Creionul s-a stricat

Am revenit să sufăr în tăcere...

Să scriu despre iubire nu mi face plăcere, 

Nici sa ma-ndragostesc de o persoana ocupata,

Dar asta e o situație mult prea complicata.

Nu ma asteptam sa simt ce simt acum;

Dar din păcate nu pășim pe același drum.

El cu iubirea vieții lui de mână, 

Eu în continuare așteptând sa mi scrie noapte bună.

El nu observa dar comportamentul lui ma doare;

Semnele lui m au făcut confuza tare.

E nehotărât, dar zice ca o iubește pe ea,

Dar și eu l as vrea în viata mea.

Se prelinge lumina pe față

Și tresar mușchii fragezi sub fard ,

Oferind prospețime și viață

Senzualelor buze ce ard .

Umbre fine, contrastul crează,

În oglindă , al doilea profil ,

Când de-afară pătrunde o rază

Peste chipul tău drag de copil .

Printre gene pătrunde lumina ,

Limpezind ochii mari ce-i ador ,

Dilatând sub cornée , retina

Și pupilele-n mijlocul lor .

Îți ador frumusețea-n tăcere 

Și în taină , iubito te-ador ,

Sub tributul ce viața mi-l cere ,

Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .

Te ador când apari în grădina

Înfloritului parc cu alei ,

Printre care te-arăți Bellamina ,

Să te vadă în veci , ochii mei .

Ștefan Kaurek

Cum trece repede timpul,

Sufletul se ascunde ca un fricos

Care nu-și mai arată chipul

Dincolo de peretele luminos.

Lacrimile cad pe sol,

De la durerea apăsătoare 

Jos pe dușumeaua zidită din namol

Unde se formează o închisă culoare.

Că te și ascunzi în cușcă 

Cu o poftă de izolare,

Dar simți cum te mușcă 

Tristețea de-a privi un soare

Ce-ți aducea un haz 

Pe buzele înroșite, 

Fără niciun necaz 

În zilele însorite.

El șef al sistemului 

O stea,ca un glob roșcat 

Ne aducea sentimentului

O măreață melancolie de neuitat,

Și când te apucă ghinionul

Țe tine să nu pleci,

Din gheare;el spiritul 

Nu te eliberează nici în veci.

Și iată cum jertfele nu mai curg

Din curajul ieșit,

Către speranța din amurg 

De-a privi un ultim moment strălucit.

•Iubesc doi ochii

•Ce-mi spun de deochi 

•Mă mângâie noaptea târziu 

•Cu chipul gingașiu 

•În lume este doar una

•Ce-ți crede minciuna 

•Și îți spune într-una 

•Că semeni cu furtuna 

•Acum pornești și dincolo te liniștești 

•Pe lume este doar una 

•Ca mama nu-i niciuna

Lorena

În lumea notelor muzicale, 

Te joci prin cântec cu nerăbdare, 

Imaginația zboară de-îndată,

La notele DO RE MI 

Ca într-o lume minunată,                                                                                                                                                                              

Copilăria , magie curată

Pe portativ sar note mici,

Și vise presărate cu sclipici,

Le vezi în sus și în jos,

De parcă ai fi într-un vis frumos



E regina notelor,

Deschide portativul cântecelor, 

Are cel mai important rol

E frumoasa Cheia Sol



Ea cuprinde multe note 

Cântăndu-le ajungi la diferite cote 

Pentru muzică e ca o mamă

Ea se mai numește gamă

 

Amintirea nedorita 

A locurilor ce au urmat ,

Învinge gradul meu de a gândi 

Împovărat de ce eram 

Amestecat de conținuturi 

Și colturi ale mintii lor ,

Forțat trăind sub ochii lor,

Formând totuși doar o umbra.

Neatinsul necuprins 

Nemarginitul infinit al fericirii,

Crezând ca însuși e nimic 

Preludiu mort de a credea 

Curând ca am sa I simt prezenta.

Nici ieri și azi 

Nu le cunosc, 

Nici nu sper la un mâine;

Cunoașterea ce o cunosc 

Mi se pare o iluzie .

Străbat plângând, nefericit 

Drumuri de constelații, 

Și umbra cerurilor le înconjor 

Cuprinzandule cu bratul .

Abominatia de oameni 

Ce tot mereu se tot răresc ,

Incoltind forme stranii 

Ce tot mereu se înmulțesc. 

Tot în jur e un delir 

Chiar nu I pasa nimănui...

        Benghe selena- morala lumii

Crivăţu‘ îşi făcu avânt

într-un cuib de păsări mute

cât să-ncapă în trupul lor

iarna - flutur alb de vânt.

Strânse-n sânul ei de gheaţă

valvârtejuri şi ninsori.

Şi când şade să asculte

triste suflete de flori,

le aşterne pe pământ.

Trece palid soarele,

stelele de ger

îmbracă faţa lui diamantină.

Iată-l înghiţit de cer,

scuturându-şi pletele

într-o pată de lumină.

În răsuflu’ ei deodată

ridică cetate albă:

în risipă să te scuturi

de visarea care scaldă

o fereastră cu gutuie.

Molcomă fantasma şade

ca o pasăre trudită.

Se adună. Apoi suie

turnuri nalte de zăpadă.

Un schelet de pom sclipeşte

în troieni dezordonate,

vântul nu mai hoinăreşte

pe la case îndesate.

Urcă drumul de ninsoare

urători, copii de-o șchioapă,

cu un plug din două fiare,

tras pe uliță de-o iapă.

Un copil numai paiete

ce în șale îi ajung,

larg învârte biciul care

sună într-un tunet lung -

geru-i fuge de la ghete.

Tremură în raza lunii

sălcii de argint cochete.

Mai la margine de sat

unde basmele se spun,

mulţi copii la vatra sobei

timpul pare c-a lăsat.

Au venit de prin cătun

cu trăistuţe la spinare

să le-ndese cu poveşti.

Zmei naivi îşi cântă versul

ca o nobilă întristare.

Două fete ştrengăriţe

împletesc înduioşate

înger palid în cosiţe.

La fereastra cu muşcate,

o măicuţă îndurerată

câteodată lung priveşte

prin zăpezi imaculate,

gânditoare îşi vorbeşte:

« poate-n drumuri se arată,

peste gardu’ acoperit,

fiul drag venind din lume » …

Plânge încet şi chinuit,

îi rosteşte al său nume.

Se mai uită spre icoană,

la Isus văzând într-însul

o lumină cum deşiră

flăcările de aramă;

îşi mai domoleşte plânsul.

Peste satu’ înzăpezit

a rămas un colţ de lună.

Stelele s-au întregit,

vântul scade la jumătate,

de-nnoptare adormit.

A ieşit după furtună

o nălucă la fântână.

Cum în murmur se înclină,

o porni către zăvoi.

Simţitoare şi senină

în răsunet năvăleşte

cu vârtej de vise albe

şi îmbracă perne moi.

În cădere geru’ înşiră

caru’ stelelor în pom.

Rareori, dar o scânteie

vine galeş printre nouri,

furişându-se în somn.

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul - 

ștefan radu mușat

Dintr-un cos de mere plin 

Pot alege verde ,rosu ,auriu

Are o codita mica 

Si o sora ,frunzulita.

Este dulce si gustos

Marul ,ma face mai sanatos!

-U.A-

Mulți părinți se duc în lume,

Oare pentru ce anume...?

Pentru bani? pentru avere?

Din necaz sau din plăcere...

Dar un lucru e păcat.. 

Foarte multi, chiar au uitat ..

De ce oare au plecat?

Nu le pasă oare lor 

Dacă sunt de ajutor ?!

Un cățel rău și îngâmfat,

Se plimba pe străzi haihui.

Și grăbit a înhățat

O pisică a nu știu cui.

Însă vezi că pisicuța

Cea roșcată și speriată,

A strigat-o pe măicuța

Cea dungată și umflată.

Ea de cum și auzi

Glasul micului său pui,

Se-ncruntă și s-azvârli

Drept în fața dumnealui.

Dar cățelul vezi matale

Nu se lăsa dus de nas,

Și îi dădu îndată o labă

Lăsând-o fără de glas.

Dară vezi, că mândru Soare

Ce stătea și îi privea,

Se gândea c-ar fi în stare

S-o ajute, c-ar putea.

Și o rază a sa fierbinte

Îl ajunse pe cățel,

Stricându-i de-ndată jocul

Ce-l desfătase nițel.

Și privind cu ochi voioși,

Măicuța acum bucuroasă,

Mulțumi Soarelui tandru,

Luându-și pisicul acasă.

Sub clar de lună, în noapte senină,

Fulgii de nea dansând în lumină,

Întrebăm cu dor în inimă,

Unde ești, Moș Crăciun, în noaptea asta?

Pomul e împodobit cu dragoste și speranță,

Peste case a apărut o bizară ceață,

Te visăm venind cu zurgălăi și clopoței.

Fulgii se odihnesc pe acoperișurile albăstrii,

Unde ești, Moș Crăciun, te așteptăm cu drag, cu toții!

Nicolae, Nicolae

Cel cu ochii de vapaie

Tu esti cel care-a unit neamuri

In ale Domnului ramuri.

Diferit ai fost de fel,

Si ai facut voia Domnului din cer,

Ai fost făptură neînțeleasă

Încă de la sânul mamei aleasă.

Ai răzbit pentru al tău neam,

Și-ai ajutat pe orișicine,

Ai făcut din om copil,

Și le-ai adus doar nemurire.

Și din bătrâni știm ale tale povețe,

Așa cum ai salvat și fetele junețe,

Ești sus de-a dreapta Tatălui,

Și-ți pui cu condei ale omului idei.