Filmu' meu

Afară-i soare, în casă plouă, cineva o rupt baraca,

Fuego la microfon și Voltaj îi schimbă placa.

Iarbă udă, nu stropită, apă pură de la stat...

Sar copacii pe-arătură, fiindcă-i iar băută nașa.

Fiind în locul băștinaș, poți să vezi o fericire mare,

Oamenii sunt la grătare, copiii nu au stare,

Iși dau cu capu' de borduri, fetele stau la taclale...

Câinii au picioare...

Unu-ncearcă să-și combine vara... 

Mai sunt răsaduri inferioare...

Bătrâni ca semnu' de-ntrebare... -> ?

Vor mișcare, pe sedentarism

Ies la vot, CĂ LINg sudoare.

D-ai frumos...prin ciroză, totu-i roz,

Emoji-uriile par să zboare,

Că-s golanii pe Tik Tok

Fără G-uri, au doar GheGhe-n buzunare.

Prin contrast, Techeș pă tine...

Faci în pat, când vine Stresu'...

Soarele lună devine,

Fără sens, se pierde sensu'....

În vecini, o stradă-n dreapta,

Vezi un altfel peisaj....

Sumbru și fără căldură,

Brusc rămâi fără limbaj...

Tună fulgeru' din tobe, fac raliuri ciorile...

Cad semințe fără număr, 

Muiesc și-mprejmuiesc...

În seringe toate bolile...

Un delfin în colivie,

Îi Ies păianjenii din burtă,

Vezi scheleți, în carne vie, 

Fără dulce... fără turtă...

Vampirii extenuați să sugă,

Cu zale, înloc de dinți,

Șobolani cu patru capete,

Și ei, la rându' lor, plictisiți să fugă...

Fix în mijloc, construit,

Pe-o fundație de cenușă,

Celor omorâți de vi,

Arși sadistic pe-o țepușă.

Un spital, în formă de B,

Și o vorbă sună...

Șoptit, in frica de cuvânt:

,,Acolo stă BABA NEBUNĂ!"

Prinși între pereți calcarici,

Clan de clică clandestină...

Clar, îi crezi medici arhaici,

C-au clacat, pentr-o cretină...

Întuneric abundent pe holuri,

Țevile de gaz au goluri și icoanele au coarne,

Viermii-s morți de la mâncare, 

Voluntari înnvoluntari, blocați în roluri oarbe...

Baba stă pe patu' de spital, și doarme...

Unde soare nu răsare,

Avea să vină și apusu',

A pus dracu' p'-unu:

Să se-mpiedice de tocu' ușii...

Ș-acum v-a primi răspunsu'...

Ca băiatu'-mi dimineața,

Se trezește baba, fără jenă,

Într-un glas zice: ,,Davai ceas!",

Și se-apucă să le-arate-o schemă.

Își dislocă maxilaru', cască gura cât s-ajungă,

Strigă: ,,NEI!" Și crăcănat, în fugă...

Saltă doctoru'-n grumaz, ceilalți medici mor... de ciudă.

Îl suje pă omu' meu, și de glugă, în mișcare centrifugă.

Râde, în mișcări de salsa, face: ,,Dame tu Cosita!"

După 2 abdomene, se pornește: cocostârc...

Cu degetele fluturând, cu talent, își înghite limba,

Pleacă, fiindcă deoarece e târg.

Zdrobește zidurile-azilului, sare 4 metrii-n aer,

Cade la fractu'-n DM, te vorbește pe la spate,

Bagă un biliard cu sabia, după îți fumează-n baie...

Bungee jumping fără sfoară, joacă tenis cu grenade...

Brusc ajunge-n Costinești,

Face stage diving, zero rețineri, 

Dacă nu ajungi la moaște,

Ajung moaștele la tine...

Bagă mingea sub tricou la folbal... ascunde gramele-n ghete.

Unui grup de tineri, le zice ceva cu SENS... fără oscilație...

,,N-am alunita pe lună și apa-i informație!", după fuge...

Ia autobuzu'-n stație, după tren, că s-a săturat de mers...

N-o uitat de unde-o plecat,

Baba e de cartier, se știe!!!

Revenind în loc natal,

Unde copiii-au capu' spart, pune Vali Vijelie...

Înarmată cu unghera, pentru foc, taie copaci,

Bea juma' de kil de gaz și se face praștie,

Stas pe rime, dă freestyle,

Aruncă dovleceii... lasă micii-n farfurie!...

Când o văd ca pune ketchup... nimeni nu se mai distrează...

Pleacă spre Prea Fericitu', visând c-o penetrează crucile...

Face pasu' în biserică, cu baticu'... se calmează...

Când se-adună toate babele... ea e una dintre ele...

Paradox, în gândurile mele,

Blocat într-un perpetuu lapsus,

Judecat și-nchis în RMN mental.

În repaus, creieru' creează haos, 

lichidat pentru posesie ilegală de sentimente, 

Viciile nu mai sunt plăcere, 

La sentința care parcă mai mult cere,

Reprezintă doar adaos.

Gândul ascuțit,

Lasă craniul cu sechele,

Scrijulit, cu tot ce n-ai mai vrut s-auzi de-o vreme,

Păreri de la oameni cu probleme,

Probleme de la oameni cu păreri.

Ceri sfaturi fără încheiere,

Atunci când zilele par sa treacă,

Doar când nu te uiți la ele,

Da' tu tot încerci, micind ochii,

Pierzi scopu' din vedere,

În intuneric, adevăru'-i greu de descifrat,

Plafonat pe caracter fără substrat,

Atunci devine tot mai evident că ignoranța-I cheie.

Denis Poetu' -,,Închis" 2023

Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!

Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.

Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,

Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.

Ai strâns idei, da' nu se leagă,

Mai rapid te legi în beci,

Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,

Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,

C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".

Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,

Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!

Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?

Că tu ai lilieci în casă, 

La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.

Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,

Ș-acum urmează continuarea,

A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.

Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,

A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,

Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!

Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,

La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!

Hai mai bine să: Calmează-te!

Că te văd că-ncerci întruna...

Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:

Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!

Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,

Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,

Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,

Ca să aibă imaginații!

Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,

,,Ai dracu' pungașii naibii!

Mă uit în dex, ca să par doxă,

Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"

Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!

Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...

Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,

Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?

Totul pentru: să rimeze!

,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!

Cade foaia-n verticală, și ce dacă?

Nu se-aplică atunci când scri!!"

Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!

Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,

Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,

Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,

Ei bine...uite-un adevăr:

Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!

Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!

Cringe-u' a devenit palpabil,

Stai potol cu mintea-ți sumbră!

Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis

Și hata, te-ai trezit valabil?

Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!

Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!

Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!

Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,

Și devin experți în toate.

Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă, 

Unde banu' nu contează,

Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,

Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică, 

Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.

Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!

,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",

Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,

Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,

A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.

Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...

Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,

Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.

O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,

C-am desfigurat pixu',

Doar un click, fără cerneală,

Întâi cărbuni, după substanță,

Fiind metaforat de viu...

Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,

Inspiră siguranță de la fumuri expirate;

Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,

Cenzurează filmele deja rulate,

Să-și facă colier din filtru.

Ce vreau să zic e că:

Puțini își iau timp să asculte,

Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe, 

Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,

Tu le iei ca și insulte...

Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!

Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!

Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!

Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!

Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024

Enigma sufle

Mai avem timp pana murim.

Acest timp nu semnifica nimic altceva

decât un proces de îmbătrânire ;

respirația amintirilor într-un aer friabil,

respiratie care nu este încă înghețata ;

armuri in forma de pene pentru păsări pereche,

păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.

Amandoua au nevoie de semințele vieții ;

zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei

atunci când viața isi pierde lumina ;

a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.

Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.

Prefera să alunece in introspecție

pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută

un sens fundamental al vietii

cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;

căutând armuri si o trezire la conștiința de sine

în ceea ce privește marea trecere

sau dispariția.

Din iarba verde o nouă zi se înalță,
Cu rouă limpezită ecoul se-ncalță,
Tăcerea e jertfă, cerul ascultă,
Pașii mei goi - sunt rugăciune înaltă...

Tremurând în emoții, lacul m-așteaptă,
Coloane de jad către hăuri se-ndreaptă,
Lumea, încet, se trezește la viață,
Iată, cerul măiastru de nori se agață...

Rătăcesc fără voie prin sufletul meu,
Printre amintiri, fără țintă, mereu,
De sub pleoape lumina își caută calea,
Etern condamnat să ard odată cu zarea...

Sunt singur, însoțit doar de umbrele mele,
Din mine gânduri răzbat ca razele grele,
Strigătul meu sparge în frunze tăcerea,
Unde ești Doamne? Care Ți-e vrerea?

Am ars fără flacără,

Am plâns fără ochi,

M-am strigat fără glas,

Și m-am pierdut fără urme.

Am mușcat din soare,

Mi-am înghițit propria umbră,

Și m-am trezit plângând sânge

Într-o cameră fără uși.

Dar nimeni nu știa 

Că eu eram deja mort

Înainte să învăț să respir.

În ale taine firi, omu-și croiește un „eu”,

Din cioburi de dorințe și frici făr' de Dumnezeu.

Un sculptor orb, de-al propriei ființe,

Ridicându-și ziduri, căi de căințe.

Dar ce-o fi „eu”-l, dacă nu o mască,

O pânză subțire, ce timpul o cască?

În bezna minții, lumina se stinge,

Și conștiința, un fir fragil, se frânge.

Totuși, ea veghează, ascunsă-n abis,

O șoaptă din haos, un far interzis.

Când „eu”-l se prăbușește, gol și străin,

Conștiința renaște, ca zori de senin.

Dar bezna revine, o mlaștină vie,

Se hrănește cu gânduri, cu frică, te-mbie.

Și omul pendulează, rătăcind între stări,

Între creație falsă și-al conștiinței har.

Așadar, natura noastră-i un dans nebun,

Între umbre ce mint și lumina ce spun.

Dar oare „eu”-l pe care-l zidesc,

E destinul meu? Sau doar un ceresc?              

You glance at a shop window,

In passing, you admire a tree,

And a flower loved by a bee,

Their reflection in the shadow.

Sketching in mind the picture

Under the usual speed of time,

Listening the sound of a chime

Which heralds the desired future.

Let the monotony disappear

And the thoughts not be a strife.

Sunrise in the morning of life

Let the beauty of nature appear.

The joy that years are pearls

Strung in the whirlwind of life

Wishing that the brilliance be rife

In the souls of boys and girls.

Youth is spirit and great heart

Love, courage, desire and hope

Binding them with a living rope

Using all of them in a way smart.