"Unforgettable" în turcă

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Küple ilgili ders

Bir parça taş alınır.

kanını bir keskiyle oyuyor,

Homer'ın gözleriyle parlıyor,

ışınlarla kazınıyor

küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.

Daha sonra küpü sayısız kez öperler.

senin ağzınla, başkalarının ağzıyla

ve özellikle de infantanın ağzıyla.

Bundan sonra bir çekiç alınır

ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.

Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:

- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu

eğer köşesi kırık olmasaydı!

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Den gamle tyven

I en bruktbutikk,

Tatt, samlet, bla gjennom fra alle merker,

En gammel kvinne som har gått sin beste alder, for hun var rundt 70 år gammel, ser på bustiere,

Cecilias storesøster, butikkeieren, ser på kvinnen med frekke gester,

Han ser henne fortsatt sitte og surmule,

Det er som om ingenting kan roe ham ned,

Gå forbi blusestativene,

Han velger bare de med manettrykk,

Putte, putte, stappet i nettet alt han finner,

Han ser ikke ut til å ha det travelt,

Bevegelsene er sakte,

Den gir seg ikke under de våkne øynene

Av butikksjefen,

Hva hoster eselet, beundrer bildet av bulletinen,

Vår gamle tyv,

Han har absolutt ingen kvalme,

Fordi hjertets lyst overgir det,

Det ble et opprør,

På et tidspunkt spør butikksjefen henne:

"Du har tunge sekker, jeg mistenker at du har vært i andre butikker også?", men den morsomme gamle damen svarer: "Se, gjør jobben din!"

Umulig for henne å akseptere ufølsomhet som dette, hun tar det med ro, bluse for bluse,

Den gamle damen ser virkelig forvirret ut,

Han forteller henne pent at han fikk mange, mange av dem i gaver, at det nylig var navnedagen hennes, og at det er derfor hun er lastet med de posene,

Og alle de syv søljene,

Som ble tatt fra butikken,

Som en gammel kvinne var de lenge glemt,

"Har du noen forklaring på alle produktene du har med deg fra sted til sted?"

"Jeg vet ikke, jeg vet ikke engang hvordan sengen min ser ut."

"Så hvorfor kom du og handlet?"

"Ville jeg se noe vakkert?

"Lyver du pent for meg?"

"Hva betyr egentlig vakker?"

"La meg stå med dette påskuddet, for jeg kan ta meg selv alene"

"Jeg glemmer, ja, men jeg betalte for alt jeg måtte ta, jeg er ikke typen til å stjele"

"Hvis du ikke husker syv brosjer, vil du fortsatt ta hele butikken og ikke vite at du tok den"

"Hvordan er det mulig? Tviler du på min moral?"

"Hva er moralsk med verden som har glemt å være moralsk?"

Forblir med dette spørsmålet, begynner den gamle kvinnen å fjerne alt hun tok og ikke betalte for fra vesken, fra skjørtet, fra ermene, bak øredobber, under hatten.

Ok, vi håper du ikke stjeler neste gang,

At det er en ganske stor moralsk feil.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Szebb

Te messze vagy, és nálad vagyok

Hatalmas erő

Minden nap mosolyogva ébredek

Micsoda lehetőség, hogy találkozhattunk

Sokáig nem hittem a szerelemben.

A szerető világodban akarok maradni

Soha nem voltam még így szerelmes

A boldogság, amit kapok

Csak veled akarom megélni

Veled tanulok meg szeretni.

Látsz engem

Szebb, mint tudom

azt érezteted velem

Hogy én vagyok a világ közepe

És megnyugtatsz, megnyugtatsz, megnyugtatsz

Kedves szavakkal

A szívem nem akar hazudni neki

Nem akarja, hogy elfelejtsd.

A szerető világodban akarok maradni

Mosolyogva ébredni minden nap

A boldogság, amit kapok

Csak veled akarom megélni

Veled tanulok meg szeretni.

Látsz engem

Szebb, mint tudom

azt érezteted velem

Hogy én vagyok a világ közepe

És megnyugtatsz, megnyugtatsz, megnyugtatsz

Kedves szavakkal

A szívem nem akar hazudni neki

Nem akarja, hogy elfelejtsd.

Néha nélküled

Az út nehéz

Szeretném, ha velem lennél,

Mindig velem.

A boldogság, amit kapok

Csak veled akarom megélni.

Látsz engem

Szebb, mint tudom

azt érezteted velem

Hogy én vagyok a világ közepe

És megnyugtatsz, megnyugtatsz, megnyugtatsz

Kedves szavakkal

A szívem nem akar hazudni neki

Nem akarja, hogy elfelejtsd.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Bara ett ord

Sagt på måfå

Oförsonlig

Det slår ner mig.

hjärtat tror

Tanken mäter det,

Tystnaden är borta

Evigt.

Tyvärr är det min natur,

Men jag säger alltid i mitt sinne:

"Bli inte arg!"

bli inte arg bli inte arg

Ord kan lura.

bli inte arg bli inte arg

Att ingen ilska är bra.

Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd

Med ett ord, det är inte lämpligt.

bli inte arg bli inte arg

Kom igen le och lyssna på mina råd.

Bara ett ord

Det ger mig tunga tankar

Och bara med dem

Det omger mig.

Det är avundsjuka

Det kommer som en börda

Och en obeskrivlig mardröm

Natten i drömmen sänker sig.

Tyvärr är det min natur,

Men jag säger alltid i mitt sinne:

"Bli inte arg!"

bli inte arg bli inte arg

Ord kan lura.

bli inte arg bli inte arg

Att ingen ilska är bra.

Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd

Med ett ord, det är inte lämpligt.

bli inte arg bli inte arg

Kom igen le och lyssna på råden.

Och du kommer att veta

För att berätta

i alla fall,

alla som

Bli inte arg!

bli inte arg bli inte arg

Ord kan lura.

bli inte arg bli inte arg

Att ingen ilska är bra.

Bli inte arg!

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Sneens tåre blandt vintergækkerne

Det har altid et formål,

Det er et ekko af vinteren, der er gået,

Hvad der ikke længere vækker en tabt drøm.

Glem nostalgi,

Ikke flere tårer!

Syng altid

Dit forår!

Glem nostalgi

datid,

Syng glæde

At vi mødte.

En gammel kærlighed efterlader minder,

Men også åbne veje til nye kærligheder.

Solen ser nogle gange smilende ud.

Glem nostalgi,

Tal ikke om hende

Og fra blå øjne

Tør dine tårer!

Glem nostalgi,

Det er et tidligere emne,

Syng glæde

At vi mødte.

Glem nostalgi,

Ikke flere tårer!

Syng altid

Dit forår!

Glem nostalgi,

Tal ikke om hende

Og fra blå øjne

Tør dine tårer!

Og fra blå øjne

Tør dine tårer!

Glem nostalgi,

Ikke flere tårer!

Syng altid

Dit forår!

Glem nostalgi

datid,

Syng glæde

At vi mødte.

Glem nostalgi!

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Gându-mi fuge tot la tine

Nu știu cum să mi-l opresc,

L-aș trimite-n altă parte

Dar nu pot, că te iubesc

Mintea-mi spune nu e bine

Să-ți pierzi timpul prețios,

Inima mereu mă-ndeamnă

Luptă și-ai să fii victorios

Noaptea îmi pun capu-n pernă

După ruga sfântă ce-o rostesc,

Somnu-n-târzie să mă cufunde

Iar eu perna udă...o mototolesc

Dar nici somnul nu mi-i lin

Că-mi apari în vis tot timpul,

Unde ne iubim fără-ncetare

Și galant îți mângâi chipul

Dar cum visu-i doar visare

Mă trezesc și îmi lipsești,

Și mă-treb oare e bine?

Când tu inimă...mințești?

Cred că lupta e pierdută

Dacă mintea-mi folosesc,

Geaba-i viața pe pământ

Să trăiesc, când nu iubesc

Inima e cea ce-mi spune

Mintea nu crede-n iubire,

Dar eu simt că pot cu ea

Legământ să fac ca mire

Minții îi voi cere să m-ajute

Inima să-i frâng, s-o cuceresc,

Că nu pot trăi în astă lume

Fără dragoste și fata ce-o iubesc!

Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată

Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea

Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..

Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?

Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?

Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?

Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?

Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?

Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?

Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?

Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?

Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?

Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?

Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?

Cum aș fi putut să te împiedic?

Cum aș fi putut să schimb ceva?

Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?

Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?

Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?

Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?

Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?

Cum aș putea să te iubesc fără să doară?

Cum aș putea să te urăsc?

Cum ai fi putut să mă iubești?

Cum ar fi putut să nu fie?

Când totul e gri și nimic nu-ți mai place,

Când sufletul tău doar liniște tace,

Privește spre tine, în inima ta,

O flacără mică te va lumina.

Oricât de adânc e abisul ce doare,

Nu renunța, totul are o cale,

Speranța e-n tine, ascunsă sub nor,

Ea știe să crească din lacrimi și dor.

Viața e grea, dar ea te întărește,

În fiecare rană, un vis se-nfiripește,

Învață să cazi, dar să te ridici,

În tine e forța, să mergi pe potici.

Nu te teme de noapte, ea va trece curând,

Lumina se-ntoarce, ca un legământ,

Și-n fiecare pas, chiar de-i rătăcit,

Se-ascunde un sens, un rost nesfârșit.

Tu ești mai puternic decât pare durerea,

Ea vine să-ți dea, nu să-ți ia puterea,

Chiar din cele mai grele momente învii,

Spre zări mai senine, spre zile târzii.

Privește în sus, spre cerul cel vast,

Nu uita că furtuna e doar un contrast,

Îți arată ce-nseamnă lumină și pace,

Când inima ta din nou se desface.

Nu ești singur, căci timpul te poartă,

Și fiecare clipă durerea o iartă,

Speranța renaște din umbre și scrum,

Și-ți luminează al vieții .

Autor Mihut Raul Alexandru.

Stăteam pe acoperișul casei, îl ascultam pe Marley

și priveam, cum una câte una se stingeu, luminile spitalului Fundeni,

Cum una câte una umbrele zburau, ca leii lui Khayam, în taigaua persană.

Aceasta-i iubirea -mi spuneam. Când ea, înfiorată, mă apuca de mână,

Simțind în acel „ Is this love” norul radioactiv al maturizării.

Dar mie nu-mi păsa, știam deja că suntem prinși ca-ntr-o capcană,

Și că acele clipe nu vor mai veni nicicând,

Și că nu peste mult timp, ne vom uita jurămintele, și numele,

Și că nu peste mulți ani vom zbura și noi de pe spitalul Fundeni,

În taigaua persană, ca leii lui Khayam.  

Autor : O.T.

    În zadar şi-arată luna 
    Razele-i subţiri şi-albastre, 
    Fiindcă mie mi-e totuna 
    Dacă dorm sub mii de astre! 
    
    În zadar visele mele, 
    Năruite-n miez de noapte, 
    Tremurau ca nişte stele, 
    Gânduri prefăcute-n şoapte! 
    
    În zadar aflam mereu 
    Dimineaţa-n haină nouă! 
    Şi-n van căutam din greu 
    Strălucind tainica rouă! 
    
    Căci aşa cum ţi-am promis 
    Noaptea, mângâierea-i lină -
    Vis trăit într-un alt vis,
    Pe a inimii colină…

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!