Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 13 martie 2024
Vizualizări: 571
Poezii din aceiaşi categorie
Când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii
Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac
Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii
Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac
Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii
Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii
Din același fum
Din același fum
de speranță
de care depindeam, firul
ce s-a rupt, pierzanie.
Cerul mi-e tată
iar Marea mi-e mamă-
până și necunoscutul mi-e cunoscut;
dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.
Coșmarul.
Iar cum rădăcina unei flori se ofilește
în pământu’ Străin-
așa și rădăcina mea
se stinge încetișor…
În abisul de măști.
De nu știam de Cutia Pandorei
de speranța fragilă;
Miracolele nu ar fi fost adevărate;
dar…Teroarea a sosit.
Neglijența firii omenești,
Indiferența ta, ucide
cu Aparențe parfumate
și esențe de Galben.
E vina mea, oare?
Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...
căci acum lumea e o tornadă
de Amintiri ce mă țin captiv
în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.
De nu îți place sau n-ai vrea,
Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;
Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.
Chiar de te-ai preface.
Rece, ca cimentul scărilor lungi.
ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte
nu îți pot simți Căldura.
căci Fumul e mai cald decât Grija ta.
Ace de ceas oprite în amintirile disperate
De Iubire, Armonie
Iar tu n-ai ajuns la Timp;
Nici nu vei fi.
Adio.
Și tot ce îmi Doream
Era Iubirea ta necondiționată;
Dorință Eșuată a unui Copil
Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.
Și stau și mă întreb…
Cine Ești?
acedia
Serafic portret selenar
privesti apelpisit cerul,
incerci sa cuprinzi
un infinit, o vesnicie.
Astepti supus la pervaz,
caderea mai vine sau nu?
Aerolitul a ramas suspendat
conturul nu apare in abanos.
Si daca ar cadea,
puterea cutremurarii
nu ar fi suficienta
sa-ti deschida sufletul.
Lumina sa eterica
nu ar putea sa radieze
relieful catre ceea ce tu
simti pustiu in piept.
Calea spinoasă
Inhalând în fiecare zi posomorâtă, fumul acru și greu
Tu crezi, cu cea mai mare speranță în sfânta mântuire
Dar descoperindu-te, complet orb cu ochii nevăzători mereu
Primești o revelație, pentru o viață lungă plină de nemulțumire
Îți dai seama, că îți pierzi timpul pedegeaba lângă focul cald și pătrunzător
Înțelegi, că viața ta se schimbă teribil cu fiecae pas nou
Ar fi mai bine, să cazi străpuns în luptă de glasul otrăvitor
Pentru lucru ce merită să pierzi viața, pentru ceea ce merită să te pierzi lăsând veșnicul ecou
Și nu e chiar atât de greu de înțeles sensul miilor de vieți omenești
Simplu și ușor, cum ar fi să respiri într-o frumoasă dimineață
La urma urmei, multe fapte sunt posibile și pot ceda chiar și forțele cerești
Și scopul tău, e atât de aproape trebuie doar un singur pas spre cea mai frumoasă viață.
Dar timpul distruge chiar și pietrele ce au văzut nașterea universului
Și schimbă sensul cuvintelor care umpleau inima cu veșnica putere
La urma urmei, chiar obloane și lanțuri din oțelul ce rezistau de durerea mersului
Nu pot suporta toate blestemurile auzite din vorbele cele mai rele.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Iluzii
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăveri,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii
Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac
Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii
Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac
Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii
Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii
Din același fum
Din același fum
de speranță
de care depindeam, firul
ce s-a rupt, pierzanie.
Cerul mi-e tată
iar Marea mi-e mamă-
până și necunoscutul mi-e cunoscut;
dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.
Coșmarul.
Iar cum rădăcina unei flori se ofilește
în pământu’ Străin-
așa și rădăcina mea
se stinge încetișor…
În abisul de măști.
De nu știam de Cutia Pandorei
de speranța fragilă;
Miracolele nu ar fi fost adevărate;
dar…Teroarea a sosit.
Neglijența firii omenești,
Indiferența ta, ucide
cu Aparențe parfumate
și esențe de Galben.
E vina mea, oare?
Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...
căci acum lumea e o tornadă
de Amintiri ce mă țin captiv
în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.
De nu îți place sau n-ai vrea,
Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;
Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.
Chiar de te-ai preface.
Rece, ca cimentul scărilor lungi.
ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte
nu îți pot simți Căldura.
căci Fumul e mai cald decât Grija ta.
Ace de ceas oprite în amintirile disperate
De Iubire, Armonie
Iar tu n-ai ajuns la Timp;
Nici nu vei fi.
Adio.
Și tot ce îmi Doream
Era Iubirea ta necondiționată;
Dorință Eșuată a unui Copil
Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.
Și stau și mă întreb…
Cine Ești?
acedia
Serafic portret selenar
privesti apelpisit cerul,
incerci sa cuprinzi
un infinit, o vesnicie.
Astepti supus la pervaz,
caderea mai vine sau nu?
Aerolitul a ramas suspendat
conturul nu apare in abanos.
Si daca ar cadea,
puterea cutremurarii
nu ar fi suficienta
sa-ti deschida sufletul.
Lumina sa eterica
nu ar putea sa radieze
relieful catre ceea ce tu
simti pustiu in piept.
Calea spinoasă
Inhalând în fiecare zi posomorâtă, fumul acru și greu
Tu crezi, cu cea mai mare speranță în sfânta mântuire
Dar descoperindu-te, complet orb cu ochii nevăzători mereu
Primești o revelație, pentru o viață lungă plină de nemulțumire
Îți dai seama, că îți pierzi timpul pedegeaba lângă focul cald și pătrunzător
Înțelegi, că viața ta se schimbă teribil cu fiecae pas nou
Ar fi mai bine, să cazi străpuns în luptă de glasul otrăvitor
Pentru lucru ce merită să pierzi viața, pentru ceea ce merită să te pierzi lăsând veșnicul ecou
Și nu e chiar atât de greu de înțeles sensul miilor de vieți omenești
Simplu și ușor, cum ar fi să respiri într-o frumoasă dimineață
La urma urmei, multe fapte sunt posibile și pot ceda chiar și forțele cerești
Și scopul tău, e atât de aproape trebuie doar un singur pas spre cea mai frumoasă viață.
Dar timpul distruge chiar și pietrele ce au văzut nașterea universului
Și schimbă sensul cuvintelor care umpleau inima cu veșnica putere
La urma urmei, chiar obloane și lanțuri din oțelul ce rezistau de durerea mersului
Nu pot suporta toate blestemurile auzite din vorbele cele mai rele.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Iluzii
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăveri,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Alte poezii ale autorului
Copilăria
Și îmi doresc mult să mă întorc
În lumea aceea cu mult noroc
Unde seara ne adunam
Și până dimineața nu plecam
Eram copii, dar am crescut
Copilărie frumoasă am avut
Ne jucam noapte și zi
Printre copaci și râsete vii
Nu știam de telefoane
Doar de jocuri cu banane
Noi râdeam chiar din orice
Și erau chiar râsete
Îmi aduc și acum aminte
Pe vremea când eram cuminte
Ma jucam mult pe afară
Și acum sunt prins într-o povară
Dacă timpul s-ar întoarce
Aș iubi ce am și aș tace
Căci mulți sunt care nu au
Și visează la ce dau
Această poezie este dedicată copilăriei celor de prin 2015
Lupta suprema
Un mort frumos cu ochii vii
E-n noi,in fiecare,
Când încercăm ,trist,a privi
Mai dincolo de zare...
Când adânciți în sinele
Ce tremura și doare
Știm ca-ntr-o zi ne vom lupta
Cu cavalerul morții negre
Ce ne va sta in cale..
Și va fi lupta cea mai grea,
Mai teribilă,mai mare .
El ne va împinge spre tenebre,
Și sufletul doar are
Puterea de-a le-nvinge
Prin alba arip-a speranței
La liniștea eterna,la pacea aceea mare...
Scut obosit…
Timpul a venit, când poți să faci ceva,
Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas,
Nu vrei să vezi sau ești orbită?
Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,
Sau e doar o iluzie,
ce-ți aparține fără drepturile de autor.
Închide fereastra, frigul te-nconjoară,
Scufundă vinovăția în fundul mării tale,
Închide ochii, dar veghează-n
seară cu ochii întredeschiși.
Trage plapuma, un zid între lumi,
sau o minciună a minții tale?
Desparte emoții, cu pensete și spumi,
Încetează cu filmele de doi bani.
Te-ar durea cu adevărat, adânc,
Sau doar mimezi durerea,
un joc stricat mecanic?
Anxietatea te strânge, ca un laț,
Dar te încălzește până-n suflet.
Inima-ți sufocă,
fugi de-acest spațiu strâmt sub pat?
Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește,
Haosul îți prinde glas în cap,
Poate nu-i atât de rău.
Vrei să scapi,
dar unde te-ascunzi, în noapte?
Luna tânjește după soare,
dar tu după ce tânjești?
Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,
Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.
Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca?
Te simți urmărită, de umbre reci,
Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,
ce-o creezi acum?
Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite,
Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum.
Privești ușa, ca un prădător în așteptare,
Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,
Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.
Un pachet întreg de esec și esență de vanilie
Pentru ruinele din jurul minții,
Un scut obosit.
Ne scapă
Și când totul e pe dos
Știi ca nu avem timp de scos
Și nici cale de întors
Când noi nu avem rost
Negura nopții mă învelește,
Lumina lunii mă ocrotește .
Dar nimeni nu mă înțelege,
Cum noaptea vocea ta
Mă încremenește
Timpul nu își cere scuze
Cum nici scopul nu îl spune
Sau de ce e în război
cu noi doi .
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
dragul meu
Iubește-mă dragul meu,
Asta îmi doresc, la asta râvnesc…
Simt cum îmi pătrunde in oase, caldura privirii tale,
Gândurile mele nu sunt clare,
Văd totul ca-n ceață.
Inima îmi bate tare,
Vrea sa îmi iasă din piept,
Sa strige cât poate de tare,
Ca o doare si caută alinare.
Vreau sa simt sufletul tău lângă al meu,
Dar știu ca asta nu se poate,
Vreau sa fiu egoista,
Și sa te țin în brațe o eternitate.
Iubește-mă dragul meu,
Asta îmi doresc, la asta râvnesc…
Copilăria
Și îmi doresc mult să mă întorc
În lumea aceea cu mult noroc
Unde seara ne adunam
Și până dimineața nu plecam
Eram copii, dar am crescut
Copilărie frumoasă am avut
Ne jucam noapte și zi
Printre copaci și râsete vii
Nu știam de telefoane
Doar de jocuri cu banane
Noi râdeam chiar din orice
Și erau chiar râsete
Îmi aduc și acum aminte
Pe vremea când eram cuminte
Ma jucam mult pe afară
Și acum sunt prins într-o povară
Dacă timpul s-ar întoarce
Aș iubi ce am și aș tace
Căci mulți sunt care nu au
Și visează la ce dau
Această poezie este dedicată copilăriei celor de prin 2015
Lupta suprema
Un mort frumos cu ochii vii
E-n noi,in fiecare,
Când încercăm ,trist,a privi
Mai dincolo de zare...
Când adânciți în sinele
Ce tremura și doare
Știm ca-ntr-o zi ne vom lupta
Cu cavalerul morții negre
Ce ne va sta in cale..
Și va fi lupta cea mai grea,
Mai teribilă,mai mare .
El ne va împinge spre tenebre,
Și sufletul doar are
Puterea de-a le-nvinge
Prin alba arip-a speranței
La liniștea eterna,la pacea aceea mare...
Scut obosit…
Timpul a venit, când poți să faci ceva,
Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas,
Nu vrei să vezi sau ești orbită?
Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,
Sau e doar o iluzie,
ce-ți aparține fără drepturile de autor.
Închide fereastra, frigul te-nconjoară,
Scufundă vinovăția în fundul mării tale,
Închide ochii, dar veghează-n
seară cu ochii întredeschiși.
Trage plapuma, un zid între lumi,
sau o minciună a minții tale?
Desparte emoții, cu pensete și spumi,
Încetează cu filmele de doi bani.
Te-ar durea cu adevărat, adânc,
Sau doar mimezi durerea,
un joc stricat mecanic?
Anxietatea te strânge, ca un laț,
Dar te încălzește până-n suflet.
Inima-ți sufocă,
fugi de-acest spațiu strâmt sub pat?
Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește,
Haosul îți prinde glas în cap,
Poate nu-i atât de rău.
Vrei să scapi,
dar unde te-ascunzi, în noapte?
Luna tânjește după soare,
dar tu după ce tânjești?
Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,
Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.
Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca?
Te simți urmărită, de umbre reci,
Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,
ce-o creezi acum?
Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite,
Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum.
Privești ușa, ca un prădător în așteptare,
Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,
Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.
Un pachet întreg de esec și esență de vanilie
Pentru ruinele din jurul minții,
Un scut obosit.
Ne scapă
Și când totul e pe dos
Știi ca nu avem timp de scos
Și nici cale de întors
Când noi nu avem rost
Negura nopții mă învelește,
Lumina lunii mă ocrotește .
Dar nimeni nu mă înțelege,
Cum noaptea vocea ta
Mă încremenește
Timpul nu își cere scuze
Cum nici scopul nu îl spune
Sau de ce e în război
cu noi doi .
Ea, doar ea
O văd,e aici !
E aproape,o simt ,
Obosit cu ochii mici,
Dar,o văd,vreau s-o ating.
Pielea catifea,
Mirosul iasomie,
Simt că mă vrea,
Intre noi simt chimie.
In ale mele brațe o iau,
Energiile se contopesc,
Mă strânge tare, drumul nu-i dau,
Oare să ii spun că o iubesc ?!
dragul meu
Iubește-mă dragul meu,
Asta îmi doresc, la asta râvnesc…
Simt cum îmi pătrunde in oase, caldura privirii tale,
Gândurile mele nu sunt clare,
Văd totul ca-n ceață.
Inima îmi bate tare,
Vrea sa îmi iasă din piept,
Sa strige cât poate de tare,
Ca o doare si caută alinare.
Vreau sa simt sufletul tău lângă al meu,
Dar știu ca asta nu se poate,
Vreau sa fiu egoista,
Și sa te țin în brațe o eternitate.
Iubește-mă dragul meu,
Asta îmi doresc, la asta râvnesc…