anonim poezie 4
Poeme,s în al meu caiet Dar nu le dau pr Internet Las loc să publice și, un alt Alt om aflat sub ceru,nalt. . .. ........... Și de se mișcă câte-un ram Și de lovește-n al meu geam Scriu în altă poezie Că Adventul va să fie. Lege duminical-a fi Pe munte,mare și câmpii Dar noi tot sambatari vom fi În toată țara, mii și mii! . ....
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 11 februarie
Vizualizări: 209
Poezii din aceiaşi categorie
White waves
With my sole embrace
In a closed space,
I sit down, on an chair
To think about the judge that is fair.
White waves I see in the sky,
They're looking at me,
I wonder why,
Do they think I did a crime?
The silence presents short,
Thinking of a last resort,
The waves whisper,
My lone problems to eager.
But the waves don't know,
That on the opposite of the window
Content and thankful I am
For the live's crude and cloudy cream.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Rugăciune !
Mă rog pentru tine ,mă rog pentru noi ,
Cerul e departe ,ochii ne sunt goi,
Buzele sunt strânse ,doar inima bate.
Roagă-te ,păgâne cât gândul mai poate...
Mă rog pentru tine ,mă rog pentru toți,
Lumea e plină de păgânii și de hoți.
Frate lângă frate n-au loc împreună
Nu-i loc pe lume de atâta minciună.
Dacă ar fi să știți ,bieți părinți ai noștri
Câte vorbe grele-s pe umerii voștri,
Câtă dușmănie este într-o privire !...
Văd ,aud și-s plin de uimire !!!
Roagă-te copile cu suflet curat
Pentru bunic ,tată sau cumnat
Să găsească vorba dulce din bătrâni
Să spui -Tatăl nostru-și apoi să te închini.
Înconjurată de propriul gând
Îngândurată printre fum de țigară.
Blocată într-o agonie amară,
Înconjurată printre umbre străine,
Dorind ca totul să se termine.
Umblând prin întuneric crunt,
Și pierdută, mă scufund
Încercuită de neliniște tulburătoare,
Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.
Apoi, simt cum se stinge în vânt,
Fiecare sentiment frânt
Renăscând înapoi ca sacrificiu,
Pentru satisfacția păcătosului viciu.
O umbră, umbra singurătăţii
Respiri prin răsuflet o clipă de teamă,
în ochi tu aşterni necuprinsa-ndoială,
pe gene un fulg de durere ţi-e seamă,
cu gânduri din tine-nfrăţeşti şovăială.
Ai vrea să te lepezi de praful amarnic
crescut peste viaţă din viaţa-ţi trudită,
pe strada uitării ţi-e mersul zadarnic,
căci lumea grăbită e-n veci asurzită.
Sub ploaia de stele ţi-e noaptea obidă,
săgeţi de lumină te cheamă spre astre,
poveşti de o viaţă stau umbre-n firidă,
pierdute de lume sunt neamuri fiastre.
Spre luciul de stele privirile cheamă,
un suflet e singur la braţ cu-aşteptarea,
eşti umbra din lume trăind într-o dramă
pe calea spre ziua ce pierde chemarea.
Izvoare celeste din suflet revarsă
iubiri adormite de timpul făţarnic
şi-n clipa trăită de-o lume întoarsă,
pământul înghite un cuget povarnic.
O umbră a vieții în noapte așteaptă
să mântuie trupul de ziua-nserată,
un înger ți-e rugă în gând și în faptă
când sufletul singur la ceruri se-arată.
ADÂNCURI
Pierdute, uitate, adâncuri din noi,
Răzbat în-afară, ca roua pe flori.
Trădări, amintiri, neștiute iubiri,
Cresc, laolaltă, în suflet, grădini.
N-o să mă tem de copacul cel gol,
Care-și apleacă fruntea, domol.
Mugurii verzi pleznesc în lumină,
Petalele cad și se scutur de vină.
N-o să revin pe-aceste țărmuri senine,
Umbrite de zeițe și vestale divine.
Fiindcă acest paradis verde, etern,
Este-o minciună cu iz de infern.
N-o să urc pe-acel munte din nou,
Să ating cu fruntea, al norilor halou.
Vreau doar să simt că din mine,
Germinează fluid, minunatele rime.
Zâna iernii
E sfârșit de toamnă,
Vine zâna iernii,
Fulgilor exclamă,
Haide pe pământ,
Fulgii sar spre lume,
Aducând mii de trăiri,
Iar în ochii lor,
Se trezesc multe fericiri.
Se lipesc de ferestre,
Chemând copii la joacă,
Dansând, căzând într-un mic vals,
Strigăte de bucurie într-un mic dans.
Iar zâna cu toiagul magic,
Face zăpadă în ogrăzi,
Și aduce gheața pe pământ,
E o priveliște să o vezi...
Autor: Nicoleta Postovan
White waves
With my sole embrace
In a closed space,
I sit down, on an chair
To think about the judge that is fair.
White waves I see in the sky,
They're looking at me,
I wonder why,
Do they think I did a crime?
The silence presents short,
Thinking of a last resort,
The waves whisper,
My lone problems to eager.
But the waves don't know,
That on the opposite of the window
Content and thankful I am
For the live's crude and cloudy cream.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Rugăciune !
Mă rog pentru tine ,mă rog pentru noi ,
Cerul e departe ,ochii ne sunt goi,
Buzele sunt strânse ,doar inima bate.
Roagă-te ,păgâne cât gândul mai poate...
Mă rog pentru tine ,mă rog pentru toți,
Lumea e plină de păgânii și de hoți.
Frate lângă frate n-au loc împreună
Nu-i loc pe lume de atâta minciună.
Dacă ar fi să știți ,bieți părinți ai noștri
Câte vorbe grele-s pe umerii voștri,
Câtă dușmănie este într-o privire !...
Văd ,aud și-s plin de uimire !!!
Roagă-te copile cu suflet curat
Pentru bunic ,tată sau cumnat
Să găsească vorba dulce din bătrâni
Să spui -Tatăl nostru-și apoi să te închini.
Înconjurată de propriul gând
Îngândurată printre fum de țigară.
Blocată într-o agonie amară,
Înconjurată printre umbre străine,
Dorind ca totul să se termine.
Umblând prin întuneric crunt,
Și pierdută, mă scufund
Încercuită de neliniște tulburătoare,
Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.
Apoi, simt cum se stinge în vânt,
Fiecare sentiment frânt
Renăscând înapoi ca sacrificiu,
Pentru satisfacția păcătosului viciu.
O umbră, umbra singurătăţii
Respiri prin răsuflet o clipă de teamă,
în ochi tu aşterni necuprinsa-ndoială,
pe gene un fulg de durere ţi-e seamă,
cu gânduri din tine-nfrăţeşti şovăială.
Ai vrea să te lepezi de praful amarnic
crescut peste viaţă din viaţa-ţi trudită,
pe strada uitării ţi-e mersul zadarnic,
căci lumea grăbită e-n veci asurzită.
Sub ploaia de stele ţi-e noaptea obidă,
săgeţi de lumină te cheamă spre astre,
poveşti de o viaţă stau umbre-n firidă,
pierdute de lume sunt neamuri fiastre.
Spre luciul de stele privirile cheamă,
un suflet e singur la braţ cu-aşteptarea,
eşti umbra din lume trăind într-o dramă
pe calea spre ziua ce pierde chemarea.
Izvoare celeste din suflet revarsă
iubiri adormite de timpul făţarnic
şi-n clipa trăită de-o lume întoarsă,
pământul înghite un cuget povarnic.
O umbră a vieții în noapte așteaptă
să mântuie trupul de ziua-nserată,
un înger ți-e rugă în gând și în faptă
când sufletul singur la ceruri se-arată.
ADÂNCURI
Pierdute, uitate, adâncuri din noi,
Răzbat în-afară, ca roua pe flori.
Trădări, amintiri, neștiute iubiri,
Cresc, laolaltă, în suflet, grădini.
N-o să mă tem de copacul cel gol,
Care-și apleacă fruntea, domol.
Mugurii verzi pleznesc în lumină,
Petalele cad și se scutur de vină.
N-o să revin pe-aceste țărmuri senine,
Umbrite de zeițe și vestale divine.
Fiindcă acest paradis verde, etern,
Este-o minciună cu iz de infern.
N-o să urc pe-acel munte din nou,
Să ating cu fruntea, al norilor halou.
Vreau doar să simt că din mine,
Germinează fluid, minunatele rime.
Zâna iernii
E sfârșit de toamnă,
Vine zâna iernii,
Fulgilor exclamă,
Haide pe pământ,
Fulgii sar spre lume,
Aducând mii de trăiri,
Iar în ochii lor,
Se trezesc multe fericiri.
Se lipesc de ferestre,
Chemând copii la joacă,
Dansând, căzând într-un mic vals,
Strigăte de bucurie într-un mic dans.
Iar zâna cu toiagul magic,
Face zăpadă în ogrăzi,
Și aduce gheața pe pământ,
E o priveliște să o vezi...
Autor: Nicoleta Postovan
Alte poezii ale autorului
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
InaxW
Frământată de ideea de a scrie, Căutând în fiecare piesă și moment cuvintele potrivite Pentru ceva netransmisibil.Încercând să deslușesc adevărurile din spatele Sentimentelor mele transformându-le în capodoperă, Tot ce știu e că între noi e poezie.
E sentimentul de trăire, și nu doar de existență.Deși n-avem credință, interesul constant nu-și încetează prezența. Crescând ca idol și fără inimă, mă rog la avere și esență. Având mereu neajunsul si obsesia ca scop, crezi că-mi voi topi integritatea în Pământ.
Dar oare cât îndură o inimă plăpândă? Cât oferă și transmite esența-i eternă? Implacabilitatea sa enormă străpunge fiecare colț neexplorat încă. Iar lumea nu se definește prin ceea ce simțim noi. Este mai mult de atât. Mai mult decât suntem noi.
Mai mult decât sunt privirile noastre, care au impresia că totul e așa-zis spus, dar care continuă să aibe revelații cu un mesaj ascuns. Și de-am face schimb de vieți după moarte, oare am simți vreo diferență? Sau suntem atât de orbi de asemănarea orbitoare?
Creându-ți expresii false, imaginare ca ale tuturor, te îngroapă în final dezamăgirea aflând ca tot ceea ce ești este o tentație. Nu confunda atracția cu iubirea. Unii confundă plăcerea cu fericirea.
Diferența între a nu putea trăi fără cineva și a-l iubi este mare. Iar în universalitatea vieții noastre nu suntem atât de mari. Suntem doar întâmplare. Nu vezi că sângerăm la fel? Ți se scurge viața din corp încercând să afli dacă suntem un moment sau o eternitate.
Lăsându-ne finalul neîncheiat și înșelător, aflăm că timpul nu trece, noi trecem. Și astfel ne îndreptăm spre moarte în amurgul răcoritor.
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T
Iubirea noastră
Stai liniștit
Suflet pur,
Și nu te mai îngrijora,
Lângă tine stă iubirea ta.
Dăruiește-mi inima
Știind că o s-o păstrez,
Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,
Vei trăii în veci în inima mea
Pentru că pe tine nu te voi uita
Voi fi parte mereu
Din inima ta
E un lanț gros
Ce nu se va dezlega,
Iubirea noastră este pură
La fel ca sufletul tău
Un lac lin de apă,
Unde luna reflectă printre nori.
Divizia 21, vânătorii.
Plouă suflete peste pământul mamei,
Plouă sângele peste pământul tatei.
Din cer, greoi, se scurg,
Lacrimile unui Demiurg.
Pentru pământul patriei românii mor,
Gloanțele curg ca un izvor.
Căpitanii urlă continuu surzilor:
"Nici pe aici nu se trece,
Nici dacă intrăm în pământ rece!"
Sub comanda căpitanului Ignat,
Mitraliere scuipă foc și jar.
Nemții mor, iar și iar,
Însă până și vânătorii devin vânat.
Doi câte doi, eroii tot mor,
Sub umbra schijelor ce zbor,
Strigând surzilor prin șuiere de tun,
Murind, ca tot ce-i bun.
Dar sub dealul lui Ignat,
Nemții covor de sânge tot se fac.
Mitralierele tot scuipă jar,
Din eroi a rămas doar un deget,
Înțepenit pe trăgaci, pictând hotar.
Căpitanul Ignat strigând în toată zarea:
"Morții în poziție de tragere! Executarea!"
"Pielea oranj"
"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
InaxW
Frământată de ideea de a scrie, Căutând în fiecare piesă și moment cuvintele potrivite Pentru ceva netransmisibil.Încercând să deslușesc adevărurile din spatele Sentimentelor mele transformându-le în capodoperă, Tot ce știu e că între noi e poezie.
E sentimentul de trăire, și nu doar de existență.Deși n-avem credință, interesul constant nu-și încetează prezența. Crescând ca idol și fără inimă, mă rog la avere și esență. Având mereu neajunsul si obsesia ca scop, crezi că-mi voi topi integritatea în Pământ.
Dar oare cât îndură o inimă plăpândă? Cât oferă și transmite esența-i eternă? Implacabilitatea sa enormă străpunge fiecare colț neexplorat încă. Iar lumea nu se definește prin ceea ce simțim noi. Este mai mult de atât. Mai mult decât suntem noi.
Mai mult decât sunt privirile noastre, care au impresia că totul e așa-zis spus, dar care continuă să aibe revelații cu un mesaj ascuns. Și de-am face schimb de vieți după moarte, oare am simți vreo diferență? Sau suntem atât de orbi de asemănarea orbitoare?
Creându-ți expresii false, imaginare ca ale tuturor, te îngroapă în final dezamăgirea aflând ca tot ceea ce ești este o tentație. Nu confunda atracția cu iubirea. Unii confundă plăcerea cu fericirea.
Diferența între a nu putea trăi fără cineva și a-l iubi este mare. Iar în universalitatea vieții noastre nu suntem atât de mari. Suntem doar întâmplare. Nu vezi că sângerăm la fel? Ți se scurge viața din corp încercând să afli dacă suntem un moment sau o eternitate.
Lăsându-ne finalul neîncheiat și înșelător, aflăm că timpul nu trece, noi trecem. Și astfel ne îndreptăm spre moarte în amurgul răcoritor.
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T
Iubirea noastră
Stai liniștit
Suflet pur,
Și nu te mai îngrijora,
Lângă tine stă iubirea ta.
Dăruiește-mi inima
Știind că o s-o păstrez,
Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,
Vei trăii în veci în inima mea
Pentru că pe tine nu te voi uita
Voi fi parte mereu
Din inima ta
E un lanț gros
Ce nu se va dezlega,
Iubirea noastră este pură
La fel ca sufletul tău
Un lac lin de apă,
Unde luna reflectă printre nori.
Divizia 21, vânătorii.
Plouă suflete peste pământul mamei,
Plouă sângele peste pământul tatei.
Din cer, greoi, se scurg,
Lacrimile unui Demiurg.
Pentru pământul patriei românii mor,
Gloanțele curg ca un izvor.
Căpitanii urlă continuu surzilor:
"Nici pe aici nu se trece,
Nici dacă intrăm în pământ rece!"
Sub comanda căpitanului Ignat,
Mitraliere scuipă foc și jar.
Nemții mor, iar și iar,
Însă până și vânătorii devin vânat.
Doi câte doi, eroii tot mor,
Sub umbra schijelor ce zbor,
Strigând surzilor prin șuiere de tun,
Murind, ca tot ce-i bun.
Dar sub dealul lui Ignat,
Nemții covor de sânge tot se fac.
Mitralierele tot scuipă jar,
Din eroi a rămas doar un deget,
Înțepenit pe trăgaci, pictând hotar.
Căpitanul Ignat strigând în toată zarea:
"Morții în poziție de tragere! Executarea!"
"Pielea oranj"
"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."