De la o vreme

Cuvintul scris,in zid zidit

Cuvintul scris,potrivnic risipirii

Cuvintul scris in marginea umbrei.

In partea dinspre soare, visin

In partea dinspre umbra, nuc

Nehotarit,vintul,amesteca gustul

Racoreste,din stinga

Usuca,din drepta.

Ingenunchiat de soare

Impovarat de carti

Astept inserarea

Noaptea,la vremea potrivita

Un cutit ascutit ca cel de nerostit

Taie tigara

Carafa,plina cu-n rosu greu

Asteapta

Cerul,e plin de stele

cum de nu esti un om de succes ?

m-ai intrebat

in timp ce ridicai masura

alaturi de statura mea monumentala

reflectata de asumata mea aroganta.

poate c-ar fi trebuit sa-ncerc

da m-au trudit vremurile

m-au ademenit cartile

m-au ratacit bibliotecile

m-au colorat anotimpurile

m-au invaluit uitarile

m-au zidit cuvintele

m-au tintuit recunostintele

m-au ingenunchiat inserarile

m-au diluat ploile

m-au imbatat salcimii

m-au imbiat si teii

m-au acceptat caii

m-au chemat ciini

m-au detunat pustile

m-au inhatat padurile

m-au oglindit izvoarele

m-au amagit soaptele vintului

m-au colorat prigoriile

m-au ingrijorat eclipsele

m-au incintat meteorii

m-au dumirit ecuatiile

m-au luminat fortele

m-au imbatat sunetele

m-au mingiiat rimele

da mai mult decit toate

m-a-nlantuit

ca o ancora grea

infipta-n nisipul marii albastre

cicatricea mica,alba

de pe buza ta de sus

Pe sinele lucioase de ploaie

Tramvaiul urca-n spasme spre Bellu

Si n-o sa opresca in statie

Daca nu-i ceri cu putere vatmanului

Si daca cobori

In ploaia rece si rara

O sa intri pe-o strada anonima

Si-n spatele tau o sa cada ca o ghilotina

Decapitind zumzetul orasului

Tacerea

Tacerea strazii pavate, sticloasa, abia luminata

Sonora, doar din pasii tai grabiti

Case anoste,gri,aliniate

Porti incuiate,ferstre negre,complet tacute

O sa cobori la vale alaturi pavajului ud

Pina la casa cu portic si curte adinca

O sa urci treptele prafuite din fundul curtii

Prin aburii cartofilor ,nestins , fierti de Paula

Impreuna cu  vesnicul ventilator  din perete

Spre odaia dintre doua usi

Cu o soba rece ,decor

In drapta usii

Contorul electric, atotputernic

Zace mort

Ochiul ferestrei

Cu geamul rece si ud

Sta jumatate ingropat sub iedera

Pe podea, linga soba

Doua coloane de-un metru, de carti

Usor inclinate

Pe coltul mesei

Un picup, cu unicul disc

Tocit iremediabil

In noapte

In patul fara saltea

Sub  o patura veche

O sa gasesti un gindac gras,negru, trufas

Trasuri negre-n noapte

Abur

Pe trap auster

Scirtiie frina

Arsa

Pe roata din fier

Tremura luna

Albastra

Ca-n visul stingher

Ridic doar privirea

Aprinsa

Cad cioburi din cer

Florito…fa o salata de ceapa ca nu mai pot de foame, striga Tica, in timp ce urca din curte spre potrita din deal.

Salata de ceapa era un fel de tocatura marunta din frunzele de ceapa ciugulite rar din strat, cu ceva ulei si otet  si cu putina sare, o mincare de salvare ca in ziua aia in care ai lor erau de rind la stina si plecasera de dimineata la muls.

Tica era cu un an in fata mea, in toamna trebuia s-inceapa scoala, iar Florita, cu citiva ani mai mare avea in grija toate, in timp ce noi celalti, adunati de pe drum, fetele lui Gurau si cu  mine si inca vreo doi de pe-acolo asteptam sa vedem cum s-alege vremea, ca dupa norii josi si intunecati , nu parea c-o sa mai fie mult pina la ploaie.

Si-atunci a venit, de fapt, n-a venit si nici n-a cazut….pur si simplu era acolo, ca ridicat din nimic, un fel de stilp de lumina, nici drept si nici neaparat strimb,gros cit un stilp de telefon, dar cumva infasat in nistre straturi, mai albastre si albe pe margini si mai aurii in miez si-a stat ridicat destul cit sa ne arda ochii si sa ne-ntunece privirea dupa ce s-a stins si-n locul luminii orbitoare a coborit ceva mai mult de-un sunet , daca i-ai zice tunet ar fi ca si cum i-ai zice soapta, dar ai putea spune mai bine c-ar fi ca un fel de berbec, cum a fost ala care m-a prins pe punte, vara trecuta si m-a izbit in urzicile din ripa cu buza sparta,  atita doar ca berbecul asta care s-a coborit din cer dupa ce s-a stins lumina era de zece ori mai mare si ne-a aruncat pe toti, ca pe niste popice schioape , in praful curtii, de unde n-am ridicat pe rind, cu urechile tuiuind si cu privirile intunecate, incercind sa-ntelegem ce ni s-a-ntimplat.

In gura portitei din deal, ca rastignit, jumatate in curte, jumatate in gradina, tica privea spre cer cu ochii larg deschisi spre norii care incepusera deja sa clocoteasca, mai degraba mirat, parca mai mult dezamagit ca salata lui de ceapa dorita nu va mai fi, in timp ce din camasa in carouri, de pe umarul sting, de marimea unui ban de 10 o arsura neagra inca mai ridica un fir de fum albastrui.

Tica…Tica…abia mai putea sa spuna  Florita cit timp ea si una dintre fetele lui Gurau, cea mai mare , l-au apucat de miini si de picioare si l-au dus pe patul din chiler, in vreme ce, abia dezmeticit, trasnit dar viu, am iesit in drum si-am luat-o la goana spre casa, cale de vreo suta de pasi, printre picaturile grele care de-acum deveneau tot mai dese si care suierau inainte de-a se izbi  intr-un fel de cuibar intunecat in praful galben al drumului, pina la poarta, unde m-am ciocnit de bunica, care arata ca auzise ceva si era deja ingrijorata.

L-a transit pe Tica, i-am strigat…o, doamne…mergi in casa si asteapa ca vin acusi…in timp ce aproape ca fugea pe drum, mai grabita decit am vazut-o vreodata…spre vaietele si plinsetele care s-auzeu tot mai tare.

Noaptea aia si urmatoarele n-au fost deloc usoare ,chiar daca-n prima bunica m-a descintat si mi-a tot pus comprese pe frunte, durerea de cap si zumzetul neinceta n-au slabit deloc, tinindu-ma treaz aproape intreaga noapte sub ploaia care de-acum se dezlantuise cu totul .

Ziua inmormintarii s-alesese calda si uscata, imbracati cu hainele bune ne-am pornit spre casa lor, unde s-adunasera deja oamenii si unde se auzea deja popa cintind si-am intrat ,impreuna cu bunica, in camera de la drum unde era sicriul, un sicriu putin mai mare ca o valiza de posta si-n care de-o parte si de alta erau rinduiti o gramada de stinjenei albastri culesi din gradina care aproape-i acopereau fata surprinzator de intunecata, iar peste toate un miros greu de parfum ieftin de frizerie ,poate-o fi avut el rostul lui dar care pe mine m-a scos repede afara si-n secundele alea, fara sa-mi dau seama se sadea ce incepuse c-o repusie si a rodit intr-o fobie ramasa si peste zeci de ani la fel de vie si dintre toate florile lumii stinjeneii sint ultimele flori pe care le-as vrea in preajma, ultimele flori pe care le-as cumpara , ultimele pe care le-as ingriji cum e si repulsia organica de parfum fiind dincolo de puterile mele de-a ma da cu orice fel de parfum si cu greutate pot suporta parfumul puternic al altcuiva.

Dar n-a mai durat mult pina cind alaiul s-a pornit, cu popa in frunte si cu noi,ceilalti, in urma carutei care ducea sicriul.

La primul popas, bunica lui, o femeie maruntica si  asa vesela mai inainte si care mereu ne vorbea blind si frumos si care acum ,sub un batic negru si greu privea cu ochii secatuiti, dar tot la fel de blajini si albastri, ca-n tot neamul lor, imi indesa anume mie si numai mie, spre surprinderea mea, in palma, citiva bani mari, inainte de-a arunca altii mai mici, spre ceata de copii care urmarea alaiul si care se repezeau dupa ei ca niste gaini la graunte, in praful drumului.

Asta s-a repetat de citeva ori, la fiecare raspintie, la fiecare podet, pe drumul,totusi lung, pina la dealul abrupt pe care se afla biserica si alaturi, cimitirul, fara sa-mi pot lua gindul de la buzunarul tot mai greu, in care adunasem, in gindul meu, fara vreun merit, asa avere si nimic din ce-a urmat pina ne-am intors acasa nu a putut acoperi grija si mirarea pentru ea.

Cind ai multi bani, ii pui intr-o batista si peste ei pui, daca ai, cum eu aveam si un ban de hirtie, o hirtie galbena, putin botita, de cinci lei, pe care-I capatasem cu vreo saptamina-n urma de la unul dintre cei cu care bunicul, duminica , bea cite-un pahar de vin, si care se aratase neincrezator ca eu, ca un fel de atractie de bilci,as putea citi din ziar, cum am si facut, spre mirarea celorlalti cheflii, cind am citit toate titlurile de pe prima pagina a ziarului fara sa ma opintesc si fara sa gresesc vreo litera, intr-o batista cu colturile inodate crucis in doua noduri strinse.

Cind ai multi bani, noaptea, te gindesti ce sa faci cu ei si ma vedeam, uneori, in pravalia din sat, privind la toate lucrurile care erau rinduite acolo,la biscuitii mari, patrati, la caramelele cu cacao, impachetate in hirtie, la zaharul pe sfoara, ca sa nu mai spun de siropul masurat cu un fel de degetar si biciuit apoi, in pahar, cu un jet de sifon si parca nu-mi mai trebuia nimic, stiind in secret ca puteam avea totul, doar ce sa ma hotarasc si s-aleg, greu descumpanit sub povara alegerii, fiind obisnuit sa capat ce alegeau altii si multumit daca dupa ce ceream doi biscuit primeam unul.

Cind ai multi bani, pe linga bogatie vine si grija lor, luind din vremea de somn,croind planuri si strategii ducind batista intr-o zi dupa alta de sub perna sub pat, de sub pat in sertarul mesei, din sertar in camara din camara, dupa soba, atita timp pierdut si grija tocmai acum cind aveam atit de multe de facut privind la vara care chema.

Pina-ntr-o dimineata cind, hotarit, m-am dus in camera buna, care mirosea mereu a miere si a ceara unde era un dulap mare,negru pe care stateau insirate ca niste felinare galbene, gutui la copt si-n care erau atirnate toate hainele groase de iarna cautind una care-mi parea mie c-ar fi avut buzunarele cele mai mari si mai adinci unde-am abandonat batista aia plina nu doar de bani ci si de griji si care ma golise aproape de tot de dorinti, am inchis apasat usa grea care n-a mai scirtiit deloc, ca atunci cind am deschis-o si-am iesit,mult mai usurat de-acum, in drum ,la joaca.

Macar am luna

Desi sint un spin de ciulin negru ,uscat

Macar am ploaia

Desi sint un mal de lut galben, surpat

Macar am vintul

Desi sint doar amintirea unei soapte stinse

Macar am avut un ciine

Desi m-a muscat la sfirsit

Macar am avut un cal

Desi m-a sfarimat in nisip

Macar am avut iubirea

Desi e doar o lama care taie adinc si doare

Ce-ar mai conta ? că e azi sau data viitoare

Tot acolo ajungem, în lagărele arzătoare

Chiar de-ar fii și o lacrimă de fericire

N-ar putea estompa tot focul de nenorocire

Căci nici de inima ar răcnii un cântec de slăvire

N-ar vindeca tot chinul din privire

Cum nici soarele nu-ncălzește inimile tuturor

Așa nici mângâierile tale nu vindecă un suflet temător

Zădarnic-ncerci să vindeci chipul unui lut

Dacă fiind spart, mii de cioburi s-au pierdut

Tot acolo ajungem, în iadul celor care n-au pierit

Căci de sângele celor iubiți ne-am murdărit

Doar o clipă să mă vezi zâmbind în taină

N-ai putea să afli toată suferința ce-o port de vină

Și nici gândul negru ce mă-npinge spre răposare

Peste rănile deschise presărate c-un strop de sare

Tot acolo ajungem, în eternul infern

Sau înălțându-ne spre un rai ceresc , nu pot să concern

Nici zece vieți de-ar fii nu ne-am putea întoarce

Pe vasul celor fără de prihană, că n-are nimeni să ne îmbarce

Când îmi ridic ochii către cer,

nu văd doar stele —

ci durerea unei lumi ce tânjește.

Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,

un dor care mă arde

și mă înalță către mângâierea necunoscută,

Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,

ci o inimă smerită,

care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.

Sufletele noastre sunt o candelă mică,

dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde

și nu o vei lăsa să se stingă.

În pustiu, am căutat apa,

dar am găsit doar nisip.

În noapte, am căutat lumina,

dar am găsit doar umbrele proprii.

Și totuși, în fiecare pas,

mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.

Nu mă întreba ce-i cerul,

Doamne,

căci cerul este dorul de Tine

și chemarea care vine dinlăuntru.

Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz

pentru a putea simți iarăși pacea cerului,

și un dor adânc ce mă va purta

dincolo de orice durere.

Amară cafea,

dulce e doar amintirea

iubirii de ieri.

Cafea tainică,

ochii tăi adânci mă sorb,

dorul se aprinde.

Un strop de cafea,

dorul miroase a tine,

tăcere arzândă.

Din ceașcă spre cer,

se ridică dorul meu,

abur de amintiri.

Gândindu-mă la tine eu

Te privesc tăcut-mirată;

Sărutându-ți fruntea ta

În noaptea mea uitată.

Tu ești cerul meu senin 

Plin de stele luminoase,

În noaptea ce se perindă lin 

Ce-mi scânteie în ochii mei raze.

Iubirea mea ești tu,

Cerule, senin, albastru,

Cel ce-nrourezi pământu 

Umplându-l de verdeață.

Salut bă! Ce mai faci? -Mark

Bine... -Alex

Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark

Da... -Alex

Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark

Sigur... -Alex

Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark

Ba da... -Alex

Io-s eu.

Să fiu.

Băgamiaș!

Eu sunt!

Eu pot,

să cânt și,

aude-mă,

cunoașste-mă.

Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,

trage această ață în timp ce plec departe,

Hei.. Ce faci? -Maria

Bine... -Alex

Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria

Da...-Alex

Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria

Oh nu,

merge,

a mers,

Pa! Pa!

Cine eu?

Cred că,

mă scufund,

și mă duc.

Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,

trage această ață în timp ce plec departe.

Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,

întins pe podea, întins pe podea,

m-am desfăcut

Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,

(nu vreau sa iți distrug maioul)

trage această ață în timp ce plec departe.

(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate) 

Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,

(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)

întins pe podea, întins pe podea,

m-am desfăcut

Apostolii când au aflat,

In grabă sau adunat,

Să fie cu maica lui,

Maica Domnului.

Azi măicuța noastră sfântă,

Maica Domnului Iisus,

Sa înălțat astăzi la ceruri,

Ne veghează ea de sus.

Ea se arată mereu,

Vede cît este de greu,

Se roagă la Dumnezeu 

Cu noi este tot mereu.

Măicuța eu te iubesc,

Totdeauna îți doresc 

Să fi cu noi tot mereu,

Să te rogi la Dumnezeu.

Primește mă și pe mine,

La rugăciune cu tine,

Veci de veci mi-ai ajutat,

Mulțumescuti nencetat.