Categoria Poezii de dragoste

Total nonconformistă,

Pe plajă înspre mine,

Din spuma mării vine

O tânără nudistă.

Sub delicata-i faţă

Văd forme apetisante,

Măsuri mirobolante,

O amforă în viaţă.

Pe lângă mine trece

Şi după atâta mare,

Ea se opreşte-n soare

La haine, vrând să plece.

Ah, îngere de-ai face,

Sub soarele de foc,

Să stea timpul în loc,

Să nu se mai îmbrace.

Cu o privire de mă atingi mă topesc în dor

Îmbrățișată cu plăcere-n a lor dulceață,

Și-ncerc să mă opun, da n-aș putea să nu-i ador

Ochii tăi a mea prăjitură preferată

Ochi căprui ce-au gustu’ atât de dulce

Ce ascund în ei, dorințe neîmplinite,

O viață și puțin mai mult doar zahăr ți-aș aduce

Și tot n-ar fi de ajuns nici dulciuri infinite

Că nici mierea nu-ndulcește ceaiul negru

Cum mă îndulcesc ai tăi ochi de ciocolată

Mi-ai pus în suflet zahăr vanilat integru

Cu un iz de cafea caramelizată

Ești frumos si dulce, al meu gust preferat

Respir cu tine aer de bezea catifelată,

Ai ochi de zahăr și zâmbet glazurat

Ca un mousse din ciocolată vinovată,

N-aș gusta din ochii tăi, dar mi-ai pus pe masă

Ca un miez de gem pe buzele mele coapte

În cuptorul încins de vanilie caldă

Ești pofta mea învelit în cremă de noapte.

Te respir cu-o teamă oarbă,

Din misterul unui vis,

Și în noapte stă să fiarbă,

Cerul tău și-al meu abis.

Mi-ai rămas în palma stângă,

Ca o rugă fără glas,

Ochiul drept ar vrea să plângă,

Fiindcă te-a pierdut de-un ceas.

Mi se scurge-n piept tăcerea,

Ca un fulger ne-nceput,

Și mă mistuie durerea,

C-am pierdut tot ce-am avut.

Nu e vis, și nu e moarte,

Sunt tot eu, cu trupul blând,

Peste lacrima-ți ascunsă, 

Într-un ochi ne lăcrimând.

Mi se frânge clipa-n pleoape,

Ca un cântec vinovat,

Și mă trec râuri de ape,

Când de somn sunt înțărcat. 

Tu, tăcere verticală,

Eu, un colb de început,

Suferim de aceeași boală,

Ce nicicând nu ne-a durut.

Poate-așa ni-i în destine,

Să fim doi, și niciodată...

Tu – răsfrângerea din mine,

Eu – o umbră ce te iartă.

    Eu nu sunt o lege...
    Nici măcar un cuvânt, 
    n-am scris în vreo carte...
    Dar am strălucit slab,
    ameninţând răcoarea lunii pentru tine...
    
    Nici râu, nici stâncă, nici furtună...
    Sunt doar durerea,
    Desfăcută-n fruct târziu
    Arătând lumii, miezul inimii mele bolnave...
    
    Dar fi-voi acolo - întotdeauna am fost, 
    o lacrimă, fragil, oglindind
    închisoarea ochilor tăi,
    în care-am murit umbră 
    şi m-am născut lumină...

Sunt vinovat, iubito, că plouă de o lună,

Și pielea ta firavă de soare e privată,

Iar ochii tăi albaștri pe mine se răzbună,

Și stau ascunși în casă cu ușa încuiată.

Sunt vinovat, iubito, că pasărea nu cântă,

Și glasul tău de înger cu ea a muțit,

Îmi curge prin ureche tăcere voastră cruntă,

Și mă înțeapă zilnic în tâmplă un cuțit.

Sunt vinovat, iubito, că iarna nu mai pleacă,

Și flori nu mai răsar din lutul obosit,

Pe fruntea ta albită o umbră se apleacă,

Iar sângele din mine e stors și istovit.

Sunt vinovat, iubito, că pașii ți-s de gheață,

Și nu mai recunosc căldura de dincolo de prag,

Ți-e visul raza blândă, pierdută-n dimineață,

Iar eu, un cer căzut, ce nu-ți mai este drag.

Sunt vinovat, iubito, că lumea se sfărâmă,

Sub pleoapa ta aprinsă de-un vis incendiat,

Și plâng cu tine-n noapte, și dorul mă sugrumă,

Dar nu știu cum să vindec ce nu am vătămat.

Sunt vinovat, iubito, că frunza nu mai crește,

Că ramurile plâng cu toate în răspăr,

Și tu, de-atâta jale, blestemi culori celeste,

În loc de glas și zâmbet, în loc de adevăr.

Sunt vinovat, iubito, că-n tine se închide,

Un anotimp cu soare, cu râsul tău curat,

Ți-ai risipit lumina în vorbe prea rigide,

Și-n loc de drum spre tine, pustiu ai semănat.

Sunt vinovat, iubito, că totul ne desparte,

Că nu mai știu ce simți, ce vrei, ce te-a durut,

Și-aș da cuvântul vieții din mine mai departe,

Să-mi pot rosti iertarea, s-o iau de la-nceput.

Sunt vinovat, iubito, că-n clipa ce apune,

Nu știu să-ți spun durerea decât tăcând mereu,

Că-n mine stă o noapte cu zorii împreună,

Și pentru tot dezastrul, de vină-s numai eu...

Gonind spre cer aleargă nori

Din coșuri fumegă otravă

Transformă ploile-n stihii

Apele mătură-n ogradă

Căldura arde peste noi

Topește apele în grabă

Pământul crapă fără ploi

Flămând ne lasă fără hrană

E prea puțin ce-a mai rămas

Și totuși ardem în risipă

E prea pustiu omul de azi

Nu mai gândește nici o clipă

Razele soarelui cel bun

Privind un lacom se încruntă

Pământu-l arde cu necaz

Strigând cu flăcări ne alungă

Setea uscată arde surd

Cenușa fumegă în urmă

Pământul arde îndurând

Sunt prea puțini cei ce-l ascultă

 .  A mai trecut un ceas... 
    şi s-a irosit în zadar,
    un ceas petrecut fără tine,
    fară şoapta zâmbetului tău, 
    fără umbra ta...
    Şi-apoi, un minut şi o secundă 
    a picurat, şi-a curs fecundă, 
    şi nimic n-a mai rămas, 
    nicio lacrimă n-a mai căzut, 
    peste seceta inimii mele.
    
    În această, tristă oră, 
    pe nimeni n-am iubit...
    Ci doar am urât, 
    şi nu voi mai fi val, 
    nici sărut, nici furtună...
    Căci fără tine mă sting, 

    şi mă pierd în neant,
    ca o stea, în prag de dimineaţă.

Am scris povestea cu noi pe foi ce dor de dor...

Am stins sub peniță promisiuni ce le-ai lăsat fără zbor. 

Azi las gândul stingher un alt, ultim poem să scrie

Că din tot ce-am trăit, eu am ars, tu te-ai prefăcut că nu exist pe lume....

Sper să te întâlnesc în următoarea viaţă, Să mă pot bucura de-o poveste cu final fericit,

Mi-aș fi dorit măcar puțin, să te mai strâng în brațe, la un vin 

Dar în viața asta, vom rămane doar vis... visul meu neîmplinit...

Că de-ar fi să te întâlnesc pe stradă întâmplător, 

Și ochii tăi ar căuta în ai mei vreo urmă de dor,

I-aș lăsa să-ți vorbească... să nu nege ce atât și-au dorit 

Însă povestea pierdută va fi, în timpul ce nu l-am putut stăpâni...

N-aș știi să-mi explic de ce-mi apari prin gânduri,

Dar știu că mereu mă citești printre rânduri, 

Astăzi e ziua când nu te aștept, 

Deși inima ta îmi bate în piept.

Încă am emoții când tăcut îmi vorbești în vise, 

Încă mai țin felinarele aprinse, 

Încă te văd la mine-n oglindă, 

Și ochii tăi încă știu să mă surprindă.

Dar nu te caut la pas prin oraș, 

Pentru că te găsesc în dorul uriaș,

Și nu mai visez, decât câteodată,

Că inima ta a rămas descuiată. 

Nu te mai caut și nici nu te chem, 

Ci doar te rescriu în vechiul poem, 

Poate ne vom reîntâlni pe traseu,

Același tu, dar o altă eu.

Aș vrea să pot să colorez cuvinte
Să pot să merg pe loc, înainte
Să simt gheața cea fierbinte
Să fug de mine și de minte

Să-mi dezvelesc sufletul de cerneală
Și peste tine să-l aștern
Să nu rămână foaia cheală
Și să te iubesc etern

Să fim una cu poezia
Cu lacrimi de cerneală amândoi
Să stropim hârtia
Să fim ploaia ce cade peste noi

Să ne spălăm de pete de cerneală
Să ne lăsăm seduși de fantezie
Să iasă rima la iveală
Să scriem a vieții poezie

Aș vrea să știu cuvântul care ne desparte
Și în silabe să-l strivesc
Să văd să colorez în noapte
Să pot în întuneric să iubesc

Târziu însă bag de seamă
Ție îți este teamă

Dar vreau să finalizez
Și fără al tău ajutor
Cuvinte vreau să colorez
Să-mi desenez aripi, să zbor

Să-mi desenez aripi din cuvinte
Să pot să zbor pe loc, înainte
Să fug de tine și de minte
Să mă ascund de cuvinte în cuvinte

Să m-ascund între cuvinte și să aștept
Să vii să termini poezia
Iar de se va îngălbeni hârtia
Voi colora altundeva un alt concept.

 .  Dincolo de adânc, valurile
    se izbesc de pieptul ţărmurilor ucigaşe,
    ca nişte zdrenţe-n voia sorţii...
    
    Dincolo de adânc, de veacuri durate 
    stânci ascuţite îngână-n umbre, 
    pasul şovăielnic al norilor...
    
    Dincolo de adânc, curălit de emoţii
    am murit şi m-am născut scoică, 
    ce-ngână oceanul în ochii tăi miraţi...
    
    Dincolo de adânc, mi-am dorit
    să mor din nou, şi,
    să mă nasc umbră . Umbra ta...

Mă surprind des vorbind cu mine în gând,

Purtând conversații cu alt eu și cu mine.

Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,

Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.

Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,

Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.

Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,

Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.

Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,

Dar pot spune clar ce-mi place din ea.

De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,

Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.

Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,

Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.

Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,

Am două picioare stricate, pe bune!

Aș asculta ore în șir muzică bună,

Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.

Și știu ca nu a întrebat nimeni,

Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.

Iubesc să fac oamenii să zâmbească,

Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.

Dar cel mai mult iubesc,

Când îmi spui tu pe nume.

Nu știu mereu ce să spun, nici acum

Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.

Și probabil m-am făcut de râs,

Dar îmi e dor de tine.