăzute,

În umbrele lor, ce se frâng în fiecare silabă.

Ele nu spun nimic, dar mă strâng,

Ca un vânt care vrea să se facă ploaie.

 

Tu nu erai un om, nici un vis,

Erai absența pe care nu o pot descrie,

Un întreg fără margini,

Un cerc fără centru,

Un răspuns fără întrebare.

 

Căci te-am căutat în fragmente de lumină,

În buze de amintiri,

Dar nu erai acolo – doar o întindere de timp,

Și fiecare secundă era un minut fără țintă.

 

Și-am ajuns să mă învârt în cercuri strâmte,

Mângâind umbrele tale,

Dar nu mai știu ce caut –

Poate un țărm care nu există,

Poate un vis în care nu am fost niciodată.

 

E o tăcere mare, ca o mare neliniștită,

În care mă scufund fără să vreau,

Dar te chem, îți strig numele,

Deși știu că nu răspunde nimeni,

Deși știu că niciodată nu a fost un răspuns.

 

Și totuși, în fiecare suflu, în fiecare clipă,

Te caut. În noapte, în lumină, în praf, în cer,

În tot ce nu am spus și tot ce am tăcut.

Tu ești această întrebare nespusă,

Și eu sunt singurul care o poartă.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Cutreierând pe role..

Cutreieram pe role

Largul străzilor pavate,

Cu furnicături pe piele

S-ajung cât mai departe.

Vântul fâlfâia în plete,

Surâdea bătrânul soare,

Când răscrucea-n piruete 

O roteam din picioare.

Făceam câte un salt 

Peste groapă sau bordură,

Alunecând pe asfalt 

Cu frâna la cotitură.

Împrejurul Lacului 

Patinam la unison 

Cu foșnetul parcului 

Și ciripitu-n maraton.

Cu tremur în balans,

Spre al mătușii prag,

Ce in brațe m-a cuprins 

Și mă -ncleșta de drag..

Еще ...

SCROLL PRINTRE STELE

Noaptea cade-n ecranul aprins

degetul curge, lin, întins,

prin vieți paralele, lucioase,

fericiri scurte, tăioase.

 

Orașul bate sub astfalt,

un puls de neon, vertical.

Stelele - tot mai departe-s puse.

Le caut în sticlă, nu-s puse.

 

Între alerte, pauză rară:

vântul respiră, lumea se-ndreaptă.

O lumină simplă, fără glas,

o clipă care nu are pas.

 

Poate sensul nu se prinde,

poate doar se lasă-n minte.

ca un scroll domol, discret,

printre stele, pe internet.

 

 

Еще ...

NOI ȘI VOI

Noi suntem ființe raționale

Un om normal are nevoie ;

De o casă , loc sigur de muncă ,

O familie și ”minte ” ,

Și dacă are și sănătate , are de toate ?

Voi ce vreți !... 

Voi sunteți , ființe scumpe ...

Voi vreți averi , palate peste tot în lume ...

Pentru voi muncesc alții ; slugi roboti .

Sunteți grandomani , sgârciți și răi 

Noi și cu voi , suntem lumi diferite ...

    De aceia în lume e război .

                     T.A.D.

Еще ...

🎤 Zero barat

De-ar fi sa fiu o cifra

Eu stiu cum m-ai numi,

Atat sunt pentru tine

Un nimeni zi de zi!

 

Pacat de asteptari

S-au dus usor in timp,

Cu tine de cand sunt

Am invatat a nu mai fi! 

 

Am pus nevoia ta

In fata la a mea,

Pe tine te-am ferit

Si mult te-am ocrotit! 

 

Acum cern pe hartie

Cuvinte sa se stie,

Ce simt cand te privesc

Nimic, si-nebunesc! 

 

Un gol imens in trup

Ramane sa-l astup

Insa nu am cu ce

Iubirea nu mai e! 

 

Oricat ti-as cauta

Pretexte, scuze multe

Nimic nu ar putea

Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1) 

 

Nicicand nu am simtit

Atentie, iubire, suflet

Singura am tot fost

Si asa o sa tot fie!

Еще ...

Eu n-am venit

Eu n-am venit din lumea voastră,
Ci dintr-un gând prea adânc spus,
Cuvântu-mi arde-n piept ca focul
Și-n gură-mi moare, neajuns.

 

Când râdeți voi, eu aud plânsul
Unui adevăr ce nu încape,
Când voi dormiți, eu stau de stradă
La marginea dintre nopți și ape.

 

Mi-e sufletul o casă veche
Cu porți ce scârțâie-n pustiu,
Cei ce intrară n-au înțeles
De ce trăiesc… și de ce scriu.

 

Și-atunci rămân, sub cerul rece,
Cu stelele ce nu vorbesc,
Mai bine singur cu tăcerea
Decât cu lumea ce-o gândesc.

Еще ...

Iubită copilă a neamului meu...

Iubitã copilã a neamului meu

Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,

Când cel mai de-aproape, te lasã la greu

Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.

 

Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:

Priveşte lumina ce vine,

Hotare sã punã şi porţi de oţel

Şi capãt, atâtor suspine!

 

Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu

De tine-s atãt de aproape!

Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,

Nu vrea nicidecum, sã te scape.

 

Iubitã copilã a neamului meu,

Ridicãte-acum, din ţãrânã!

Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,

Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍