Автор Mihai Sîrbu
Итого 0 публикации
Зарегистрирован 30 января
Случайные публикации :)
DISTOPIA
"Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,
De ți-ar trebui dovadă - doar privește-te, Condor:
Te-am recoltat deși erai un boț abandonat, murdar,
Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!
Ajută-ne să le trasăm o șansă la grandoare!
Făcând astfél, nu-ți vei plăti și datoria oare?
...Datoria unui fiu al Slăvitei Stăpâniri -
De-a-ndreptăți cu îndesat ale-arípilor foșniri?"
***
Vreo cin' sute de etaje de abis de'subtul său.
El - în vârf, scrutând șoimește, înspre nebulosul hău.
Ochii bulbucați și galbeni cată-n jos, lucind sticloși,
Arípile-i țâșnind obscure dintre umerii osoși:
Argintii odinioară, pe când proaspăt implantate,
Pe-acel puști al nimănui transfigurau în zeitate...
Dar Metropolis e-o mâzgă, deci cu fiecare an,
Mai erupe-un jeg pe creasta înăcritului titan.
***
Într-o neagră distopie, Cei creați de corporații
Împlinesc fără cârtire tot ce-ordonă birocrații:
Niște-actori, fără simțire, fără suflet, reci și duri,
Proiectați să camufleze a guvernului fisuri.
E-adevărat că sunt puternici, arătoși, scânteietori,
C-ai lor mușchi impresionează droaiele de privitori,
Că jonglează din privire fulger, apă, foc și gheață,
Și-i vezi zilnic în reclame la șampon anti-mătreață,
Însă, mută realitate, doar fațada e de ei -
Înăuntrul celor trupuri falnice, de semizei,
Zace-o inimă bolnavă, chiar o inimă de sclav,
Inimă înlănțuită într-un sistem fără morav,
Un sistem ce reciclează bebeluși abandonați,
Culegându-și de pe stradă viitorii săi soldați.
...Într-o neagră distopie, dragostea-i de mult uitată:
Un sugar din trei născuți își vede mama doar odată.
Iată-i, deci, scâncind în noapte, într-un hol încremenit:
Un ecou prelung de plânset în azilul adormit
Se înalță și izbește disperat pereții suri,
Ce înăbușă inerți suspinul zecilor de guri.
Înșirate-n două rânduri, paturi: niște tăvi de fier,
Căptușite înăuntru cu vechi zdrențe de boier -
Actele de caritate ale mândrelor elite,
Veșnici binefăcători ai plebei ăstea parazite.
E aproape miezul nopții... Plânsul brusc s-a domolit,
Căci prin zidul imbatabil... o figură s-a ivit...
Pălpâirea muribundă a luminii din salon
Își aruncă pala dâră... pe-un costum alb de nailon,
Un costum ce-adăpostește palpitațiile nervoase
Încercate de-o ființă în posturi primejdioase,
O ființă mult râvnită de-ai guvernului savanți,
Căci puterea ce-o posedă nu-i produs de laboranți.
Umbra lunecă prin sală, printre prunci, cu ochii uzi,
Glasu-i unduind în cântec ar topi și-un stol de juzi.
Dezvelindu-și pieptul dulce, cald, rotund, ocrotitor,
Doi orfani cuprinde-n brațe, alăptându-i iubitor.
Șapte ani în urmă Hades nou-născutul i-a luat,
Iar de-atunci și pân' acuma... sânii nu i-au mai secat.
Tot pe-atuncea, într-o seară, lăcrimând la un perete,
S-a trezit trecând printr-însul, de parc-ar fi fost burete.
A crezut că-i dereglată: sâni ce-ntruna i se-umpleau
Și pereți ce dintr-o dată trupul nu-i mai sprijineau?!
Toate după ce-ngropase pruncul visurilor ei,
Cel menit să-i lumineze sărăcia din bordei?
Porni pe uliți, în neștire, hoinărind cu capul gol,
Ploaia răvășindu-i părul, potopind-o cu nămol.
Ca o salcie-n furtună arăta pășind spre pod,
Udă și descumpănită ca sirena în năvod...
Cum pășește ea mecanic, iată, își înalță capul -
Năpustindu-se-nainte, în șuvoi își lasă șlapul:
Chiar acolo, drept în față, suspinând sfâșietor,
Un copil, jertfit șoselei, de vreun mârșav trecător.
Însă-a noastră eroină nici n-apucă să-l privească:
Din văzduh o arătare cu alură păsărească
În picaj aterizează și-nhățându-l piere-n zbor -
"Purificatorul" străzii, cel supranumit "Condor".
Nici n-ar fi ghicit titanul, dar ivirea-i vulturească,
Țel trezise într-un suflet gata să se prăbușească,
Și de-ar fi scrutat din aer labirintul de sub el,
Nu-i scăpa acea femeie, ce-l urma pe jos fidel.
Călăuză fără știre a iscoadei spre ospiciu,
Și-a lăsat acolo prada asistentei de serviciu,
Iar a noastră eroină, strecurată prin pereți,
Număra, stupefiată, vreo cin'zeci de plângăreți.
Șapte ani de-atunci trecut-au, iat-o astăzi tot aici,
Potolind cu al ei lapte tânguirea altor pici.
Îi adorm cei doi din brațe - ea îi culcă grijuliu
Și oferă altor doi câte-un sân liliachiu:
Deși cu timpul constatase că al ei lăptos nectar
Sătura dintr-o sorbire cel mai nesătul sugar,
Și-ar dori-n mai multe piepturi să se poată diviza,
Așteptarea celorlalți izbutind a micșora.
"Ce se-nalță, ce dospește din acei orfani pe care
Îi hrăneam pân' la venirea seminției următoare?"
E-ntrebarea ce-o frământă, după ani de alăptat,
Pe măicuța clandestină dintr-un cosmos depravat...
("Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,
De ți-ar trebui dovadă - doar privește-l pe Condor:
L-am recoltat pe când era un boț abandonat, murdar,
Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!")
Taina crudului sistem de mult putea s-o deslușească
Din moment ce niciun zid nu-i prea gros s-o stăvilească.
Numeroasa compensare a copilului pierdut
Îi ocupă, însă, noaptea, pân' la ultimul minut...
"Unforgettable" în turcă
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Unutulmaz
Unutulmaz, sen busun
Yakın ya da uzak olsa da unutulmaz
Bana yapışan bir aşk şarkısı gibi
Senin düşüncen bana nasıl şeyler yapıyor
Daha önce hiç kimse bu kadar fazla olmamıştı
Her bakımdan unutulmaz
Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın
İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz
O kadar unutulmaz biri ki
Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor
Her bakımdan unutulmaz
Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın
İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz
O kadar unutulmaz biri ki
Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor.
Umbră de speranță
De intr-o zi vreun dor de noi te va lovi
sa ma cauti în versuri ce ti le-am pictat
lubirea, dorul și durerea îmi rămân scrise-n poezii
Și nesfârșită clipa când eu te-am așteptat.
Sa nu regreți sfârsitul ce între noi n-a fost
Căci niciodată nu e prea târziu
Sunt poezii scrise din inima c-un rost
Pentru o clipă când mi-am dorit sa-ti fiu.
De intr-o zi dorul nu-! vei putea opri
Încearcă către mine sa faci un gest de-un pas
Căci negreșit in toate ma vei întâlni
Păstrând o umbra de speranţă, pentru un bun rămas..
Fără sens
Fără sens
Ieri legam cuvintele de-o oglindă
In sensul în care as fi vrut sa merg
Stră-zile erau închise
Un ochi de apă se scalda în ploaie
Gura mi-o luase pe cărări
La brat cu-o pălărie
Picior grăbit către pantof ,căzu pe trepte frânt
Un vis venit din vid, trecea prin sens opus cu viața
Taxiul omului de rând, îi rătăci speranța
Azi norii cer un jurământ
Să punem o dorință
Când tot ce e pe lume sfânt
Lăsăm în suferință
O talpă calcă apăsat buricul
Noi toți ne ducem aplecati
Cu pleoapele acoperind pe IRISI
Unde lumina-i împărat
Și taxele o cere
Când codrul pleacă liniștit
Azi drujbele ne cer tribut
mortal
Of maică,ce durere
Azi cioburi crengile se fac
Nimic nu le mai cere
El,eu sau tu
Si-un snop de vieți trăite
Punem culori pe ochii orbi
Și lacrimi pe cuvinte
Si ne uităm profund
La noi,la ei,la voi
La ieri,la azi ...și stop
Mâine nu vine!
Florin Ristea
11.07.2024
22:00.
Când întâlnesti un om frumos
Când întâlnesti un om frumos,
Tresari,si-ti bate inima mai tare,
Cuvintele-i te învelesc
Precum o mantie țesută
Din feerice,aurii raze de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,
Cuvântul lui atât de cald
E un culcuș in care te simți
Ferit de-a lumii nepăsare..
Un lucru uita,doar,să-ți spună el.
Că inima-i,prin felul cum te vede,
E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..
Că gândul lui nu e născut de-al tau
Ci de-al lui suflet minunat și mare..
Când întâlnesti un om frumos
Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,
Ca de-un albastru val de mare,
Ca de un magic rasarit de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei
Păstrează pentru el un loc,
Astfel,el ramânând in neuitare...
Brațele în care mă regăsesc
Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire
Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.
Mă văd fericită alături de al tău braț
M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie
Mi se pare ireal.
Îmi alungi până și amarul fierii mele
Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi
Mă faci să nu mai știu ce e real
Mă pierd în jurul a mii de stele
Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:
“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.
Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”
N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine
Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe
Să mă spun , să-ți spun suspinele
Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat
De spus cuvintele de nespus…