Pește preistoric în italiană

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Jeg elsker regn

Jeg elsker den skøre regn, den ønsker

At falde, at såre, at være kun hende

Ved bordet i den samme rustne hal,

Når ingen spørger om det modtagne svar,

Jeg vil have hende til at blive!

Det er en obsessiv opfordring til at dele behov

Lad det først og fremmest regne over os,

Når de tunge drys kommer på afveje

De svæver på himlen og falder stive

Skøre og nøgen!

Det er regnen på vinduerne, der falder skinger,

Jeg sidder alene ved vinduet og alligevel fraværende

Når ingen beder blikket om en reference,

Jeg siger ikke til nogen, ikke engang mig selv, at jeg håber

En nærværende sol!

Store bryllupsdråber drysser hårdt

Brudgommens skjorte, Jord-konge

Sæt dig alene ved bordet, gift dig og gå,

Tomnatisk og tung, taget af vinden,

Kys smede!

Selvom det regner, er det glat

Med de kolde dråber kalder det mig til at komme,

Frem for alt at fortælle mig, hvad han vil,

Jeg elsker den skøre regn, som den er

At tro på skæbnen!

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

C'est bon le vin rose

C'est bon le vin rosé,

Récolté l'automne plus tard,

Pendant la givre, pendant la neige,

Je bois beaucoup mais je ne devient pas ivre.

J'ai juré que je ne boirai plus,

Mais je ne peux pas m’abstenir,

C'est bon le vin, bien me plaît,

Je ne sais pas ce que je vais faire a la vigne.

Petit vin d'un fruit rare,

Monte dans la tête sans l'escalier,

Petit vin de raisins verts,

Fait l'homme bourré.

C'est bon le vin et délicieux,

Quand on le boit avec un bel homme,

Mais si l'on boit avec un laid homme,

Le vin s’arrête dans la gorge.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorcykeltur

I nogen tid nu, siden den dag, Cecilia fik sit A-certifikat, har hendes liv taget en interessant drejning. Hun havde det også til kategori B og C, men for A er det virkelig en ny oplevelse for hende. Eksamenen var stressende, især den på ruten, men indsatsen blev belønnet med friheden til at prutte, hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindring for hendes frihed er det faktum, at motorcyklen ikke har noget problem. Hvorfor skulle Cecilia have brug for en tilknytning? Godt spørgsmål...tja, jeg ved det ikke, måske at tage hende med på indkøb fra markedet, gå tur med sin søn på markerne for at se på markerne, for at nyde billedet af engene oversået med mælkebøtter og mange andre landskaber. , for at hente sin madras fra Jysk og lægge den (en del af den i vedhæftet fil). Misforstå hende ikke, Cecilia er en praktisk person, hun ser fastgørelsen som en forlængelse af motorcyklen, som om hun kørte bilen og der var et bagsæde, at det i øjeblikket føles som en bil med kun. Cecilia ser tingene i perspektiv og kører på motorcykel til nærmeste bilservice. Hun taler med eksperterne der, de viser hende mulighederne, prisen for hver fastgørelsesmodel. Cecilia sidder og kigger over listen over fastgørelsesmodeller. Med en afvejning af alle priserne vælger hun den vedhæftede fil, der forekom hende den billigste. Manden spørger hende, om hun er sikker på, at det er den, hun vil have, at flere kunder klagede efter at have købt den, at den skulle være helt løsrevet fra motorcyklen, at de ikke kunne stole på, at den skulle transportere mennesker, genstande, at det bare var larmede meget (så meget ståhej om ingenting), at de fortrød, at de købte den, at de måtte gå til tjenesten flere gange, som normalt, og så videre. Cecilia, der var fast overbevist om, at det var den, hun ville have, sagde, at hun havde besluttet sig og intet, og ingen kunne ændre hendes præference. Ejeren af bilservicen var enig med hende og bestilte en model svarende til vedhæftningen, men som var af højere kvalitet. Den måtte vente til den var hendes, for den kom fra Holland. Cecilia havde ikke travlt, hun var super spændt på, at hendes motorcykel alligevel ville have en vedhæftet fil. Heldigvis var hun meget energisk, hun behøvede ikke flere vitaminer, hun sov heller ikke om natten, af for meget ekstase, at måske vil ejeren af bilservicen ringe til hende for at komme og hente sin attaché.

En måned senere modtager hun en e-mailbesked fra bilservicen om, at delen er klar, og hun kan komme med motorcyklen for at sætte den fast i siderne. Cecilia ankom med nogle mørke rande, for længe havde hun håbet på at blive klar på kortest mulig tid. Han skulle ind på kornmarken tre gange. Men det er okay, han led ikke noget, han kom i god behold til bilservicen. Mændene der passede det til ham, det passede godt, det vaklede ikke, der var ikke noget at mistænke. Det troede Cecilia i hvert fald ved første øjekast. Men han kørte ikke engang på motorcykel med vedhæftning for at se, hvordan selve oplevelsen føles. Han startede motorcyklen for at tage hjem. På vej hjem følte hun, at beslaget var lidt svært at bære, at motorcyklen blev sværere at håndtere på grund af det, især når hun skulle dreje, venstre, højre, hvor hun skulle. Hun lader sig dog ikke afskrække af dette, hun går hele tiden med attachen, indtil en ret tragisk hændelse får hende til at ændre mening.

En varm augustaften gik han på indkøb i hypermarkedet i området. Efter at have fået alt, hvad han skulle bruge til at lave lasagnen, lagde han posen med de købte produkter i vedhæftningen. Hun forlod butikkens parkeringsplads, da hun gik ned ad en ujævn vej, fordi hun bor i udkanten, og sådan er vejene, på et tidspunkt følte hun noget mærkeligt, som om tilbygningen, hun bar på, var gået af. Han tog slet ikke fejl. Attachen ankom til majsmarken, alle hendes produkter var på sletten. Hvordan kan hun stadig tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forhold? Cecilia var forbløffet, hun tænkte, at det i stedet for tasken lige så godt kunne have været en person. Hun brød sig ikke om konsekvenserne af sit hensynsløse ønske, så hun annoncerede i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og købte en færdiglavet lasagne forpengene.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Campeonato de estornudos

Señoras y señores, hoy somos los organizadores de un evento espectacular, nos reunimos con todos en Ulaanbaatar, la ciudad más bella de Mongolia, que ha decidido albergar este año un campeonato un poco fuera de lo común, se trata del estornudo internacional. campeonato. Competidores de todo el mundo se reunieron para demostrar que pueden, que tienen talento y saben utilizarlo. Sin más preámbulos, ¡comencemos!

¡El concursante n.° 1 se prepara para estornudar, inhala-exhala, inhala-exhala y estornuda! Mamulica… sí, qué estornudo, se escuchó en medio del estadio. ¡Bravo!

La concursante número 2 olió la pimienta del salero con tapa dorada, las lágrimas corrían por su nariz, tengo el presentimiento de que va a ser algo sumamente melodioso. ¡Y estornuda...! Estornudó tan fuerte que ni siquiera se podía oír... incluso los gatos estornudan más fuerte... todavía necesito practicar...

El concursante número 3 también es buceador profesional, y sabe perfectamente cuánto tiempo contener la respiración para estornudar. Nos estamos preparando para escucharlo. Se desarrolla. Y este es un estornudo brillante. ¡Muy bien! Se escuchó incluso en las llanuras vecinas de Mongolia...

El concursante número 4 afirma que tiene estornudos en la sangre. De pequeño estornudaba en la ambrosía y en los árboles frutales, y con el tiempo se convirtió en un experto. Ahora él también estornuda. Que estornudo esta vez también...fue detectado por un satélite que proporciona internet en el planeta Tierra.

¡Ya estamos avanzando!

El concurso número 5 cuenta con estudios especializados en la materia. También practicó sola estornudando en bodas, fiestas al aire libre, cumpleaños, Año Nuevo con amigos y así... Empieza, se prepara, estornuda... ¡perfecto 10! Esta vez fue recibida por un satélite procedente de la Luna. La historia astrofísica de Morgan Freeman sobre las moléculas de oxígeno que impiden la propagación de sonidos en el Universo no tiene mucho sentido en el caso de esta competición.

Los siguientes competidores lograron impresionarnos aún más con la intensidad de los sonidos producidos. Había gente que estornudaba tan fuerte que el sonido también lo captaban los satélites de Venus y Mercurio. Estos profesionales sólo podrían complacernos una vez en la vida con el resultado de su arduo trabajo.

De los 1.000 participantes escuchados y evaluados, sólo uno ganó el primer premio: una casa en un lago en las Maldivas y una depiladora de última generación. ¡El ganador es de origen noruego y una fuente de inspiración para todos aquellos que planean participar y entrenar para tal campeonato! ¡Felicidades!

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

La vecchia ladra

In un negozio dell'usato,

Presi, raccolti, sfogliati di qualsiasi marca,

Una vecchia che non era più nel fiore degli anni, aveva circa 70 anni, guarda i bustini,

La sorella maggiore di Cecilia, la titolare del negozio, guarda la donna con gesti scortesi,

La vede ancora seduta e imbronciata,

È come se niente potesse calmarlo,

Supera gli attaccapanni delle camicette,

Sceglie solo quelli con la stampa delle meduse,

Metti, metti, infila nella rete tutto quello che trova,

Non sembra avere fretta,

I movimenti sono lenti,

Non si arrende agli occhi attenti

Del direttore del negozio,

Che tossisce l'asino, ammirando la foto del bollettino,

Il nostro vecchio ladro,

Non ha assolutamente nausea,

Perché il desiderio del cuore lo asseconda,

Ci fu un tumulto,

Ad un certo punto il direttore del negozio le chiede:

"Hai delle borse pesanti, sospetto che tu sia stato anche in altri negozi?", ma la simpatica vecchietta risponde: "Guarda, fai il tuo lavoro!"

Impossibile per lei accettare un'insensibilità del genere, la affronta con calma, camicetta dopo camicetta,

La vecchia signora sembra davvero confusa,

Lui le dice gentilmente che ne ha ricevuti tanti, tanti in regalo, che da poco era il suo onomastico e che per questo lei è carica di quelle borse,

E tutte e sette le spille,

Che sono stati presi dal negozio,

Da vecchia erano stati a lungo dimenticati,

"Hai qualche spiegazione per tutti i prodotti che porti con te da un posto all'altro?"

"Non lo so, non so nemmeno com'è il mio letto."

"E allora perché sei venuto a fare compere?"

"Volevo vedere qualcosa di bello?

"Mi stai mentendo bene?"

"Cosa significa veramente bello?"

"Lasciatemi con questa finzione, perché posso ritrovarmi da solo"

"Dimentico sì, ma ho pagato tutto quello che ho dovuto prendere, non sono tipo da rubare"

"Se non ricordi sette spille, prenderai comunque l'intero negozio e non saprai di averle prese"

"Come è possibile? Dubiti della mia moralità?"

"Cosa c'è di morale nel mondo che ha dimenticato di essere morale?"

Restando con questa domanda, la vecchia comincia a togliere dalla borsa, dalla gonna, dalle maniche, da dietro gli orecchini, da sotto il cappello, tutto ciò che ha preso e non ha pagato.

Bene, speriamo che non rubi la prossima volta,

Questo è un errore morale piuttosto grave.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Montre résistante à l'eau

C'est un beau matin de début janvier, nous sommes dans l'un des collèges techniques les plus prestigieux du comté de Suceava, où notre distinguée professeur d'anglais, Cecilia (nous ne connaissons pas son nom de famille) est dans la salle de bain. Plus précisément, dans les toilettes des professeurs, dans la section femmes. C'est un début de journée difficile après 4 à 5 alarmes réglées sur le téléphone, une à 12h30, une autre à 2h40, deux autres pour son fils et une de plus à 4h50 du matin. Les deux premiers devaient prendre des antibiotiques, après avoir eu une infection à Staphylococcus aureus et je ne sais pas combien d'autres souches de bactéries nosocomiales et à Gram positif que son fils lui avait apportées de la maternelle, la dernière alarme était d'arriver à l'heure au gare et prendre le bus jusqu'au lycée (pour ceux qui ne le savent pas, Cecilia est une banlieusarde avec 15 ans d'expérience dans les transports). Normalement, Cecilia aurait pu demander un congé jusqu'à ce qu'elle commence à se sentir mieux, à récupérer, à devenir plus énergique, mais vous la connaissez, vous savez comment elle est. Elle ne veut que des Olympiens, elle veut que tout ce qu'elle fait ait du sens, elle aime la matière qu'elle enseigne et pas seulement ça, elle veut réformer l'enseignement de cette matière, elle a même tendance à révolutionner et améliorer l'acte d'enseigner jusqu'à ce que- amènerait au niveau de l'art. Il a choisi de faire des heures supplémentaires dans l'État où il se trouve, car il sait que cette année, les Olympiades auront lieu au lycée où il enseigne. Ce matin cependant, Cécilia n'a pas vraiment eu le temps de s'occuper d'elle, c'est pourquoi elle a dû aller aux toilettes pour la première fois. Tout son mascara s'est répandu, à cause de la condensation, heureusement elle essuie l'excédent avec quelques lingettes humides. Puis, avec les secs, il commence à se moucher, et le pauvre souffle, que les professeurs des cabines adjacentes s'amusent aussi. Il pleut des commentaires du genre : "Tu sais Cecilia, j'ai une tondeuse à gazon que j'utilise pour tondre la jungle autour de la maison et elle fait exactement les mêmes bruits." Chers collègues enseignants, faites preuve d'empathie et arrêtez de rire du problème de Cecilia, que ce n'est pas une blague avec les microbes qui circulent, dans lesquels ils ne cessent d'apparaître, comme des champignons après la pluie, j'ai l'impression que la fin du monde approche, mais cela c'est la réalité, je suis aux déséquilibres écologiques, la pollution et les bactéries sont apparues. Et le réchauffement climatique les aide à prospérer... Bref... Cécilia met autant de passion à se moucher qu'à toute autre chose, elle ne m'a pas aidé avec certains livres dont j'avais besoin il y a 10000 ans ? Bien sûr que oui, mais je tiens à dire que chez elle on ne voit même pas la couleur des murs, du plâtre ou si elle a des tableaux, qu'elle a des livres jusqu'au lustre. Et voilà à quoi ressemblent presque toutes les pièces de l’appartement. J'ai compris assez vite qu'elle est passionnée par ce qu'elle fait et bravo à elle. C'est difficile de trouver de la passion dans quoi que ce soit, quoi que ce soit, je pense vraiment que rien n'a de sens ou peut-être que je dois continuer à chercher jusqu'à ce que je la trouve.

Revenant à notre histoire, Cécile se mouche, jette le mouchoir après l'avoir rempli de sécrétions et de caillots sanguins, puise de l'eau. Malheureusement, le mouchoir en papier et la montre élégante et moderne qu'elle avait reçue d'une amie pour son anniversaire en septembre ont été jetés dans les égouts. Il a glissé de son poignet, parce que dans sa hâte inutile (il est arrivé le premier de toute façon), il n'a pas appuyé assez fort sur la poignée. Pour donner un peu de contexte, la montre est dotée d'un bracelet résistant à la chaleur, qui résiste avec succès à l'eau, sur la boîte il est au moins indiqué "résistance à l'eau 500 ATM". Les fabricants japonais n'ont pas menti sur la qualité du produit que portait Cecilia, une montre Casio G-Shock, un peu trop grande pour une main de femme, noire, cadran rond, indiquant les heures avec des chiffres arabes bleus. Il résiste, il est intact encore aujourd'hui, sauf que, à travers les égouts, il a eu un chemin différent et a débordé dans l'eau de Suceva, au lieu de l'accompagner partout. Cecilia panique, met une annonce dans le journal, installe des affiches dans toute la ville avec des photos de la montre, promettant une récompense pour la retrouver.

Un mois après le début des recherches, elle est informée qu'elle a été retrouvée et qu'elle doit venir le réclamer. Il arrive à ce bureau, parle à la dame au comptoir qui lui donne la montre. Cécilia ne sait pas trop comment réagir, c'est sa montre et pourtant c'est comme si elle avait disparu. Depuis combien de temps est-il dans l'eau où tout est renversé, il a acquis une couleur vert militaire, il essaiera de l'enlever à la maison, soit avec une pince à épiler, soit avec une lime à ongles, soit avec du détergent, soit avec tout autre produit de nettoyage il peut trouver. Sérieusement, ça ne ressemble même pas à la montre qu'il aimait tant au début...

           Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante

vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era

mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul

nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,

cu strângere de inimă .

          În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul  nostru

tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări

pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în

fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur

că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar

nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta

mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă

îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.

          Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa

ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in

urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și

galbenul  grâului aproape copt  ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.

          Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.

          Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .

Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,

curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.

 noi  copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,  

casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită  cu var alb-siniliu,învelită  cu                         

stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre

întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot

de la vechiul propietar.

          Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,

iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu

cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că

nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii  curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât

mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o

pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la

scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.

.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Miras

Bugün özel bir nesneden, hâlâ evin tavan arasında bir şeyler saklayan bizler için çok değerli olan bir nesneden, daha doğrusu fötr şapkadan bahsedeceğiz. Bavyera şapkası, inkar edilemez tarihsel öneme sahip bir şapka, beş vaftiz, iki mezuniyet, birkaç düğün ve hepsi bu. Sadece birkaç neslin sahip olduğu şapka, ancak giymek için giydiklerini sanmıyorum, uzun zaman önce artık giyilemez durumdaydı. Daha önce de belirttiğim gibi, hissedilir, mavidir (elektrik mavisi veya kraliyet mavisi) ve yan tarafına bir tüy iliştirilmiştir.

Cecilia'nın büyük büyükannesi onun mümkün olan en iyi koşullarda tutulması konusunda ısrar etti. Olan bir şey oldu, sadece zaman geçti ve artık eskisi gibi değil, eskisi gibi oturmuyor. Mavinin tonu bile artık canlı değil, daha perişan, eski, tozlu. Vintage kıyafet fikirleri için harika olurdu, ancak bunun dışında sadece koleksiyon için güzel kalmasını sağlayın.

Şu ana kadar şiirsel bir şekilde anlatılan şapkanın büyük bir kusuru gizlediğini, daha doğrusu bir güve ailesine ev sahipliği yaptığını öğrenmek Cecilia için hiç de küçük bir sürpriz değildi. Şunu kabul edelim ki, birisi şapkayı miras olarak aldığında, sadece şapkayı almaz, aynı zamanda ona güveler de bulaşır.

Bir aile şapkanın içinde yaşayacaktı. Aile?, o kadar çok?, belki hanedan, aynı zamanda bir kralı ve bir hükümdarı var ve tam teşekküllü bir monarşi için ihtiyaç duyduğu hemen hemen her şey var. Ama insan bunu nasıl beğenebilir? Ne zamandan beri naftalin yok? Pronto ne zamandan beri haşere kontrolü için kullanılıyor? Öfkeli ve düşünceli Cecilia kendine sürekli bu soruları sorar. Herkesin gösterdiği özene rağmen şapka bu hızla parçalanıyor. Eğer o büyük büyükanne bilseydi ve hayatta olsaydı çok kızardı. Cecilia, ihtişamını başka bir zaman geri kazanmak için bir çözüm düşünerek oturuyor ve oturuyor.

Buldu, ne yapacağını biliyor, onları öldürecek bir çözüm bulacak, öldükten sonra malzemenin sökülmek istenen kısmını alıp kesecek.

Açıkladığım şekilde ilerleyin. Ancak kesilen kısmı daha fazla oynatıp derinleştirerek makasla malzemenin diğer tarafına ulaşır. İyi insanlar, dört nesildir buna sahipsiniz, birisinin size bıraktığı bir varlığa nasıl sahip çıkacağınızı nereden biliyorsunuz? Bunu sana omuzlarına bir sorumluluk yüklemek için vermedi, çok beğendiği bir şeye sahip olmanın senin için iyi olacağını düşündüğü için verdi. Ciddiyet sınırını gerçekten aştın! Şapkanın kendisini pek umursamadığınızı anlıyoruz, ama aynı zamanda onu size emanet eden büyük büyükannenizi de umursamıyor musunuz?

Cecilia, şapkanın orijinal rengine benzer bir iplik kullanarak dikiş dikmeye başladı. Amaç ne? Ne renklerde ne de kelimelerde mükemmel bir eş anlamlılık yoktu, ne yazık ki renk eşsizdi, yeri doldurulamazdı. +1,75 diyoptrideki Cecilia bunun aynı renk olduğunu düşünüyor. Başka ne diyebileceğimizi bilmiyoruz... niyet iyiydi... "ihtişamını bir kez daha geri vermek", ama aşırı gayret nedeniyle sonuç biraz hatalı oldu. Cecilia, takdir ediyoruz onu giydin, dezenfekte ettin, temizledin, bakımını yaptın, ki bu her zaman takdir edilir, ama keserken bu kadar eğlenmeseydin yine de çok iyiydi. Her şeyde dengenin olması her zaman tavsiye edilir. Eylemlerimizi, kararlarımızı ölçmek neden iyidir? Çünkü diyelim ki araba kullanıyoruz ve dönmemiz gerekiyor, önümüzde bir viraj var, hızımızı ölçmeliyiz (çünkü çok fazlası bizi yoldan çıkarabilir, yoldan sapabilir) yolumuz), o virajı hangi arzuyla geçmek istediğimiz, ne kadar süreceği, ne kadar hızlı, ne kadar uzman, ne bilmem ne olduğu önemli değil.. önemli olan ne kadar uyumlu ve ne kadar güvenli olduğumuzdur. Her şeyin üstesinden gelmeyi biliyoruz.Kimse bizi alkışlamıyor, biz sadece kendimiziz ve alkışa ihtiyacımız yok.

Aynı şekilde, bu durumda da, eğer sevgili Cecilia'mız onu tamamen iyileştirmeyi bu kadar şevkle istememiş olsaydı, miras kalan şapka bozulmadan kalabilirdi, müdahalelere, onarımlara, yeniden dekore edilmeye, rötuşlanmaya ihtiyaç duymazdı. Ayrıca, bazı şeylerin işe yaraması için çoğu zaman radikal bir değişiklik gerektirmediği de göz önünde bulundurulmalıdır; yalnızca kısmi veya sadece dörtte biri de aynı derecede yardımcı olabilir.

Cecilia...Cecilia...ya senin elin emin değildi ya da şapkayı çok önemsiyordun.

Moartea și iubirea, o antiteză sau doar simple cuvinte?Moartea și iubirea sunt ca două magnete si un obiect de metal.Cele două magnete se resping între ele, însa în momentul în care obiectul de metal se află între ele, fiecare duce o luptă continuă pentru a atrage la el obiectul de metal.Lupta poate avea cinci finaluri.

Primul și unul dintre cele mai fericite: iubirea atrage omul, se dezvoltă o poveste de dragoste frumoasă și prosperă.

Al doilea final, moartea acaparează omul.Îl stoarce de fiecare speranță, îi taie rasuflarea, lasănd sufletul sa zboare liber.

Al treilea final, cele două ajung de comun acord sa împartă omul, să îl țină în echilibru.

Al patrulea, moartea și iubirea, din pur egoism se aruncă asupra omului aruncându-l într-o o confuzie, o durere nemarginită pentru un simplu muritor.

Cel mai trist final posibil este să mori pentru iubire.Să mori la modul figurat este mai dureros decât sa mori la propriu.Păcat, mulți murim așa.Este tot odată și cel mai curajos mod de a muri,nu oricine este capabil să moară pentru iubire.Să simți cum fiecare celulă din suflet se stinge ușor, dar totuși să rămai împăcat că ai murit pentru iubire.

Se spune că înainte să te naști, Dumnezeu ți-a arătat o viață întreagă și ai ales să o trăiești fiindcă ai văzut ceva care te-a făcut să o vrei. Eu te-am văzut pe tine. Erai acolo, în mijlocul unui haos pe care doar ochii tăi reușeau să-l domolească. O lumină blândă te înconjura, iar zâmbetul tău — simplu, dar atât de sincer — mi-a făcut inima să tresară. În acel moment, am știut că, indiferent cât de grea sau nedreaptă avea să fie viața, vreau să o trăiesc, doar pentru a te întâlni.

Nu știam când sau cum te voi găsi. Nu știam dacă va fi într-o dimineață obișnuită, când soarele abia se strecoară pe fereastră, sau într-o noapte rece, sub luminile palide ale străzii. Dar te-am recunoscut. În felul în care vorbești, în gesturile mici și nesigure, în privirea care pare să ascundă mai mult decât vrei să arăți. Te-am recunoscut pentru că, înainte ca orice să existe, inima mea te știa deja.

Și acum, când ești aici, real și viu, nu pot decât să mulțumesc că am ales această viață. Fiindcă în toate frânturile ei, bune sau rele, ești tu. Și asta e de ajuns.

Și totuși, a fost greu. Înainte să te găsesc, am rătăcit printr-o lume care uneori părea lipsită de sens. Am simțit durere, am cunoscut pierderea, am îndurat singurătatea. De multe ori, m-am întrebat dacă nu am greșit, dacă nu cumva visul acela, acea imagine cu tine, a fost doar o iluzie pe care mi-am dorit-o atât de mult, încât am transformat-o în adevăr. Dar cumva, chiar și în cele mai întunecate momente, ceva m-a împins înainte. Poate că a fost credința că undeva, cumva, tu existai și mă așteptai la fel cum te așteptam și eu.

Îți amintești ziua în care drumurile noastre s-au intersectat? Poate că pentru tine a fost doar o zi ca oricare alta, dar pentru mine a fost începutul. În momentul în care te-am văzut, am știut. Nu dintr-un motiv anume, nu pentru că ai spus sau ai făcut ceva special, ci pentru că în prezența ta, totul s-a așezat în loc. Ca un puzzle care, după ani de haos, a găsit în sfârșit piesa lipsă.

Erai acolo, la câțiva pași de mine, iar lumea parcă s-a oprit. Nu mai conta zgomotul din jur, nu mai conta nimic din ce fusese înainte. Doar tu. Modul în care priveai, în care respirai, în care existența ta părea să lumineze totul în jur. Și, fără să-mi dau seama, am început să sper din nou. Să visez. Să cred că poate viața aceasta, cu toate greutățile ei, avea un scop mai mare decât puteam înțelege.

Fiecare zi petrecută alături de tine mi-a dovedit că am ales bine. Am învățat ce înseamnă să trăiesc cu adevărat, să râd din toată inima, să iubesc fără frică. Chiar și în tăcere, prezența ta mi-a fost refugiu. Chiar și în momentele când nu înțelegeai ce însemni pentru mine, eu știam. Știam că tu ești răspunsul la toate întrebările mele. Tu ești motivul pentru care, acolo, înainte de toate, am spus “da” acestei vieți.

Iar acum, când te-am cunoscut și viața mea s-a sfârșit, nu pot decât să-ți mulțumesc că m-ai convins să o aleg.

          Spre seară ,când treburile s-au  mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.

M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.

Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul 

greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o 

clipă..O  liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-

țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..

          Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i  stau în cale.Așa  a

reușit să crească și să educe cei șase copii:  patru băieți  și două fete .La  prima vedere părea o

femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie

toamna ,și urma să merg și eu la grădinița  din mijlocul  satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.

Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu

lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm  în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.

Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit  de

muncă .Eu eram cel care cumpăram  pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv

la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte

mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea  familile defavorizate! Mama era ca argintul  viu

Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile

gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea  gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut  cu cobilița -

Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria  Mama ne îndemna să muncim  ,să respectăm

și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii   ne compătimeau  și ne tratau cu oarecare

milă ,peste o vreme  devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu

          .Când  frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,

veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm  pe datorie de la micile magazine

din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist  la nenea Octav șeful  de la asociație ,iar Gabriel  ajută la

sera de legume de lângă pârul din vale al domnului  învățăror .

Îmi place mirosul de pământ reavăn, de după ploaie. Ieri, bine conturat pe un cer plumburiu, am văzut pentru prima dată anul acesta, curcubeul. Nu-l mai văzusem de mult. 

Abia acum îmi dau seama că a trecut ceva vreme de când n-am mai privit albastrul cerului, stelele...

Cum este viața omului, câteodată așa de grea, că împovărat de greutăți, uiți să mai ridici privirea... Și apăsat de grijile, câteodată mult prea multe, uiți că nu ești singur și că povara pe care o duci în spate, devine mai ușoară când este cărată în doi...

Dar îți vor rămâne întotdeauna lucrurile simple, așa cum este mirosul ploii, a pământului reavăn, curcubeul care ți-a înseninat pentru o clipă ziua...

Departe de forfota marilor orașe, am să te las pe tine mai întâi, să privești cerul. Și stelele. Va fi ca și când ai respira aer curat, umplând-ți plămânii până peste poate și în amețeala asta dulce, poate că vei zăbovi preț de o clipă și ai să te-ntrebi: la ce bun tot acest zbucium? toată această goană după nimic?

Dar nu-i nimic: este în regulă să te simți pierdut câteodată... Tocmai atunci ești cel mai aproape de a te regăsi.