Însigurare
De unde-mi vii singurătate,
Cu glasul tău de vifor ruginit?
Atâta vreme te-am crezut departe...
Văd limpede acum că zeii m-au mințit.
Îmi curgi prin suflet aspră în șuvoaie,
Iar, flăcări înghețate mă străpung,
Tigroaică neagră, rătăcind în ploaie,
Prin ochii tăi din mine mă alung.
Știam că ai plecat la vânătoare,
Amar de vorbe înțelepte mi-am șoptit,
De unde te întorci însingurare,
Când străjile în turn au adormit?
...sub pașii tăi s-aud foșnind regrete,
În noaptea lungă ca o veșnicie,
Demoni absurzi cerând dovezi concrete,
Sărutul tău sublim, cu gust de nebunie.
Ah, ...sângele în apă mi-l preface,
Privirea ta sălbatică și rece,
În jurul nostru universul tace,
Că norii ăștia au uitat să plece.
Și gânduri fără de noimă stau să-mi cadă,
Prin haosul turnat în sticlă,
Ca iedera mușcând dintr-o fațadă,
Zidită-n solitudine și-n frică.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Iulian Grigore
Data postării: 29 august
Comentarii: 1
Vizualizări: 146
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Te Strig
Şi te strig întâia oară,
Eşti doar un ecou pe prispă
Precum surâsul ploii care
Curge din burlan pe-o cizmă.
Chiar sub gât, în partea stângă,
Am o raclă ritmică
Ce nu vrea să dea uitării
Un ecou fad de pe prispă.
Şi te strig a doua oară,
Trag speranța c-o s-aud
Glasul tău ca asta vara,
Când şedeam sub pomul surd.
Încă ii mai dau târcoale,
Pentru mine e loc sfânt
Şi vorbesc cu frunza care
Ți-a sărutat obrazul stâng.
Tot încerc de ceva vreme
Din zori şi până la amurg
Să sap pentru a mea raclă
O tombă sub pomul surd.
Şi te strig ultima oară
Tomba a dispărut de tot.
Prispa îmi răsună goală.
Pomul surd e doar un ciot
Vocea ţi-a amuțit banală
Timpul ne prinde pe toți.
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
Vinovată vină
Scuzați acest deranj, gasit-am ce-i de vină
Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină
Învață s-o alungi căci mușc-acea jivină
Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă
Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină
Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină
Cuvinte-au deranjat, dacă iubești ai vină
Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină
Dragostea n-are leac, e dezechilibrată
Ai neuron stricat, mintea trebui tratată
De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă
Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă
Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace
Cumva uită de ea altfel încet te stoarce
Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace
De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce
Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate
Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face
Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface
Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce
De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină
Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină
Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină
Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină
XXXX
Îmi era greață de dragoste,
O uram, dar tu, tu
Mai făcut să îmi placă...
„Nesăbuit-o” asta îmi spune vocea din capul meu...
De ce el? La ce te-ai gândit sau nu ai făcut-o?
Critica continua pe care i-am adus-o inimii mele
mă face să înțeleg cât de neprevăzută este dragostea
și cum te poate înșela inima:’( <3
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în italiană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Possiamo rivisitare l'immagine di una persona che ci ha ispirato 10 anni fa?
Sì, dobbiamo solo volerlo,
Sì, se avesse un'influenza positiva su di noi,
Sì, se ci ha motivato,
Sì, se potesse capirci (la maggior parte delle persone non può),
Sì, se potesse trasmetterci qualcosa del suo carattere, della bellezza della sua anima e delle sue passioni,
Sì, se sospiro ancora di gioia, guardando le sue foto,
Sì, se ci ha lasciato senza parole per quanto fossero uniche le sue idee (una di queste mi ha davvero sorpreso in tutto e per tutto),
Sì, se sapesse farci venire voglia di vedere il suo punto di vista,
Sì, se potesse darci un miliardesimo dei suoi doni,
Sì, se ci contagiasse con le sue risate, la sua gentilezza e i suoi auguri,
Sì, se pensi che ti abbia cambiato in meglio, che sei diventato più ricco (moralmente, eticamente, emotivamente),
Si, se non si arrendeva con te, preferiva fidarsi di te, non pensava che avrebbe perso tempo senza ottenere alcun risultato,
Sì, se anche tu non hai tradito la sua fiducia,
Sì, se sapesse instillare in noi le ambizioni e accrescerle durante tutto il periodo in cui ci siamo conosciuti,
Sì, se scopriamo che non ce n'erano molti come lei,
Sì, se avesse davvero a cuore i valori morali, come potrebbe ogni essere umano ottenere una versione migliore, più gentile, più premurosa e più piacevole di sé stesso?
Sì, se avessi sempre la stessa eccitazione ogni volta che la vedevo, non importava che fosse bagnata di acqua piovana fangosa, che avesse momenti in cui era più nervosa, che si arrabbiasse, che fosse stanca, che avevamo l'influenza e non potevamo più divertirci con gli stessi superbi tratti di carattere,
Sì, se i pensieri rivolti a Lei portassero frutto nel nostro cuore,
Sì, se non fosse un'estranea, era qualcosa di più, ti sentivi più vicino a lei, era come un'amica o una sorella maggiore,
Sì, se ogni giorno salissi uno scalino, con il suo aiuto,
Sì, se riuscisse a costruire tutto con una tale calma e passione che non puoi davvero reagire a pensarci,
Sì, se pensi che non avresti tentato invano di impressionarla,
Sì, la vecchiaia nel suo caso significava davvero bellezza, era molto più grassa da giovane, ma aveva voglia di perdere peso, aveva il tempo di correggere eventuali difetti che la disturbavano, per deliziare tutti noi a 50 anni e qualcosa ,
Sì, davvero sarebbe valsa la pena partecipare ad un reality show come "I rumeni hanno talento",
Sì, perché ho tirato fuori la parola "talento", da lei ho imparato che non esiste una cosa del genere, non riceviamo nessun talento e non lo portiamo con noi all'altro mondo, il talento che mostrava era acquisito abilità, il risultato di alcune consuete,
Sì, quando cadevo (inciampavo), sapeva come aiutarmi ad alzarmi,
Sì, se solo potessi vederla ancora sul marciapiede, al mercato, ai concerti, in municipio, allo stadio correre ai 70 anni che avrebbe oggi,
Sì, vorrei vederla ancora una volta...
Mia cara donna (e le iniziali C. P.) che per me è stata più come una sorella maggiore (circa 42 anni più grande) per 7 anni, poi anche tu dovevi andartene, stava arrivando un'altra tappa. Sei rimasta come un enigma nel mio subconscio, non so nemmeno oggi come mi avresti voluto che fossi, cosa avresti voluto di più che ti mostrassi, ma sei rimasta da qualche parte lì, nella lista delle "Donne" di 10 e di 10 uomini", come in uno spettacolo di 10° grado.
Perdona la mia goffaggine in tutto, ma non era apposta, ma sto congelando, mi batte forte il cuore, palpito, sudo a volte freddo, a volte caldo, è come se non potessi entrare abbastanza aria i miei polmoni quando ammiro la personalità, gli sforzi, tutto ciò che mi hai mostrato, ed io, considerando la mia inabilità da allora, non potrei mostrarti altro che quello che hai sempre visto.
HappyCinema
Anul Nou în prag răsare
La filmul din cinema
Moș Crăciun, cum că dispare
Părăsind el tema așa...
Un copil în cale-i sare
Șoptindu-i să se oprească,
El doar drumul vede-n zare
Încetând să mai gândească...
Tristețea s-a împrăștiat
Pe la toți cei ce vedeau
Plecarea moșului înfumurat,
Pe care încă-l mai credeau...
Toți ca toți, dat mintea mea
Vedea cu totul altceva,
Vedea ceea de ce-s temea -
Plecarea ta altundeva...
Plecarea ta de negăsit
Departe, în universul infinit,
Doar centimetri de pășit,
Dar țarul junglei a foșnit...
Jungla sub a lui control se află,
Dar o junglă-i lumea-ntreagă?
Care-i sensul stapânirii în tiflă
Trăind apoi viața-ți neagă?
Îmi lipsește atât de mult
Căldura ce mă cuprindea
Cu gingășia de demult,
Din trecutul ce ardea...
Ardea în flăcări uriașe,
Dar nimic nu distrugea
Acum în salturi ucigașe
Mocnește timpul ce fugea...
17.11.24
Alte poezii ale autorului
Mama știe
Mama, știe de ce gânduri,
Câteodată dau năvală,
Revărsându-se în rânduri,
Sub ciocan, pe nicovală.
Frânte aripi fumegânde,
Aruncate spre pământ,
Lacrimi gata să inunde,
Orice glas pierdut în vânt.
Îndoieli părând mărunte,
Flăcări înlăuntru stinse,
Mama știe să asculte,
Lanțuri zornăind prin vise.
Ploi gigantice de smoală,
Sfărâmând sub picături,
Clipa de secundă goală,
Prinsă sub dărâmături.
Mama poartă-n ochi tăcerea,
Răstignită, dureroasă…
Primului născut, căderea,
Într-un nor de ceață, deasă.
Știe …dar nu poate spune,
Pașii ăstei primăveri,
Peste podul de cărbune,
Drum trecut spre nicăieri.
Pământ
Tăcerea asta neagră, spune multe,
Privesc secundele luptându-se-ntre ele,
Dorm temnicerii pe zăvoare rupte,
Și noaptea mușcă pân' la sânge din zăbrele.
Ascult cum gem în ziduri zeii,
Încercănați frâgându-se prin ceață,
De mii de ori sub răsucirea cheii,
Legați cu jurăminte dincolo de viață...
Milogi, târâți de univers la judecată,
Cu existențe insignifiante și meschine,
Între icoane și oglinzi jucată,
Aceeași piesă cu eroi și pațachine.
Și prea feroce timpul, trage de cătușe,
Eliberând într-un târziu fugarii,
Pictând cu umbre și rugină pe cartușe,
Plătind la rând cu gloanțe lăutarii.
Și-adună la un loc nebunii și fricoșii,
Le toarnă picături, otravă în urechi,
La ochi legați cu jartiere roșii,
În guri căluș de fiare vechi.
Mereu m-am întrebat zadarnic:
De ce ne bântuie atâta nebunie,
Și vântul pustiind amarnic,
Ca-n fluier suflă-n noi o altă melodie?
Tăcerea asta neagră, câteodată,
E mai presus de orice cântec sau cuvânt,
E dincolo de orice slovă moartă,
O așteptare într-un suflet de pământ.
Nu-i pasă
Răvășitoare tăcere,
Îmi scurmă rărunchii,
Ca o haită de lupi,
Zgâriind pe sub prag.
Carnivora durere,
Săgetându-mi genunchii,
Peste valuri stinghere,
Zămislite în larg.
Ochii ei, crivăț cald,
Printre bucle de aur,
Știu blesteme cumplite,
În suflet ...cum ard.
Adevăruri mocnite,
Niciodată rostite,
Mai presus de cuvinte,
În sclipiri de smarald.
Vrea destinul sa-i fure,
Un sărut din visare,
Zeii toți o așteaptă,
Criminal să zămbească,
Vrea poetul cu-n vers,
Muritor, s-o îndure,
Să o-ntoarcă la sine,
Înapoi, să-l privească.
Și zorii se tem uneori,
S-o întrebe,
Iar nopțile tac,
Dacă doarme tăcută,
Nu-i pasă că trece,
Cum nu-i pasă că pierde,
Și-n urma ei timpul,
Mă preschimbă în stâncă.
Regele gol
Hamalii trag în funii, barje prin nisipuri,
Visând, în dune să se-ngroape,
Cum uraganul urcă pe recifuri,
Prin munți de ură străvezie, deghizați în ape.
E vina mea că nu-nțeleg privindu-i,
Tăcerea unor umbre căzătoare,
În cercul lor de flăcări mistuindu-i,
Aprinse patimi între stele muritoare.
De zeci de mii de ori, în fiecare clipă,
E vina mea de rob dormind în lanț,
Că nu mă zbat dar mă ascund cu frică,
Departe de lumină, mai adânc în șanț.
Atâtor șoapte gângurind înșelătoare,
Complice uneori, în grabă le zâmbesc...
Știu, timpul câteodată doare,
Cu capul, de vreun zid când mă lovesc.
Și-i vina mea, ascunsă între rânduri,
De-atâtea ori, însingurat că m-am pierdut,
Ca-n mine însumi să mă frâng în gânduri,
Privind ca-ntr-o oglindă, în trecut.
Și fiecare rană a scrâșnit o rimă,
Cu vers ciudat, perfid și mutilat,
Poetului nebun suspect de crimă,
C-a adormit și călimara și-a vărsat.
Și vina asta mie, mi-e cioplită-n fire,
Copil râzând de-un rege dezbrăcat.
Mă șterg la ochi, de n-ar fi nălucire,
Dar regele e gol și foarte supărat.
Zaruri
Pentru că timpul uneori,
Plutește în derivă,
Firav, abia născut în zori,
Din carne de ogivă...
Într-un acvariu fisurat,
Lăsat pe țărmul mării,
Ca un regret nemăsurat,
Bastard al resemnării;
Din ochii ei, însingurat,
Mă sfâșii în uitare,
Sub pasul mic, neîndurat,
Prin vorbele-i amare.
Mă șterg din mine, ca în vis,
Cu gânduri și tăcere,
Gladiator gemând învins,
De propria cădere...
Pentru că ochii ei acum,
Privesc în altă parte,
În urmă-i doar pustiu și scrum,
Sub frunze negre, moarte.
E timpul poate un fugar,
Jucând perfid cu focul,
Copil naiv, călcând pe jar,
Pierzând la zaruri totul.
Trecere
Drumul acesta, nimeni încă,
Nu l-a urmat.
Nici corbilor izbindu-se de stâncă,
Orbiți de ploi, nu le-a păsat.
Spre nicăieri părând întors,
Ca un cârlig,
Drumeții rătciți pe jos,
Mereu flămânzi, piereau de frig.
Înghesuiți în trupuri mici,
Agonizând,
Striviți de frică și de bici,
Nepricepând.
Prin ochii mei, rănit curgând,
Un râu amar,
Învolburat parcă arzând,
Tot în zadar.
Aprins în taină, răzvrătit,
Urlând turbat,
Ca un cutremur huruit,
Neîncetat.
Pe drumu-acesta nimeni încă,
N-a apucat,
Pe frânghie peste prăpastia adâncă,
Nu s-a urcat.
Doar eu privind asemeni unui orb,
Întunecat,
Scriu versuri puilor de corb,
Nevindecat.
Silvia Mihalachi