Ochii Împăduriți

Mi-e dor să îți văd ochii,

Ochii limpezi curați si de arginti,

Cei de clestar de străluceau în ochii mei,cei îndrăgostiți

Orbi de vedere,însă vedere clară.

Știu ce simțeai doar prin priviri,

Prin priviri dulci și calzi dar acum plini de durere și amari

Doar când te văd mi s-a dus gândul de mal

De valuri calzi și liniștiți

De oceanul noaptea și stropii albi de stele oglizandu-se în apă,

De zilele vorbind doar din ochi

Fără cuvinte fără amar

Știu când mă visezi,mă visezi cu tine

Cu tine cândva,puteam fi oricând

Dar ai ales-o pe ea. Cu ea ai rămas

Poți veni oricând,dar niciodată nu va mai fi ca la început,

Ai ales stelele în loc de luna,

Luna dansa pentru tine totdeauna

Dar stelele se stingeau tot unu câte una.

Luna pe cer stă ca si o perlă,

Lacrima de scoică gata șlefuită,

Bijuterie la gâtul unei tinere domnițe,gata să iasă la prima cină,

De i-a fi băiatul potrivit îi va fi alături, ea îi va strălucii pentru el,

Dar el va trebui să îi mențină strălucirea,

Căci odată stinsă sclipirea,

Lumina închisă a nopții își face chemarea

Iar asta va întrerupe albirea iubirii.

Lacrimile conduc spre punte,spre al meu chip

Ce mă apucă de iar înghit

Înghit în sec,inima strigând ,

Ochi mei plângând ,

Așteptând un legănând.

Ah,sentimentul ăsta doare cel mai tare,

Dorul. Dorul de bine și de mare,

De valuri liniștitoare ,

De miros puternic și vorbe alintătoare.

Ele ce au fost odată ,

Nu vor mai fi vreodată .

Și doare și mai tare,

Căci ele nu vor mai fi poftoritoare.

Miei albi ieșiră la păscute,
Ghioceii albi ies renăscute,
Pene de berze sus pe stâlp,
Anunță al lor cuib.
Narcisele nasc raze de soare ,
Lăcrimioare plâng de odinioare,
Lalele cheamă albinele muncitoare,
Și liliacul mirosurile îmbătătoare.
Fluturi albi ai zăpezii trecute,
Peste câmpuri trec năluce,
Fluturii pastelați plutesc prin pomi,
Ca să aducă fructelori domi.

Dacă aș putea te-aș îmbrățișa.

Aș lacrima pe umărul tău.

Aș sufla blând pe pieptul tău.

Ți-aș simți bătăile inimii și ni le-am sincroniza.

Dacă aș putea, ți-aș aduce buzele tale mai aproape de-ale mele.

Le-aș face luna și soarele.

Alb și negru.

Lumina și întunericul.

Tu ești răsăritul de care am nevoie pentru a apune iar eu sunt apusul de care ai nevoie pentru a răsări. 

Oare cum iubește un om?

Cum se întâmplă iubirea?

Inima bate tare,

Asta știu eu,nu din întâmplare

Doar așa am auzit,

Dar cum se simte dacă ar fi un fenomen?

Oare ar fi vântul cu polen?

Sau ar fi soarele mai lent

Eu cred ca ar fi curcubeul rozaliu-dement,

Acel roz de este foarte persistent,

Dar dacă ar fi fost o boală?

Sau cumva un poster de școală?

Ce contează ce ar fi el,contează ca este.

Dar eu cred ca știu cine ar iubii cel mai tare!

Caracatița din mare,

Are trei inimi care bat și mai tare,

Cred ca iubește toate ființele din mare,și de ce nu și ființele de pe pământurile moale și arzătoare,

Iubirea lui ar fi roșu foc ca și focul din iarmaroc

Într-o zi oi afla și eu ce e iubirea asta mare

Când oi află vă voi anunța cu nunta mare din zare în timp de sărbătoare.

În soare blând, bătând încet ca o aripă-n zbor, 

A tremurat o frunză mică, pentru o clipă,

Și-n mine va rămâne veșnic, ca un dor,

Încremenită-n timp și-ntr-a cuvintelor risipă...

Din umbra moale-a amintirilor ce zac știute,

O șoaptă s-a desprins ca frunza de pe ram,

Străluminând aceste după-amiezi trecute,

Ca ploaia ce-mi bătea ușor la geam...

Eu n-am să uit, că-n pasul meu urmat din zori,

Mi-ai luminat, cu tremurarea ta, cărarea,

Fiind senină precum cerul fără pic de nori,

Precum o pasăre ce-n zbor, străpunge zarea...

Legat de un apus de soare,

Într-un colț de armonie,

Plutind, parcă încă visez,

La micile flori de cireș,

Ce pașnic ele îmi vestesc,

Un început de primăvară.

Totul e cald și învăluit,

De o dulce mireasmă,

Iar vântul adie ușor,

Peste câmpul vesel de lavandă,

Ce incântător e prezentat,

Prin dansul veșnicilor fluturi.

Euforicul cântec al mării,

E auzit din depărtare,

De pescărușii ce se îndreaptă,

Spre drumul sigur cu speranțe,

Fiind ocrotiți de raze calde.

Acum doar un gând colorat,

Știut de chipuri blânde,

Trăiește, înflorind treptat,

Intr-o pace din suflet,

Cât timp florile de cires,

Nu sunt încă pierdute.

Minunată este vara,

Iar căldura de afară,

Este mare, forte mare,

Mai că te topești la soare.

Apă multa se adună,

Și nori negri se formează,

Norii când se enervează,

Fulgerele avizează.

Și vine mare prăpăd.

Multe fructe acum se coc,

Că doar este plină vară 

Le culegem la un loc,

Să facem din ele iară...

Suc, dulceață și majun,

Să avem și pentru iarnă.

Vai .. acolo unde-i cald,

Și nu plouă peste vară,

Căci acolo e prăpăd,

Tot se usucă, vai de țară.

noi linii de cod 

curăță rețelele AI 

de materia

întunecată

Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,

Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,

Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,

Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi

Pe cer cocorii zburând se-aud,

Venind din țări aflate mai la sud,

Ei toți își caută locul și cuibul,

Părasit la vreme de cules porumbul

Pe câmp tractoarele ară cu zor,

Răstoarnă brazda, lăsând răzor,

Țăranul pune sămânța în pământ,

La cer privește, ploaia chemând

În aer sute de roiuri de insecte,

Cu mare grijă își caută traiecte,

Știute doar de ele și cu un scop,

Polenizări să facă plantelor, nonstop

E primăvară, începe-o nouă viață,

Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,

Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie

Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Îmi las sufletul la soare

Vântul să mi-l judece

Și din el să ias-o floare

Pământul să-l vindece.

Ea s-a înmulțit alene

Peste codri și poieni

Prin petalele viclene,

Culese de magicieni.

Toamna, cu pașii tăcerii,

S-a-ntâlnit cu sfântul cer

Și-au negociat străjerii,

Trimițând un mesager.

Cu a sa simplă suflare,

Crivățul zvonește-acum:

Baba Iarna vine-agale,

Nu se-abate de la drum!

Dulce-amar, sublim blestem,

Nu se simte ca-n infern.

Continuăm să tot renaștem

În acest ciclu etern.