🎦 ,,Memorii eterne" partea 4.

Și din nou trec prin  visurile senine
Eu traiesc întreagă viață doar pentru tine
Și vreau să simt din nou în piept caldură
Sentimentele tale mă fac să respir într-o oră a soartei dură

Din păcate, încă nu ne este dat să ne întâlnim
Deși visul meu nu este atât de departe și împrună o să hotărim
Dar totuși  se întâmpla așa  frumusețea mea vieții mele
Că nu ți-am văzut fața  pe paginile cărții în versurile mele

Nu aud ecoul vocei tale blânde
Și nu văd ochii tăi în zilele flămânde
Dar să știi că pot aștepta multe zile  la rând
La urma urmei, tu ești cea pentru care aș fi pierdut și de un suflet și de un gând

Sunt gata  să îndur și să aștept
Tu mă ajuți să uit de tristețe și să fac alegerea drept
Îmi faci inima să bată din noile puteri
La urma urmei, nu ești doar o fată ci bunătate între îngeri.

Mă-ntreb, dar fără să-mi răspund
Dacă, voi spune din nou... ,,mamă ",
Când zborul îmi va fi spre asfințit
Că Domnul înspre El mă cheamă.

Mă-ntreb mereu, dacă va fi posibil
Să stăm în doi și, poate să vorbim,
La fel cum o făceam pe ăst pământ
Când colo Sus, în Cer... ne întâlnim.

Mă-ntreb, de poate fi o întâlnire
Când ce citesc, e greu de explicat,
Că trupu-i lut și-n cimitir rămâne
Și doar spiritu-i chemat și judecat.

Mă-ntreb și știu ce îmi răspund
Că viața-i scurtă și e-o călătorie,
Ce are început, dar are și sfârșit
Iar sufletul, trăiește-o... veșnicie.

Mă-ntreb, dar tot nu am răspuns
Ca mama, să mi-o văd.. vreodată,
Așa, că voi trăi cu multe întrebări
Dar fericit, de tot ce-a fost..odată.

Azi, mă întreb și cred că înțeleg
Că suntem trecători și muritori,
Și sigur vom primi cunună-n Cer
Dacă, Domnului, rămânem slujitori!

Să răsară,să apară,o stea - marele soare,

O lună pe cer iar odată cu ea o pasiune mare.

Și când va apărea steaua,pe cerul întunecat,

Va fi singura și prima care va lumina viața ta,

Și atunci doar tu și cu sufletul tău 

Îndrăgind propriul întuneric, ai putea afla 

Că a căzut o stea,în inima ta,

O viață disperată,un vis neîmplinit,

Și că viața ta,va lumina ca o stea,

O lumină ce nu moare subit.

Și ea nu va muri,iar tu vei trăi,

O nouă viață de la început,

Și nu vei mai fi ,nu te vei mai simți 

În jocul universului un trup.

Ridicându-te din toată puterea,

Sub stindardul viitoarei victorii,

Încă un pas și vei fi un erou,

Pe umerii tăi porți prea multe roluri.

Și pășind pe poteca ce duce nicăieri

Te vei avânta într-o alogică aventură.

Ziua de mâine se va simți ca ieri

Fă un efort pentru a te dezice de aceeași tură.

Și când vei face universul a înceta

Să ia decizii în soarta , vei străluci precum o stea.

Of,tu suflet palid

Înmărmurit pe scaun,

Ciuguleai din blid

În fumăraia de tutun...

Radioul gălbejit 

Pălpăie dintr-un ungher ,

Murmurănd răgușit 

O melodie,stingher. 

Umbra din odaie 

De ici colo se perindă

În formă de strigoaie 

Pe a ta grimasă Suferindă.

Ticăie n surdină 

Din holul cenușiu 

Pendula bătrână 

A timpului pustiu. 

Din brazdă mai plouă 

Pe a ta făptură ștearsă 

Pan se miji de ziuă 

Pe fața ta ștearsă...

  Într -o noapte de iarnă fără stele pe cer,

Mi-a bătut la ușă o ființă plină de taină și mister.

Nu părea să fie nici înger, nici un om.

Dar nici un vis plutind pe aripi de somn.

Cu ochi blânzi m -a privit și mi-a cerut doar atât.

O bucată de pâine și un pat pentru sufletul său chinuit.

I -am dat tot ce am avut, poate mai puțin, poate mai mult.

Zorii când s-au ivit străinul casa mea a părăsit.

Fără să -mi zică nici un cuvânt.

Dar eu am rămas mulțumit că am făcut ceva bun și sfânt,

Am ajutat un suflet pe acest pământ!

Și pentru aceasta î-i mulțumesc lui Dumnezeu oricând. 

Mă strecor printre oameni când pe străzi rătăcesc,
Mă privesc... Îi privesc într-un mod arbitrar
N-am nici vlagă în oase, de păcate mustesc
Şi regrete tardive, de-un albastru amar.

Îi aud cum prin spate şuşotesc grobian,
Dar mă pierd în mulţime, ignorându-i barbar.
Las în lumea lor mică urme-adânci de titan,
În conştiinţa-ngheţată, de-un albastru amar.

Pe-acest drum înainte, paşii-mi calcă forţat
Peste flori de hârtie colorate bizar,
Clovni hidoşi îmi ţin calea, hohotind dezaxat,
Într-un circ cât o ţară, de-un albastru amar.

Şi când nicio-ntrebare nu-şi găseşte răspuns,
Eu mai caut căldură într-un colţ de sertar.
De am ţurţuri în suflet, nu vreun ger m-a pătruns,
Doar privirea ta, rece, de-un albastru amar.

Pășim prin umbre reci și grele,

Unde-am pierdut orice culoare,

Căutăm o rază printre stele 

Am vrea un soare fiecare.

​

Ne-am rătăcit în frig și ceață,

Și iarna ne-a cuprins în zare,

Privim spre-o stinsă dimineață 

Și-atât de mult, de mult ne doare...

Dar undeva, dincolo de nori,

O flacără ascunsă încă bate,

Păstrând parfumul vechilor ninsori

Și visul unei alte primăveri în toate.

Vom învăța să fim noi înșine lumină,

Când cerul refuză să ne dea un soare,

Să preschimbăm durerea în grădină

Și gheața din priviri, în sărbătoare.