Însigurare

Murmură aceleaşi şoapte din mulțime
În momentele aceluiași minut
În ce vis, pe ce țărm ai rămas?
Sub ce nor ai ajuns?
Se îneacă și curge în mine cărările toate
Pe acea lume care ai hoinărit.

Din toate stelele ce strălucesc,

Tu ești cea mai prețioasă...

N-ai vrea tu să-mi fii povestea,

Pe care sufletul meu s-o trăiască?

 Draga stea a sufletului meu,

Care-mi luminezi calea vieții,

N-ai vrea tu să-mi fii melodia

Pe care inima mea s-o cânte cu dor?

Visul meu cu ochi de smarald,

Precum oceanul în nopțile senine,

N-ai vrea tu să-mi fii dorința

Ce-mi mistuie sufletul cu patimă și fior?

Șoapta râului ce curge în sufletul meu

Și-mi alină fiecare gând și vis,

N-ai vrea tu să-mi fii povestea

Pe care mintea mea s-o creada?

Cântec fermecat al nopții,

Ce mă face și mai mult să te doresc,

N-ai vrea tu să-mi fii eternul

Ce arde-n inima mea mereu?

Roua caldă, curgătoare ce-o înșir pe fața mea,
Cînd pe foia ca mătasea, mă încrunt cuvînt să pun,
E din suflet, ca izvorul, amețit de-o stinsă stea,
Ce e mut și nu mă lasă gândurile să-mi adun.

Mă tot umple de imagini și mă face să tresar,
Dar stiloul mi se rupe și nu pot nimic a scri,
Iar creionul, undeva, e pierdut într -un sertar
Si un altu-n loc de dânsul, astăzi, nu voi mai găsi.

Vântul geme în fereastră, focu-n sobă mă mângâie,
Iar pe fruntea mea se lasă umbre slabe și pustii,
Unde zboar-a mele vise, nime-n lume, n-o să știe;
Numai ție-ți spun - de vii.

"Tu nu m-ai înțeles pe mine...

Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi..."

Pe-același drum mereu cu tine,

Am vrut cu mine tu să mergi...

Pe-același drum de mântuire...

Să mergem împreună mi-am dorit,

Și-astfel la greaua nostra despărțire...

Să îl slăvim pe DUMNEZEU, că ne-a unit.

Aș vrea ca BUNUL DUMNEZEU,

A mea dorință s-o-mplinească,

De a vedea Sufletul tău, mereu,

Ca vremea mea ușor să treacă.

Scumpei mele soții Valeria, 18 Noiembrie 2022, ora 09:30

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!

Te-aș scrie 

Ca pe o poezie

Te-aș scrie

Să-mi rămână mie.

Să o pun în ramă,

Să o pun pe perete...

Te-aș privi cu mândrie,

Și cu fascinație

Propria mea creație!

Și daca te-aș uita

Odată ce trec anii,

Poate te-ar recita,

 Cineva

și mi-ar aminti

de patosul cu care te-am scris.

Trec eu, …un val însingurat,

Zăgăzuit în țărmuri strâmbe,

Visând cum ard, necugetat,

Vărsat întâmplător din umbre.

Și mă întreb din când în când,

Într-un gerunziu imperfect,

Spre care orizont mergând,

În mine însumi par, suspect?

Lăuntric glas ce mă îndeamnă,

Să mă opresc și să adorm,

În cânt înșelător, mă cheamă,

Înnegurat, meandriform.

Și obsesiv regret un pas,

De prizonier întârziat,

Prin timpul scurs, obscen din ceas,

Pierdut pe drum îndepărtat.

De parcă nu ar fi de-ajuns,

În fiecare așteptare,

Să-mi regăsesc un rost ascuns,

Surprins în orice căutare.

Din fiecare gând ciudat,

Mistuitor un foc aprins,

Un ideal înstrăinat,

Neînțeles și necuprins.

Căci uneori, ...doar uneori,

Din stele fără scânteiere,

Erup în mine-asurzitori,

Vulcani, când totul e tăcere.

Furtuni, uitate ce-ar putea,

Amăgitoare-nvăluite-n cețuri,

S-ascundă în privirea mea...

Talazuri, murmurând sub ghețuri.

Drumul acesta, nimeni încă,

Nu l-a urmat.

Nici corbilor izbindu-se de stâncă,

Orbiți de ploi, nu le-a păsat.

Spre nicăieri părând întors,

Ca un cârlig,

Drumeții rătciți pe jos,

Mereu flămânzi, piereau de frig.

Înghesuiți în trupuri mici,

Agonizând,

Striviți de frică și de bici,

Nepricepând.

Prin ochii mei, rănit curgând,

Un râu amar,

Învolburat parcă arzând,

Tot în zadar.

Aprins în taină, răzvrătit,

Urlând turbat,

Ca un cutremur huruit,

Neîncetat.

Pe drumu-acesta nimeni încă,

N-a apucat,

Pe frânghie peste prăpastia adâncă,

Nu s-a urcat.

Doar eu privind asemeni unui orb,

Întunecat,

Scriu versuri puilor de corb,

Nevindecat.

Vezi tu? ...așa venim pe-aici,

Urlând cu lumea strânsă-n pumni,

Gemând sub cruce și sub bici,

În horă ca la nuntă de nebuni.

Mai știi? Cândva credeai că ai ales,

Pe drumul cel mai greu să calci;

Dar ai uitat firesc, ...mai des,

Vrei doar să dormi și să te-mbraci.

Vrei băutură bună și nutreț...

Un staul cald și luminos,

Dar ... ai uitat să fii semeț,

Acum ești om, trăind frumos.

Și ploaia te privește-n silă,

Pământul tremură de scârbă,

Nici cerul nu mai are milă,

Totul e drept dacă ajungi la urmă.

Și mâine-i ziua cea dintâi,

Din restul tău, rămas din timp,

Ești gol cumva? ...așa rămâi?

E prea abruptă calea spre Olimp?

În ochii tăi se pierde biruința,

Potecile sunt toate înfundate...

Și demoni râd, ..ce falsă ți-e credința!

Hai dormi de-acum, visează mai departe.

De cand mă ştiu, am aşteptat răspuns,

Neînțeles, îngreunat şi fără rost,

La întrebări, pe care niciodată nu le-am pus,

Pierdut în locuri unde am mai fost.

Şi-am auzit în mine, zornăit de lanțuri, grele,

Şoptind înşelator sub slove, printre pagini,

Mi-aş fi dorit cumva să mă ascund de ele,

Prin sârmele ghimpate ce-nfloreau pe margini.

Nătângi, stăpânii se grăbeau să-mi amintească,

Prin şfichiuiri de bici, fiindu-le povața,

Supunerea şi legea, zisă părintească,

Amenințări prosteşti, cu moartea şi cu viața.

E vina mea şi-a altora, aşa ca mine,

Că prea adânc şi ruşinos de umbre ne-am temut,

Atâtea vorbe goale, am lăsat să ne dezbine,

E vina lor şi-a mea copile, c-am tăcut.

Cu nici un chip nu te-amăgi,

Crezând în vorbe,

Când ochii verzi ca marea, te vor trece în uitare.

Zâmbindu-ți, crudă ca destinul va şopti...

Orice, cu nepăsare.

În urma ei, cât ai privi sperând,

Prin iarna rece, chiar de-i miezul verii,

Nu murmura,

Senin aşează-te în rând,

Sub greutatea serii.

Însingurat fără-nțeles, de gânduri te apleacă,

Ziua de mâine-ascunsă-n ieri...

Las-o să treacă.

Şi-n suflet chiar de-ți arde dor,

Nebun, de ea aproape,

Cu nici un chip nu te-amăgi, mereu a fost departe.

Doar ochii verzi ca frunzele de crin,

Te-au înecat în vise,

Te-au îmbătat, de cel mai dulce vin,

Acum par stele, stinse...

Buzele ei te-au ars adânc, fierbinți,

Ca magma din comete,

Se vor întoarce poate, în curând, cuminți...

Trezeşte-te, băiete!

Norii aceștia prefăcuți,

În stânci jilave,

Părând că azi au fost născuți,

Din pagini albe,

Ca într-un dans, neînvățați,

Grifoni arzând...

Curgând prin vene-mi speriați,

Demoni râzând.

Rup ariple fiecărui gând,

Extaziați,

Asemeni unor torțe, rând pe rând,

Incendiați,

Prin inimaginabile tăceri,

Trecând răniți,

Securi înfipte în străjeri,

Dormind trudiți.

Și astea toate, în zadar,

Îmi sunt aproape,

Fluturi uciși în felinar,

Îmi cad sub pleoape.

Cu visul meu de foc mocnit,

Mistuitor,

Prin flăcări uneori, subit,

Mă sting ușor.

Știu, niciodată-n urma mea,

Neiertătoare,

Alte secunde n-ar putea,

Clipind amare,

Nehotărâte-a fi sau a nu fi,

Mereu în mine,

În taină a deosebi,

Ce-i rău de bine.

Ca eu să îl ridic, de pot,

Dintr-o chemare,

Pe-Ahile doborât în cort,

De întristare.