Zeița

E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.

Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.

De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.

Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas

Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.

Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.

Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?

Nu mai pot, chiar nu mai pot

Să respir, să dau din mâini, să înot

Sunt o persoană așa oribilă

Și chiar dacă nu îți pot spune de ce

...crede-mă...sunt o persoană penibilă

Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face

Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic

O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic

Doamne, nu mai știu ce să fac

Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat

Și știi ce e cea mai rea parte?

Este că ei chiar au încercat...

Dar pe mine ceva tot mă împarte

Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul

Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul

Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?

De ce tot te mai prefaci?

Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături

Presupun că orice fel de legături...

Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii

Asta e? Trebuie să te plătesc?

Nu ești cum îmi amintesc

Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?

Au trecut aproape doua luni

Și până acum sunt doar promisiuni

Iar tu, Maria, tu ești fericită?

Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită

Când vorbeam eu cu vreo zmintită

Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită

E neobișnuită, mă excită

Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc

Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc

Nu mă ajută să mă împlinesc

Am nevoie de tine

Ea a venit la mine

După ce tu mi-ai rupt inima în două

Ce era să fac, să fiu cu amândouă?

Tu ce faci atunci când plouă?

Te mai ascunzi și tu de rouă...

Știi, e chiar destul de amuzant

Eu îți țip în ureche constant

Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant

Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici

Ce rost are să citești, să îți șoptești?

Să îți explici atât de multe povești

Dacă în final tot ajungi să strici...

Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice

Nu mai are rost a mă contrazice

Andreea mi-a spus că fac pe victima

Am crezut că mă supraestima

Sau că încerca doar a mă deprima

Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng

În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng

Dar nu, nu mai am puterea în mine

Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.

Trecutule, de ce nu ai mai stat? De ce ai plecat?
În dorul tău m-am înecat.
În căutarea ta pe drum m-am pierdut.
Ție, chiar atât de mult ți-am cerut?

Sunt tânăr, totul e permis.
Toată lumea pare că mi s-a deschis.
Că timpul, limitele vechi mi le-a ucis.
Dar atunci de ce mă simt atât de închis?

Lumea este vastă și complicată, sofisticată.
Cum aș putea eu vreodată să îmi dau seama dacă
Pe alocuri mai e și puțin stricată.
Te întreb asta pentru că în capul meu se joacă.

O idee idioată, că intr-un univers, o să se poată
Macar o dată, să schimb eu lumea toată.
În România, ne e greu…
…mulți observă asta din înainte să ajungă prin liceu…

Fiecare șef se crede zeu,
În timp ce noi ne bătem pe acel leu să urcam și noi în troleu.
Fiecare politician crede că are drept la bani
Chiar dacă se mai împrumută pe la americani sau la germani.

În final, tot noi taxele le plătim.
Munca lor “grea” le-o răsplătim.
De a ne minții pe față.
În timp ce noi ne întrebăm cum o să mai reusim, de dimineață.

Dar tu, cititorule, nu te enerva
Deoarece nu e foarte diferit altundeva.
Țările încă se pot compara
Pentru că toți mai fură câte ceva.

Acest război, nu te îngrijora, va trece.
Dar lumea deja e mult mai rece.
Media mereu a vrut să amestece.
Populația, care greul duce, cu cel ce o conduce.
Și dacă în cap, ești la răscruce
Gândește-te ce ai face dacă salariul tău la zero s-ar reduce…
Unde te-ai duce?

Rusia mereu a fost o țară ciudată.
Dar acum, ea în timp e suspendată.
Umbrele trecutului încă rămân o pată pe ea toată.
Nu poate scapa de ce a fost odată.

Poate că ai obosit
Acasă tocmai ai sosit
Ai vrut să citești ceva frumos
Si eu ce fac? Îți vorbesc de demos…
Aș fii și vanitos să îți vorbesc de kratos.
Să îți fiu sincer, nu știu dacă există vreo soluție
Dar fără vreun fel de rezoluție, cred că o să mai avem o revoluție.

Și da, știu că în poeziile astea nu spun prea multe
Și că nici macăr nu sunt prea mulți care să mă asculte
Dar sper să înțelegi că la altarul creației stau, plin de gânduri străine
Întrebându-mă…Ce piesă să mai dau din mine?

Așa că, dragă cititor, te rog nu te supăra așa ușor,
Că această poezie nu este de amor
Dar sufletul nu mai știu cum să mi-l omor
Incercând să îți spun că de ea încă îmi e dor.

Mademoiselle, la ce te mai gandești?

Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?

Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,

Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.

Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,

Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.

Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...

Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...

Tot speram ca visele mele să devină reale,

Brațele mele în jurul taliei tale.

Lumina lunii care să ne ghideze,

Pasiunea noastră să o ilumineze.

Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?

Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,

Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.

Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.

Știu că ai dreptate, în întregime.

Dragostea are o anumită cruzime.

Dar știu că împreună am fi reușit...

Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...

Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...

...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,

Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,

Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"

As from work I came back home,

And stood in front of my door,

I noticed a small envelope on the floor,

It was about an event, not here in Rome.

It was an invitation to a dance,

A waltz in San Marino, in the three towers.

It said, to arrive between the nights hours, with flowers,

And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.

The envelope had such a powerful smell,

As to read I begin, it made my head spin.

At the same time, it was slowly pulling me in,

It was as if I was under a sort of spell.

Inside, a letter with a small kiss at the end,

It was stamped with a single name,  Dery.

Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…

It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?

The day of the party grew nearer,

And things started to become clearer.

It must have been some sort of elaborate trick,

This was probably how someone got their kick.

I wanted to look up the party online,

But I couldn't find anything that to the date would align.

Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,

That I needed to go and what this was about, to see.

I decided to wear my best, navy blue with the black hue,

I was happy with my decision when I saw who,

Was going to attend and how much they were able to spend.

The richest men and women from their cars would descend.

Some of the wealthiest people of the world gathered,

For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.

It seemed like the biggest thing of the year,

But it would appear, that online no one knew what was going on here.

The music was blaring all around the yard,

Although there was no sight of any sort of guard.

We were all asked inside the ball-room,

I was wondering how Dery our night would try to illume.

Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.

I had a feeling that something dark was nigh.

As if it was so close that I could hear,

Whispering in my ear, to it drawing me near.

I stopped and went away from the crowd,

In the mirror I saw something, to myself I thought,

I looked and looked but around me was naught.

I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.

The room was massive, it even had a mezzanine floor,

We were all invited to drinks and the party started to roar.

The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,

And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.

My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,

The person who came down the stairs,

Looked like out of a movie she had been cropped.

She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.

As I was the only alone one,

I really stuck out as the sore thumb,

When by her eyes I was found, I wanted to run,

But she beckoned me and my legs felt numb.

The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,

As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.

But before I could understand my circumstance,

She took me by the wrist and made us twist.

She was dazzling to all who laid eyes upon her,

Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.

The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,

Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.

She gave me her first smile of the night,

With a deep look into the eyes,

I didn't stop to think of what that implies,

Because at first sight, everything felt just right.

But suddenly, I had the strangest feeling,

My instinct told me that I had seen her before,

It was as if something from me she was concealing.

She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…

She had the gentleness of a red aster,

And as the crescendo was quickly approaching,

She on my chest was intentionally encroaching.

Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.

Step by step, we entered into the limelight,

The only couple who the speed could withstand,

I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,

She understood, held me tight and let me take her to another height.

As we released each other, everyone stood aside,

The cheers of the crowd were like those of a choir,

Now, it was clear, between us, there was a fire.

There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.

I was almost exhausted to death,

But she didn't even seem affected,

And after herself she had quickly collected,

With her next breath she whispered a shibboleth.

I knew the dialect but barely remembered the word.

Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!

She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.

Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.

Two servants quickly rushed behind her,

Before one came to tell me,

"Our mistress at the top wishes to see thee.

" Please make your way to the stairs, sir."

It hit me, as I entered the room at the top of the tower,

Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.

And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,

As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."

" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "

Her voice seemed to come out of no-where,

' I could swear there was no one there'.

" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."

I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,

But she grabbed me before my mouth I could move,

" Shush now, you've got nothing more to prove,"

" I am ecstatic you finally figured it out."

I tried to open my mouth but no words would come out,

" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."

" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "

She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.

" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."

I grabbed her hand and waist once more and started slow,

" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "

Her eyes began to glow as we danced to the music below.

" So tell me now, are you a vampire of yore? "

" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."

" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"

" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials.  "

' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '

" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."

" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "

" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "

" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"

' Pain? What are you even talking about? '

" Thou didn't think I brought thee here in vain…"

" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."

" I have examined thou for a very long time, "

" We have met before…a long time back, ten years ago, "

" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"

" Thou were twenty five then, in your prime. "

" You mean…Aysel? Is that really you?"

" You just left me, without any warning…"

" I woke up that day and you were gone by the morning…"

" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"

" Thou were too young my motives to comprehended.  "

" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"

'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '

' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'

"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "

"But I hath given this much consideration."

"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"

"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."

"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"

"Thy life will be one of knowledge and power,"

"But with misery and despair the Earth you'll scour."

"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."

"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"

"Our love you'll have to finally forfeit and forget."

'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'

"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."

So now, your decision please make

----

Drink the tea

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,

She grabs my neck and whispers in my ear.

"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…

----

Leave

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I saw the sadness in her face as I made to leave that place,

With a smile I weaved through the crowd, the dance…

…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.

Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii

Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…

Fumul de pușcă mă înconjoară

Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?

Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude

Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude

Trebuie să avem încredere, o voce spune

Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune

Știam că moartea e la o aruncare de zaruri

Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri

Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...

Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc

Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun

Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun

Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...

Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...

S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată

S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată

S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată

S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...

Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.

Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.

Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare

Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.

Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri

Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi

Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov

Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.

Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru

Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru

Mă întreb ce i-a spus Mikhail când

Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...

Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată

Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată

Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...

Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!

Să mă doară, cui îi pasă,

Dorul este doar al meu.

Vreau să sufăr, vreau în pace

Să-l iubesc numai pe el.

Eşti lichiorul meu de seară,

Mă învăluie al tău amor.

lar când soarele apare,

Pleci cu sticlă, pleci cu tot.

Mă trezesc nedumerită,

Părea că îmi zâmbeai şi-acum,

O nouă zi, din nou ispita

De-a vedea cum mă ignori.

De ce-i dragostea trecătoare?

Lasă-mă să te mai iubesc.

De ce simt că a venit vremea,

Despărţirii noastre reci?

Vreau să te privesc cu-n zâmbet,

Dar să știi că e cam târziu.

S-a dus tot ce a fost odată,

Şi nu va mai reveni.

Noaptea este grea

Fără îmbrățișarea ta,

Dimineața as vrea sa mă trezesc,

In ochi să te privesc,

Buzele să ți le pot săruta,

Împreună să stăm la cafea,

Seara sa te aștept acasă,

Mă uit în continuu pe fereastră

Să ți deschid ușa sa intri in casa,

E frumos sa găsești pe cineva

Cu care sa împarți ziua și noaptea.

Câți se întreabă neștiind ce-i viața

De nu-i prostie mai mare în lumea asta,

Religia,căsatoria și multe alte minciuni ce-s colorate social?

Și nu cumva e mult mai bine

Liber de-așa ceva să stai,

De-ncorsetările învăluite în minciună

Ce te obligă pâna la moarte

În legi perverse bine scrise

Să locuiești handicapat,

Tu prost fiind neștiind de viață cum să scapi,

Caci viața cum te prinde în bot ți-o trage,

Când vrei să fugi picioare n-ai

Și ce să-ți fiu sau ce-ți convine

Te-ntreb iubito chiar pe tine,

Amant sau soț?

Sau vreo minciună cu etichetă

Made in Rai?

Nici nu-mi prea pasă!

Nu-s păsarile cerului în libertatea lor deasupra noastră,

Iar omul care din maimuță vine,

Stă ca un prost prins de pământ,

Crezându-se chiar Dumnezeu ajuns!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 .

mi se pierde răsuflarea în ecoul nopților 

și-mi simt corpul pe podeaua rece 

mi-ai zis că mă bandajezi nopțile trecute,

dar în schimb ai numărat stropii,zece 

zece clipe ce au trecut fără oprire 

în simpla irizare a unor trupuri 

prinse într-un viscol de murire 

ce ne aruncă pe mai multe câmpuri 

mi-ai scufundat gleznele în smoală 

și-ai țipat până ai oprit tunetul 

mi-ai aruncat sufletul într-o lună goală 

doar să ascunzi divinul foșnet 

la ce oare te refereai prin versuri ?

pe care tot eu le-am scris pentru tine 

cu ale mele tălpi pline de arsuri 

și trupul fără simpatine...

Îmi placi așa cum ești,

Tu preafrumoaso crede!

Căci nu te mint cu vorbe aurite,

Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!

Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,

E doar răspunsul tău!

Cum aș putea să spun,

Că tu nu ești cea care vine,

Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?

Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,

Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,

Nu ești misterul viselor mele?

Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?

(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)