Valul

Eu ți-aș da acum culoarea ochilor 

Să te vezi prin ei cum te vad eu,

Să-ți vezi chipul tau senin 

Cât de superb poate fi.

Să-ți vezi strălucirea prin ei 

Și ai să realizezi de îndată 

Că te iubesc mai mult decât orice 

Și aș mai spune-o încă o dată.

Dincolo de lumina lor alba 

Sta ascuns sufletul meu,

Ce te-a așteptat o viață 

Să-i fi adăpost mai mereu.

Eu i-aș lua și pe ai tai 

Să văd dacă mă iubești la fel,

Dar mi-e teamă că deîndată 

Am să mă topesc ca ei.

Când aș vedea văpaia

Ce arde, arde încetișor, 

M-aș topii mai rău ca ei 

De lumina ochilor.

Așa că-ți cer acum iubire 

Să ne schimbăm între noi viziuni

Și poate, poate deîndată...

Iubirea noastră s-ar clădi.

Prin focurile timpului

Loviți de destin,

Se poate ca noi doi,

Să rămânem iubiți? 

Ți-aș da totul

Ți-aș da și luna de pe cer

Doar să mi te văd mireasă

Căci tu-mi ești giuvaier!!

Aș împarții ziua în două

Să te vad a mea mereu,

Să trăim veșnic în vise

Clipe rupte din etern!!

Și să te am mereu aproape,

O viață întreagă, mi-aș dorii,

Și atunci vei știi iubito

Că tu-mi ești giuvaier!!

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

Daca cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă iubirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești iubirea. 

Daca cineva m-ar întreba acum

Ce contează pentru tine? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești liniștea.

Dacă cineva m-ar întreba acum

Ce e mai frumos pe lume? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești frumusețea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

În ce îți vezi fericirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești fericirea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă pentru tine acasă?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești casa sufletului.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce te face mai complet?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU mă completezi perfect.

Însă nimeni nu mă întreabă 

Căci tot ce pentru mine contează

Ai să rămâi mereu doar TU.

Singur prin cărările vieții 

Merg adesea agale,

Fără vreun țel anume 

Și mă țin mai de oricine.

Frânt parcă, fără de sfârșit 

Acest ciclu de neînlocuit 

Mă ține prins 

Parcă nu-mi dă drumul,

Nu-mi mai dă sens la drum 

Într-un ciclu nesfârșit.

Plimbându-mă cum o fac mai mereu 

Am găsit o cărare 

Din care parcă, strălucea ceva...

Mă intriga să mă apropii 

Fără să mă gândesc la ce ar putea urma

Mă apropiam încet, încet 

Cu pași timizi

Fără a știi ce mă așteaptă.

Chemat parcă de necunoscut 

Mi-am dorit sa vad 

De unde venea lumina 

Iar când am văzut am realizat...

Că am ajuns unde mi-am propus.

Unde de mult visam 

Să-mi găsesc calea...

Și am găsit-o atât de repede 

Brusc venită fără să anunțe,

Când am văzut cine făcea această lumină 

Parcă dintr-o dată mi-a stat inima.

Nici un cuvânt, nici o mie de nopți pline de lună 

Nu-i poate descrie frumusețea 

Nici un înger nu-și poate explica 

Cum de doar tu strălucești așa...

Cum luminezi totul în întuneric

Iar mie îmi dai din nou 

Sens vieții iară.

Inima și sufletul îmi străluceau de fericire

Îmbătat parcă de a ta lumină 

In constelații de mult pierdută 

Parcă a venit din nou 

Să-mi lumineze numai mie.

Să nu-ți pierzi vreodată strălucirea

Căci odată cu ea mă pierd și eu,

Îmi pierd calea de mult așteptată 

Și cu totul menirea.

Ești mai presus de orice stea 🌟 

Mai presus de orice om își poate imagina

Strălucirea ta îmi dă acum puterea

Iar sufletul și inima îmi sunt legate de ea

Doar tu ești și îmi vei rămâne mereu strălucirea...

Ți-aș sculpta chipul 

Din mii de zâmbete

Câte tu mi-ai pus pe față 

De când ai apărut în a mea viață.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de stele,

Dar din câte sunt pe cer

Doar tu strălucești dintre ele.

Ți-aș sculpta chipul 

Din milioane de inimi,

Dar dintre toate

Doar a ta contează tare.

Ți-aș sculpta chipul 

În stânca munților 

Ca să nu poți vreodată 

Să te topești de al meu dor.

Ți-aș sculpta chipul 

Din absolut orice,

Dar nu din marmură 

Căci n-aș vrea să-l strivesc 

Cu iubirea mea toată.

Iubito,îți spun a mia oară

Tu ești poemul de amor...

Căci vorbele oricât de grele vor să pară,

Sunt goale și lipsite de putere,

Ce vor atâtea în neputința lor!

De te iubesc sau nu tu îmi vei spune,

Nu când te cuceresc ca pe-o cetate,

Cu armele ce le dețin ca scriitor,

Ci când te țin în brațe ca pe-un copil,

Ori te sărut,sărutul însuși fiind iubirea ce se vrea rostită,

Dar neputând ca să vorbească,

Te sărută....

Iar eu, al tău poet îndrăgostit pe veșnicie doar de tine,

Îți scrie dulcile cuvinte de amor,

Să-ți fiu mereu aproape cu iubire,

Acum,sau mâine în infinitul timp nemuritor!

(29 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Te-aștept cu o cafea, la o masă mică,

Pe-o terasă cu flori din plastic,

Într-un oraș care miroase a ploaie,

Te-aș aștepta cu o umbrelă și-ar fi fantastic.

Ți-aș zice cu fiecare minut care-ar trece

Să mai rămâi, să nu pleci prea devreme,

Ne-am uita la lumea acoperită de ploaie,

Cafeaua s-ar răci de la vreme.

Ne-am comanda cu un aer galant

Alte două espresso de "Italia”,

Și-am râde din nimic și-am vorbi, și-am vorbi…

Și-am chicoti când noi, când ploaia.

Te-aș privi cum n-am avut cum niciodată,

În ochii tăi aș fi aproape de stele.

Ți-aș zice că acestea-s frumoase,

Dar tu, mai frumoasă ca ele.

Tu n-ai ști, poate, nici la final,

Dar când ai privi șoseaua,

Aș strânge din dinți, dar aș fi fericit

Că am fost cu tine… deși nu-mi place cafeaua.

Omul merge prin lume

ca unrege orb

peste un regat care moare încet,

cu orașe ascunse în nepăsare

și inimi zidite în asfalt.

Auitat că odinioară

își învelea somnul

cu foșnetul pădurii

și își aprindea visele

din focul stelelor.

Acum smulge munților tăcerea,

taie rădăcinile apelor

și lasă în urma lui

pământul să sângereze.

Iar natura tace.

Tace adânc,

ca o mamă lovită de propriul copil,

ascuzându-și durerea

sub iarbă, sub ploi, sub anotimpuri.

Dar în fiecare furtună

se aude o judecată vegetală,

în fiecare copac doborât

cade o parte din sufletul omului.

Omul a uitat că el și pădurea

se hrănesc din același pământ,

respiră același aer:

unul respiră prin plămâni

celălat prin frunze.

Și poate că sfârșitul lumii

nu va veni prin foc,

ci în ziua aceea liniștită

când ultimul copac

nu va mai recunoaște

mâna omului

ca pe mâna unui frate.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată...

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie...

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 2024-09-04

Mă duc în foc să ard 

Din propria dorință

Voi simți din nou pe piele

Ce-i aia suferință ..

Mă duc să sim din nou 

Strigăte de jale...

Și să simt de fapt

Chinuri infernale...

Aut .A Țurcanu

@reper

E umbra ta iubite și nu te văd.

Și-aș vrea nespus să te revăd.

Să-ți spun cât de iubesc

Că am un dor de tine nebunesc.

Și mereu să ne îmbrățișăm,

Pe alei să ne furișăm,

Duși de un gând sublim

Și împreună veșnic să iubim.

La bătrânețe aș vrea să fim

Aici, tot la fel să ne iubim.

Să admirăm flori de salcâm

Tot aici pe acest tărâm.

Întoarce-te din neant la mine,

Trecutu-ți să nu mai pomine,

Și vei afla că-n veci, tu plecând

Poți vedea ce ai lăsat plângând.