Raze de gheață

E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare 

Albastra mare cu rochia-nspumată, vie 

Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze, 

Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie... 



E-o melodie de iubire pentru soare 

Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit, 

E melodia pentru păsări, ploaie, 

Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici. 



M-apropii-ncet, cu reverență, 

S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț 

Să pot să iau cu mine din magică-i prezență, 

Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea, 

Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...

Primăvara miroase a miresme îmbătătoare,

Aerul înmiresmat al pădurii e ca o floare,

Soarele se oglindește în bobițele străvezii de rouă,

Iar cerul este curat,luminos și plouă.

Vara copii cer vacanța,

Soarele toarnă pe jar toată eleganța,

Fluturii aleargă din floare în floare,

Natura toată e plină de farmec și culoare.

Toamna a zburat ca un stol de rândunele,

Poți să vopsești frunzele și fructele,

Pe stradă se plimbă iernaticul vânt,

Și lacrimile de ploaie,le porți în gând.

Iarna zăpada s-a așternut ca o mantie albă și strălucitoare,

Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde în zare,

Săniuța fuge,dar fulgi de nea cad ușor

Fluturii albii plutesc în aer, încetișor.

poate e prea târziu, 

să privesc apusul

poate ??! e prea devreme,

să nu privesc deloc răsăritul.

Poate e timpul să-mi termin gândul,

Și să pun punct la poezie.

Poate?? Mai am ceva de spus,

Și de scris,

Dar nu pot să mai adaug ceva,

Mă oprește punctul pus, 

În poezia mea.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

E frig, e tare înnorat 

În juru-mi totul e schimbat 

Parcă de ieri, din vară scurtă

N-a mai rămas nici o nălucă.

Bătrânul ger, melancolii trezește

Când arșița, amintirile-mi ațipește

Tremur temator dar fără de mirare 

De cât de repede a venit

Iarna neiertătoare.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

1

From the skies the fierce winter sieves the snow clouds,

Long wandering snow sheets heaped in the sky;

Snowflakes fly, they float in air as a swarm of white butterflies,

Spreading icy thrills upon the realm's whitened shoulders.

At day, it's snowing, at night, it's snowing, in the morning, it's snowing again!

With a silvery mail, the proud realm is dressing up;

The round and pale sun is faded between the clouds

Like a youthful dream among the passing years.

R

Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,

Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,

And upon the desolate expanse, traceless, trackless,

Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.

2

But the fall halts, the clouds scatter, the longed sun

Shines and caresses the ocean of snow.

There's a light sleigh roaming through the valleys...

Bell clinks joyfully echo through the air.

R

Everything is white in the fields, on the hills, around, afar,

Like white phantasms, the lined up poplars get faded in the sight,

And upon the desolate expanse, traceless, trackless,

Lost villages can be seen under the white bubbles of smoke.

dezmăț

în piața uruk

căutând nemurirea

viermele voalează uimirea

În umbra tăcerii, unde cuvinte grele zac,

Pe un teren sterp de vise, abuzul își face loc,

O lume unde criticile cad ca ploi reci,

Și umilința începe , un drum drept.

Controlul se întinde, un lanț nesfârșit,

Izolarea, un zid gros între inimi construit.

Pe străzi de singurătate, pașii se pierd,

În costumul de zi cu zi, libertatea-i grea,rãu.

Manipularea, un dans sinistru, pași măsurați,

Vinovăția, un costum greu, pe umeri aruncat.

Realitatea, un tablou distorsionat, culori amestecate,

În ochii minții, adevărul e deseori, crud, negat.

Neglijarea, o rană adâncă, tăcută,

Sentimente ignorate, promisiuni uitate,

Confortul, un străin pe strada speranței,

Unde lacrimi și zâmbete sunt deopotrivă închinate.

Blamarea, o sabie cu două tăișuri,

În inima relației, adânc, se înfige.

Vinovăția, o eșarfã cam strâmtã la gât,

În sala judecății, doar eu vinovat.

Jocuri mintale, un labirint fără ieșire,

Gaslighting, lumini false în noapte,

Memoria, un puzzle cu piese lipsă,

Încrederea în sine, un castel de nisip, dispare.

Intimidarea, un monstru ce umblă liber,

Amenințări, cuvinte ce taie ca o sabie.

Frica, un companion constant,

În inima nopții, speranțele se despart.

Șantajul emoțional, lanț invizibil,

Compasiunea, o armă împotriva voinței.

Frica de singurătate, un ecou în gol,

În acest teatru al durerii, fiecare rol, solo.

Chiar și în întuneric, o scânteie poate străluci,

În adâncul abisului, speranța refuză să moară.

Pentru fiecare suflet rănit, există o cale spre lumină,

Fiecare pas contează, în zori de zi.

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.

În vastitatea timpului, pe scena lumii vaste,

Se desfășoară actul vieții, cu abundență .

Un carnaval al ființei, unde fiecare mască,

E un rol jucat în piesa, ce-n univers se lasă.

Abundența se revarsă în codul genetic,

O bibliotecă vie, un text energetic,

Unde fiecare literă, fiecare cuvânt,

Evoluează, se adaptează, pe acest pământ.

În celula ce pulsează, în atomul ce dansează,

E o lume de posibilități ce ne amețesc .

Cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie,

E un himn al creației, ce nu cunoaște vămile tăcerii, nicio șoaptă nu se-abate.

Vieții îi cântăm ode în templele naturii,

Admirăm complexitatea în ecosistemele pururi.

În frunza ce se-nclină, în albină ce polenizează,

În mareea ce se-ntoarce, în stea ce se aprinde și moare în neantul ce o vizează.

Abundența nu-i doar sumă, ci și simfonie,

O orchestră a diversității, cu melodie și armonie.

De la microb la mamut, de la alge la secvoia măreață,

În fiecare formă de viață, natura își arată fața.

În jungla urbană sau în sălbăticie,

Viața își țese firul, cu abilitate și măiestrie.

O pânză de conexiuni, unde totul se împletește,

Și din haosul aparent, un ordin divin se naște.

Peste tot, viața izvorăște, din pustiu înfrunzit,

O forță neoprită, de spirit neînvins, neclintit.

În adâncul oceanului, în azurul cerului, cât de înalt,

Abundența e o dovadă că universul vieții e un altar.

O, câte forme ia aceasta, în ciclul ei nesfârșit,

O dramă cosmică, unde fiecare scenă e infinit.

De la pasul timid al paianjenului, la galopul cerbului sprinten,

Viața în abundență, în fiecare moment, e iminentă și pertinentă.

Abundența vieții, un poem nescris, mereu în schimbare,

O operă de artă unde fiecare trăiește pentru a împărtăși și a se dărui,

Sculptând în materia efemeră, cu dragoste și cu răbdare,

Un testament al diversității, ce reverberează în infinit.

Prin văl de ceață, umbra nopții cade,

Pe a mea piele, o pânză de mister,

Alintă-mă cu soarele din zare,

Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.

Atinge-mă cu razele de lună,

Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,

În noapte, fii al meu, o dulce strună,

Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.

Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,

Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,

Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,

Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.

În lumea asta vastă, tu ești poarta,

Spre un eden al simțurilor necunoscute,

Atinge-mă cu vorbe ,

Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.

Înfășoară-mi esența într-un vers etern,

Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,

Alintă-mi sufletul cu al tău univers,

Și fă din clipa noastră un infinit sublim.

Tu, alchimist al sentimentelor pure,

Ce transformi tăcerea într-un imn divin,

Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,

Și fă din simplul nostru gest un destin.

În templul acesta viu, ce-i corpul meu,

Fiecare al tău gând devine lege,

Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,

Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.

Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,

Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,

Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,

Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.

Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,

Un elixir amar și  totuși necesar ,

Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,

Mă ții în viață, mă faci să delirez.

Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,

Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,

În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,

Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.

Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,

Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,

Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,

Și-n acest turbinio, destine încleștate.

În țesătura fină a zilelor noastre,
Mânia se împletește, un fir roșu în coasere.
Un stilet ascuțit ce descoase liniștea, oaspete nedorit,
În inima pânzei, unde pacea ar fi vrut să fie găzduit.

Descose mânia, cu mâini de chirurg,
Înlătură-i nodurile, lasă-i locul să se resfirg.
Cu ața rațiunii, repară haina ruptă de furtună,
Și-n locul iritării, brodează-ți calmul, fii stăpână.

Chiar și în tumult, când inima-ți bate ca un ciocan,
Găsește silaba potrivită, ce desface fiecare van.
Nu lăsa mânia să-ți înnegrească ziua,
Păstrează-ți lumina, chiar și-n cea mai mare furtună.

În atelierul minții, fiecare gând e un artizan,
Ce poate să creeze sau să distrugă, după plan.
Alege cu înțelepciune, firul cu care să lucrezi,
Sculptează-ți emoțiile, până ce mânia o să tăcești.

Mânia, ca un nod în gâtul vremii, strânge, apasă,
Dar cu un cuvânt blând, poate fi desfăcută, fără urmă să lase.
E arta de-a trăi, de-a descoase urzeala greșită,
Și de-a înlocui cu iertare, în rana lumii, cusătura potrivită.

Șoapte de înțelepciune, împletite cu răbdare,
Sunt acul și ața ce repară orice sfâșiere.
Descose mânia, cu vorbe ce vindecă,
Și lasă în urma ta, o lume mai bună, o operă.

Fii maestru în a desface, firul roșu al mâniei,
Transformă-l în punte, nu în zid, între oameni și idei.
Cu calm și cu prevedere, descoase iritarea,
Și vei vedea cum lumea se schimbă, prin blândețe și iertare.