Taciturn
E doar aşa... un vânt uşor,
Înfrigurat, ce-mi bate-n cuget,
Păreri sunt frunzele ce dor,
Căzându-mi... răsfirate-n sufet.
Nu-i nici o urmă presărată în noroi,
Trecând, prin cea mai neagră zi din viață,
Nici mama nu-i aici, ca să mă tragă înapoi,
Din haul care stă ascuns sub gheață.
Atâtea gânduri goale, în sfârşit s-au stins,
Mototolite, fumegând în scrumieră,
Acum le simt, cum iarăşi m-au cuprins,
Arzând mocnite, din cartuşieră.
Arcașii grabnic i-am trimis în turn,
La poartă, grenadierii stau de veghe,
De ce e oare tocmai astăzi, cerul taciturn,
Şi aripile îngerilor, au culori de zeghe?
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Iulian Grigore
Data postării: 29 septembrie
Vizualizări: 121
Poezii din aceiaşi categorie
Iluzii în italiană
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusioni
Sei vecchio quanto vuoi essere,
Hai i capelli ricci che hai sempre ammirato e che non si increspano mai,
Hai una parete piena di quadri nella tua stanza,
Hai il modello di telefono più alla moda,
Hai un migliore amico, non ti deluderà mai, almeno non consapevolmente,
Hai la colazione più deliziosa (pancake con Nutella),
Hai il miglior contapassi che possa essere scaricato,
Hai la bici più veloce, con essa raggiungi Fălticeni in soli 15 minuti,
Hai il naso più dritto, non hai più bisogno della rinoplastica,
Hai i denti più dritti, nessuno troppo indietro o troppo lontano,
Hai sempre l'apprezzamento più accurato da parte di chi ti circonda (non c'è menzogna più sfacciata, non ti riconosceranno, o perché non gli importa, non ne hanno bisogno, o perché tieni tutto dentro di te e vuoi per sembrare una donna forte, smetti di mascolinizzare te stessa per il bene delle persone a cui non importa, chiunque esse siano),
Hai le intenzioni più pure, non solo, sai anche come dimostrarle,
Hai le unghie in gel più lucenti,
Hai il maggior numero di sfumature di viola nel tuo guardaroba,
Hai la Playlist più completa con le poesie di George Bacovia recitate, una dopo l'altra,
Hai tanti amici quanti vorresti avere, cioè due, quelli onesti, con cui rimarrai in contatto per tutta la vita, il resto sono solo persone che vogliono qualcosa da te, ti usano, non si perdono un'opportunità quando ti vedono,
Hai il modo migliore per preparare patatine fritte, come McDonald's vicino a te,
Hai lo styling migliore ogni volta che ti vesti,
Hai sempre armonia, nulla si discosta da ciò che volevi inizialmente, nemmeno la minima deviazione,
Hai le persone più comprensive (ma devi spiegare tutto, perché il cielo è azzurro?, perché respiri?), ma questo non accade nella nostra poesia,
Hai le migliori spiegazioni, solo tu sai come le hai fatte così belle, nessuno rimane confuso, tutti ti amano soprattutto per questo,
Hai le migliori torte di compleanno della Norvegia,
Hai le penne migliori, non si rompono mai,
Hai il miglior paio di scarpe, anche per i balli latinoamericani,
Hai le idee più interessanti per decorare la stanza,
Hai la massima precisione quando tagli i capelli di un amico (riesci a malapena a tagliarti),
Hai le preferenze più divertenti quando si tratta di musica,
Hai un orecchio musicale, ma non sai affatto come usarlo,
Hai i gusti più stravaganti in fatto di smalti, ti piacciono solo i colori neon,
Hai dei canoni più belli, non ti avvicini mai perché sono belli,
Hai gli specchi migliori, attraverso di essi puoi vedere tutto, ogni mosca che è entrata,
Hai il merito più grande sempre e ovunque,
Hai la migliore capacità di comprendere gli avvenimenti, di qualunque natura essi siano,
Hai la voce più piacevole,
Hai il tocco più morbido,
Hai i profumi più fragranti, sei una fata della primavera,
Hai un sorriso smagliante, attiri tutti gli sguardi, anche se non ti piace l'attenzione,
Hai il miglior tosaerba, taglia qualsiasi filo alla stessa lunghezza,
Apprezzi al meglio le cose, soprattutto la quantità, quando un amico viene a trovarti e vuoi bere una limonata, assicurati di avere entrambi la stessa quantità di succo nel bicchiere,
Hai il modo migliore per comprendere i problemi delle persone, prendi la logica e ciò che è logicamente realizzabile, non quello che tutti vogliono che accada, sii onesto, anche tu volevi tante belle farfalle in questa vita, ma non volavano nella tua direzione, solo cose che tu saltato per acchiappare e farti solo male,
Hai la capacità migliore di guardare nel cuore delle persone, di curare le ferite, sei anche uno psicologo da questo punto di vista,
Hai la più bella decenza nel comportamento e nella condotta,
Hai gli argomenti più corretti e migliori,
Hai le preferenze più strane per quanto riguarda le stazioni televisive che guardi,
Hai i ricordi più tristi, ma sei riuscito a moltiplicare quello che a prima vista sembrava essere troppo poco, a trasformare quei consigli in qualcosa di costruttivo,
Avevi dei colleghi di banca più carini,
ti dava sempre gli esercizi che non sapevi fare,
Hai le parole più toccanti del vocabolario,
Hai le migliori pinzette, tagliaunghie,
Hai le aspirazioni più belle dentro di te, non solo ne saresti il beneficiario,
Hai i pensieri più generosi,
Hai la voce della coscienza più moralizzante e melodiosa,
Hai la forza/saggezza di arrenderti quando vedi che non hai motivo di continuare,
Hai la possibilità di far stare bene le persone solo con la tua sola presenza, quando sei con loro, non hanno più i capelli bianchi, sono più felici, non sembrano nemmeno avere più rughe,
Hai cercato in tutti i modi di diventare una versione migliore di te stesso, obiettivo raggiunto, puoi rilassarti, la voce della coscienza è stata dura con te, perché voleva solo il tuo bene, è come la voce di un genitore che non ti obbliga, solo che dice che sarebbe meglio perché pensa a te e ci tiene ancora.
Alt străin
Iar trecător, uneori, mă gândesc
La tine, la noi, dar care noi? – nefiresc.
Eu și acel străin, atât de tăcut,
Cu suflet rece, pe chip abătut.
Zâmbetul îi pare de piatră, pustiu,
În asfințit mohorât, târziu.
Dar ochii-i sclipesc, ascund o poveste,
Un țipăt de dor în agonie-l veste.
Durerea apasă în lumină fierbinte,
Speranța îl poartă spre visuri cuminți.
Tânjește-o îmbrățișare caldă, mereu,
Un cămin să-l primească, să-i fie al său.
Și poate, cândva, pe străinul acesta,
Ai să-l saluți, întinzându-i povestea.
De mână l-ai trage, când umbră devine,
Privindu-l în ochi, să-i vezi rădăcine.
Și poate-ți va plăcea ce-ai aflat,
Două inimi ce ard în același oftat.
V-ați înțelege, dincolo de fel,
Fără teamă să-l vezi pe străinul din tine.
Încearcă!
Încearcă să rămâi un pas în urmă,
Ai grijă unde calci și ce vorbești,
Prea multă vreme te-ai ascuns în turmă,
Uitând de drumul tău și cine ești.
Nu lua în seamă ce șoptește vântul,
Grăunțele ce ți le varsă pe cărare,
Pe câți din noi nu ne-a zdrobit cuvântul,
Stăpânului, rostit cu supărare?
Amar de ani pierduți în pribegie,
Încătușat în frică și oroare...
Zbătându-te legat de glie,
Ca vita scoasă la vânzare.
Dator la plată pentru răsuflare,
Erou să fii chiar dacă nu ai vrut,
Ești sclav din neam în neam, se pare,
Mai înainte de-a te fi născut.
Și-n noaptea asta, lungă, chinuită,
Nehotărât a fi sau a nu fi,
Oprește-te măcar o clipă,
Gândind că rătăcești fără să știi.
Încearcă să rămâi puțin în urmă,
Când te-mbrâncesc s-ajungi in față,
Încăierarea asta sângeroasă și nocturnă,
E visul somnului, pe care-l credem viață.
Prometeu
Cândva dar nu acum, mă voi întoarce,
Să urc din nou, înlănțuit pe Caucaz,
Privind înspre apus voi aștepta în pace,
Acvila să-mi lovească în obraz.
Să simt cum piatra se cutremură sub ghiare,
De timp, smulgându-mi din ficat,
Bucăți de plasmă picurând, hilare,
În veacul necuprins, însângerat.
Cumva dar nu oricum, voi ști mai bine,
De ce în oameni n-am găsit nimic,
Doar cioburi de oglinzi tăind în mine,
Cununi de spini și ramuri de finic.
Doar mări secate, înecând orgolii,
Sub nesfârșite valuri de uitare...
Eoni înfrânți de ploaie și de molii,
Uscați de părăsire și de soare.
Clar, undeva dar nu aici, mă voi ascunde,
Tăcând absent cu ochii în pământ,
Sub mâl amestecat în frunze ude,
Cu lacrimi, câteva și restul vânt...
Dar poate toate astea, sunt un vis,
Și focul ...o iluzie eternă,
Zadarnic l-am adus și l-am aprins,
Era de-ajuns să cumpăr o lanternă.
Eticheta
Oh suflet drag,
Oare ce însemn yo pentru tine ?
Oi fi o dulce amintire
A unor vremuri de mult apuse ?
Sau poate urma unui dureros ghimpe ,
Care o lasat în urma numai o adâncă urma?
Plăcuta sau dureroasa
Urma mea ,draga om
Este numa așa cum o dorești tu a o vedea
Căci în toată povestea vieții tale
Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător
Doar un canal de comunicare
Prin care altu a lasat un mesaj
Descifrat sau nu de tine
Însă tu, te ai preocupat mai mult
De a pune o eticheta alba sau neagra
În jurul gatului meu....
Paradox uman
Cine, cine sunt eu oare?
Trup viu de lut par în oglindă
Prin care curge praf de stele
Și-i căptușit cu piele fină.
În timp ce filmul derulează
Părul tot încărunțește
Scoarța mi se încrețește
Lent se metamorfozează.
Și iată, corpul îmi cedează
Vârsta iute-naintează
Și spre final, mereu, mereu
Mă întreb: cine-am fost eu?
Și mai e ceva în mine, e-acel suflet făr' de care
Trupul meu de carne-ar fi ca o vază fără floare.
El de nicăieri răsare
În mine pare a se naște.
Încontinuu crește, crește;
Ființa mea prinde culoare.
Timpul fără capăt înainte zboară,
Tot mai bogată e a mea conștiință.
Dar trupul ciob se face, intră în neființă.
Sufletul acum în vid total coboară.
Așa ca trupul cerul învelește-acest pâmânt
Care altfel ar pluti în monotonele neanturi.
Căci iată, aflat-am cine sunt –
Vietate-n două planuri
Care, prin a lor natură separate,
În unitate scriu o prea-frumoasă carte.
Alte poezii ale autorului
Povești
Simți? …uneori e prea târziu,
Oștirii tale semn să-i faci, să se oprească,
Din goana ei spre fluviu, prin pustiu,
Împinsă de o sete oarbă, strămoșească.
Stindarde în nisipuri mișcătoare,
Se clatină și cad uitate,
Sub vânturi printre dune călătoare,
Peste mirajul unei biruințe nesperate.
Știi? …uneori regretele-ngropate,
De vii, cumva se răsucesc,
Revin de undeva, departe,
Escadre printre nori, se rătăcesc.
Deșert izbind cu ură în turbine,
Bătăi de aripi rătăcite-n cești,
Primejdioase roiuri de albine,
Legionarilor, șoptindu-le povești.
Și pân-la umă, ce e adevărul?
Legat la ochi în miez de noapte sapă,
De undeva, o lovitură cu toporul,
Pe mâini Pilat își toarnă-ntruna apă.
Mamei, la plecare
Vezi stânca asta atârnând peste abis?
Stând nemișcată-n ceață și furtună...?
Vine o vreme când, parcă-n adins,
Adoarme făr-a spune ,,noapte bună".
O simți îndepărtându-se încet,
De timp, și așteptarea altei dimineți,
Și ce-a fost rău și strâmb, acum e drept,
Cei care n-au știut, acum sunt înțelepți.
E piatra asta lacrimă și cântec...
De leagăn atârnând peste abis,
Ca un copil dormind în pântec,
Râzând, plângând, trăind în vis.
Și poate dincolo de șoapte,
De vorbe omenești rostite la durere,
Tu mamă știi cât sunt de-aproape,
Acele clipe smulse din tăcere...
Când ne vom regăsi cumva în zori,
Senini, zâmbind... căci noaptea a trecut,
Pe stânci va crește iarbă, flori,
Orice sfârșit e doar un început.
Ce am mai fost
Eviscerate linii, câteodată-nfrânte,
Contur de frunze adormite pe pământ,
Mi-s gândurile așchii mohorâte,
De flăcări sure, smulse din adânc.
Întunecate dimineți, zbătându-se în mine,
Mă cheamă iar, să fiu ce am mai fost,
Adulmecând în iz de oameni și jivine,
Oxid de-amar, prădalnic și anost.
De parc-aș auzi aici zvâcnind înlănțuite,
În rime alergând prin labirint,
Surori furtunilor de mult dezlănțuite
Cuvintele acelea care-ntotdeauna mint...
Privind îndoctrinate, zgâlțâind zăbrele,
Decembrie ascuns în fiecare luni,
Secunde arămii cu gust de praf, de stele,
Copii cuminți născuți printre nebuni.
De-acum, când legiuni de patricizi înalță,
Agățătoare trepte șubrezite, către cer,
E somnul frunzelor lipsit de relevanță,
Pândind prin ochii mei, năluci de fier.
Regele gol
Hamalii trag în funii, barje prin nisipuri,
Visând, în dune să se-ngroape,
Cum uraganul urcă pe recifuri,
Prin munți de ură străvezie, deghizați în ape.
E vina mea că nu-nțeleg privindu-i,
Tăcerea unor umbre căzătoare,
În cercul lor de flăcări mistuindu-i,
Aprinse patimi între stele muritoare.
De zeci de mii de ori, în fiecare clipă,
E vina mea de rob dormind în lanț,
Că nu mă zbat dar mă ascund cu frică,
Departe de lumină, mai adânc în șanț.
Atâtor șoapte gângurind înșelătoare,
Complice uneori, în grabă le zâmbesc...
Știu, timpul câteodată doare,
Cu capul, de vreun zid când mă lovesc.
Și-i vina mea, ascunsă între rânduri,
De-atâtea ori, însingurat că m-am pierdut,
Ca-n mine însumi să mă frâng în gânduri,
Privind ca-ntr-o oglindă, în trecut.
Și fiecare rană a scrâșnit o rimă,
Cu vers ciudat, perfid și mutilat,
Poetului nebun suspect de crimă,
C-a adormit și călimara și-a vărsat.
Și vina asta mie, mi-e cioplită-n fire,
Copil râzând de-un rege dezbrăcat.
Mă șterg la ochi, de n-ar fi nălucire,
Dar regele e gol și foarte supărat.
Dreptatea, libertatea, adevărul
N-am căutat vreodată, printre stele viitorul,
Nici în căuşul palmei stângi, să-l desluşesc,
Vreo umbră care să îmi fie ajutorul,
N-am întrebat, să nu mă rătăcesc.
Nimic, din toată tulburarea omenească,
Nu m-a atins vreodată, nici n-am vrut să ştiu,
Păduri întunecate peste mine, am lăsat să crească,
Curgânde râuri spre departe, în pustiu...
Nu am citit în zodii ce va fi sa fie,
Şi nici profeți ieșiți din minți, n-am ascultat,
Același în tristețea fără margini, ori în bucurie,
De am căzut însingurat, m-am ridicat.
Dar am privit mereu atent, adânc în ochii voştri,
V-am ascultat cum povestiți, sau respirați,
Mirosul greu al ghiarelor de monştri,
L-am presimțit, atunci când vă mișcați.
De mii de ori cu lamentări prelungi, absurde,
Cerându-mi timp din viață, m-ați uimit,
Ca ploile din munți, ce vin să ne inunde,
Lovindu-se în stânci de neclintit.
Port chip de om, trăiesc asemeni vouă,
Dar am ales de la-nceput, să nu vă fiu la fel,
Şi tot ce am văzut în voi, am împărțit în două,
Gunoaie multe şi ceva oțel.
Sub cerul fals, înnegurat devreme,
Ascuns în lumea de păianjeni croşetându-şi vălul,
Prin sita ruptă, găurită, rostul meu e-a cerne,
Dreptatea, Libertatea, ...Adevărul.
Zar
Tu timp, de-ai trece mai în grabă,
Luntraș zănatec, pe ascuns plătit,
Cine-ar mai vrea din cupa ta să soarbă,
Otrava lumii, de vreun gând umbrit?
Cine-ar mai ști când tu, pierdut de-aiurea,
Curgând ca ploaia, peste scuturi rupte,
Prin întuneric îți înfigi securea,
În umerii secundelor ce-ar vrea să lupte.
S-adune-n strigăt toată pilda tinereții,
Și anii grei, ai cruntelor căderi,
Tu timp, potrivnic pe cărarea vieții,
Nu știi păstra nimic, din câte ceri.
Și-n drumul ăsta, înapoi spre casă,
La fiecare pas e-o rătăcire,
Ca un delfin zbătându-se în plasă,
E timp în orice amăgire.
Pierdut, trecut, ...uitat, îndepărtat,
Ce vremuri tulburi și străine ne aduci,
Atâtea spaime ce-au venit pe-nserat,
Ascunse-n semnul unei cruci,
Precum atât de-ntunecat, în om,
Vibrezi ca un violoncel bizar,
Tu timp, atunci când suni în corn,
Rostogolindu-te asemeni unui zar.