Realitatea

Moartea vine ca o umbră, lină și tăcută,

Purtând cu ea tăcerea nopții absolută.

În mângâierea-i rece, visele se curmă,

Iar viața se destramă-ntr-o ultimă furtună.

Ea nu cunoaște vreme, nu ține socoteală,

Vine neștiută, fără grabă sau sfială.

Culege suflete ca pe flori de câmp,

Lăsând în urma-i doar un gol și-un vânt.

Și totuși, moartea nu e un sfârșit,

Ci o poartă către-un tainic infinit.

Dincolo de ea, în tărâmuri neștiute,

Viața-și regăsește alte forme, alte lupte.

Așa că nu o teme, ci privește-o drept,

Căci în tăcerea ei, un adevăr ascuns e înțelept.

Moartea nu-i dușman, ci un drum necesar,

Spre un alt început, într-un alt hotar.

A plecat tata-n taină, fără veste, într-o zi,

Lăsând în urmă dor și amintirile lui vii,

O tăcere grea s-a lăsat peste noi,

Parcă totul e altfel, nimic nu-i ca-napoi.

Prea brusc s-a stins lumina în pragul său drag,

Prea repede s-a rupt al vieții fir frag,

N-am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc,

Nici să-i mulțumesc pentru tot ce primesc.

Îl caut în vis, în tăceri și-n amintiri,

În serile lungi și-n vechi amăgiri,

Îl simt printre lacrimi, în suflet, ascuns,

Ca o flacără vie ce n-a fost de-ajuns.

Unde ești, tată, de ce-ai plecat așa,

Lăsând în urmă doar umbra ta?

În inimă port durerea, dar și-al tău chip,

Și-n gânduri mă-ntorc la al nostru timp.

Rămâi cu mine-n suflet, călăuză mereu,

Chiar dacă-ai plecat spre cerul tău,

Căci iubirea ta, tată, în mine va fii,

Și-așa îți voi păstra amintirea vie-n fiecare zi.

Te ai stins din viață;

Off,tăticul meu drag!

Într-o sumbră dimineață

Cad ploile n prag.

Ma simt atât de pustiit,

Nu pot cuprinde in cuvinte, 

Doru mi ți l transmit 

În ecouri, scump părinte.

Îți șoptesc printre gânduri, 

M agăț de amintiri 

Din rătăcitele timpuri 

Pierdute n povestiri..

Erai blând, spiritual;

Te exalta copilăresc

Chiar și detaliul banal,

Zâmbindu mi ștrengăresc.

Sfidai orice impas 

Dârz și ncrezător;

Mă fascina din taifas 

Harul tău de narator.

Eu,adio,nu ți voi spune 

Mai bine...pe Curând 

Spre noua ta dimensiune 

Cândva, ma văd zburând...

Cruce grea, legată de gât,
Obiect tăios, prea adânc.
Cruce grea, cu lanț strâns.

Cruce grea, îmi îndoi spinarea,
Cruce grea, vine salvarea.
Cruce grea, de ce eu?

Cruce grea, marmură albă,
Cruce grea, te port ca o salbă.
Cruce grea, joc de vară.

Cruce grea, îmi este greu,
Obiect mistic, în balanță.
Cruce grea, lasă-mă să plec și eu.

Stăteam pe-o piatră,pe vârful unei stânci, 

Priveam trist cum soarele răsare. 

Ziceam să sar având doar răni adânci

Și-o văd pe ea,pe fata dansatoare.

Vine grațios,îmi pare că zâmbește,

Și eu rămîn pe loc încremenit.

Iar chipul ei senin mă copleșește,

Mă uit la ea și stau nedumerit.

Vroiam de ea să mă apropii,

Să o întreb cum pot să o ajut.

Ea stă cuminte,de parcă-i fata popii,

Eu vreau să sar,nimic n-am de pierdut.

Ea zboară-ncet spre mine,de parcă e o pană,

Mă ia de mînă și mă invită la un ,,dans".

Cu toate că simțeam că e capcană,

Am început să ne rotim în vals.

O muzică din cer se revărsa cu jale,

Iar eu vedeam că dansul se sfârșește.

N-am observat cînd am zburat în vale,

Iar fata sus pe deal zâmbind privește.

Stau la pământ și râd ușor ironic,

Mă gândesc la dansul ăla fermecat.

La fata ceea cu un chip iconic,

Și înțeleg că viața mea s-a terminat.

Sufletul meu arde, încins în ura

Care-mi îmbracă inima, o mască de ceață.

Pierdut în gânduri, în noaptea cea sură,

Căutând o cale, căutând o rază.

Umbrele trecutului se-nalță, se-adună,

Îmi sufocă zâmbetul, îl transformă în scrum.

Lacrimi reci îmi spală obrazul,

Dar nimeni nu vede, nimeni nu știe de drum.

Ura crește ca o fiară, mă roade,

Speranța se stinge, e doar un ecou.

Inima-mi bate într-un ritm de hoarde,

Și tristețea curge, un râu de cadou.

Ești tu acolo, îmi șoptești minciuni dulci,

Dar eu simt doar frigul, o iarnă eternă.

În jurul meu, ziduri, în jurul meu, cruci,

Și lumea e rece, nimic nu se cernă.

Închide-mi ochii, lasă-mă să cad,

În abisul acesta, în noaptea de vis.

Poate-n durere, voi găsi un alt vad,

Poate-n întuneric, voi găsi un paradis.

-Nu am murit, vreu' ca toti sa stie, ma renasc in alta lume

-Daca iubirea se formeaza datorita unor factori exogeni favorizati de nevoi sau necesitati ea poate coincide cu o inchisoare iar peste ani ai sa realizezi c-ai luat apă turnată dintr-o baie dintr-un apartament comunist, stropită cu umbră de parfum.

-Intelegerea este radiogoniometria ce determina directia unui emitator de iubire

-Ea va fi sigura ce o mai ai dupa ce ti a luat tot ce ti a mai ramas.

-Gelozia in iubire, e precum glontul pe teava, o miscare gresita si cineva moare.

-Dintre milioane si milioane de posibilitati si alegeri alternative, tu traiesti pe acest pamant.

-Stii cum trebuie sa gandesti atunci cand te certi cu persoana iubita? Daca te certi cu parintii, nu iti cauti altii...

În bolti strapung raze de lumina

Ce surzesc orice chip de prefacuta,

Iar gemete de fier forjat rasuta,

Ca un tunet, printre infinit de risipă

În mreje de tăceri se țes ispite,

Iar umbrele dansează neclintite,

Sub pasul greu al vremii risipite,

Pe un altar de visuri amuțite.

Lupta-i de mult dusa-n culmi

Ce lasa gand de la om la nebuni

Nu mai vad nici-un iz de zei,

Doar gând, praf peste toți.

Unde-s zeii să vadă tot chinul,

Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?

Sunt pierduți, dorm în amintiri,

Iar chinul e al nostru, din vesnic priviri.

Lasa lumea sa ardă 

De dorul focului meu

Iar tu cu imbratisarea blandă

Sa-l stingi mereu...

Dar dorul meu renaște, 

Ca flacăra purtata-n vânt,

Când te stiu undeva departe,

Intr-un alt cuvânt.

Prin ochi straini te caut

Si-n soapte naste dorul

Unde sunt eu acum?

Daca-n inima ta, sunt străin...

Mai am al tau zambet,

Undeva... pierdut in timp

Dar aproape, ca lumina,

Pe care o simt.

Dintr-o raza de lumină 

Apare o vietate clandestină

Care usor submină 

O istorie tristă 

Pe pagini aurii

Alininiind virgule vii

Scrie cu litere sângerii

Ce a putut el trăi

Simte intuitiv o stare

La nivel de constientizare

O anumită răutate nimicitoare

Cu aripile tăiate, el învăța sa zboare

Nu exista in lumea asta,

Decat un singur copil perfect

Si acela fiecare mamă il are

Dar el cu ce ti a gresit oare? 

Are in suflet greutăți apasatoare

Dar tu știi cat de tare doare

Să-n florească fără o rază de soare

Indurînd friguri si frisoane

Lanțuri si pripoane? 

Acum a ajuns departe

Desi psihicul i l-ai pus pe moarte

Stai linistita dragă mamă, 

Oricum știu ca nu-ți pasă 

E fericit acum de-a lui viața pe care o are

Dar e trist de povestea ce-o are in spate

Fiecare amintire, e in sertarul din dulap, 

Să știi, coroana nu vindecă ranile de pe cap

Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată in crematoriu incinerat
Unde drumul Inimă-suflet e nefuctional.

Spune-mi tu, cum sa zambesc necugetat,
Cănd vad tablouri deluzorii pictate manual
Cu Harapce de nebuni cu maini degerate
De frigul urii, incercand sa para actual?

Cand tatal vine tarziu acasă

Copilul ar trebui sa doarma pe pat 

Nu sa stea ascuns sub el tracasat

Cand mama da nastere unei fiinte

Ar trebui sa o faca sa se bucure de viata

Nu sa suspine de ce a aparut pe lume

Cand sotia iti jura pe viata sentimente

Ar trebui sa iti ofere iubire

Nu sa si astepte averea pe numele ei

Can sotul iti jura o iubire eterna

Ar trebui sa ai tu parte de toata

Nu sa o “ofere” si altor femei

Ca dupa timpul ce trece

Sa nu-aud cum te bati cu pumnu-n piept

“Cu ce am gresit Doamne

De sunt asa pedepsit pe nedrept?”

Bine ca sperati la o viata frumoasă

In timp ce omorați visele altora.