Paște

Pe colțul străzii, la amurg,

Se-nvârte lumea... și se scurge.

Un glob imens, de carne friptă,

Cu varză, usturoi și pită.

Privesc rotirea — un dans lent,

De pui și sos transcendent.

Și-nvăț că totul e efemer,

Ca maioneza-ntr-un desert.

„O viață are omul, frate,

Să guste tot ce-i bun pe spate!”

Și-n clipa când mușc din lipie,

Simt sensul plin al veșniciei.

Căci timpul trece, shaorma scade,

Dar pofta-n suflet nu se rade.

Și dacă există Dumnezeu,

El sigur vinde sos la greu.

Spui că iubești ploaia,

dar îți deschizi umbrela.

Spui că iubești soarele,

dar cauți un loc la umbră.

Spui că iubești vântul,

dar îți închizi ferestrele.

De aceea mi-e teamă când

spui că mă iubești.

Dragă omule,

Te-ai dus prea devreme

Având o vârstă,

În care unii se distrează,

Ba prin cluburi, ba prin hoteluri.

Nu și tu...

Tu de mic ai muncit,

În fiecare zi pentru cât mai multă avere

În cele din urmă,

Ambiția ta mare

Te-a răpus.

Ai lăsat în urmă o mamă, un fiu și o soție

Averea ta ai lăsat-o fiului,

Nemulțumită mama și sora ta,

Ți-au alungat și făcut moștenitorul,

Sânge din sângele tău,

Să se creadă un străin în propriul neam.

Având-o pe mama sa alături,

Socrii și cumnații tăi,

Au trecut peste tot ce au provocat ai tăi,

Migrând prin 4 locuințe,

Căruia celui mic i-au fost străine,

Acum trăiesc în pace și armonie,

Uitându-și persoanele care odată,

Purtau numele de: „bunică", „mătușă", „verișori" și „unchi".

Totuși averea ta a rămas fiului tău,

Oricât s-ar fi chinuit sora și mama ta să i-o ia,

Testamentul tău a făcut dreptate,

Mama ta stând într-o gospodărie în care nu are niciun drept,

Sora și nepoții tăi făcându-și veacul,

Într-o locuință în care doar visează să locuiască.

Ești deja dus de 7 ani,

Îți veghezi de sus neamul

Și te gândești,

Ce s-ar fi întâmplat,

Dacă ai mai fi trăit.

Pe cerul toamnei blând și clar,

Coboară îngeri în altar,

Cu aripi largi și ochi de foc,

Veghează lumea, pas cu pas, în loc.

Mihail , sabia luminii,

Paznicul dreptății și iubirii,

Gavriil , vestitor curat,

Cu glasul dulce, neîntinat.

Ei duc rugăciunea spre senin,

Spre tronul sfânt, spre veșnic chin,

Și-n inimile celor buni

Aprind credința de străbuni.

În case, oamenii se strâng,

Aprind o lumânare-n prag,

Și-n șoapte line mulțumesc

Pentru tot ce au, pentru ce iubesc.

Că-n ziua asta de lumină,

Se-aude-n cer o rugămină:

„Păziți-ne, sfinți îngeri mari,

De rele, patimi și coșmaruri.”

Dincolo de tăcere stă glasul uitării,

Un murmur de dor printre pașii serii,

Acolo se sting și se nasc amintiri,

Ca umbrele blânde din vechi amintiri.

Dincolo de tăcere nu-i moarte, nici dor,

E doar un oftat ce plutește ușor,

O clipă de pace, un vis ce nu piere,

Atâta rămâne… dincolo de tăcere.

E-un cuvânt ce pare a fi inventat pentru ea,

Când dansează și-și expune corpul zilei, precum

O pasăre ce-și întinde aripile pentru a-și lua zborul;

Atunci simt infernul deschizându-se sub picioarele mele...

Am aruncat o privire sub fusta ei de gitană,

Ce rost are să mă mai rog Fecioarei Maria?

Cine

Este cel ce va arunca prima piatră în ea?

Acela nu merită să fie pe pământ...

O, Lucifer!

Of! Lasă-mă doar o dată

Să-mi trec degetele prin părul Esmeraldei.

Frumoasă

Este diavolul cel care s-a încarnat în ea,

Ca să-mi distragă ochii de la Dumnezeul etern?

Care mi-a pus în fire această dorință carnală,

Pentru a mă împiedica să privesc spre Ceruri?

Ea poartă păcatul original în ea;

Dorința a făcut din mine un criminal?

Cea

Care era luată de fată ușoară, o fată de nimic,

Dintr-o dată pare să poarte crucea omenirii;

O, Fecioară Maria!

Of! Lasă-mă doar o dată

Să deschid poarta grădinii Esmeraldei.

Frumoasă

În ciuda ochilor ei mari și negri ce te vrăjesc

Domnișoara, o fi ea încă fecioară?

Când mișcările ei mă fac să văd munți și minuni,

Sub juponul ei în culorile curcubeului...

Iubita mea, lasă-mă să-ți fiu infidel

Înainte de a fi condusă la altar

Cine

Este omul care și-ar distrage privirea de la ea,

Sub pedeapsa de-a se transforma-ntr-o statuie de sare?

O, Fleur-de-Lys

Nu sunt un om de cuvânt

Voi culege floarea iubirii a Esmeraldei.

Am aruncat o privire sub fusta ei de gitană

Pentru ce altceva să mă mai rog Fecioarei Maria?

Cine

Este cel ce va arunca prima piatră în ea?

Acela nu merită să fie pe pământ...

O, Lucifer!

Of! Lasă-mă doar o dată

Să-mi trec degetele prin părul Esmeraldei

Esmeralda...

- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.

De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.

Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți" ,
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.

Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.

Și oameni sunt altfel, nu pot să îți explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înșiși zei
Nu-s răi... nu toți desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.

Li s-a indus ideea că nu le ești util
Că pot și fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalțe-o rugăciune să-i scoți din vreun necaz.

Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credință nu sunt cum mi-aș dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Și nici sanctificabil vreodată nu voi fi,

Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Și-n loc de elevare, involuăm fatal
Și mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalți spiritual...

- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nțelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.

Despre iluminare aveți idei cam vagi
Eu v-aș purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învățăminte mai poți, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?

Și chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Și să vă-nalț în spirit așa cum vă doriți,
Ca ființe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aș face, ați ști să-l prețuiți?

Când ți-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur și ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obții cu trudă, nu știi cum să păstrezi.

Aveți înțelepciunea de-a ști să cercetați
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflați
Cu cât parcurgeți drumul puțin câte puțin.

De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-ați fi înțeles
Și binele, și răul sunt lecții de-nvățat,
Iar lecțiile-nvățate sunt pași către progres.

Când timpul o să vină veți ști să judecați
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste și ură de partea cui să stați,
De răspândiți lumină sau împroșcați noroi.

În voi se dă o luptă și ca să biruiți
Credința să vă fie și sabie, și scut
Nu disperați o clipă, căci singuri n-o să fiți
Voi fi și Eu acolo și am să vă ajut.

Pe Via Dolorosa și voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtați
Și când veți înțelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veți fi salvați.

Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Și sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-și primească și ramura de spini.

În iubirea lui Hristos,

Dumnezeu S-a apropiat de om

nu de la distanță,

ci intrând în însăși moartea lui.

Și Cel fără de moarte

a gustat moartea,

ca să o facă tăcere,

nu sfârșit.

Mormântul a primit Viața,

iar piatra a fost pusă

peste Cel ce ține toate în mâna Sa.

Dar nu L-a putut ține.

Pentru că inima Lui

este mai tare decât orice hotar,

mai adâncă decât groapa,

mai luminoasă decât noaptea.

Lumina Învierii

nu este doar o lumină văzută,

ci harul Lui Dumnezeu

care pătrunde inima omului

și o ridică din întuneric.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

nu a stricat moartea din afară,

ci a intrat în ea

ca un Doctor în rana bolnavului

și a vindecat-o dinăuntru.

De aceea, mormântul este gol-

nu pentru că a dispărut ceva,

ci pentru că Viața a ieșit biruitoare.

„Nu te teme”

nu sunt doar cuvinte,

ci atingerea lui Dumnezeu

pe sufletul omului speriat.

Fiecare om, simplu, căzut,

cu păcate, cu dureri, cu lacrimi,

poate auzi în adânc:

„Te iubesc. Ridică-te.”

Învierea este și dogmă

și taină,

dar și căldura unei iubiri

care nu abandonează pe nimeni.

Hristos a înviat-

și cerul s-a unit cu pământul,

iar omul a înțeles, 

că nu mai este singur în întuneric.

Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!

Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!

Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.

La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!

Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.

- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!

Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:

Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!

Hristos a înviat! 

Creştine,

Oriunde-ai fi să-ți fie bine!

Şi de nu ai, ori ai cu cine,

Mereu El te va îndruma de bine.

Trăim, glumim, hulim, păcătuim,

Prin grai şi faptă de-i greşim,

Înalță rugăciune de căință.

În gând, un gând şi o făgăduințā...

Toți mântuiți prin jertfă, de-a Sa îngăduință...

Natura moartă, ofilită,
Acum este înflorită.
În jurul nostru tot renaște,
Vestind Sărbătorile de Paște.

Clopotele bat anume
Cheamă lumea să se-adune
Este Vinerea cea Mare,
Zi neagră cu plâns și jale.

Iisus a fost crucificat,
Deși mort, a înviat.
Să fim iertați de păcate
Și cu sufletele curate.

Prin posturi și rugăciuni,
Devenim creștini mai buni.
Nu prin mesele bogate
Încărcate de bucate!

Și cu sufletul curat,
Slăvim "Hristos a înviat"!

În noaptea sfântă, clopote răsună,

Iar cerul se aprinde în lumină,

Hristos a Înviat, ecoul spune,

Speranța-n inimi iarăși se-nclină.

Sub ram de salcie și flori de crin,

Se-mbracă lumea-n straie de iertare,

Și fiecare suflet, trist sau plin,

Primește pacea blândei sărbătoare.

Oul pictat cu drag, în mâini sfințite,

Cozonaci calzi, miros de sărbători,

În rugi și cântări, sufletele-s unite,

Pe drumul Învierii, printre flori.

Să-ți fie Paștele un drum curat,

Cu liniște și binecuvântare,

Hristos a Înviat cu-adevărat –

Să-ți fie viața plină de culoare!

Pe masă-s ouă roșii, lumânări,

Iar mielul stă cumin­te, ca o floare,

Se-aude „Tatăl nostru” printre zări,

În fiecare casă e sărbătoare.

Și-n clopotul ce bate liniștit,

Se-ascunde-un dor de pace și iertare,

Căci Paștele e semnul cel slăvit

Că viața biruie orice-ncercare.