Și dacă...

Ai plecat,

nu mi vine sa cred ca s a întâmplat.

Dorul e prea mare ca sa abțin,

Eram mica,și mi spuneai povesti sa ma alini.

Erai bucuroasa ultima oară când am vorbit,

dar inima mea încă bate și nu mi se pare cinstit.

Ma rog la Dumnezeu sa fii bine acolo unde ești,

Sper ca te visez la noapte și sa mi vorbești.

Lacrimile mi se scurg incet,

dar imi aduc aminte ca imi Bati in piept.

Te iubesc,bunico!si tare as vrea,

sa te întorci acasă cândva.

Dar e imposibil,

Deși era previzibil.

Ca se va  întâmpla,

Dar totuși aveam o speranța undeva,

Ca ai sa te trezești,dar sper ca tie bine acum in lumea ta.

Îți doresc binele,și mi pare rau,

Ca nu am apucat sa mi iau rămas bun,doare rau!

intro zi de toamna cand 

aveam doar saрte anisori

nu stieam ca asa va fi

va рleca de рrintre noi

a рlecat taticul meu

intro groaрa intunecata

linga gard la cimitir 

fara sa scoata o soaрta

mama mia zis ca tata doarme 

si se va trezi curind

eu рe mama o redeam

si asteрtam langa mormint

asteрtam sa se trezeasca

sami mai sрue vorbe dulci

nimeni no sa ne desрarta

asa credeam eu рe atunci

au trecut doar noua ani

da рarca a trecut o vesnicie

nam reusit atunci

sai sрun sa mai ramie

acum el e un inger

un inger рazitor

care ma invatat de toate

si no sal uit chiar daca mor

În lumina palidă a nopții adânci,  

Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.  

În tăcerea cea grea, clipa se oprește,  

Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.  

În noaptea cea lungă, sub cerul senin,  

Moartea veghează, e un drum destin.  

Dar dincolo de ea, în lumea de sus,  

E o nouă lumină, un început frumos.  

În umbra tăcută a zorilor ce vin,  

Se naște speranța, un nou început senin.  

Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,  

Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.  

Au trecut aproape doi ani

Doi ani de când zaci acolo sub pământ

Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani

mereu când îți pun lumânări pe mormânt.

Mi-e așa dor de tine

Nici nu știu când trece timpul

Trece,trece și te alungă departe de mine

Așa cu el trece și anotimpul…

Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici

Totul e la fel,doar vieți normale

Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări

și de saluturile noastre speciale.

N-am să te mint… chiar îmi lipsești

Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală

Te văd doar prin poze vechi

Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.

Sper că ești bine acolo oriunde te aflii

Sper că nu ți-e frig la mâine

Că n-am să pot a le încălzi

N-am să pot a le atinge

Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…

Pic, pic, pic.

Ține-mă încă un pic.

Pic,

Peste oase, și frumoase

Și adormite

Și pline de viermi și de surprize.

Timp,

Zile și veacuri am așteptat 

Să îmi faci inima să bată cu un pic

Mai mult, am ezitat.

Flori,

Plante cu capetele retezate,

Cu frunze mumificate,

De păianjeni, de tine.

Orori,

Am dat noroc cu un diavol

Mi-a zis să facem schimb

Ție să îți dau viața 

Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:

Viață,

E tot ce trăiai?

Dorința,

E tot ce îți doreai?

Speranța, 

E tot ce nu aveai?

Nu pot să mai fac un pact cu tine

Când tot te are pe tine

Când tot e despre tine

Când diavolul ești tu.

Un pic, de mă chemai la dialog

Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor

Un pic mai dura teroarea

Un pic te mai iubeam și iară,

Trebuia să se repete, din nou

Un pic? Un pic mai mult?

Arde-mă și fă-mi oasele scrum.

Salcia de pe mal veșnic crescătoare,

Ascultă suspinările ființei trecătoare.

Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,

Spânzurată de brațele acesteia, moare.

În scorburi găzduieste muritorii de foame,

Care iarna nu se gândesc la plecare.

Doar când soarele răsare,

Își iau rămas bun și zboăra-n zare.

Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,

Bandajează sângeroasele deschizături.

Degeaba încerci să rămai treaz,

Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.

Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,

Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.

Niciun suflet nu i-a intors favoarea,

Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.

M-am aplecat cu capul peste lac,

Şi atunci am realizat că acel copac,

Se reflecta în locul meu maniac.

Reîncarnarea entității a funcționat.

Oare cum e când îți pierzi demnitatea
Când depinzi de mâna celorlalți
Tremuri într-una fără pauză
Și nici voința nu ți-o poți exprima

Te uiți cu adâncime în ochii celorlalți
Sperând că poate le poți sufla durerea ta
Totul e în van și fără reușită
O clipă de liniște e tot ce îți dorești.

Am încercat tremurul să ți-l opresc
N-am reușit și încă regret
Tot ce-ți doresc e numai calm
Și liniștea să ți-o găsești. 

Acum în pragul anului viitor 

Stăm încă pe treapta anului trecut 

Suntem în prezent ,trecut și totuși viitor 

Un an mai bun urându-vă mereu 

Un an nou cu sănătate, 

Să aveți parte de toate 

Dar în primul rând de voi mereu ...

Să izbăviți totul în doi

De copii să aveți parte 

Fericire ,dragoste și împlinire 

Să aibă parte in toate 

Zâmbete și chichoteli să vă umple casa mereu

Asta e urarea ce vine 

Dintr-o bucata din mine 

Dumnezeu să o înmulțească 

Urarea să mi-o înfăptuiască .

De ce ne definim și să nu Fim 

De ceea ce facem ne pune eticheta 

Suntem toți la fel ,unii mai inumani

Mai avari și însetați de a avea 

Eu nu sunt nici ceea ce fac și nici ceea ce am

Sunt doar eu o fată trecuta prin încercări 

Sunt suma trecutului meu...

Existenta prezentului meu .

De voi fi și-n viitor 

Voi fi tot eu ,asta de azi 

Un pic mai experimentată 

În a vă spune ,asta sunt eu ,aceeași mereu!

Un moment lucid

M-am trezit azi, am 36 de ani 

Fug ca să-mi las gândurile în urmă 

Dar totuși cineva mă prinde 

Mi le înapoiază. 

Sunt doar un mort viu plin de speranță, 

De a fi mai bun ,de a avea parte 

De fericire, sănătate și iubire 

A mea și a celor dragi din jur. 

Gândul spre casă, mă inspaimantă 

Nu știu ce mă va aștepta...

O mare plina de speranță 

Sau doar un vid neclintit. 

Lyon 13/02/2024

Ce aș fi vrut...

Visez la o viață ce n-am avut 

Dar sunt încă prinsă în trecut 

De ce continui să mă mint

Fricile nu mi le afrunt 

O viață în care aș fi zburat 

În care aș fi fost liberă de orice contract

Limita mi-ar fi fost cerul și nici măcar 

Un om de pasaj aș fi rămas. 

Mă doare când nu pot să exprim

Tot ceea ce sunt și cum mă simt 

Și văd cum mă mint din ce în ce mai mult

Gândurile să mi le astup .

Și le sufoc în fiecare zi 

Punând pietre unele peste altele 

Oxigen nelăsând, necrozându-le rând pe rând 

Și uite așa mă trezesc visând...

Neliniște 

Aș vrea să dorm ,dar nu se poate 

Gândurile nu se opresc 

Țipă din ce în ce mai tare

Liniștea mi-o amorțesc. 

Și caut fără încetare, un tratament 

Un diagnostic să îți pun

Să te ajut mamaia dragă 

Alături încă să îmi rămâi. 

De pierd această luptă contra vieții 

Măcar voi știi că am făcut 

Tot ceea ce eu am putut!