Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Postovan Nicoleta
Дата публикации: 4 ноября
Просмотры: 22
Стихи из этой категории
CĂLĂTORUL
Omule cu chip de lut
Vrei să vii? Eu te salut!
Să te bucuri de verdeață
Și de ce-i frumos în viață!
Omule cu chip plăpând
Vrei să plângi? Eu te ascult!
Și-am să-ți spun că Lacrima
Va fi tainica putere-a ta!
Omule cu chip frumos
Vrei să râzi? E sănătos!
În lumină să petreci
Și viața ai s-o-nțelegi!
Omule cu chip duios
Văd că ai trăit frumos!
Și-ai cules doar nestemate:
În suflet le-ai pus pe toate!
Omule cu chip de lut
Vrei să pleci? Eu te salut!
Ai sfârșit călătoria
În suflet cu bogăția!
Labirint
Dorești să deții cele mai noi aplicații,
Nu chiar noi, cu unele variații.
Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,
Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.
Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,
Dacă nu alegi, culegi,
Așa că te așezi la coada rândului nouă
Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,
Nimeni nu mai înaintează,
Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,
La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște
Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,
La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,
A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,
La ghișeul unu
S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,
La nouă nu mai termină de vorbit la telefon
Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,
La șapte
Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,
La opt
S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.
Nici nu mai știi de ce ai intrat,
Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,
Vrea să știe cum te poate ajuta
Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,
Propune să instalăm aplicația George,
Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,
Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia
Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.
(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)
Lacrimi, la apusul vieții
Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...
Şi te gândeşti adesea şi la mine...
Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...
N-auzi plãcutul zumzet de albine,
Nici pasãrea ce cântã prin livezi.
Cu gândul obosit de-atâta trudã,
Cu ochii tãi albaştri şi senini,
Tu cercetezi a zãrii hainã udã,
Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,
Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.
Atâţia nori trecurã peste tine
Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,
Atâtea temeri, zâmbete, suspine
Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!
Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,
Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;
Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:
Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!
Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,
Mã uit acum, din nou, la dumneata
Cum, de pe prispã, intri în odaie,
Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:
De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!
Doar amurgul...
Doar amurgul ne condamnă,
Să mai stăm cu fruntea-n palme,
Și nostalgici că e toamnă,
Și că sufletul nu doarme.
Doar amurgu-i plin de taine,
Nepătrunse până-n zori,
Cerul dezgolit de haine,
Te îndeamnă ca să zbori.
Doar amurgu-i violet,
Ochi de stele și crepuscul,
Plânge atunci când trec încet,
Amorezați cu pas minuscul.
E aici, cu noi, Demiurgul,
Atunci când apare amurgul...
Multe..!
Multe am făcut pășind prin viață
Dar recunosc și câte-s nefăcute,
Multe dintre ele sunt cunoscute
Dar rămân și unele necunoscute.
Cine ar putea vreodat'a spune
De câte ori s-a încurcat în ițe,
Și cum a reușit să le dezlege
Făr'a lăsa în urmă...rămășițe?
Suntem o viță dacică de înțelepți
Și-avem darul de-a pune etichetă,
Ești vinovat, nevinovat plătește
Și-apoi vom face noi...anchetă.
Ne place să arătăm cu degetul
Și spre Ion, Vasile și chiar Veta,
Iar când arătătorul se întoarce
Rușinea e mai mare..ca planeta.
Odat' am ridicat de jos o piatră
Și-am aruncat-o direct în țintă,
Dar s-a întors-napoi și m-a lovit
Precum un glonț ieșit din flintă.
Târziu am priceput că-n astă viață
Poți recolta doar ceea ce sădești,
Iar dacă inima-ți e plină de răutate
Nu te-aștepta ca bine să primești!
Femeia fericită
Femeia plânge dacă-i pasă și de nu-i pasă plânge iar,
Sau poate la tv transmit o știre cu subiect amar.
Tu strige-i mâna, să te știe alături, sprijin hotărît,
Că dacă-i spui să nu mai plângă e ca și cum o strângi de gât!
Femeia spune chiar de tace, iar dacă tace nu-i a bine.
Ea are "câteva cuvinte" , toate cinci sute-s pentru tine.
Primește darul și repetă, învață totul pe de rost,
Că-n vorba ei e o magie și de n-asculți îți merge prost!
Femeia, ea aude totul la fel precum auzi și tu,
Dar nu aude niciodată când îi "șoptești" cuvântul "nu".
Femeia are mii de vise, cu tine are doar un vis:
Să faci întotdeauna ceea ce-ai zis, așa cum ai promis!
Femeia care e femeie, e fericită și atât.
Și fără fard, și fără botox, și fără colier la gât,
E fericită doar cu tine și-n anii buni și-n anii grei,
Dar e destul să se-ntâlnească cu alte câteva femei...😉😁
Другие стихотворения автора
Inima bate
Unu, doi, trei
Mai bate inima odată,
Unu, doi , trei
Nu se oprește niciodată,
La final ea tace,
Se odihnește, dații pace,
Nu-i adevărat, se-oprește,
Și omul numai trăiește,
Oameni buni a obosit,
Oare ce s-a lenevit?
Mămica mea cea ideală
Ești o rază luminoasă,
Ce prin gânduri, se revarsă,
E scumpica mea mămică,
Pentru mine, lacrimi pică.
Nopțile-mi sărută fruntea,
Limpezâ-ndumi chiar și mintea,
Ea mă iubește,
Și mă ocrotește.
Socoteala între mamă și pui
Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el
Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .
Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse:
De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.
Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui, nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:
Să înveți bine la școală ,Vasilică!
Autor: Nicoleta Postovan
Furnica
E ființă mică,
Harnică furnică,
Adună mâncare
Nu obosește, la soare.
Autor: Nicoleta Postovan
Strofă de patru versuri
Continuare,, Castelul misterios ''
Dar era o cămeruță,
Dar era și încuiată,
Lângă ea și o căruță,
Și o căciulă mult cusută.
Regii pe cavaleri i au trimis,
Iei cu toporul ușa au deschis,
Și era o bătrânică,
Cam era și măricică.
Toți ce se aflau erau uimiți,
E Măria vrăjitoare,
Toți ce se aflau erau speriați,
Este răul în culoare.
Ea magia își preschimbă,
Și blestemă tot satul,
Și vorbim într o limbă,
Ea a dispărut.
Multe zile au trecut,
Zile în ghinion,
Ea acum murise,
Zile în neon.
Zile blestemate,
Zile triste,
Zile neajutorate,
Zile nembucurate.
Apoi peste doi ani,
Cu toții mai au bani,
Fericiți zburdând în stânga și în dreapta,
Își exprimă bucuria.
Ei acolo s au întors,
Și Măria e schelet,
Și hăinuțe nu i de tors,
Din statui în cavaleri.
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan