Автор Ion Coman

~Salut!
~Un suflet rar, ce ar cam trebui să înceapă să construiască arca. :)
~Am dorit sa fiu altruist, cu bun simt sa ofer si altora placerea acestor poezii, insa mare grija, pentru cine reposteaza poeziile mele pe oriunde, sa fie cu drepturi de autor. Multumesc!
https://www.facebook.com/PoeziiIonComan/
https://ioncomaniada.blogspot.com/
Итого 4 публикации
Зарегистрирован 28 декабря 2019
O iubire, Maria - 2149 просмотров
Mă vei căuta - 1738 просмотров
Îngerii de gheață - 1757 просмотров
Mândria - 1827 просмотров
Случайные публикации :)
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Noaptea
Noaptea e ca marea
Nu poți a vedea nimica
De întunericul ca valurile te cuprindea
Și soarta ți-o decidea
Deasupra ta,dacă te-ai uita
Tu poți vedea
Stelele ce se uitau
Și licărarea ce o făceau
Toată noptea de ai sta
Și de te-ai uita prin fereastra mea
Cum fac eu acuma
Și cu lumina stinsă,a-ți depăși frica
Și,chiar de-i văduva ea
Eu am decis a sta
Pentru a o mai alina
De singurătatea pe care o simțea
Eu voi continua
A scrie poezia mea
Până va veni dimineața
Și ea va pleca
Și mă uit la ultima stea
Care strălucea pe bolta mea
Până când și ea va cădea
Se va scufunda în întunericul,care o înghițea
Toată poezia asta
Am scris-o cam pe la opt
Și nu știu ce ma luat
De ce mă m-aș culca
Cred că o să am cearcăne
De la nopțile pierdute
Visând cu ochii deschiși
Și pe la cer uitândumă un pic
De m-aș uita în oglindă
Eu nu mai negrul din suflet,se observă
Pentru fiecare ființă
Oricât de mică
Nu o să fie mai pură
Decât luna pe cer,nevăzută
Bătrânica hoață în engleză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
The stealing old lady
At a thrift store,
There are clothes taken, collected, browsed from any brand,
An old woman past her fifties, for she was about 70 years old, looks at the bustiers,
Cecilia's older sister, the shop owner, looks at the woman with rude gestures,
She sees her still sitting and sulking,
It's as if nothing can calm her down,
Go past the blouse racks,
She only chooses the ones with a jellyfish print,
She keeps putting and putting, stuffing in the net everything she finds,
She doesn't seem to be in a hurry,
Her movements are slow,
She does not give in under the watchful eyes
Of the store manager,
Who has got a whooping cough, admiring the picture of the bulletin,
Our old thief,
She is not embarrassed at all,
Because the heart's desire indulges it,
There was an uproar,
At one point, the shop manager asks her,
"You have heavy bags, I suspect you've been to other stores, as well?", but the funny old lady replies: "Look, this is none of your business!"
Impossible for her to accept insensitivity like this, she takes it in stride, blouse by blouse,
The old lady really looks confused,
She tells her nicely that she received many, many of them as gifts, that it was recently her name day and that is why she is loaded with those bags,
And all the seven brooches,
Which were taken from the store,
And they were forgotten a long time ago,
"Do you have any explanation for all the products you carry with you from place to place?"
"I don't know, I don't even know what my bed looks like."
"Then why did you come shopping?"
"Did I want to see something beautiful?
"Are you lying to me beautifully?"
"What does beautifully really mean?"
"Cut me some slack with this pretence, because I really get it"
"I do occasionaly forget , but I paid for everything I had to buy, I'm not the type to steal"
"If you don't recall the seven brooches, then you are prone to steal the entire store and have no idea you stole it"
"How is it possible? Do you doubt my morality?"
"What is moral in a world having forgotten to be moral?"
Bearing this question in mind, the old woman begins to remove from her purse, from her skirt, from her sleeves, from behind her earrings, from under her hat, everything she took and did not pay for.
Alright, we hope you are not going to steal next time,
As it's a pretty huge moral mistake.
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Dorul de el
E noapte iar si lacrimile
Imi curg pe fata
Secati de durerea
Pierderii tale din viata
Ochii tai verzi
Nici azi nu-i pot uita
Cum ma priveau cu dor
Ziua si noaptea
Acei ochi care ma priveau
Cu raceala
O privire patrunzatoare
Ajungand sa ma doara
Iubirea mea a fost
Sincera si rara
Dar tu ai confundat-o
Cu un tren in gara
Caci de aceasta data
Speram sa fie altfel
Dar ca intotdeauna
Am fost respinsa de el
In acesta creatie
Te idealizez pe tine
Visul meu perfect
Sa ramai cu mine
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Noaptea
Noaptea e ca marea
Nu poți a vedea nimica
De întunericul ca valurile te cuprindea
Și soarta ți-o decidea
Deasupra ta,dacă te-ai uita
Tu poți vedea
Stelele ce se uitau
Și licărarea ce o făceau
Toată noptea de ai sta
Și de te-ai uita prin fereastra mea
Cum fac eu acuma
Și cu lumina stinsă,a-ți depăși frica
Și,chiar de-i văduva ea
Eu am decis a sta
Pentru a o mai alina
De singurătatea pe care o simțea
Eu voi continua
A scrie poezia mea
Până va veni dimineața
Și ea va pleca
Și mă uit la ultima stea
Care strălucea pe bolta mea
Până când și ea va cădea
Se va scufunda în întunericul,care o înghițea
Toată poezia asta
Am scris-o cam pe la opt
Și nu știu ce ma luat
De ce mă m-aș culca
Cred că o să am cearcăne
De la nopțile pierdute
Visând cu ochii deschiși
Și pe la cer uitândumă un pic
De m-aș uita în oglindă
Eu nu mai negrul din suflet,se observă
Pentru fiecare ființă
Oricât de mică
Nu o să fie mai pură
Decât luna pe cer,nevăzută
Bătrânica hoață în engleză
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânica noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
The stealing old lady
At a thrift store,
There are clothes taken, collected, browsed from any brand,
An old woman past her fifties, for she was about 70 years old, looks at the bustiers,
Cecilia's older sister, the shop owner, looks at the woman with rude gestures,
She sees her still sitting and sulking,
It's as if nothing can calm her down,
Go past the blouse racks,
She only chooses the ones with a jellyfish print,
She keeps putting and putting, stuffing in the net everything she finds,
She doesn't seem to be in a hurry,
Her movements are slow,
She does not give in under the watchful eyes
Of the store manager,
Who has got a whooping cough, admiring the picture of the bulletin,
Our old thief,
She is not embarrassed at all,
Because the heart's desire indulges it,
There was an uproar,
At one point, the shop manager asks her,
"You have heavy bags, I suspect you've been to other stores, as well?", but the funny old lady replies: "Look, this is none of your business!"
Impossible for her to accept insensitivity like this, she takes it in stride, blouse by blouse,
The old lady really looks confused,
She tells her nicely that she received many, many of them as gifts, that it was recently her name day and that is why she is loaded with those bags,
And all the seven brooches,
Which were taken from the store,
And they were forgotten a long time ago,
"Do you have any explanation for all the products you carry with you from place to place?"
"I don't know, I don't even know what my bed looks like."
"Then why did you come shopping?"
"Did I want to see something beautiful?
"Are you lying to me beautifully?"
"What does beautifully really mean?"
"Cut me some slack with this pretence, because I really get it"
"I do occasionaly forget , but I paid for everything I had to buy, I'm not the type to steal"
"If you don't recall the seven brooches, then you are prone to steal the entire store and have no idea you stole it"
"How is it possible? Do you doubt my morality?"
"What is moral in a world having forgotten to be moral?"
Bearing this question in mind, the old woman begins to remove from her purse, from her skirt, from her sleeves, from behind her earrings, from under her hat, everything she took and did not pay for.
Alright, we hope you are not going to steal next time,
As it's a pretty huge moral mistake.
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Dorul de el
E noapte iar si lacrimile
Imi curg pe fata
Secati de durerea
Pierderii tale din viata
Ochii tai verzi
Nici azi nu-i pot uita
Cum ma priveau cu dor
Ziua si noaptea
Acei ochi care ma priveau
Cu raceala
O privire patrunzatoare
Ajungand sa ma doara
Iubirea mea a fost
Sincera si rara
Dar tu ai confundat-o
Cu un tren in gara
Caci de aceasta data
Speram sa fie altfel
Dar ca intotdeauna
Am fost respinsa de el
In acesta creatie
Te idealizez pe tine
Visul meu perfect
Sa ramai cu mine