Poems in the same category
Chiar azi...
Chiar azi pe tata îmi vine să îl sun,
Deși, e imposibil să-mi răspundă,
Mi-e dor de el și-aș vrea să-i spun,
Că lumea toată parcă se scufundă.
Mă duc în fundul curții lângă geamuri,
Și plâng în fața nucului bătrân,
Și parcă-l văd pe tata printre ramuri,
Și simt că veșnicia îmi intră în plămân.
Aș vrea să-i spun că nu mai am răbdare,
Sfârșitul să-l aștept ca pe un dar târziu,
M-aș prăbuși acum subit de pe picioare,
Plăpândă frunză în ramu-i să mă știu.
Și i-aș mai spune tatei că totul e schimbat,
Nimica nu mai este așa cum el știa,
Iar tot ce e iubire ori sentiment curat,
Se vinde pe tarabă la preț de mucava.
Să-mi ierte întristarea de om nemângâiat,
Îmbrățișez copacul și simt că trupu-i strâng,
Iar frunzele căzură în freamăt neîncetat,
Și ramurile toate trosnesc ușor și plâng.
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Un orb...
Un orb, pe vechea alee, cântă
Un cântec trist, și afară plouă,
Iar ploaia macină, frământă,
O lume tristă, ruptă pe din două.
Și picuri curg duios pe-arcuș,
Iar toamna pare că dansează,
În ochii săi își fac umil culcuș,
Întunecimi ce veșnic îl veghează.
Nu știi de-i el sau cântul geme,
De e prezent, trecut ori infinit,
Iar ploaia macină încet poeme,
Și cântul său de ceruri e sfințit.
Ciupește coarda virtuos,
Iar scripca voluptuos repede
Spre cer un sunet impetuos,
Pe care orbul nu-l aude, ci îl vede...
Mulțumesc
Pârâul iubirii în suflet se revarsă
Și steaua salvării pe cer a răsărit
În suflet păcatul imens mă apasă
Dar tu Dumnezeule m-ai izbăvit.
Pe calea vieții piedici mă împresoară
Și farul speranței apare-n neant
Prințul pacii cu dragoste mă înconjoară
Cu multă iubire-mi vorbește în gând.
Încet se-întrezărește speranța revederii
Doamne tu mii de cântări pe suflet îmi pui
Ai coborât din nemurire cu slava împlinirii
Și-n veci de veci în ceruri mă sui.
Piroanele iubirii îmi șoptesc nemurirea
Salvat sunt prin harul etern
Cununa de spini vestește izbăvirea
Părinte în fața ta mă prostern.
Toamna
Toamna este doamna vopsită-n roșu care-ți zâmbește-n fugă!
Nu te cunoaște dar îți vorbește în timp ce-și lasă să-i cadă agale câte o frunză....
(Horia Stanicel 24oct 2019-Irepetabila iubire)
La pescuit!
Iarăși am plecat de-acasă,
Cu gândul s-ajung pe baltă,
Cu-o undiță, mincioc și-o plasă,
Și-un boț de brânză-n traistă
Cumpăr ace pe mărime,
Și vreo cinci metri de gută,
Vreau să-ncerc la adâncime,
Și-apoi poate și la plută
Nu mai pierd vremea la piață,
Și-o zbughesc rapid spre lac,
Să m-așez sub salcea creață,
Și din crengi umbrar să-mi fac
Locul îl găsesc cu ușurință,
Și arunc forțos în depărtare,
În gând îmi pun o dorință,
Să prind azi crapul cel mare
Bate vânt de primăvară,
Apa o atinge cu o pală,
Sus pe deal tractorul ară
Iar eu țin undița-n poală
Am uitat că sunt la pește,
Locul e frumos, m-atrage,
Simt că nimic nu-mi lipsește,
Chiar când peștele nu trage
...........................
Seara a venit pe-ascuns,
Și m-a fugărit spre casă,
Nici un pește nu am prins,
Dar a fost o zi frumoasă
..........................
Merg la pește tot mai rar,
Liniștea să-mi regăsesc,
Timpu-mi este adversar,
Să-l întind...nu reușesc!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Other poems by the author
Școala
Nu-mi place școala, ce să mai facem,
profesoara: dar la tablă de ce tacem,
geografia e mai grozavă,
la română multă zarvă,
iar la mate poate fi interesant,
dar la tablă nu-i cam palpitant,
dar științe e coșmar!
parcă mănânci un măr amar,
plastica e wow,
carioci nu-ți dau.
tehnologica-i la fel,
și lipesc un turn efel,
și examene formative,
și examene sumative,
ah ah acuș înnebunesc,
școala e un lucru firesc!
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
Simțuri personale
Inima mea, o simt așa,
Și liniștea se aude a ta.
Viața omului e un destin,
Și fără un vis foarte divin...
În note se aude ghitara,
Mai răsună și minora,
Nu aș mai putea reține,
Înăuntru ce mă ține,
Ce se trage după tine,
Ce se ține după mine,
Ce se leagănă pe buze,
Se mai mișcă buburuze,
În piept bate inimioare,
Am și zile de onoare.
Ochii se clatină că ceasul,
Viața miroase ca parfumul,
În lume e greu să cauți lucruri,
E greu să ajungi undeva pe drumuri,
Ne-a dat viață Dumnezeu,
Ca să mai trăiesc și eu,
Ne ajută la bine și la greu,
Și pentru asta îl susțin mereu.
Inima lui bate...
Amintirile lui minunate...
Zilele întunecoase le răzbate,
Dumnezeu are case luminate,
Ziua și noaptea...
Luminoasă ca o stea!
Doamne fără vrută...
Ocrotitorul ne ajută...
Mama mă îmbracă că pe-o prințesă,
Dar au invidie toți că sunt frumoasă,
Sunt pe cer o stea luminoasă,
Prieteni spre invidie, hai băi mai lasă.
Cine știe că învățământul e deștept,
Poate omul cu învățământ e înțelept...
Eu am învățământul și gândirea mea...
La un moment de evaluare mai apelez la ea.
Cu care dorințe ai merge ,
Unele desigur că se vor îndeplini.
Repede prin vis să alerge,
Acuș ușor ca gândul la tine vor veni...
Jocul nu-i atractiv...
O dar dorința te-atrage ,
A și poate să fie distractiv.
Simțul la joc te trage,
Ăla care te-mpinge înapoi..
Unu doi și apoi...
Știe tot despre noi,
Că citește a noastre scrise, foi...
Te uiți la casa vecinului,
Și vezi că vremea trece,
Cum-se albesc florile copacului
Și viața e pe cale să sece.
Ooou viață cum să te opresc,
Să stau mai mulți ani , pe acest pământ,
Ooou să te opresc ca să iubesc,
Și să-mi i-au mai puțin avânt.
Pe acel copac, al raiului,
La sfârșit de crai
Stă și omul înțelept,
Și milodios cântă, la nai.
Prin toate simțurile,trece pacea,
Iar răul nu câștigă,
Dumnezeu ne-ajutat și ne mai ajută crucea,
Binele prin lume trece,
Și pe noi ne ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
De fapt poezia era creată: 2023--2024 în luna mai
1 Part Castelul misterios
Unde-va departe,
Stă un castel misterios,
De ce secrete are parte,
Frica stătea în os.
Mulți oameni au fost acolo,
Și nu s-au mai întors,
Deoarece nu era scăpare,
Din castelul cel mai mare.
La fiecare pas ,
Căprioare, iepurași,
Prințese ce erau doar imaginare,
Și mii de fluturași,
Dar oare unde dispăreau?
Cavalerii duși de rege,
Dar oare ce credeau?
Despre această lege.
Dar acolo e frumos,
Dar frica au avut-o,
Dar ei visau miraculos,
Ce era doar un vis care creea magia.
Dar tot facea imaginarea,
Era-ntuneric și pustiu,
Dar și totuși e magia,
Ce era și un coșmar.
Și nimeni n-au aflat,
Secretul din castel,
Și nimeni n-au aflat,
Secretul măricel.
Inima bate
Unu, doi, trei
Mai bate inima odată,
Unu, doi , trei
Nu se oprește niciodată,
La final ea tace,
Se odihnește, dații pace,
Nu-i adevărat, se-oprește,
Și omul numai trăiește,
Oameni buni a obosit,
Oare ce s-a lenevit?