Iadul e plin de oameni care se jură că se vor schimba mâine

Iadul e plin de jurăminte stinse,

De pași opriți la primul pas,

De oameni buni cu vise-nchise

Și „mâine” spus mereu la ceas.

 

O vioară plânge-n aer rece,

Cu corzi din timp neîmplinit,

Cântă speranța care trece

De fiecare „mai târziu” ce n-a venit.

 

„De mâine schimb”, jură o gură,

Cu ieriul strâns ca un blestem,

Dar mâine-i doar o rană surdă

Ce nu mai vine. Nu-l vedem.

 

Sunt pași care n-au rupt tăcerea,

Doar au bătut în loc, cuminți,

Și suflete ce-au ales durerea

Sigură… în loc de pași fierbinți.

 

Iadul e plin de oameni drepți

Care-au greșit doar prea puțin,

Au stat pe margine, în piept,

Așteptând semnul… divin.

 

Aici se cântă-n șoaptă viața

Pe corzi de teamă și regret,

Se ține strâns de piept speranța

Ca pe-un defect ce nu-l mai ierți.

 

Iar vioara, obosită, plânge

În ritm de inimă frântă-n doi:

Nu pentru cei ce cad și sânge,

Ci pentru cei ce mor… încet, în noi.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu poezii.online Iadul e plin de oameni care se jură că se vor schimba mâine

Data postării: 5 ianuarie

Adăugat la favorite: 8

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 739

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Limbajul codificat al mintii

În plin miez de noapte cu forțe lucide
Mintea mea, tentații de vicii, descinde
Picături amare, din ceasurile trecute
Încercând să așeze în suflet zenital regretul.

 

Execrabil încercând din răsputeri cu patos,
În adâncul sufletului meu tumultos,
Reies desfigurații de santinelă ego-centrale
Sorbind cu un rânjet dulce, picăturile amare.

 

Conștiința îmi dictează note pe portative
Ce mă poartă tridimensional în porți ascetice
Dincolo de percepțiile mele post-apocaliptice
Ridicând la infinit jugul, fără să-l critice.

 

Gândirea, generator de realitate obiectivă,
Prin teorii mă pierzi, cu fibrilație negativă,
Fără a mai ști unde-mi este judecată relativă
Ce trage stoic linie peste cadavre în taină

 

Dar memoria neelucidat, îmi provoacă dependență
Și muribund străbat colinile de lumină,
Poate exprimându-mi limbajul vremea o să devină,
Picăturile amare după care mintea mea suspină.

Mai mult...

Epitaf pentru iubire

Ca o ultimă răsuflare, a unei morți târzii,

Îți destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai să mai vii.

 

Ca o stea căzătoare, într-o noapte senină,

Îți dezvălui iubirea, ce a fost adesea ascunsă,

Din adâncul sufletului meu, ca un cântec răsună,

"Te iubesc", lumina mea veșnică și pură.

 

Ca un cântec de adio, într-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte,

 

Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine,
Și dacă te mai întorci

Chiar crezi că mai ai la cine?  

 

Mai mult...

Ultima clipire

Am murit încet

În timp ce zâmbeam.

Nimeni n-a știut,

Părea doar că respir.

Mai mult...

Epilog

Cum poți să iubești fără să cunoști durerea,
Când inima îți plânge dar buzele rămân tăcute?
Cum poți să găsești răspunsuri în mijlocul nopții,
Când lumea ta se clatină și sufletul e rănit?

Mai mult...

Iubirea nu e o vorbă spusă ușor

 Pe malul tăcerii, pașii noștri se pierd,

Sub cerul întunecat, unde doar dorințele ard,
Între cuvinte neîmpărtășite și gânduri nevoite,
Se naște o lume în care nu ne putem găsi.

Mai mult...

Privirile focului

O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.

 

Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.

 

Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Drumul spre mare

Tot farmecul e sa te cufunzi

In timpul in care traiesti,

Sa inoti din rasputeri in amonte

Sau sa faci pluta in aval.

Noaptea trebuie sa iesi la mal,

Sa faci un foc zdravan,

Sa spui povesti si sa cauti in stele

Drumul spre mare,

Chiar daca stii din auzite

Ca toti care inoata

Ajung acolo,

Nu ai timp sa asculti orice zvon,

Noaptea e scurta,

Dilema aceeiasi,

Si tot ce ai invatat

Trebuie sa stii, pentru ca

Inveti pentru viata,

Asa ca inoti in amonte,

Sau faci pluta in aval,

Fara sa stii cand va fi

Ultima noapte petrecuta pe mal.

Mai mult...

CALVAR

    Mă-nchin, Doamne, la Tine,
    Către înaltul, mult-jinduitul, Cer... 
    Să Te milostiveşti de Mine,
    Destinul meu pe mână de lăncer...
    
    Din spini Mi-e adâncită,
    Pe frunte, doar coroana... 
    În râuri de lumină, tăiată,
    Îmi supurează, rana... 
    
    Acum sunt sus pe Cruce, 
    Înalt, cu trupul chinuit... 
    Ce mult n-o v-a mai duce,
    Părinte mult iubit... 
    
    Ştiu c-am greşit: mă iartă,
    Şi iartă tot norodul... 
    Şi orice ceartă, uită,
    Dar nu uita poporul... 
    
    Căci ale lor păcate-ntunecate,
    De-odată, cu mine, se vor stinge... 
    Şi-n slava Lumii Tale,
    Nu-i nimeni să mai strige...

Mai mult...

VERSURI PENTRU MINE...

    La ce bun aceste versuri?
    Ele s-au rupt din mine, 
    ca o tuse ce-mi arde plămânul... 
    ultim ecou al suferinţei mele 
    prin care, mândru ca zeii trec...
    
    Fi-vor, oare-n urma mea 
    pietre de hotar?
    Pentru cineva?
    Va-nvăţa cel de după mine 
    din mine – 
    din greşeli ascunse-n rime?
    
    Nu ştiu!
    Atunci, la ce bun aceste versuri?

Mai mult...

O MIE DE SORI

    De ce plângi Doamne ? 
    Lacrimile tale-au pârjolit pământul… 
    Cerul s-a urnit şi iată Luna, 
    Care-i Soare-ntotdeauna… 
    Îngerii-au cetit în stele 
    Ce sunt lacrimile Mele. 
    
    De ce plângi Doamne ? 
    Pe umerii cui… 
    Iartă-ţi copii tăi goi, 
    Trişti, se arată şi noi… 
    Spăşiţi s-au rugat către Mine 
    Să-i plâng şi să-i curăţ de vine. 
    
    De ce plângi Doamne ? 
    De ce…
    
    Poruncile Tale-s pe cer luminat, 
    Tablele legii nu mor niciodat’… 
    O mie de ani se ridică în zori 
    Şi-or stinge-ntr-o-clipă o mie de sori.

Mai mult...

Bun rămas

Încep să -mbatränesc;

Îmi șopti oglinda,

Râdea în mine nefiresc,

Privirea mi-o scălda..

 

Riduri gri și spălăcite 

Îmi pișcau obrazul;

Nopțile -mi sunt bântuite,

Căci mă năpădi talazul..

 

Șuvițe albe curg,

Ce răsar la întâmplare 

Pe chipu -mi în amurg 

Fără strop de soare..

 

Umbra anilor apuși 

Mă brăzdau pe piele,

Iar urmele de pași 

Socot zilele mele..

 

Mai e ceva de lămurit 

Înainte de popas;

Un vis de îndeplinit;

Apoi spun;Bun rămas..

 

Mai mult...

DE NEUITAT...

    De neuitat acest soare...
    cum se topeşte şi 
    curge în mare, 
    sângerând cu aur,
    albastrul sublim...
    
    Catargele-ntinse spre stele, 
    cer întâlnesc... 
    şi, pescăruşii, speriaţi,
    murit-au izbindu-se-n ele...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍