Speranțe de vis

Mi-ai lăsat în păr o mângâiere 

Pe buze aroma vinului tău dulce

Dar și o lacrimă de dor în ochi

Ce-n poezii, în noapte... curge.

Mi-ai lăsat pe piele tatuaj

Cu degetele tale blânde 

Dar și pe retină privirea ta

Ce a rupt sufletul in mine.

Mi-ai "dăruit" cuvinte ce m-au ars

Când fluturi mă purtau în visare

Când trebuia să ne cuprindă în miraj

Un vin și-o ultimă îmbratișare.

Și...într-o zi nu ți-am mai scris

Mai exact...dintr-o zi de luni

Îmi port în taină durerea despărțirii 

Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...

Îmi râde sufletul să te știu fericit 

Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!

Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...

Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit... 

Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost

N-aș ști acum să-l definesc! 

Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost

De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.

Vreau doar să treacă timpul 

Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă

Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul

Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"

Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu

Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale

Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!

Cum poate viața să te pună la-ncercare...

Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni 

Tu mi-ai făcut-o și mai și...

Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret

Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...

Ce îți doresc eu ție om drag... să iubești și tu neconditionat.

Așa cum te-am iubit și eu pe tine

Să nu diferențiezi lumea ei de a ta

Să vedem cum te simți când, la ea, vei simți nepăsare-n privire.

îți doresc să-ti pierzi noțiunea gândului, a timpului,

Departe de ea să nu poți nici măcar bea și mânca,

Orice gând să fie un chin pentru tine,

Mai cu seamă gândul că va pleca și tot va uita.

Îţi doresc să simți ce am simțit eu pentru tine,

Să te întrebi mereu de ce n-ai fost îndeajuns de bun,

Și de va pleca fără o-mbrățisare ca tine, să nu simţi dezamăgire...

Roata e rotundă, la un moment dat, se va întoarce, oricum...

Mi-e dorul de tine, dor ce mă arde

Foc ascuns sub inima dărâmată 

Te chem cu gândul în tăcere 

Deși îmi ești uitare în toate cele...

Mi-e dor de privirea ta, senină și clară 

Știu că nu-ți pasă... a mea începe să doară 

As vrea să te mai văd pentru o clipă 

Poate simți cum sufletul te strigă...

Te văd și te chem din imensa tăcere 

Te caut în vise rămase efemere

În nopțile pline de acută durere 

Dar ești doar o umbră, ce în zori piere...

Mi-e dor ca și când nu ai plecat nicicând 

Fără o-mbrățisare...fără "un vin"

Un dor ce speră la o umbră de noi 

Ca și când intr-o zi te-ai mai uita inapoi...

Iluzii... sufletul simte în al său adânc 

Că brațele tale azi sunt rece mormânt... 

Si-n dorul ce arde mocnit în piept

Te caut, te găsesc si-apoi, te pierd...

Mă doare și nu-mi rămâne decât să te uit

Să fac din durere, pentru inimă, scut,  

Chiar de dorul nu-i stins și stă așezat 

Într-un colț de suflet, ce l-ai refuzat...

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...

De ai stiut că e ultima dată,

Că vom mai fi în tot ce ne-nconjoară,

De ce nu m-ai îmbrățișat cu inima curată

Și mi-ai lăsat dorul în piept să doară?...

De ce-ai lăsat parfumul tău pe gând,

În locul unde nimeni nu ajunge.

De ce-ai rostit tăcerea, rând cu rând,

Eu s-o transcriu când sufletul îmi plânge?

De ce nu mi-ai lăsat aroma ta pe buze

Și m-ai lăsat să îi duc dorul... în vise

Încă-mi mirose a dragoste neastâmpărată

Sunt singură că știi, dar n-ai să recunoști vreodată.

Mi-aș fi pierdut conturul între-ai tăi umeri,

O clipă gândul să-ți poarte al meu nume,

Să-ți ard în brațe toată fără temeri...

Ca semn c-ai fost o dată..tot în lume.

Ceasul ticăie mereu 

Și-mi amintesc cu mare jale 

Îmi amintesc de chipul tău 

De mă clatin pe picioare 

Cât de dragă tu mi erai 

Ne priveam noi în tăcere 

Cu frumusețea mă mirai 

Mă iubeai doar din plăcere 

Anii in șir au tot trecut 

Însă eu nu te-am uitat 

De mult nu ne-am mai văzut 

Dar într-una te-am visat 

Cum ar fii să nu fim?

Să uităm tot ce știm?

Sa învățăm să iubim?

Sa ne cerem iertare?

Scrisă într-o scrisoare,

Cum ar fii?

Sa fim copii?

Să ne îndrăgostim umil,

Uitând de ce va fii.

Cum ar fii?

Să te îndrăgostești de o inima pătată,

Suflată,poate fără viață,

Poate neștiind a iubi,

Poate neștiind a trăi.

Tu sperând că ai,

Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.

Poate ai să-i dăruiești,

Dar poate nu ai sa primești.

Cum ar fii?

Să încă speri în fantezii.

     De-aș avea aripi și aș zbura,

De sus de acolo oare,ce aș vedea.

Aș vedea pământul roditor 

Și luncile pline mereu de flori 

Aș vedea munții, câmpiile întinse,

Pădurile care au fost distruse 

Aș vedea pământul înconjurat de ape 

Ce curg domol,dar învolburate.

Aș vedea lumea care se agită 

Pentru că niciodată nu e mulțumită.

     Nu e destul ce Dumnezeu le-a dat 

Că vrea mereu ce are celălalt.

Cum oamenii se învrăjbesc întruna 

Pentru că, unii vor să cucerească lumea 

Ar vrea să fie stăpânii tuturor 

Ca și când,ei niciodată nu mai mor.

      Și rog pe Dumnezeu atotputernic,

Să nu lase ca lumea să fie condusă de un nemernic.

Că vrea bisericile,ca să le închidă,

Pe noi,de Dumnezeu să ne desprindă 

Să ne transforme într-o turmă de oi îngenuncheate 

Care,cu greu să mai găsească putere și dreptate.

Vara

Încă te astept pe afara

Poate ne vedem 

Sper sa nu doară

Vara

Eu te aștept diseară 

Sa te îmbrățișez 

Sper sa nu doară 

Poate ne vedem odată 

Poate cu mine 

Nu cu alta fata 

Vara

Te aștept pe afara

N-ai venit 

Dar

M-ai părăsit...

Caut și tot caut,
dar nu le pot alege.
Printre lacrimi, zâmbete și priviri aprinse,
ale mele cuvinte nu le pot culege.

Din bătăi cu flăcări lăuntrice,
ale tale brațe înflorite
vin să mă prindă și să mă alerge
prin ale mele vise crunte și înverzite.

Pui stăpânire pe tot.

Acum în ceas târziu, îți mărturisesc

Că și după atât amar de timp, eu încă te iubesc,

Dar să-mi spui tu oare, e târziu sau păcat lumesc,

Că acum doar în gând te mai întâlnesc?

Nu fac un pas fără să-mi apari tu,

Ca să mă împiedic și să cad pe gânduri.

Mă vei ține prizonier în ale noastre vise,

Sau mă vei învăța să fiu liber și fără griji?