Prometeu
Cândva dar nu acum, mă voi întoarce,
Să urc din nou, înlănțuit pe Caucaz,
Privind înspre apus voi aștepta în pace,
Acvila să-mi lovească în obraz.
Să simt cum piatra se cutremură sub ghiare,
De timp, smulgându-mi din ficat,
Bucăți de plasmă picurând, hilare,
În veacul necuprins, însângerat.
Cumva dar nu oricum, voi ști mai bine,
De ce în oameni n-am găsit nimic,
Doar cioburi de oglinzi tăind în mine,
Cununi de spini și ramuri de finic.
Doar mări secate, înecând orgolii,
Sub nesfârșite valuri de uitare...
Eoni înfrânți de ploaie și de molii,
Uscați de părăsire și de soare.
Clar, undeva dar nu aici, mă voi ascunde,
Tăcând absent cu ochii în pământ,
Sub mâl amestecat în frunze ude,
Cu lacrimi, câteva și restul vânt...
Dar poate toate astea, sunt un vis,
Și focul ...o iluzie eternă,
Zadarnic l-am adus și l-am aprins,
Era de-ajuns să cumpăr o lanternă.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Iulian Grigore
Data postării: 6 august
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 222