Săracul băiat...

Și dacă moartea e prezentă 

Și așteaptă într-o stare latentă

Doar suflul să ți-l ia 

Își urmărește privirea 

Și sufletul cum ți se golește 

Și dacă e prezentă, uitându-se la tine

Cum tot mai multe urme îți lasă 

Te vrea dar nu te ia ,căci știe 

Că tot mai dulce ești atunci când...

Inima ți-e plină de suspine.

Te observă din ce în ce mai aproape 

Își respiră în fața fără să o vezi 

Dar tu simți fiorul pe care ,

Il vei îmbrățișa într-un final.

În sfârșit ne-am întâlnit.

În noaptea cea din urmă

Încet m-atinge-o mână,

De-a pururi fi-voi înger

Cu tine împreună.

E rece astă noapte,

Iar vorbele sunt șoapte.

Lumina-ncet se stinge...

E viață-aici, sau moarte?

Zadarnic prin canale

Un urlet ... negru ... tace,

Petrecerea-i deasupra,

Iar mormantu' nu-i departe.

        durerea toată,

     o scriu în versuri,

        mici și scurte,

   mai mult nu e nevoie.

   timpul trece,timpul vine,

   iar durerea rămâne cu mine.

    noaptea satul doarme.

   numai eu nu am somn,

   durerea îmi încurcă,

  încărcată cu lacrimi.

   Și eu atunci,

  sudoarea de pe față o șterg,

 respir cu grijă și teamă,

 Mi-e frică să nu mor

 și durerea să moară cu mine .

Poezie despre moarte,durere .

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤 

Mă uit pe geam îngândurat,  

Căutând ajutor de la neant,  

Încercând să sparg patul de piatră,  

Mi-am încătușat această soartă.

Și strig aevea măcinat de dor,  

Având doar un singur privitor,  

Ce-mi zâmbește tot mai dulce,  

Aruncându-mi chemări subtile.

Dar eu acum voi refuza,  

Să mă ajute vreau pe cineva,  

Să mă înjure, să mă bată,  

Luându-mă de gât măcar o dată.

Să-mi spună să mă opresc,  

Căci are nevoie să trăiesc,  

Iar în palme pline de ură,  

Sufletul să mi-l smulgă.

Asta ar fi dorința mea zglobie,  

Să mă înalț așa spre vecie,  

Regina nopții să mă fure-n seară,  

Aruncându-mi priviri de mamă.

Și să-mi spună cu vocea-i dulce:  

"Copile, cu mine te voi duce  

În lumea de apoi să mă-nsoțești,  

Spunându-mi mereu ale tale povești."

Iar moartea să mă-mbrace lin,  

În haina-i neagră, fără chin,  

Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,  

Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.

Aceasta mi-e ultima dorință,  

Și vreau să-mi fie cu putință  

Să-mi iau adio de la soartă,

În drumul către vecia-mi neființă.

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

Nu mă ține de mână, dulce este visul în care mă aflu;

Camera în care sunt e prea întunecată, rămân fără suflu,

Aud din nou acele gânduri care nu-mi dau pace, urlu.

Mă scufund.

Realitatea se luptă cu idealul, eu doar privesc și zac,

Vorbele tale sunt prea dulci, ești otravă fără leac;

Spectatorul propriei povești, nu mai pot să mă prefac.

Salvează-mă,

Apa din lacul lacrimilor se revarsă pe fața mea fără oprire,

Mă înec, cerul e un albastru închis, nu există nemurire;

Nu există salvare pentru mine, poate doar pentru iubire...

Te rog

Trăiesc pentru că nu pot să mor

Stau și sufăr, nu cer ajutor,

Mă cuprinde ușor teama

Tot ce văd e disperarea;

Poate într-o altă viață,

O să încerc de dimineață

Să mă schimb câte puțin,

Sper că în bine, nu venin;

Totuși nu cred că are rost

Să creez un spectacol anost,

Nu ar veni nimeni să privească

O fată singură, pe fața ei o mască;

Peste câțiva ani sigur va fi bine,

Singura speranță care încă vine,

Timpul trece, eu sunt neschimbată

Stau într-un colț, rămân nemișcată;

Alături de frică mă cuprinde un fior

Trăiesc pentru că nu pot să mor.

Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe

Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?

Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,

Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.

Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,

Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;

Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul

În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?

Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet

Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,

În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet

Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.

Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,

Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;

Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,

Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.

Nu mă ține de mână, dulce este visul în care mă aflu;

Camera în care sunt e prea întunecată, rămân fără suflu,

Aud din nou acele gânduri care nu-mi dau pace, urlu.

Mă scufund.

Realitatea se luptă cu idealul, eu doar privesc și zac,

Vorbele tale sunt prea dulci, ești otravă fără leac;

Spectatorul propriei povești, nu mai pot să mă prefac.

Salvează-mă,

Apa din lacul lacrimilor se revarsă pe fața mea fără oprire,

Mă înec, cerul e un albastru închis, nu există nemurire;

Nu există salvare pentru mine, poate doar pentru iubire...

Te rog

Trăiesc pentru că nu pot să mor

Stau și sufăr, nu cer ajutor,

Mă cuprinde ușor teama

Tot ce văd e disperarea;

Poate într-o altă viață,

O să încerc de dimineață

Să mă schimb câte puțin,

Sper că în bine, nu venin;

Totuși nu cred că are rost

Să creez un spectacol anost,

Nu ar veni nimeni să privească

O fată singură, pe fața ei o mască;

Peste câțiva ani sigur va fi bine,

Singura speranță care încă vine,

Timpul trece, eu sunt neschimbată

Stau într-un colț, rămân nemișcată;

Alături de frică mă cuprinde un fior

Trăiesc pentru că nu pot să mor.

Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe

Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?

Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,

Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.

Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,

Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;

Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul

În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?

Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet

Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,

În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet

Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.

Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,

Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;

Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,

Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.