Mama lui Iisus

Să fim în doi pe vânt şi ploi, Chiar de suntem cu griji şi cu nevoi, Să fim în doi pe acest Pământ, Să fim uniţi până la mormânt. Să fim în doi, iubitul meu, Trupul meu să fie al tău, Inima ta să fie a mea, Să ne iubim toată viaţa aşa. Să nu ne vorbim de rău, Căci martor este Dumnezeu, Căci el o să ne judece în ziua de apoi Să fim în doi, să fim în doi... poezie de Vladimir Potlog

Ai trădat iubirea. Care am jurat să o păstrăm viața întreagă. Acum sunt liberă, nimic de tine nu mă mai leagă! Ai plecat de lângă mine, te rog nu te mai întoarce înapoi, Căci soarele iubirii noastre s-a ascuns după negri nori. Nu mă mai chema, nu mă mai striga, Căci nu te mai iubesc, cum te-am iubit cândva. Iartă -mă, uită- mă de acum nu mai sunt a ta! Iubirea mea, durerea mea. (Poezie de Vladimir Potlog)

La revedere mare cu valuri înspumate

Care mi-ai alintat trupul

Și mi-ai umplut inima de sănătate.

La revedere mare, poate ne vedem și în altă vară

Cu zile frumoase și cu mult soare afară!

La revedere păsări ale mării care mi-aţi încântat auzul,

Din zori până în amurgul serii.

La revedere oameni plini de veselie.

Care mi -ați arătat că viața e frumoasă și dulce ca o melodie.

La revedere mare cu valuri zbuciumate,

Nu o să te uit niciodată, nici nu pot, nici nu se poate!

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

Acum sunt mai fericită De când am plecat de lângă tine, Mă simt mult mai iubită, Iubitul meu rămăi cu bine! Căci iubirea ta era hidoasă Fără farmec şi gingăşie, Avea prea multă umiliţă Şi fără pic de armonie. Să nu plăngi dupa mine, Căci eu nici o lacrimă nu am scăpat. Iubitul meu rămâi cu bine Şi cu sufletul împăcat. Poezie de Vladimir Potlog

Am scris într -o zi o poezie Pe o coală albă de hârtie. Despre mine, despre tine, Despre iubirea care a unit ale noastre destine. Am scris acest vers Despre al nostru mic univers. Plin de fericire și amor... Și despre visele ce nu mor. Am scris un poem de dor Pe o foaie de hârtie. Despre un dor nemuritor, Am scris această poezie! (Poezie de Vladimir Potlog)

Am sunat aseară acasă 

Să văd părinții ce mai fac 

Ca de multă vreme nu i-am mai sunat 

Parcă avem internet avem și telefoane 

Dar timpul ne dă bătăi de cap 

Am sunat aseară acasă 

Și mama mi-a răspuns 

I-am întrebat ce mai fac 

Și înlăcrimată mi-a spus 

Da ce fac ! Ca la țară 

Muncim de dimineață până în seara 

Tata îi undeva prin casa 

Îi Sănătos și parcai bine

Dar ne este tare dor de tine 

Am sunat aseară acasă 

Să le spun ca ii iubesc 

Și ca a mai rămas oleacă 

Și acasa ma grebarsc 

Vrem să facem bani de o casă 

Și o mașină  să cumpărăm 

După asta ne întoarcem 

Și acasă o să stăm 

Am sunat aseară acasă 

Și mama plingind mi-a răspuns 

Veniți copii mei acasă 

Și la piept să vă cuprind 

Am veni mămică dragă 

Și niciodată nu am mai pleca 

Dar azi acasă n-ai ce face 

Azi veata este mult mai grea 

Hai la revedere mama ! 

Te sun cînd mai am timp 

Știu precis ca iar a plins 

După ce receptorul i-am închis 

Îți promit mămică dragă 

Ca la vară am să vin 

Și Am sa te string în brațe 

Din dor să-ți mai alin. 

Autor : Tatiana Bodiu

Mamă dragă, chip de soare,

Ești izvor de alinare.

Glasul tău mă liniștește,

Și orice teamă-mi risipește.

Brațele tale m-au crescut,

Cu iubire și dor tăcut,

Mi-ai dat aripi să pot zbura,

Și putere de a visa.

Ești răbdare, ești putere,

Ești zâmbet în orice durere,

Și îți spun din suflet, mereu:

Te iubesc, mamă — universul meu.

La multi ani ,iubita mama ,

Izvorul vieti mele ,

Tu cu dragoste si chin ,

Imi oferi zile senine .

La greu tu ma sprijini ,

Ori cat de greu ti ar fi ,

Imi oferi tot ce ai ,

Cu a ta inima buna .

Toate noptile nedorimite

Cu a ta grija nesfarsita

Iti multumesc , mama ,

Pentru a ta jerfa .

Prin munca ta ,

Mi ai fost ispita ,

Cu ale noastre neintelegeri ,

Fara lipsa de apreciere .

Tu tot a mea mama ,

De dor si chip neinteles ,

Te voi iubi mereu ,

Ca pe o nefiinta !

Eu sunt mamă,sunt blândă și iubitoare,

Pentru a-mi ocroti copiii,devin luptătoare 

Și ca să îi știu bine și în siguranță,

La orice pericol, pentru ei,fac față.

M-aș pune în fața unui glonț ca să îi ocrotesc,

Eu sunt mamă,zi și noapte am să îi păzesc.

Dacă nu vor să mă asculte,când le dau povață,

Devin puțin și mai dură, să le fie bine-n viață.

Părinții,sunt ființe ca niște icoane vii,

Fac mereu sacrificii, pentru ai lor copii.

Iar copiii,sunt daruri binecuvântate,

Cu inimioarele cele mai curate!

Iartă-mă mamă că nu-ți spun mereu 

Ce conștientă sunt că m-ai crescut cu greu,

Ți-ai luat rolul de tată

Pentru fiecare dată

N-am simțit lipsa a nimic 

Căci așa e cînd ești mic ....

Aveam doar iubirea ta 

Și mă bucuram doar de ea.

Tu,mamă,ești raza mea de soare,

Glasul tău blând mă alină mereu.

Tu,vindeci acolo unde doare,

Nu cu pastile,ci cu bunatatea ta de zeu !

Ochii tăi căprui și blânzi,îmi încălzesc inima,

Zâmbetul tău fermecător îmi dă putere.

Mamă,strălucești ca lumina,

Si ești ce mai valoroasă avere...