"Unforgettable" în turcă

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Unutulmaz

 

Unutulmaz, sen busun

Yakın ya da uzak olsa da unutulmaz

Bana yapışan bir aşk şarkısı gibi

Senin düşüncen bana nasıl şeyler yapıyor

Daha önce hiç kimse bu kadar fazla olmamıştı

 

Her bakımdan unutulmaz

Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın

İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz

O kadar unutulmaz biri ki

Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor

 

Her bakımdan unutulmaz

Ve sonsuza dek daha fazlası, işte böyle kalacaksın

İşte bu yüzden sevgilim, bu inanılmaz

O kadar unutulmaz biri ki

Benim de unutulmaz olduğumu düşünüyor.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: ecaterina valcescu poezii.online "Unforgettable" în turcă

Дата публикации: 21 октября 2023

Просмотры: 421

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Iartă..dar nu uita!

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

 

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

 

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

 

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

Еще ...

Acasă

Primul sărut a fost pe strada mea,

Acum trebuie să merg singur pe ea.

Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,

Exact în același loc, îmi amintesc

Cât de fericiți eram amândoi,

Că vara se termina cu noi.

A devenit locul nostru, dar n-am știut

Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.

Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.

Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.

Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,

Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.

 

De când nu ești, strada-i tristă și pustie,

Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.

Еще ...

Retrăire

Ai aruncat în mine cu flăcări 

proaspăt aprinse sub pleoapele tale.

Iar eu...

Fără scut și fără arme,

m-am abandonat unui dor

născut înainte 

ca eu să fi cunoscut norii

care au picurat oceanele.

Totuși... acum, când timpul 

a prăfuit clipele,

te rog,

încătușează umbra acestor gânduri 

care fug spre tine!

Еще ...

Timpul

De ce mă ignori acum?

Daca am trecut de un așa drum 

Eu chiar te iubesc

Dar simt ca mă rănesc 

 

Poate asta sunt niste gânduri 

Care aduc numai vânturi 

Dar simt că așa este

Nu mai este totul o poveste

 

Te vreau alaturi oricum 

Să avem același drum

Nu înțeleg ce dorești

Am avut impresia că crești

 

Și am ajuns unde suntem

Și ma întreb "Oare asta vreiem?"

Am ales acest drum

Ca să fiu cu tine oricum

 

Parca era totul bine

Și vine în ivie

Gândul dacă teai săturat

De tot ceia ce am adunat

 

Visam la noi mereu

Ca să fim la bine și la greu

Nu stiu dacă m-am greșit

Timpul va arăta drumul potrivit

Еще ...

Zile

Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla

și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;

când adaug și ultima țigară din pachet

sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.

 

Sunt zile când las lumina aprinsă

și când apare o a doua pernă lângă a mea;

când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult

sau să ne întâlnim după ce adorm.

 

Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi

și când te caut pe unde nu exiști;

când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai

și o uit lângă mine până se răcește;

când te strâng în brațe puțin prea tare

și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;

când îți fac mai mult loc sub umbrelă

ca să realizez că nici măcar nu plouă.

 

Sunt zile când mi-e dor de tine

Zile și zile despre noi – eu și tu.

Еще ...

Doar urma-i plânge într-un dans

Sunt mii de ochi cuprinși de lumi pierdute
Încet, iar uneori grăbit se stinge viața unui om
Si totul pare că se scurge într-o mare de noroi.
Căci ea e lumea ce mă plânge
De nopți întregi în zorii zilei.
Căci sufletul s-a trecut în nori, morman.
Si totul pare că rămîne în amintiri,
Doar urma-i plânge într-un dans.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Începutul contează în suedeză

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

Början spelar roll

 

Början, lika jobbig som spännande. Du bär i ditt hjärta ett brett utbud av upplevelser, känslor, stämningar, förnimmelser. Många av dem är kanske för klumpigt återgivna, uttryckta, så är det nu. Det är en period av färdighetsbildning, sökande, upptäckter, avslöjanden, lärande av misstag och misslyckanden, stunder när du testar mer är du inte övertygad om att du vill fortsätta med det du började. Andra gånger vet vi att ett nytt skede i livet börjar, som vi letar efter antingen själva eller de omkring oss.

Hur som helst, början räknas, tänk dig en bra idrottare, som skulle ha deltagit i olika tävlingar och jag vet inte vad, skulle han ändå komma dit om han inte hade stöd, om han inte hade lycka till att hitta coachen efter hans inlärningsstil och hans behov? Nej, absolut inte.

På samma sätt kanske vi föreställer oss ett varumärke, hade det varit framgångsrikt, hade så många köpt därifrån om det inte haft support, reklam, kampanjer på jag vet inte hur många sociala mediekanaler? Nej, självklart inte, världen skulle inte ens veta att det märket fanns.

Början betyder avskildheten från det som var tidigare. Det kan vara planerat eller oplanerat i förväg, det beror på vad vi vill börja. Om vi till exempel vill anmäla oss till balettklasser, ja, vi kan planera början, även då är det inte riktigt planeringsbart, om instruktören inte kommer tillbaka från mammaledigheten inom utsatt datum. Om vi är mammalediga kan förlossningen inte schemaläggas, vi kan inte välja vilken månad vi ska föda, än mindre dag, tidpunkt. Det händer tillfälligt. Då har både vi och barnet en början, en ny väg som vi ska vandra tillsammans. Det spelar roll hur vi vill att barnet ska börja sitt liv. Som föräldrar kan vi välja vad vi vill att barnet ska ha. Vi uttrycker bara vår kärlek genom att skicka honom pengar och paket med jag vet inte vilken leksak från landet vi jobbar i, men under tiden tar en främling hand om vårt barn? Låt oss inte bli förvånade senare över att det kommer att finnas barriärer, begränsningar mellan oss och barnet. Bristen på närhet till barnet och kommunikation med det påverkar hans utveckling, eftersom han aldrig skulle ha känt sig önskad av dem. Han kommer bara ihåg sina biologiska föräldrar, men han kommer inte att känna igen dem som föräldrar i ordets rätta bemärkelse.

Vid den motsatta polen finns de föräldrar som väljer att stanna i landet. Morgondagen föder osäkerheter, denna stress som genereras av osäkerheterna, som vi själva föreställer oss, smittar över på barnet, om vi inte vet hur vi ska kontrollera oss själva och låta dem göra vad de vill. Då blir föräldrarna upprörda, pratar strunt, faktiskt strunt, till barnet, helt direkt. Vi ägnar mycket uppmärksamhet åt barnet i den första delen av spädbarnstiden, eftersom deras sinne är som en svamp. Absorbera allt, varje ord, gest, tonfall. Motvilligt kommer han att tillägna sig den början. Det kommer att ta över, stämningar, tankar, intryck, attityder. Det skulle vara synd om detta hände. Han måste växa upp vackert ur alla synvinklar, för hans föräldrar skulle ha tagit honom genom de bästa skolorna, genom de bästa gymnasieskolorna, den mycket drömda högskolan och jag vet inte var, det skulle vara förgäves han skulle nå höjden 1,90, bra utvecklad, atletisk och jag vet inte hur, om vi inuti hittar en blandning av trauman, hållna i oss själva, inte realiserade i tid, inte uttryckta, inte läkta. På utsidan skulle det se bra ut, men på insidan skulle det ses att ingen själ lades ner i dess tillväxt, eftersom den definitivt skulle sakna det som skulle vara mest värdefullt, medkänsla och mänsklighet. Vilken familj kommer han att hitta i sin tur? Vilka generationer kommer att bli resultatet av den familjen och så vidare.

Den behöver själens värme, precis som trädet, när vi planterar den, förutom att vattna den, ser vi till att den växer rakt och tjock, den behöver också värmen från solen för att utvecklas bra på alla.

Ibland kan början betyda att man ägnar sig åt en sport, cyklar, lär sig laga nya recept och så vidare. Var dock försiktig, om du väljer att lära dig något som inte kan läras bara genom att titta på YouTube-videor och det är det, du behöver instruktörer eller lärare för det jobbet, försök leta efter en person som åtminstone har den minsta viljan att vilja förstå din önskan att lära dig den färdigheten, din inneboende motivation att bli mer självständig ur den synvinkeln, dina rädslor, att stödja dig där du inte riktigt lyckas, att tillsammans övervinna det hindret. Annars kommer du också att lida, du kommer också fyllas med frustrationer, nerver över att du betalat för den kursen och instruktören har inte tid för dig, han har alltid andra, han prioriterar dem alltid mot dig, med allt som du också betalat samma summa pengar som de gynnade.

Liksom i skolklasser finns teorin om multipla intelligenser enligt vilken det finns 9 typer av intelligens. Jag vet inte varför vissa lärare fortfarande tycker att deras elever måste vara bra i sitt ämne. Om han väljer att offentligt förödmjuka honom inför klassen för hur lite matematik han kan, då skulle det vara rättvist för honom, efter den klassen, att finansiera honom, att ge honom pengar för att gå till terapisessioner, för att läka från sin rädsla misslyckande, ångest som leder till näsblod, illamående, yrsel, sömn och hjärtrytmrubbningar. Om han inte är bra på matte är det absolut inga problem, han kanske är mer uttrycksfull, bättre på att måla, slagverk, språk, sport, andra ämnen. Det skulle inte på något sätt vara rättvist att märka honom som att han inte kan göra någonting, att han inte skulle veta och inte skulle förstå ändå, att ingenting kan göras för honom och med honom, att ingenting kommer att bli någonting i livet och alla möjliga scenarier som detta. Varje man är unik, han har sina egna egenskaper som måste övas, bearbetas, finslipas. Det är vad föräldrar och lärare som har den här förlegade tanken att om han inte kan lära sig matte så kan han inte göra någonting. Av nyfikenhet känner sig utexaminerade från den matematiska fakulteten nöjda efter att ha avslutat den, hur många slutar egentligen med att undervisa i matematik när vägen till att bli vad de ville är full av hinder vid varje steg, och till och med meriter och kunskaper inte längre spelar någon roll? När han var ute på en lista med 10 kriterier matchade han inte bara ett, annars hade han alla och han blev aldrig accepterad? Vilken mening är det att tvinga dem att följa en väg som inte ens de som älskar matematik skulle följa? Låt barn, elever, elever av alla slag välja sin egen väg, hur mycket eller lite som passar dem! Sätt inte dig själv i andra människors skor och tro att du känner dem bättre, att du inser vad de vill, vad de strävar efter. Misstag som görs på egen hand är mycket lättare att rätta till än de som görs eftersom andra rådde dig att göra ett misstag.

Det beror på fallet, om han är ett mer fogligt barn kommer han att acceptera situationen och försöka hantera den, även om han kommer att vara deprimerad, inte i fred med sig själv, full av ilska och samla dolda frustrationer. Men om vi pratar om en natur som inte lyder, som vill vara oberoende i sina egna beslut och preferenser, då riskerar vi att nå en ökande andel skolavhopp. Han skulle fundera på att varför gå på den där kompisinfo-klassen, när han ändå inte finns i något som diskuteras där, inget gäller honom och passar honom inte. Det är därför det rekommenderas att föräldrar förstår sina barn och stödjer dem i varje större skede av livet.

Även om jag fokuserade på mindre trevliga aspekter är de en del av verkligheten i varje början, trots allt är början den mest komplicerade. Längs vägen blir saker enklare, mer flytande och allt blir en upplevelse mycket mer värd att levas, upplevas och kännas. Naturligtvis har de människor som möter i varje skede av en ung människas liv sina förtjänster.

Så låt oss tacka våra föräldrar som stöttade oss så mycket de kunde, upp till en viss ålder gav de oss möjligheter, kläder, accessoarer, prylar och allt det där, de matade oss, både med mat och och med positiva känslor, som de gav oss ett piller, att de förband våra sår efter varje fall, att de lättade på vår depression när vi tyckte att den var värdelös, att de hade tålamodet att studera oss, analysera oss och berätta vad som skulle passa oss bättre i de flesta situationer, att de gick oss genom parker, till konstgallerier, gelaterier och konditorier, att de odlade några smaker av musik och konst, att de gav oss de första instruktionerna, livets första bruksanvisning.

Vi tackar också pedagogerna, lärarna och professorerna, för de tillbringade också en bra del av tiden med oss, och de kanske har upplevt det vi upplevt, känslorna vid proven var inte bara våra, de var också deras. Vi uppskattar varje bra tanke, varje gång de lät oss lämna lektionen om vi inte mådde bra, när de rättade oss, när de tvingade oss till jag vet inte vilken tävling, när de förklarade för oss, när vi stavade, läste med dem, när de lärde oss nya saker, när de ändrade öden, när de gav mening till våra liv, när de hjälpte oss att hantera vår tid bättre, att sluta vara så utspridda som vi var.

Tack från djupet av våra hjärtan till alla som hjälpt oss att utvecklas, gå igenom gynnsamma förändringar, tog oss under sina skyddande vingar.

Еще ...

Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în turcă

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

 

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

 

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

 

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

 

Açık kırmızı şarap iyidir

 

Açık kırmızı şarap iyidir,

Sonbahar sonlarında hasat edilir,

Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,

Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.

 

Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim

Ama kendimi tutamıyorum

İyi şarap, güzel hoşuma gitti

Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.

 

Nadir elma şarabı

Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,

Yeşil bojilerin asması

Adamı görünmez yap.

 

Şarap güzel ve lezzetli,

Yakışıklı bir adamla içtiğinde.

Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,

Şarap boğazda durur.

Еще ...

Prea multă sensibilitate în italiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Troppa sensibilità

 

La scarsa sensibilità è positiva a modo suo. È bene essere sensibili, esprimere il proprio rammarico quando qualcuno ha vissuto avvenimenti meno piacevoli, stare con lui, ascoltarlo, rassicurarlo, comprenderlo, alleviare le sue sofferenze, sospirare con lui, piangere con lui. avvolgerli quando hanno freddo, fasciarli quando il gatto li ha graffiati (che è stata anche colpa loro se li ha graffiati, perché non sanno come giocarci), mettergli addosso un impacco di ghiaccio dal frigorifero per una distorsione alla caviglia, asciugargli le lacrime, dargli medicine per abbassare la febbre, balsamo per le labbra per evitare che si screpolassero, disinfettargli le cuticole sanguinanti quando non sapevano come fare la manicure, volevano avere le unghie più lunghe che avevano naturalmente, perché è la moda, e adesso hanno solo sangue addosso, mettiamo le zanzariere, così non le mordono tanto, non succhiano il sangue, non trasmettono la malaria o la febbre gialla, prendiamo degli insetticidi, se insistono ancora ad entrare in casa, prendiamo anche un ventilatore per diffondere l'odore degli insetticidi, teniamo la finestra socchiusa in modo che non entrino le zanzare ed esca l'odore dell'insetticida. Regoliamo la caldaia per dare anche acqua calda, non solo fredda, perché poi servirà ancora più attenzione. Le economie non tengono realmente conto dei bisogni individuali delle persone, sono più un bisogno egoistico di un uomo.

Non lesiniamo nemmeno sugli integratori che rinforzano il sistema immunitario, come la vitamina C, che ha un delizioso sapore di limone e non costa troppo, è conveniente, puoi ottenerla con una semplice limonata, quindi non abbiamo motivo di astenerci dall'acquistarla .

Prendiamole camicette spesse e morbide, buone solo per stare a casa. Prendiamo la loro maschera per la cura del viso, maschera che previene la comparsa precoce di zampe di gallina e rughe d'espressione. Siamo troppo giovani per avere le rughe!

In generale, la sensibilità è sorella della generosità e della cura, ma cosa facciamo quando va fuori controllo, raggiunge nuove vette, non ha limiti? È ancora una sensibilità benefica, sana e ben compresa? No certo che no. Già qualcosa nel nostro modo di essere scricchiola, e questa sensibilità è il sintomo principale. Sarebbe opportuno porsi delle domande: "Perché sono così?", "Sto esagerando?", "Cosa mi fa avere reazioni così intense di fronte a cose essenzialmente banali?"

Troverai la risposta persa da qualche parte nel tuo passato. La sensibilità di cui parliamo deriva da un episodio di vita traumatico? Non hai impiegato tutto il tempo previsto in un esame e da allora hai deciso di mollare tutto, pensando che non abbia più senso? Non ti sono state date le opportunità che speravi? Non sei riuscito, a causa delle circostanze, a fare qualcosa che avevi deciso di fare? Se la risposta è "sì" ad almeno la metà di queste domande, allora non stiamo parlando esattamente di sensibilità, ma di una reazione avversa a cose accadute, che ci hanno ferito momentaneamente e hanno lasciato dietro di sé una ferita completamente non rimarginata.

Come si potrebbe rimarginare una ferita del genere? Grattandolo sempre di più. Seduti e analizzati, da dove viene quella rabbia accompagnata da sensibilità? Hai avuto il coraggio di andare a non so quale università svedese. E a 19 anni ci vuole proprio coraggio, per prendere il volo, per lasciare la casa dei propri genitori, da una cittadina di provincia, appunto, a un grande polo universitario. E lì cosa vedere, la strada verso il successo e le facoltà interessanti da trasmettere nel CV, non è solo cosparsa di momenti sereni, che lei è una a cui piace urlare, urlare, umiliare gli studenti per non pronunciare perfettamente questa lingua del nord - germanica, che non conosco perfettamente i tempi verbali, che non padroneggio la grammatica e la sintassi... ancora perfetto? Non so nemmeno cosa sarebbe perfetto, quanto sarebbe perfetto, e non penso che la perfezione soggettiva dovrebbe avere importanza. Se esistessero degli standard oggettivi, allora sì, vale la pena rispettarli, cercare di raggiungerli, perché in questo modo il progresso può davvero essere misurato e osservato. Invece se sono obiettivi che solo uno vuole, gli altri no, non ha senso confrontarsi, tanto tanto non riusciamo ad apprezzare né a pesare nulla da quello che sentiamo. È certo che chi umilia gli studenti perché non sanno perfettamente ha il cuore di un guardaboschi che taglia gli alberi su un nastro trasportatore senza guardare cosa ha lasciato dietro di sé. Sì, i criteri di valutazione sono molto oggettivi, come puoi tu, una donna di 58 anni, che per tutta la vita si è circondata solo di svedese, considerare che uno studente di 19 anni deve essere tuo pari in maestria, in abilità? ? Siamo lì per imparare, se nascessimo pronti per imparare non ci iscriveremmo a nessuna specializzazione e basta, di cosa avremmo bisogno se lo sapessimo già? Non era più economico: niente affitto, niente viaggi in treno, niente dormitori, niente iscrizione alla biblioteca, niente cibo e molte altre utilità? È divertente cosa succede quando le donne di 58 anni ti giudicano in base ai loro valori. È come se uno studente offrisse la meditazione a un bambino di 8 anni. In quegli anni riesce a malapena a scrivere nella sua lingua, figuriamoci in inglese, francese... Non sarebbe traumatizzante iniziare a rimproverarlo perché non ha avuto il tempo di padroneggiare perfettamente i contenuti? Mentre? che la persona che dà lezioni private diventa vaga nell'espressione? Tempo, cioè, avrebbe potuto contrattare con la madre per chiederle di partorirlo a 5 mesi, e non a 9 mesi, come è normale, per venire al mondo prima, per imparare prima, proprio perché è quello che la persona vuole chi dà lezioni. C’è anche la questione del tempo terrestre. Finché viviamo sullo stesso pianeta, abbiamo tutti la stessa quantità di tempo, 24 ore, non di più.

Questa perfezione soggettiva degli altri dà origine a sensibilità di ogni tipo. Né ha senso aspirare a toccarlo. Non sappiamo cosa vuole la persona che non è felice con noi. Non sappiamo cosa pensa, come pensa, cosa preferisce, cosa non preferisce, quanto, cosa, come e in che misura.

La perfezione soggettiva degli altri è paralizzante, sia emotivamente che fattivamente. Se lo studente viene umiliato ogni volta che apre bocca, avrà ancora fiducia di avere la possibilità di diventare un buon oratore svedese? Troverà ancora la forza, nel profondo della sua anima, di andare avanti, di voler esercitarsi, leggere, migliorare, fino ad ottenere la fluidità, la cadenza e la musicalità della lingua? No, non c'è modo. Aveva buone intenzioni che sono andate in pezzi lungo la strada.

La perfezione soggettiva degli altri rallenta, reprime. Come se il tuo insegnante pianificasse ogni suono quando dirlo, come dirlo. Questa tecnica di apprendimento non ti intimidirebbe? Dov'è la passione, il fascino, la bellezza più irregolare e versatile del linguaggio? Quando avrai tempo per concentrarti sul vocabolario, sulla grammatica, sulla sintassi e su ciò che vuole quando l'attenzione è sempre su come parli? Non diventa un ostacolo insuperabile? Risolto come con i test a scelta multipla. Sei arrivato a una domanda di cui non conosci la risposta corretta, anche se hai già risposto bene. Cosa fai? Rimani bloccato lì e non vai avanti, solo perché non lo sai? Sarebbe una grossa perdita, sia per il perito che per te (in primis).

Come risposta alla perfezione soggettiva degli altri, dobbiamo costruire un nostro insieme di valori, la nostra stessa perfezione, la cui attenzione, essere oggettiva, per diversi motivi: non raggiungere quella sensibilità che ci impedisce di fare quello che vogliamo e sentire anche quello evolviamo, per quanto umanamente possibile, non essendo vincolati da altri, da altri aspetti e da altre circostanze.

Еще ...

Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în maghiară

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

 

 

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

 

Igen, csak akarnunk kell,

Igen, ha pozitív hatással volt ránk,

Igen, ha ez motivált minket,

Igen, ha megértene minket (a legtöbb ember nem tud),

Igen, ha közvetítene nekünk valamit jelleméből, lelkének szépségéből és szenvedélyeiből,

Igen, ha még mindig örömömben sóhajtok a képeit nézegetve,

Igen, ha szótlanul hagyott minket, hogy milyen egyediek az ötletei (az egyik nagyon meglepett minden tekintetben),

Igen, ha tudná, hogyan keltsen bennünket arra, hogy lássuk az ő nézőpontját,

Igen, ha ajándékai egymilliárd részét nekünk adhatná,

Igen, ha megfertőzött minket a nevetésével, a kedvességével és a kívánságaival,

Igen, ha úgy gondolja, hogy jó irányba változtatott, gazdagabb lett (erkölcsileg, etikailag, érzelmileg),

Igen, ha nem mondott le rólad, inkább bízott benned, nem gondolta, hogy eredmény nélkül pazarolja az idejét,

Igen, ha te sem árultad el a bizalmát,

Igen, ha tudta, hogyan csepegtesse belénk ambíciókat és növelje azokat mindaddig, amíg ismertük egymást,

Igen, ha azt látjuk, hogy nem sokan voltak hozzá hasonlók,

Igen, ha valóban törődött az erkölcsi értékekkel, hogyan érheti el minden ember önmaga jobb, szelídebb, gondoskodóbb, kellemesebb változatát?

Igen, ha mindig ugyanaz volt az izgalom, valahányszor megláttam, akkor nem számított, hogy sáros esővízzel fröcskölte, voltak pillanatai, amikor idegesebb volt, dühös volt, fáradt, influenzás volt, és már nem tudtuk élvezni ugyanazokat a kiváló jellemvonásokat,

Igen, ha a rá irányuló gondolatok gyümölcsöt hoznak a szívünkben,

Igen, ha nem valami idegen, akkor valami több volt annál, érezted, hogy közelebb kerülsz hozzá, olyan volt, mint egy barát vagy egy nővér.

Igen, ha minden nap feljebb lépnél az ő segítségével,

Igen, ha mindent olyan higgadtsággal és szenvedéllyel tudna felépíteni, hogy nem tudsz reagálni, ha rá gondolsz,

Igen, ha úgy gondolja, hogy hiába próbálta volna lenyűgözni őt,

Igen, az idős kor valóban a szépséget jelentette az ő esetében, fiatalon sokkal kövérebb volt, de volt benne fogyni akarás, volt ideje kijavítani az őt zavaró hibákat, hogy 50 évesen mindannyiunkat megörvendeztessen. ,

Igen, tényleg érdemes lett volna részt venni egy olyan valóságshow-ban, mint a "románoknak van tehetsége".

Igen, mert felhoztam a "tehetség" szót, tőle tanultam meg, hogy ilyen nincs, tehetséget nem kapunk és nem viszünk magunkkal a másik világra, az a tehetség, amit mutatott, megszerzett. készség, valami szokásos eredménye,

Igen, amikor elestem (megbotlottam), tudta, hogyan tud felsegíteni,

Igen, ha még mindig látnád őt a járdán, a piacon, a koncerteken, a városházán, a stadionban, amely ma 70 évesen fut,

Igen, szeretném még egyszer látni...

 

 

Drága asszonyom (és a C. P. kezdőbetűvel), akik nekem (kb. 42 évvel) inkább nővéremnek számítottak 7 évig, aztán neked is menned kellett, jött egy újabb szakasz. Rejtélyként maradtál a tudatalattimban, nem is tudom a mai napig, hogyan akartál volna lenni, mit szeretted volna jobban megmutatni neked, de valahol ott maradtál, a "Nők" listáján 10 és 10 férfiból", mintha egy 10 osztályos műsorból lenne.

Bocsásd meg az ügyetlenségem mindenben, de nem szándékosan, de megfagyok, hevesen kalapál a szívem, szívdobogásom van, izzadok néha hidegen, néha melegen, olyan, mintha nem kapnék elég levegőt a tüdőm, amikor csodálom a személyiséget, az erőfeszítéseket, mindazt, amit mutattál nekem, és én, tekintve, hogy azóta nem vagyok hozzáértőm, nem tudtam mást mutatni, mint amit mindig láttál.

Еще ...

Pește preistoric în turcă

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Tarih öncesi balık

 

Avustralyalı araştırmacılar ve uzay kaşiflerinden oluşan bir ekip, daha önce hiç duymadıkları bir göreve katılma cesaretini gösterdi: yeni Kepler 170 roketi ile bir geziye çıkmak.Roket aslında bir prototip, henüz geliştirme aşamasında test aşamasında, ancak Dünya'ya güvenli bir şekilde dönmeleri halinde cesaretlerinden dolayı ödüllendirileceklerine söz verdi.

Maruz kaldıkları riskleri göze alarak, bir daha gün ışığını göremeyeceklerini anlayarak bu görevi kabul ettiler, ihtiyaç duydukları her şeyi aldılar, iki tür ekipman verildi (biri roketteyken, diğeri roketteyken). Ay olacak ve Jüpiter'in uydusu Europa'nın yüzeyine gitmek zorunda kalacaklar). Görevleri, hakkında daha fazla teori duyulan ancak özünde somut hiçbir şey bulunmayan gök cismi Europa'yı keşfetmeyi ve analiz etmeyi amaçlıyor. Çok genel bir isim olan "Europa" isminin verilmesindeki gizem daha da büyük, çünkü Avrupa kıtası var ve Europa FM'in oluşumu var, ama bu isimde tanıdık bir şeyler görüyorum, bir şekilde akla gelmiyor mu? Mikroorganizmalar da dahil olmak üzere yaşam formlarının varlığını vaat edebileceği fikri ve eğer bu doğruysa, o zaman: Avrupa'da bir gün nasıl olurdu?, Orada bir gün kaç saattir?, Ortalama sıcaklık ne kadar olurdu? , Gökyüzünün belirli bir rengi var mı, Dünya'da gördüğümüz gibi?, Mevsimleri var mı yoksa sonsuz kış mı?, Sulu bir gezegen olduğuna göre gel-git var mı?

Cesur araştırmacılarımız bize tüm soruların cevabını verecektir. Kontrol kulesi, kalkış için gerekli tüm kontrollerin yapıldığından, motorların çalıştırıldığından, pervanelerin giderek daha hızlı döndüğünden ve kapalı olduğundan emin olur. Dünya gezegeninin atmosferinin tüm katmanlarını geçerek ellerinden geldiğince sarsılıyorlar, artık gözlerini bile açık tutamıyorlar ve atmosferi terk ediyorlar. Şimdi roket hala Avrupa'ya doğru hareket ediyor, ancak daha yavaş bir hızda, sanki yüzüyormuş gibi, aslında yaptığı da bu.

Yolculuklarını özetlemek gerekirse, Avrupa'ya vardıklarında bir ay sonra sadece konserve ton balığı, günlük öğünlerin yerini alan kapsüllerle hayatta kaldıkları, susuz kaldıklarını ve kemik yoğunluklarının azaldığını söyleyeceğim. Bir aydır banyo yapmadılar ama başarı fedakarlık gerektirir.

Geldiler, roketten indiler, Europa'nın donmuş okyanusunun yüzeyinde yürüyorlardı. Ayak bileğinin kayması ve burkulması tehlikesi buz pistindeki gibi değil, çünkü yerçekimi Dünya'daki gibi değil, ara sıra ayaklarımla yüzeye dokunuyorum, her zaman değil, daha çok atlama yürüyüşü gibi. Her türlü maddeyi eriten, kaynatan, sıvılaştıran bir lazerle Europa'nın yüzeyinde bir delik açarak örnekler, yaşam kanıtı veya ne varsa çıkardılar. Daha sonra bu deliğe bir elektrik çubuğu yerleştirilir. Yaratıkları tespit ettiğinde onları yakalayacağı bir ağ fırlatır. Dünya zamanına göre çeyrek saat bile geçmedi ki zaten bir şey yakalamışlar. Çok küçük olduğu için o delikten çıkamıyorsa tuzağa düşmenin ne anlamı var? Kaşifler deliği lazerle genişletiyor. Haberlerde kıyıya vuran balina büyüklüğünde büyük bir hayvanı ortaya çıkardılar. Onu kendi boyutunda bir kuluçka makinesine koyup rokete alıyorum.

Oldukça uyuşmuş görünüyor, zaten doğal ortamından kaçırıldığı için ölüyor.

Araştırmacılardan biri Europa'daki deniz hayvanlarının anatomisine ilişkin bir atlas alıyor. Şu balığa bakın, yayın balığıyla birleşmiş çipuraya benziyor. Ağız oldukça ilginçtir, burun karedir ve bıyıklıdır.

İlk başta bunun Felinae Purcicae natāre krallığından nadir bir tür olduğunu düşündüler, ancak kan için onu soktuktan sonra DNA testi sonucu en hafif tabirle şok ediciydi.

Araştırmacılar donmuş bir okyanus kedisini, özellikle de tatlı su Nebelung'u esir tutuyorlardı. O, Europa ayının durgun sularında yaşayan birkaç sualtı Nebelung'undan biriydi (oldukça yaşlı görünüyor). Dünyadaki Nebelung kedileri gibi griydi. Balık şeklindedir ama atlasa göre kedigildir. Yani hem kedi hem de balık özelliklerini taşıyorsa foktan başka bir şey olamaz.

Еще ...

Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în daneză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

Lektionen om kuben

 

Et stykke sten er taget,

han hugger med en mejsel af blod,

skinner med Homers øje,

den er skrabet med stråler

indtil terningen kommer helt ud.

Derefter kysser de kuben utallige gange

med din mund, med andres mund

og især med spædbarnets mund.

Derefter tages en hammer

og pludselig smuldrer et hjørne af terningen.

Alle, men absolut alle vil sige:

- Hvilken perfekt terning, det ville have været

hvis den ikke havde haft et knækket hjørne!

Еще ...